Unde am văzut funduri, creaturi misterioase şi apetituri uriaşe.

Citisem un articol în ziar despre cum posesiunile materiale nu te fac fericit. Iniţial ai o mică bucurie când achiziţionezi ceva nou dar dispare rapid, bunul respectiv pierzându-şi rapid valoare iniţială în ochii consumatorului. Cea ce rămâne un timp foarte îndelungat şi oferă o inepuizabilă sursă de fericire sunt în schimb amintirile, alea plăcute desigur. Şi studiul din ziar preciza că cele mai bune amintiri se nasc în călătorii, văzând locuri şi lucruri noi. Nimeni nu şi aminteşte cu plăcere de ziua în care şi-au cumpărat Iphone ci dacă au văzut ceva monumental sau au experimentat ceva unic. Eu nu am călătorit foarte mult, în afară de venirea mea în Canada singura ieşire din ţară a fost în Italia unde am vizitat în 3 zile Roma şi Veneţia. Numai ţin minte primul telefon mobil, ce model era sau ce făceam cu el dar ţin minte perfect senzaţia pe care am avut-o când am văzut pentru prima oară palatul imperial din Roma sau când un vapor de croazieră a ocupat tot orizontul în faţa palatului Dogelui din Veneţia.
Tocmai de aceea m-am certat cu mândra din dotare, de când am venit în Toronto nu am văzut mai nimic. Nu ne-am urcat în CN Tower, nu ne-am dus la Niagara, nu ne-am dus la noul acvariu, Center Island etc În afara faptului că într-adevăr am fost la Canada's Wonderland, Distilery District şi am văzut un pic din Downtown Toronto în rest nimic, nada, niente. Este într-adevăr greu fără maşină, până în centrul oraşului Toronto poţi să tragi un pui de somn bun prin mijloacele de transport şi cine vrea să şi petreacă weekendul prin autobuz şi metrou făcându-şi loc cu coatele printr-o mare de oameni? Iar la Niagara, o noapte printr-un hotel te costă salariul pe o săptămână. Ok, poate exagerez, dar nici prea departe nu sunt.
Doar pentru că unele locaţii sunt un pic mai incomode nu înseamnă totuşi că nu putem să vedem ceva mai aproape de noi, ceva care se află la o aruncătură de băţ. Şi cum degetele fremătau nervoase să testeze noul aparat foto mi-am luat mândră şi ne-am dus la Grădina zoologică.


Atenţionare, o să vedeţi multe funduri în aceste poze, unele păroase iar altele mai puţin păroase.

O să vedeţi şi ceva păsări. Din păcate multe poze le-am făcut prin geamuri şi nu sunt prea clare.

Tipul ăsta e cam leneş şi deşi l-am urmărit vreo jumătate de oră nu ne-a onorat nici măcar cu o dătătură din coadă.

A se observa că are balta peşte.

Şi pădurea fluturi.

Şi creanga şerpi?

Aşa ar arăta o pădure tropicală. Mie îmi place.

Urangutani.

Aligator.

Ştie careva o reţetă bună de ciorbă cu ţestoase?

E doar un şarpe mic mic de tot, or îs it?

Când te uiţi la aceste primate şi la cât de inteligente le sunt privirile ajungi să ţi pui câteva întrebări. Oare locul lor e într-o cuşcă? Am încercat să mă gândesc positiv la faptul că aceste creaturi sunt într-un fel nişte ambasadori ai speciei lor, atrăgând prin prezenţa lor unică atenţia oamenilor către pericolele pe care specia le înfruntă. Că poate prin sacrificiul pe care îl fac îşi vor salva semenii. Noi, oamenii am ajuns să preţuim mai mult nişte bucăţi de hârtie decât planeta noastră şi poate ar trebui să reflectăm mai mult la cea ce pierdem pentru acele bancnote. Dar oricum am privit lucrurile am fost trist pentru aceste animale inteligente.

Au nişte ochii ce par atât de trişti. 

El cel putin se distra!

Asta micu se relaxa.

Şi lui îi era clar foame. Sau cel puţin asta a fost prima impresie până când am observat că erau doi tigri şi că erau separaţi în ţarcuri diferite pentru că publicul să poate să îi vadă mai bine. Animalul dădea târcoale porţii care i-ar fi acordat accesul către celălalt tigru

Sunt născut în Mai, tocmai de aceea nu ratez nici o ocazie să fac o poză unei flori..

