In Romania part 1

Aş fi vrut să încep cu o concluzie: Duminică 6 dimineaţa, eu îmbrăcat la 4 ace cu un miel în braţe şi cu Laurie după mine, trăgând de uşa de la scară de la care nu aveam cheie şi pe care într-un sfârşit o deschid cu forţa. Dar nu e ăsta sfârşitul, concluzia a fost marţi dis de dimineaţă când mă târâim pe jumătate adormit la muncă. Unde am fost întâmpinat de către Sonny, unul dintre şoferii noştri, cu un “Hey you made it back from the war torn country!” Dap i made it back. Îmi beau cafea de căcat şi vă scriu aceste rânduri.
Hai să încep totuşi cu începutul, ne-am îmbarcat spre România pe ruta Montreal-Frankfurt-Bucuresti. Am ştiut imediat că am ajuns în spaţiul aerian Românesc când uitându-mă pe geamul avionului am observat dispariţia drumurilor asfaltate şi a câmpurilor agricole frumos delimitate din celelalte ţări şi înlocuirea lor cu maidane şi drumuri prăfuite de piatră. În aeroport, fratele, viitoarea cumnată (deşi eu am adoptat-o ca şi soră de foarte mult timp) şi vărul mă aşteptau deja. Nici nu am făcut 2 paşi în România şi deja ţara mumă îşi făcea simţită prezenţa prin domnişoare cochete şi sumar îmbrăcate cum numai la noi în ţara găseşti, gropi în asfalt şi juma de câine maidanez spulberat pe carosabil. În drum spre Constanţa am luat-o pe centura Bucureştiului. Arogant le explic rudelor cum “noi” în Canada avem autostradă cu 8 benzi pe un singur sens nu bălăria asta de centură cu o singură bandă pe care trebuie toată lumea să o împartă. Deşi arogant nu este chiar politic corect, dezamăgit ar fi mai bine spus. Dezamăgit că noi o naţie cu o istorie de 2000 de ani suntem surclasaţi de o ţară formată acum 3 veacuri din vagabonzii Europei. Şi să mă ierte canadienii pentru exprimare căci frustrarea e cea ce m-a împins la alegerea cuvintelor. Dezamăgit că vin din altă ţară şi trebuie să admit că ne este superioară.
“Acolo e civilizaţie!” asta e concluzia la care ajungem cu toţii deşi şi asta e incorect spus căci şi în România e o civilizaţie dar de altă natură. E greu să explici cum este Canada faţă de România şi cu cât petrec mai mult timp în Canada cu atât mie mai dificil să explic diferenţele. La început era mai simplu să explic acum mie mai greu. Poate pentru că m-am adaptat vieţii de aci şi numai sunt uşor impresionat. Văd unele diferenţe dar le procesez diferit. În Canada străzile sunt est-vest şi nord-sud în România sunt de toate formele doar mărimea e aceeaşi (prea mici pentru nevoile oraşului). În Canada nu o să vezi maşina parcată pe trotuar în România nu o să vezi parcare. România are câini şi mâţe, Canada are veveriţe. Toronto are fast food-uri peste tot în Constanta cafenele cochete sunt la putere. Când stai pe lac şi îţi bei cafeluţa uiţi repede de părţile negative ale României şi parcă nu îţi vine să creezi că ai putut părăsi această ţară. Dar nu-i panică doar 10 minute de vorbă cu un taximetrist şi realitatea îşi face simţită prezenţa. Înţeleg de ce România e fermecătoare pentru mulţi, domnişoare frumoase peste tot, cafenele elegante, cluburi, distracţii şi tentaţii la fiecare pas. Asta e România celor cu bani, România săracilor e diferită, e ţara unde factura de la întreţinere nu te lasă să dormi noaptea unde salariul nu ţi ajunge niciodată şi viaţa e o luptă de supravieţuire. Unde uni oameni îţi zâmbesc în faţă da te înjură pe la spate şi stresul e la cote maxime. Diferenţa între Canada şi România? Lipsa stresului, nu o să vorbesc în numele altora ci doar pentru mine. Eu în Canada nu sunt stresat, am o viaţă liniştită şi sunt fericit, restul e apă de ploaie.
Din păcate în această scurtă vacanţă chiar nu am avut timp mai de nimic, am fost super ocupaţi şi nu prea am avut şansa să ne relaxăm. În loc să o las pe Laurie să şi cumpere singurică o rochie pentru nunta din Canada, m-am gândit eu că e mai bine ca mândră să şi cumpere rochiţa din România ajutată de consilieri mai experimentaţi decât mine. Că nu cumva să ne facem de râs că nu ne îmbrăcăm şi noi ca restul lumi şi mă gândeam eu, că or să fie şi preţurile un pic mai mici. M-a mâncat în cur şi nu altceva, din două săptămâni scurte ne-am petrecut vreo 3 zile prin mall-uri căutând mândrei rochii, pantofi şi accesorii. După a trebuit să mi i-au şi eu încă o cămaşă, curea şi cravată ca să fiu stylish. Am făcut atâta shoping ca până şi femeile erau exasperate. Mare performanţă!
După, fuguţa la croitor, la coafor, la manichiură, pedichiură, machiaj, pensat şi alte nebuni. Pentru că mândra nu parleşte româneşte m-am dus şi eu traducător. Şi pentru prima oară în 29 de ani Je şi-a tras manichiură. Curiozitatea m-a împins spre acest act nebunesc şi nici că o să mi mai fac altă dată. Prea te zgârie şi te râcâie şi chiar nu e fun deloc să te prezinţi la muncă cu unghi lucioase. Dar a fost nunta frăţiorului meu aşa că nici un sacrificiu nu a fost prea mare. Mi-am râcâit unghiile, mi-am pensat sprâncenele care iniţial arătau mai degrabă a sprânceană, am mers atât de departe încât am lăsat-o şi pe o tanti să mi invadeze intimitatea nasului cu o foarfecă. Toate acestea în numele frumuseţii.
De distracţie nu prea am avut timp, în afară de faptul că am "evadat" şi noi la plajă o singură dată şi că am făcut câteva opriri pe la cafenele în expediţiile noastre de shopping.