Cine ar fi ştiut că hienele sunt atât de fotogenice?

Şi leii atât de timizi?

Şi că babuini o să ne trateze cu fundul?

Wait for it!!!

Just a little bit more!

There it is!

Până la urmă s-a trezit şi rinocerul, e ca la pescuit trebuie răbdare.

Şi s-a decis să ne trateze şi el cu fundul, deja pare a trend.

Când eşti tânăr simţi că poţi să muţi şi munţii.

The extremely elusive Canadian goose. Aicea puteţi vedea cel mai rar animal din oraşul Toronto, magnifica gâsca canadiană. O să auziţi nişte mărturii false cum că această gască este prezentă peste tot prin oraş şi că nu e om în GTA (greater toronto areea) care să nu fi călcat măcar de o sută de ori în găinaţul lor pe an. Ei bine sunt zvonuri şi nimic altceva...

De departe unul dintre cele mai impresionante animale a fost Hipopotamul.

Don't you just wanna give it a little kiss?

Cine ar fi ştiut că porcii pot să fie atât de simpatici?

Hipopotamii s-au decis să iasă la plimbare. La cât de repede se mişcau e bine că nu şi-a uitat nici unul cheile în baltă, le ar fi trebuit cel puţin o oră ca să se întoarcă.

Size does matter. Cel puţin când e vorba de girafe.

Cele mai simpatici rozătoare de la grădina zoologică.

Don't jump!!!

Sunt sigur că am omorât nişte porci de ăştia în World of Warcraft!!!

Cele mai nesimpatice rozătoare de la grădina zoologică. 

Monkey business!

Era prea zen tipul.

Cum ar fi fost vizită la zoo fără a vedea celebrităţile Panda.

Cămila asta era înfometată rău, o să vedeţi într-un videoclip de mai jos.

Şi peştii erau la fel de înfometaţi.

Rozătoarea asta la fel, am distincta impresie că aceste animale nu fac nimic altceva decât să mănânce şi să doarmă.

Papagalul ăsta ne-a speriat de moarte când a tras un ţipăt strident exact când treceam pe sub el. Cel puţin nu a făcut ce fac porumbeii pe statui.

Ce e o grădină zoologică fără dragoni?

Sau nişte şerpi?

Nu s-a transformat în vreo prinţesa cu mulţi bani şi vilă în Hawai. Poate data viitoare.

Just chillin mate!

Căldura asta ar omorî un câine da-păi un urs polar.

Despre cum am primit bani ca nu m-am accidentat si cum dragonul a stat ascuns

Nu prea povestesc în general de pe la muncă că nu prea am ce să zic, eu frumos şi deştept am numai succese, doar la salariu nu prea se vede. De fapt mint, am primit o mărire prin aprilie, dar fiind atât de nesemnificativă nu m-am obosit să o precizez până acuma. Dacă s-a întâmplat ceva notabil a fost faptul că firma a decis să ne premieze pentru faptul că nu ne am accidentat în timpul datoriei cu un card la Walmart în valoare de 100 de dolari. Suma nici prea mare, nici prea mică m-a îndemnat să fac o achiziţie pe care vroiam de mult să o fac şi anume un aparat foto.
E digital, ieftin, a venit din China şi m-a costat cu tot cu SD card, husă şi taxe vreo 200 de dolari. Cadou de ziua mea ce mi l-am făcut singurel deoarece mândra mea a decis să mi dea în dar doar o felicitare şi aia restantă de Sfântul Valentin când după ce a cumpărat felicitarea a lăsat-o în şifonier timp de 3 luni incompletă în timp ce eu am stat vreo 3 ore la birou să îi fac felicitare hand crafted. Equal rights!!! Ţipă E-ul interior, dar în final nu-i bai că ziua ei este după a mea şi ce a semănat o să şi culeagă.
Weekend-ul trecut am avut şi prilejul să folosesc noua jucărie deoarece o colegă de a lui Laurie s-a măritat. Partea interesantă e că mireasa este chinezoaică şi eu nu am fost până acuma la o nuntă de chinezi. Chef iniţial nu prea aveam deoarece în weekendul respectiv trebuia să mi celebrez şi ziua de naştere şi eu numai ştiam cum să îmi împart timpul între funcţiunile sociale la care trebuia să participăm şi nevoile casei. Dar optimist din fire mi am zis că o să fie mişto la nuntă şi că o să se merite toată tevatură, deja îmi închipuiam un dragon în roşu cu negru atacând mireasa iar mirele cu vreo doi lei galbeni sărind în apărarea ei. Un scenariu destul de plauzibil zic eu şi care mi ar fi oferit multe oportunităţi să fac nişte poze reuşite. Dar, după cum şi titlul precizează, dragonul nu şi a făcut apariţia şi toată nunta a fost trist de plictisitoare. Discursuri peste discursuri, nişte jocuri interesante doar pentru cei câţiva participanţi şi doar 20 de minute de dans (până am plecat noi).
Mâncarea a fost ok, am gustat pentru prima oară un fel de supă de homar cu dovleac iar tatăl miresei a insistat să servească învitaţii cu nişte carne de porc în ambalajul original (şoric) gătită tradiţional. Lui Laurie nu i-a plăcut, mie  da. Singură picătură autentica chinezească pe lângă carnea de porc a fost o rochie roşie pe care mireasa a purtat-o şi care arăta exact ca şi costumul lui Chun Li.
Mireasa şi mirele mi au făcut o impresie bună, comeseni noştri au fost amabili şi am încercat să legăm nişte conversaţi peste muzică tare pe care nu dansa nimeni. De fapt după ce s-a burduşit toată lumea cu mâncare d-abia atuncea s-a dat invitaţia la dans. Schimbare totală faţă de nunţile din România unde dansezi mănânci dansezi mânaci. Eu şi cu Laurie am onorat din plin invitaţia deşi nu suntem fani Gangnan Style sau LMFAO. După 20 de minute ringul de dans era gol şi toată lumea se înghesuia la o cabină foto unde puteau să şi facă poze cu diverse accesoriii comice. Am încercat şi noi să ne facem loc dar fără nici un folos aşa că am renunţat la idee.
Un moment interesant într-o seară fără evenimente notabile a fost o conversaţie interesantă cu un domn care mărinimos ne a dus până acasă din Vaughan noi fiind în continuare fără maşină. Tipul a fost şi în România prin Bucureşti şi am schimbat impresii despre situaţia geo politică din Balcani şi despre oameni în general. I am explicat omului că cea ce mă încântă pe mine în Toronto e diversitatea oamenilor şi cum graniţele rasiale ce există peste tot în lumea asta par să dispară în Toronto. Ca să vă dau un exemplu, la nuntă la care am participat, cuplul fericit era de origine chineză dar invitaţii erau de toate naţiile şi culorile. Toţi au stat la aceeaşi masă, nu ca culori diferite nu ca naţii diferite ci ca oameni.
Poze nu am făcut prea multe că nu aveam la ce, am rugat un comesean să ne facă totuşi o poză pe care vroiam să vă o arăt dar nu am primit aprobare de la mândră, că ei nu-i place cum a ieşit. I-am explicat despre libertatea presei dar aş fi avut mai mult succes aruncând munţi în mare decât să o urnesc pe ea după ce s-a hotărât să se încăpăţâneze.
Weekendul s-a terminat pe o notă pozitiva când duminică, la celebrarea treceri mele într-un nou deceniu, a izbucnit cea mai tare luptă cu baloane din istoria mea. Lucru mare având în vedere că istoria mea e deja de trei decenii. Adulţii au devenit mai copii decât copiii şi baloanele zburau din cap în cap. Eu fiind o ţintă mai mare am fost clar dezavantajat dar zic că m-am achitat bine de datorie, singura rană fiind una abdominală de la prea mult râs. Uni dintre adulţi au devenit prea agresivi şi chiar au trişat. Cum se trişează la o luptă cu baloane? Păi când nici nu te mai oboseşti să arunci balonul ci îl foloseşti ca o măciucă atunci clar trişezi.
Am apucat să testez un pic şi aparatul ieri la o mică plimbare nocturna rezultatul mai jos. 

We call him Auggie