 Nici cu marea majoritate a prietenilor nu am avut şansa să mă întâlnesc şi ţin să îmi cer scuze. Nu e că nu mi-e dor de voi ci că nu am avut timp. Două zile din aceste două săptămâni scurte le am petrecut pe traseul Constanţa - Plopeni, unde am fost înţepat de o viespe de două ori în timp ce conduceam şi ale cărei înţepături le simt şi acum. Plopeni-ul e satul bunicilor şi mamei mele. E locul unde îmi petreceam vacanţele de vară, de primăvară şi crăciunul. E locul unde împreună cu fratele meu şi verişori mei alergam pe dealuri şi cauzam probleme. Unde "împrumutam" iapa vecinilor şi ne petreceam ziua prin cireşi. Şi locul unde sunt îngropate două femei care mi-au modelat viaţa prin a lor şi care vor fi mereu prezente în gândurile mele. Pentru tine mamă dragă şi bunică scumpă îmi doresc să existe un rai unde să vă pot vedea încă odată.
Am vrut ca Laurie să vadă aceste locuri de unde vin, casa unde am copilărit (deşi a fost distrusă de hoţi) grădina de unde culgeam căpşuni deşi acum era invadată de burieni şi dealurile pe care le colindeam. Tot aicea am fost în vizită la câteva din rudele noastre unde cineva s-a ales cu câteva flori.

  

Canada Day!

Am vrut să scriu şi eu ceva de 1 iulie ziua Canadei, să scriu ceva frumos despre sentimentele mele, despre Canada şi canadieni, despre semnificaţia şi istoria Canadei, despre o mie alte lucruri care au tangenţe cu ziua Canadei, dar m-a lovit lenea şi am lăsat-o baltă. Apoi am văzut că toată lumea a scris câte ceva despre ziua Canadei şi mi-am zis că nu se poate doar eu să fiu mai prejos dar apoi m-a apucat din nou lenea şi am lăsat-o baltă. Acum, la muncă, sunt plictisit. Facebook ul nu are nimic nou, indiferent de câte ori îi dau refresh aşa că m-am decis să scriu şi eu ceva despre Canada day. Demonstrându-se astfel că plictiseala e de fapt mama creativităţi.
Eu iubesc Canada day, nu pentru că m-am dus la vreun grătar sau am făcut ceva interesant de ziua ei. Nu! Eu iubesc Canada day pentru că am stat acasă şi am lenevit. Am avut timp să mi trag sufletul, să bat câteva nivele la candy crush saga, să mi enervez mândra, să reflect la nemurirea sufletului etc. Dar nu a fost doar fun & games, am profitat de ziua mea liberă să mai dau şi nişte găuri prin pereţi, să atârn nişte tablouri să fac puţină curăţenie. Activităţi care sunt de obicei “kinjuru” (interzis în jap) când vin de la muncă. Cine are chef să dea găuri în beton după 11 ore petrecute departe de casă? Eu nu! Dar pentru că eram relax de ziua Canadei am zis de ce nu? Mai ales că mândra foarte emoţionată s-a lăudat cu talentele mele la părinţii ei. Deşi între noi fie vorba talentele mele m-au cam lăsat de izbelişte într-un mod ruşinos. Să zicem doar că dacă două tablouri nu sunt aşezate chiar simetric unul faţă de celalt nu e pentru că eu am vrut să fiu mai special şi să le aşez în vreun aranjament feng shui. Degeaba şi-a irosit taică-miu energia încercând să scoată meşter din mine. Şi totuşi apartamentul arată din ce în ce mai bine, atât de bine încât am avut destul curaj să primim şi musafiri. M-a lovit aşa un simtământ de mândrie la “realizările” mele. Demonstrând că indiferent cât de sofisticaţi, noi bărbaţii, ne credem, un cui bătut bine în perete tot ne va aduce satisfacţie.
Că veni vorba de meşteri, în curând o să mă văd cu mulţi oameni meseriaşi pentru că Je, împreună cu mândra din dotare, pleacă în vacanţă. Weekend-ul trecut mi-am cumpărat şi două costume de nuntă. S-a tânguit portofelul săracul de plângeau şi pietrele cu el, da inima, egoistă mare, nu s-a lăsat înduplecată şi a spart puşculiţa la Moores. Laurie a aprobat şi ea din toată inima alegerile făcute şi chiar a recunoscut că alegerea mea în materie de cămaşă a fost mai bună decât a ei. Eu nu zic necesar că am avut dreptate ci doar că pe asemenea fundaţie orice arată bine. V-aş fi arătat şi câteva poze dar din păcate telefonul meu a devenit foarte rebel şi neascultător. Eu tot fac poze şi filmuleţe cu el dar el încăpăţânat nu le salvează în memorie. Ce e de făcut habar nu am. Poate ştiţi voi vreo soluţie că eu m-am dat bătut de mult. Muream de oftică de ziua Canadei când am filmat artificii şi nu a salvat nesimţitul videoclipul. Mai ales că artificiile lansate de vecini mei explodau exact la nivelul balconului meu priveliştea fiind incredibilă. Sper doar să-l fac să meargă până plec ca să am şi eu ce să pun pe blog.
Doar de atât am timp azi, aparent la muncă mai trebuie să şi munceşti. Who knew? O.O Până mă voi întoarce din vacanţă o să pun blog-ul pe hold. Mi-e atât de milă de el săracul. Nici nu a ieşit bine din hibernare şi îl acum o să îl bag la loc, numai zic că acum are doar câteva poze pe el de arată ca o găină jumulită. Lasă amice că îţi trag make over când mă întorc de o să arăţi că făt frumos din lăcrimă şi nu altceva. Până atunci însă: À bientôt!

Cumva reusi sa fac si telefonul sa mearga si am recuperat videoclipul de care va ziceam. Enjoy: