Job Workshop day 2 & 3

     Am decis să comasez ziua 2 şi 3 a job workshopului într-un singur post deoarece aceste 2 zile au constat în mare parte din discuţii libere între mine şi consilieri. Având ceva experienţă cu cerinţele unei pieţe de muncă şi fiind un învăţăcel destul de bun şi silitor am reuşit să mi determin consilieri să sară peste câteva părţi teoretice.

                                                               Workshop ziua a doua

     Această zi a început cu introducerea noului consilier, Sajana Yogeswaran, o dră încântătoare din Sri Lanka care ocupă funcţia de "job facilitator" pentru TESOC. Cu dânsa am parcurs următoarele aspecte ale pieţei munci din Canada:

Oportunităţi pe piaţa de muncă

Agenţii de recrutare a forţei de muncă

Exerciţiu practic

     Workshopul a început cu următoarea întrebare: "Cum îţi cauţi de muncă?". Răspunsul meu a fost "Online", fiind un nou imigrant în Canada şi ne având foarte multe cunoştinţe despre piaţa munci aicea soluţia cea mai la îndemână a fost să caut online. Problema fiind că anunţurile relevante pentru cine vrea să se angajeze nu se găsesc online. Ci pe piaţa ascunsă a munci "hidden market". Din informaţiile culese de la Sajana, firmele de obicei recrutează din interior dar sunt totuşi obligate să posteze anunţul online. Deci marea majoritate a anunţurilor online nu sunt relevante deoarece job-ul este deja dat. Soluţia? Aplicarea C.V. - ului la firme axate pe nişa ta. Astfel ei te vor avea în baza de date dacă un job se iveşte şi este nevoie de cineva din exterior. Altă modalitate de a găsi un job bun este voluntariatul. Voluntariatul la o firmă pe nişa ta are mai multe avantaje. În primul rând dobândeşti experienţa de muncă în Canada, doi poţi să obţii o scrisoare de referinţă de la firma respectivă, scrisoare care se vrea ataşată la orice C.V.. Trei poţi să obţii un job chiar în firma respectivă.

      Un alt mijloc de aţi găsi un loc de muncă constă în Agenţii de recrutare. Despre acestea trebuie reţinute câteva lucruri importante. Nu sunt gratis. Când am ajuns la acest capitol în decursul workshopului, Sajana mă întrebat dacă am luat contact cu o asemenea agenţie. Eu am răspuns "Yes", când aplicăm online am dat peste o asemenea agenţie şi mi-am depus C.V. - ul la ei. Următoare ei întrebare a fost "Şti cum fac bani aceste agenţii?". Iniţial m-am gândit că angajatorul le o plăti un comision ca această agenţie să le găsească forţa de muncă necesară. Cea ce s-ar putea să fie într-o oarecare măsură adevărat dar veniturile acestor agenţii vin de la angajat. De fapt tu te angajezi la agenţie pe salariu care îl decide agenţia, un salariu mai mic decât cel pe care îl plăteşte angajatorul real. Deci unde se duce diferenţa??? Desigur la agenţie. Totuşi de remarcat este că pentru un imigrant ca mine care ar putea face voluntariat pentru şansa de a găsi un job, un salariu chiar dacă e mai mic este totuşi mai bun decât nimic. În timpul workshop - ului Sajana mi-a făcut cunoscute câteva dintre cele mai bune agenţii de recrutare a forţei de muncă pe nişa mea.

     A treia şi ultima parte din ziua a doua a workshop - ului a constat într-o mică aplicaţie. Unde trebuia să analizez un anunţ pentru un loc de muncă şi să completez un tabel cu informaţiile deduse din anunţ. De exemplu trebuia să deduc de ce natură este angajatorul (firma, asociaţie guvernamentală, organizaţie non profit etc) după care ce soft skills sau hard skills trebuie să trec în C.V. pentru a atrage atenţia acestui angajator etc.

     După ce am terminat workshop - ul propriu zis am stat de vorbă cu Sajana despre multe lucruri interesante, despre provocările din Canada, oportunităţile ţări etc. Am aflat de la ea că până şi în Canada există rasism, lucru greu de conceput când te întâlneşti cu aceşti oameni politicoşi şi de etnii atât de diverse. Singurul lucru care pot să-l afirm cu siguranţă este că această ţară minunată pe nume Canada îmi vă oferii destule subiecte despre care să tot scriu în blog.

                                                               Workshop ziua a treia

     În ultima zi a acestui workshop am avut doi consilieri, pentru început dna Yoga mi-a explicat ce trebuie şi ce nu trebuie să fac într-un interviu. Din fericire pentru orice viitor imigrant român regulile de conduită la un interviu canadian sunt asemănătoare cu cele ale unui interviu românesc. Începând cu un zâmbet pozitiv, o strângere de mâna fermă până la ceremonialul "Vă mulţumesc pentru timpul acordat". Aparent în această privinţă şi Canada şi România sunt adaptate la aceleaşi standarde internaţionale. Deci nu o să vă plictisesc spunându-vă ceva ce ştiţi deja.

     În a doua parte a workshop - ului am avut parte de un alt consilier de data asta de gen masculin. Din păcate dânsul nu să recomandat şi nici eu nu am întrebat aşa că îi voi spune "The dude". Deci The Dude a pus accent pe atenţia şi dedicaţia care trebuie investite atunci când cauţi un job. Un loc de muncă câştigat în Canada presupune multă muncă, trebuie să ai un C.V. diferit pentru fiecare job la care aplici. O scrisoare de intenţie personalizată pentru firmă şi jobul la care aplici.

      Desigur pentru noi cei care suntem obişnuiţi în mare cu un singur C.V. general pe care îl trimitem peste tot. Să faci o mie de C.V. - uri şi scrisorii de intenţie pentru 150 de locuri de muncă diferite poate să ne dea durerii de cap. Şi am impresia că şi canadienilor le aduce câteva migrene tocmai de acea au un inventat o metodă care să simplifice treaba. Se numeşte Master Inventory, practic este un inventar cu toată experienţa acumulată pe piaţa de muncă şi cu educaţia dobândită în decursul anilor, cu toate aptitudinile voastre personale. Pe scurt toate informaţiile pe care dvs le puteţi spune despre dvs într-un C.V.. Deci când un job apare trebuie doar să selectaţi informaţiile ce vizează job - ul respectiv şi să daţi un copy paste din Master Inventory în C.V. - ul dvs.

     Acestea sunt în mare toate informaţiile pe care eu le am cules din acest job search workshop, s-ar putea ca unele din conceptele prezentate să nu fie chiar în concordanţă cu realitatea. Eu doar expunând doar ce am înţeles sau cred că am înţeles despre piaţa munci din Canada. Dacă realitatea este diferită sau aveţi completări vă aştept commenturile.

Job Workshop Day 1

      Astăzi am participat la primul meu job workshop. Agenţia care a găzduit acest seminar se numeşte TESOC. Şi job workshop-ul a fost prezentat de Dna Yoga Arulsubramaniam. În caz că vă întrebaţi dacă numele oamenilor pe care îi prezint în blog-ul meu sunt fictive vă asigur că nu am atâta imaginaţie. Dna Yoga fiind de origine indiană venită de foarte mult timp în Canada şi care încă nu şi a pierdut accentul puternic indian cea ce a făcut acest workshop să fie foarte greu de înţeles.
     Deşi eram 8 programaţi pentru acest seminar în afară de mine doar o dră de origine indiană s-a mai prezentat. Din păcate nu i-am reţinut numele. Şi dânsa deşi de un an în Canada încă îşi păstrează accentul indian. Job workshop-ul a fost alcătuit din trei părţi, două dintre ele fiind teoretice şi un test de a observa abilităţile noastre la calculator.
     Seminarul a început desigur cu o scurtă prezentare a fiecăruia, fiind doar doi a trecut foarte repede. Din nou am atras atenţia asupra mea fiind atât de recent venit în Canada. Colega mea indiană fiind venită de un an în Toronto. După care am trecut la lucruri importante, cum să ţi creezi un C.V. în stil canadian. Ei bine trebuie să ştiţi că pentru fiecare job la care aplicaţi aicea trebuie să aveţi un C.V. diferit, orientat către firmă şi job-ul la care aplicaţi. Din acest motiv job workshop-ul se concentrează pe structura C.V. - ului.
     Acesta fiind de trei feluri:
C.V. cronologic
C.V. funcţional
C.V. compus
     Diferenţa faţă de C.V.- urile de pe e-jobs sau best jobs constă în secţiunea "Highlights" şi "Refrences". "Highlights" este o secţiune ce se referă la performanţele tale, lucrurile realizate, trăsăturile de care eşti cel mai mândru etc. Deci aici trebuie pusă crema C.V.-ului tău, dar nu orice cremă ci crema pe care angajatorul vrea să o vadă. Deci asta fiind secţiunea ce trebuie modificată cel mai des în C.V.
     "Refrences" este secţiunea în care pui recomandările foştilor angajatori. În Canada recomandările valorează incredibil de mult, atât de mult încât oameni îşi fac lini de credit doar ca să obţină de la banca lor o declaraţie că sunt buni platnici. Tocmai de aceea voluntariatul este aparent una dintre cele mai bune metode de a obţine o recomandare deci a obţine un loc de muncă.
     Dacă în Europa în general pe angajator îl interesează doar dacă stăpâneşti aspectele tehnice aicea aparent situaţia este diferită. În Canada angajatorii pun 60% accent pe "soft skills" (calităţi ale personalităţi de exemplu abilitatea de a fi adaptabil, flexibil, de a comunica bine etc) şi 40% "tehnical skills" (abilităţi practice dobândite prin educaţie sau experienţă la locul de muncă). Deci pe angajatorul canadian îl interesează mai puţin dacă şti să faci meseria decât dacă comunici bine în echipă sau ai alte calităţi, sau cel puţin asta rezultă din trendurile actuale.
     În această parte a job workshop-ului a trebuit să alegem ce "soft skills" şi "hard skills" credem că ni se potrivesc cel mai bine şi de ce. Şi tot în această parte ni sa oferit informaţi şi despre legile în vigoare ce reglementează piaţa munci în Canada. Ca de exemplu care este salariul minim. Norme de siguranţă la locul de muncă şi ce trebuie făcut în caz de accident. Şi desigur informaţii utile despre concedii şi zilele libere legale în Canada.

     A doua parte a seminarului a constat în urmărirea unui videoclip care spune povestea a trei imigranţi din ţări diferite şi care îşi caută un loc de muncă în Canada. În primul rând videoclipul începe cu greşelile celor trei şi continuă cu soluţia. În toate postările mele de până acuma de fiecare dată când am menţionat discuţiile avute cu oameni de alte etnii am precizat dificultatea de a comunica cu ei din cauza accentului foarte puternic. Şi desigur şi eu ca un nou imigrant am un accent puternic de "valah". Acest videoclip arată cum anumite trucuri în a pronunţa unele cuvinte ajută la eliminarea accentului în mare măsură încât cuvântul să fie înţeles.
     Videoclipul a continuat cu eforturile celor trei de a se angaja prin trei metode diferite, metode care îmi vor şi mie explicate mai în detaliu în zilele următoare. Ele fiind "prin telefon", "networking" şi clasicul "interviu".
În videoclip sa pus mare accent pe bariere de comunicare ce ar putea interveni între angajator şi candidat. De la conversaţiile mărunte, la mimică şi gesturi, videoclipul conţine tot ce trebuie şi nu trebuie să faci când aplici pentru un loc de muncă.

     După ce am fost întrebaţi ce ne a plăcut din videoclip şi care sunt lecţiile pe care le am sustras din el am trecut la ultima parte a job workshop-ului. Acesta consistând într-un mic test în care a trebuit să ne punem cunoştinţele Microsoft Word în acţiune pentru a completă în 25 de minute câteva cerinţe simple. A trebuit să copiem un scurt text respectând formatul, să scriem un paragraf despre un fost loc de muncă şi să căutăm pe google un spital din Toronto. Un test destul de simplu care nu mi-a luat mai mult de 5 minute în al rezolva.

     Prima impresie despre acest job search workshop este una bună, staff-ul îşi dă străduinţa să ne ajute, materialele puse la dispoziţie sunt foarte interesante şi utile şi consider că unele din lecţiile învăţate aicea îmi vor fi de folos pe viitor în a-mi asigura un loc de muncă. Deci de abia aştept Job Workshop Day 2.

Microskills

    După cum vă spuneam ultima oară, miercuri dis de dimineaţă după o cafeluţă bună mi-am pregătit diplomele şi am purces spre sediul Microskills din consummer road. Şi cu mândrie adaug o notă, m-am familiarizat deja cu transportul în comun de aicea încât să mă aventurez singurel dintr-o parte în alta a oraşului. Odată ajuns la sediul Microskills am luat un loc în aşteptarea orei 10 când întâlnirea mea cu Dl Qahar trebuia să aibă loc. În cele 20 de minute de aşteptare (îmi place să plec mai devreme de acasă în caz că intervine ceva să am timp totuşi să ajung la destinaţie) am cunoscut o dnă asiatică venită acolo pentru cursuri de limba engleză. După ce am schimbat câteva impresii şi i-am instalat un compas pe telefon (o aplicaţie foarte utilă în Canada ce ţi zice în ce direcţie mergi N S W E, aplicaţie pe care mi am instalat-o după ce m-am pierdut o oră în Queen's Quay) am simţit că mi-am făcut o amică.
     În sfârşit ceasul bate ora 10 şi mă duc la secretară să mă ghideze către Dl Qahar. Problema e că dânsul nu e aici şi dna secretară mă întreabă dacă nu doresc să particip la secţiunea informativă cât aştept. Fiind de fapt mai mult o declaraţie decât o rugăminte m-am trezit că urmăresc o altă doamnă într-o sală de conferinţe unde ni sa făcut introducerea către Microskills. Dna a fost atât de convingătoare în ne-a atrage la sesiunea de informaţi încât noua mea amică de origine asiatică nici nu avea ce căuta acolo. Ea dorind să ajungă de fapt la cursurile de limba engleză.
     M-am simţit foarte mândru de mine în aceasta sesiune informativă, după ce tanti ne-a spus că ea de obicei nu prezintă această informare ci o colegă bolnavă. A început să ne explice la ce ne ajută Microskills, despre diversele programe în care ne putem înscrie şi cerinţele necesare, iar eu am ajutat-o să explice celorlalţi imigranţi ce şi cum vorbind cu ei mai pe "imigranteste". Şi desigur pus în evidenţă fiind cel mai proaspăt imigrant şi singurul cu o diplomă de master, încât după sesiunea de informare o tanti (tot asiatică) mi-a zis "Oh! You do good! Make tons of dolla cuz you good english!". Şi deşi poate mesajul a fost deformat un pic de mine pentru efectul pan-dramatic sensul l-am păstrat.
     Dacă credeţi că acum o să mă întâlnesc cu Dl Qahar pentru că sesiunea informativă sa terminat vă înşelaţi amarnic. Am fost dus la o sală plină de calculatoare unde am fost aşezaţi frumuşel să ne facem card Microskills. Şi după ce am completat un formular am primit toţi câte un card Microskills cu numele nostru scris grosolan cu markerul. După aceea împotriva protestelor mele am fost pus să aştept până un consilier o să fie disponibil. Aparent nimeni nu a înţeles că trebuia să mă întâlnesc cu Dl Qahar la 10. Ceasul fiind deja 11. Într-un final sunt condus la un domn de origine africană.pe numele Aubrey Carrega. Care după cum probabil v-aţi dat seama nu este Dl Qahar Andisha lucru ce mi-a adus exasperarea la cote înalte. Din fericire pentru mine Dl Aubrey Carrega se ocupa exact cu ce se ocupă şi dl Qahar. Adică face pe ghidul pentru noi imigranţi ca şi mine care au o diplomă superioară în economie.
     Acest domn s-a dovedit şi un caracter foarte interesant. Emigrând prin 87 în Canada dintr-o ţară africană, cu o soţie doi feciori şi doar 12 dolarii în buzunar şi acum călăuzind noi imigranţi către noua lor viaţă. Dl Aubrey nu să dovedit doar un om interesant ci şi folositor, după ce mi-a explicat o grămadă de lucruri importante şi s-a oferit să mă ajute cu C.V.- ul şi scrisoarea de intenţie. Dânsul mi-a făcut şi o fişă cu o recomandare pentru un program de mentoring. Unde această agenţie te bagă să munceşti cu un canadian într-un anumit domeniu ca să înveţi şi ţi mai dă şi o foaie la mână după ce le termini programul ca să ateşti că ai experienţă canadiană. Şi împreună am explorat domeniile unde aş putea să mă angajez. El fiind şi primul consilier de până acuma care în loc să mă "proceseze" m-a întrebat ce aş vrea să fac şi mă tratat ca pe un om inteligent şi nu ca pe un imigrant venit cu pluta. Tot el mi-a făcut şi o recomandare acea de a nu mă lăsa prins de o slujbă în care doar să supravieţuiesc explicându-mi cum a văzut destui oameni ce s-au aruncat pe prima slujbă şi după aia nu au mai încercat să găsească altă mai bună.
     Această întâlnire mi-a ridicat foarte mult moralul este important să şti că există un om cu experienţă care te va călăuzi prin cea ce pare a fi un labirint întortocheat. Sper că după "job workshop"- ul de luni să am suficiente informaţii despre cum să atac eficient piaţa munci din Canada şi să vă zic cu mândrie că m-am angajat.

Recapitulare a procesului de stabilire in Canada

     Este nevoie de o scurtă recapitulare a demersurilor întreprinse de mine în procesul meu de stabilire ca un nou imigrant pentru a vă povesti următoarea pagină din viaţa mea în Canada. V-am povestit că de cum am pus piciorul în Canada am şi început procesul de emigrare, după ce am fost cercetat şi prelucrat cu atenţie şi politeţe de către slujbaşi guvernului canadian. Am obţinut un SIN (social inssurance number), un document ce atestă statutul meu de nou imigrant şi desigur o tonă de materiale informative. Pe baza acestor materiale informative am căutat un "newcomers settlement office".

     Din fericire există un asemenea birou la un minut distanţă de mine. Aicea m-am întâlnit cu Dna Salam Rifai care mi-a dat primele informaţi despre ce anume trebuie să fac ca să mă stabilesc în Canada şi să fiu integrat în societate.

     Aici am obţinut informaţii asupra examenului de limba engleză ce trebuie să-l susţin pentru a mi fi evaluate cunoştinţele de limba engleză. Important de menţionat este că dacă obţii peste nota 7 poţi să te înscrii la universităţi aicea şi ai acces la nişte job-uri mai bune. Desigur dacă obţii o notă mică poţi să te înscrii cu uşurinţă la clase gratuite de limba engleză. Important de menţionat că nota la care îţi este evaluată limba engleză rămâne cu tine timp de 6 luni, perioadă în care nu mai ai voie să dai examenul. Eu sunt programat pentru acest examen pe 27 august aşa că uraţi-mi noroc.

     Un alt lucru pe care l-am făcut cu dna Salam a fost să discut despre ce procedurii trebuie întreprinse de către mine. Unul dintre acestea fiind crearea unui cont în bancă pentru a obţine asigurare medicală. Deşi trebuie să aştepţi ceva timp până ţi se acordă o declaraţie de la bancă prin poştă. Cu această declaraţie şi un formular pe care eu l-am primit de la Dna Salam poţi să te înscrii pentru asigurare medicală. Notabil este că asigurarea medicală îţi va fi acordată la 3 luni după data aterizări şi nu după depunerea documentelor.

     Desigur am aflat şi multe alte informaţi utile la acest birou pentru "newcomers", am obţinut informaţi pentru clase gratuite de pc (cunoştinţele mele cu excel, powerpoint fiind în cel mai bun caz ruginite). Informaţi despre asigurare medicală privată (opţională şi ne gratuita) dacă doresc să mă asigur în caz de orice eveniment nefericit. Despre "job workshops" care sunt seminare ce te învaţă tot ce trebuie să şti despre piaţa munci din Canada. Acestea învăţând noi imigranţi despre C.V., scrisoarea de intenţie, cum să cauţi un loc de muncă şi cum să aplici pentru un job în stil canadian, şi desigur "how to market yourself". Adică pe româneşte cum să te faci mai atrăgător pentru angajatorul canadian. Poate cea mai importantă informaţie obţinută a fost numărul de telefon al domnului Qahar Andisha ce lucrează la microskills.

     Dânsul fiind un consilier ce ajută imigranţi ca mine cu studii superioare să se facă remarcaţi pe piaţa munci din Canada. Problema a fost că am dat de Dl Qahar cam greu. Şi când am dat de dânsul am stabilit o întâlnire prin intermediul emailului, dânsul invitându-mă la sediul Microskills miercuri. Deci mi-am luat agenda "imigrantului" (o agendă cu informaţi utile pentru imigranţi primită de gratuit de la darnicul guvern canadian) toate diplomele mele pe care le-am aşezat frumuşel în noua mea mapă (cumpărată de la dollarama cu 3 CAD) şi am purces spre sediul Microskills.

     Despre ce s-a întâmplat acolo vă voi povesti data viitoare în speranţa că vă voi mai atrage încă odată pe blog-ul meu şi numărul de 1000 pageviews pe care tocmai l-am atins se va transforma în curând în 10000.

Prima zi de munca in Canada

     Ultima oară vă povesteam cum am plecat de la Amsterdam Brewery unde luasem masa de prânz spre Mati şi Sarah pentru cină. Desigur s-ar putea să aveţi impresia că mâncăm cam mult plecând dintr-un loc unde tocmai ce am mâncat spre un alt loc unde v-om mânca. Ei bine nu este aşa, distanţele imense pe care trebuie să le parcurgi să ajungi dintr-un capăt în altul necesită foarte mult timp. După o plimbare cu metroul şi vreo trei autobuze schimbate am ajuns în sfârşit la Mati şi Sarah.

     Deşi doar ce i-am cunoscut Mati şi Sarah îmi dau impresia unui culplu extraordinar. Cei doi find foarte buni prieteni cu tot clanul Ross. Din câte am înţeles Dave fratele lui Laurie este un prieten din copilărie a lui Mati. S-ar putea să mă înşel dar cu siguranţă vă pot zice că cei doi au jucat foarte multe partide de şah. Aşa că invitabil eu şi cu Mati ne-am confruntat câteva partide. Spre marea mea ruşine le-am pierdut pe toate. În timp ce noi băieţi ne confruntam pe campu de luptă fetele discutau în voie în acelaşi timp uitanduse la adorabila Evi, fetiţa celor doi.

      În timp ce ne luptăm pe câmpul de şah şi cu hamburgeri din farfurii, Mati mi-a zis că este un post vacant în bucătăria unde el munceşte şi dacă sunt interesat să mă angajez acolo. După ce a discutat cu managerul am fost convocat a doua zi să mă prezint la sala de fitnes unde este amplasată bucătăria. Aşa că marţi dimineaţa m-am trezit devreme, mi-am băut cafeluţa, mi am mâncat micul dejun, mi-am instalat o busolă pe telefon şi am pornit spre Victoria park.

     La noul loc de muncă am făcut cunoştinţă cu Marylin (superviser şi creed că bucătarul şef), o doamnă în vârstă de origine asiatică care îmi amintea de maeştri kung fu din filmele chinezeşti ale copilăriei, atât prin tonul voci cât şi prin prestanţă şi îndemânare. Carol este o domnişoară zâmbitoare şi foarte mică tot de origine asiatică care lucra ca şi ajutor. Iar în final un tip de origine indiană care lucra ca şi bucătar şi căruia nu i-am reţinut numele deoarece nu avea un ecuson. Dintre toţi trei singurul pe care îl înţelegeam era tipul indian al cărui nume creed că începea cu K. Accentul lui indian find mai uşor de înţeles decât accentul asiatic al lui Marylin. Iar deşi Carol nu avea deloc accent vorbea mult prea încet ca să înţeleg ceva.

     Deşi Marylin mi-a spus să stau şi să observ cum decurge activitatea eu am dorit să mă fac remarcat fiind desigur conştient de povara că acum sunt un ambasador al României şi nevrând să se zică că români sunt leneşi sau fandosiţi. Aşa că mi-am suflecat mânecile şi m-am pus pe treabă. Am început să spăl vase, să învăţ cum se face milk shakes, să curăţ ouă fierte de coaje, să tai morcovi, să aduc apa etc. Din păcate nu ştiu dacă m-am descurcat bine sau nu. Am încercat din răsputerii să nu ocup spaţiul degeaba şi să mă fac util. Tot ce ştiu este că Marylin la sfârşitul zilei mi-a spus că mai are doi candidaţi pe care vroia să îi vadă. Lucru din care deduc că modestele mele talente în bucătărie nu au impresionat.

     Deci primul meu job canadian nu a durat decât cinci ore în care am stat în picioare şi am făcut milk shakes. Şi deşi Marylin mi-a zis că o să se decidă mai încolo dacă mă angajează sau nu, am decis singur că nu sunt calificat pentru această muncă şi l-am rugat pe Mati să mă taie de pe lista posibilor candidaţi.

     După această primă experienţă pe piaţa de muncă canadiană am ajuns acasă unde mi-am luat mândră şi am plecat spre Suzanne şi Arun să ne întâlnim cu toţi pentru o cină. Motivul acestei convocări este unul trist, o ultimă seară împreună cu Kristen şi Kathryn. Cei doi plecând miercuri de dimineaţă spre Panama unde vor preda engleză timp de doi ani. Deşi tristă din cauza plecări iminente a celor doi această seară a decurs într-un mod plăcut. Ghiduşiile lui Maya şi Kieran, mâncarea delicioasă, vinul aromat, muzica bună fiind doar câteva din motive pentru atmosferă plăcută.

     Pentru un om care acum două săptămâni şi a luat rămas bun de la prieteni şi familie am fost emoţionant să văd cum alţi tineri se îmbarcă spre noi aventurii dar şi mâhnit să văd feţele celor dragi exprimând atâta tristeţe. Un lucru ce mă dus cu gândul la familia şi prieteni mei care mi lipsesc atât de mult şi care au fost la rândul lor devastaţi de plecarea mea. Şi tot ce sper este să mi găsesc un loc bun de muncă care să mi permită să îi revăd cât mai des cu fruntea sus.

Queen's Quay

     Din păcate nu prea am avut mult timp la dispoziţie în ultima vreme să scriu acest articol. Multe lucruri s-au întâmplat recent, printre care şi o probă practică pentru un job, o despărţire de cineva drag un interviu interesant etc. Dar până să ajung la toate acestea trebuie să vă vorbesc despre queen's quay. În română debarcaderul reginei. O zonă superbă din Toronto situată lângă un lac. Am mers aici cu Laurie duminică pentru că trebuia să ne întâlnim cu Suzanne, Arun, Kristen şi Kath la Amsterdam Brewery ca să mâncăm şi să bem ceva.
     Cu o zi înainte când Laurie şi cu mine ne uităm pe hartă să găsim ruta cea mai rapidă către Amsterdam Brewery, am sugerat să mergem pe jos ultima parte din traseu. Deoarece şi eu şi Laurie suntem înnebuniţi după plimbării lungi şi o plimbare prin "jungla oraşului" spre debarcader părea interesantă. Zis şi făcut, după ce am ieşit din staţia de metrou ne am îndreptat cu indicaţiile printate către queen's quay. Plimbarea a fost plăcută şi foarte interesantă. Am văzut din nou magnificul CN tower de aproape, clădiri impunătoare care parcă îţi ţipă că numai eşti în România. Până şi oraşul Toronto numai este atât de uniform, străzi şi clădiri în construcţie, poduri şi tuneluri pentru pietoni, oameni alergând dintr-o parte în alta. Totul contopindu-se într-un labirint urban fermecător.
     După o plimbare uşoară de vreo 10 minute am ajuns şi la queen's quay, aici priveliştea se schimbă un pic. Pe lângă clădirile şi cartierele rezidenţiale în construcţie acum am putut observa şi lacul ul cu numeroase ambarcaţiuni plutind uşor. Restaurante vapor ancorate la chei, standuri cu mâncare şi băuturii îmbiind muşterii cu aromele delicioase. Şi desigur turişti şi locali ce s-au hotărât să profite de ziua frumoasă hotărând să plimbe pe chei sau să facă plajă, uni chiar îmbarcându-se pe feribot pentru o excursie pe lac sau pe vreuna dintre insule.
     Destinaţia noastră era un restaurant aşa că ne uitat în lung şi în lat să găsim acest local, după ce am găsit o hartă ce ne indica poziţia restaurantului Laurie şi cu mine am luat-o la mers să ne găsim destinaţia şi să ne reunim cu toată lumea. Din păcate am luat-o greşit şi ne-am rătăcit. Desigur absorbiţi de conversaţie şi de imaginea cheiului nu am observat din prima că ne-am pierdut. Doar când peisajul a început să se schimbe brusc din frumosul chei în zona industrială ne am pus semne de întrebare. Noroc că am întâlnit pe cineva destul de amabil să ne îndrume. Şi după ce respectivul domn şi a scos telefonul a căutat pe google maps poziţia restaurantului şi ne-a dat îndrumările necesare am plecat din nou voioşi la drum.
     Într-un final am ajuns şi la berăria Amsterdam unde am fost reuniţi cu toată lumea. Din fericire şi ei întârziaseră puţini aşa că nu ne-am lăsat aşteptaţi prea mult deşi ne am pierdut vreo oră în Toronto. La restaurant după ce am patiţo ultima oară cu berea am cerut sfatul băieţilor în alegerea beri. Şi am ales pentru prânz un hamburger în stil clasic Ontario. Laurie cu Suzanne au comandat fish & chips (meniu consistând într-o bucată mare de peşte cu cartofi prăjiţi, nişte varză roşie şi ceva sosuri) foarte gustos stiu deoarece am furat şi eu nişte bucăţele de peşte. Kath a comandat o salată ce părea foarte delicioasă pe când Kristen a ales o pizza iar ei bine am uitat ce a comandat Arun. Dar sunt sigur că totul a fost delicios judecând după buna dispoziţie a fiecăruia.
     Din păcate nu am putut să stăm prea mult la acest delicios prânz deoarece toată lumea avea bilete la un meci de baseball al echipei locale "Blue Jays". Aşa că ne am spus la revedere, eu şi cu Laurie plecând spre o cină cu Mati şi Sarah (prieteni de familie) iar restul găşti plecând spre meciul de baseball. Sincer undeva în adâncul sufleţelului meu aş fi vrut să merg şi eu la acest meci de baseball dar nu sa putut. Totuşi mi-am propus solemn că data viitoare să numai ratez ocazia şi să îi văd pe Toronto's Blue Jays în acţiune.
     Despre cina noastră cu Mati şi Sarah o să vă spun mai multe data viitoare unde o să vă povestesc şi cum a fost prima zi de muncă în Canada.

Galerie:

Greenhorn

     Green horn este un termen pe care l-am cules din cărţile lui Karl May când eram foarte mic. Era folosit ca să descrie novici din vestul sălbatic. Green însemnând verde, deci putem zice că este un termen ca să îi descrie pe cei necopţi încă.

     Ei bine exact aşa mă simt şi eu câteodată, de când am emigrat în Canada mă tot lovesc de nişte lucruri care parcă sunt acolo să mi zică că sunt un green horn. Şi care mă fac să mă simt un pic prost. Nu ca şi dispoziţie ci ca şi randament cerebral.

     Datorită globalizări foarte multe principi occidentale au ajuns şi la noi, avem şi noi super marketuri, malluri ca în occident, pot să zic cu mândrie că mallurile noastre sunt un pic mai rafinate decât cele canadiene. Foarte multe principi ce ţipă civilizaţie ca de exemplu, a recicla, sunt şi la noi. În Constantă avem acele coşuri de gunoi din plastic unde poţi să ţi arunci sticlele de plastic, hârtie şi conservele. Avem mesaje inteligente ce ţi zic că dintr-o 100 de conserve reciclate cineva undeva va face un scaun. Şi desigur uni dintre noi printre care şi eu din când în când chiar le folosesc. Dar tot cea ce la noi este în stadiu de principiu aici este un obicei împământenit. Lucru care mă face să mă simt ca un green horn mai ales că nu ştiu încă ce să fac cu gunoiul meu. Dacă în România mi aş fi strâns intrade văr sticlele de plastic separat şi le aş fi aruncat în coşul de gunoi galben aici este diferit. Aici tot ce se poate recicla se curăţa de resturile de mâncare şi se pune într-un recipient special. Iar în fiecare zi de miercuri o maşină mare de gunoi vine special să adune aceste gunoaie reciclabile. Cea ce mă face să mă simt un pic prost faţă de gunoaiele noastre şi "eforturile" mele anterioare de a recicla. Încerc să fac un adevărat efort să nu arunc totul la gunoi ca înainte ci să mă uit pe ambalajele pe care înainte le aş fi aruncat fără să mă gândesc dacă pot să fie reciclate sau nu.

     Deşi mi-am propus să urmăresc sfatul pe care tatăl meu mi la dat în momentul plecări, acela fiind "Tată, acolo trebuie să uiţi totul ce ai învăţat aici.", nu este chiar aşa de simplu şi uneori până şi implementarea acestui sfat duce la situaţi comico-tragice. Ca de exemplu când am comandat o bere mai de domnişoare urmând exemplu lui Laurie când aş fi putut să mi comand un Heineken. Dar mi am zis să experimentez berea canadiană deci am comandat ce a comandat şi Laurie, doriand să beau şi eu în stil canadian. Doar când ospătăriţa mi-a aruncat o privire mai ciudată şi Laurie mi-a explicat că ea bea o bere mai light am realizat greşeala. Dar prea târziu să dau înapoi. Şi în timp ce băieţi beau o bere maronie foarte apetisantă eu am consumat o bere cu foarte puţine calorii.

     Desigur nimic nu te face să te simţi ca de la ţară mai bine decât o clădire impresionantă. Turnuri imense din oţel şi geam ce ţi taie respiraţia. Magnificul CN tower, care îl vezi oriunde te ai afla în Toronto. Toate ţipă "Your not în Constantă anymore!". Valul uriaş de oameni ce se îngrămădesc în mallurile canadiene, această mare multicoloră de oameni veniţi din toate colţurile lumi. Toţi reprezintă schimbarea, toţi fiind o lume nouă şi incitantă care de abia aşteaptă să fie descoperită dacă eşti dispus să plăteşti preţul. Acela fiind de a te simţi ca un green horn în the "new world".

Fun Friday part 2

    O scurtă recapitulare, am văzut autostrada cea mai mare din Toronto a doua din America de Nord după cea din Los Angeles, am văzut o frumoasă biserica în mijlocul junglei oraşului şi am mâncat o porţie de nachos udaţi cu bere la un pub irlandez.

     Toate aceste lucruri au fost făcute ca interludiu pentru "Second City". Acest local este un foarte faimos dacă nu chiar cel mai bun club de comedie. Situat în mijlocul oraşului Toronto cât şi în Chicago şi Hollywood acest club a avut pe scenă foarte mulţi comedianţi faimoşi internaţionali. Plimbându-ne pe holul localului şi uitându-ne la pozele cu reprezentanţi ale clubului am recunoscut comedianţi faimoşi ca Mike Myers aka Austin Power, sau John Candy pe care încă-l regret, Martin Short şi mulţi alţi.

     Biletele ne au costat 30 de dolari iar spectacolul a meritat toţi bani. De la primul sketch unde actorii au jucat rolul unui cuplu canadian încercând să intre în State şi interacţiunea cu vameşul până la un cap retezat rostogolindu-se pe un acoperiş, spectacolul a fost atât captivant cât şi incredibil de amuzant.

     Partea cea mai amuzantă a fost când actori au întrebat o doamnă ce ar face cu nişte bani în plus. Această doamnă a răspuns că ar cumpăra nişte chipsuri şi de aicea a început toată nebunia. Actorii au improvizat un cântec despre Layla (numele doamnei) şi despre dorinţa ei de a avea nişte chipsuri, întrebând audienta prin cântec dacă nu am dori să donăm pentru că Layla să aibă nişte chipsuri apoi pe ecran o imagine mare cu poza lui Layla şi mesajul "Please Donate for Layla to get her chips!" şi desigur 'This is not a joke please Donate!"

     Îmi pare rău că nu am destul talent să descriu prin scris cea ce aceşti oameni uimitori fac pe scenă, aş fi vrut din tot sufletul să împărtăşesc această experienţă cu toată lumea, măcar o scenă şi aş fi făcut un lucru incredibil. A fost un spectacol pe cinste. Şi ca să vă convingeţi despre talentul acestor comedianţi am căutat pe youtube o reprezentanţă a acestora: Second City performance!

     Seară am petrecut-o mergând pe jos cu Laurie o bucată mare de drum de la staţia de metro până acasă şi deşi am fi putut lua un autobuz şi astfel evita ploaia ne a făcut plăcere. Mersul pe jos, temperatura perfectă, mirosul ierbi uzi au făcut seara magică şi un sfarşit perfect pentru această zi.

Fun Friday part 1

     Ieri într-o frumoasă zi de vineri, Laurie şi cu mine am plecat împreună cu sora lui Laurie, Suzanne, cu fratele ei Kristen şi cumnatul Arun la o plimbare prin oraş. Destinaţia fiind una centrală am avut foarte mult de mers, întâi cu maşina şi după cu metroul.
     Străzile din Toronto sunt largi cu multe benzi şi mereu în linie dreaptă. Deosebirea dintre străzile româneşti fiind foarte evidentă, noi doar gropile le avem mai largi. Dar acesta este un lucru bine ştiut şi uşor de ghicit. Cea ce mă impresionat cu adevărat a fost, după relatările lui Suzanne, a doua autostradă din America de Nord ca şi mărime (după cea din Los Angeles) care avea numai puţin de 8 benzi pentru un singur sens. Patru benzi pentru mare viteză şi patru benzi colectoare. Adică toată autostrada soarelui intră doar pe un singur sens aici şi ar mai rămâne şi spaţiu.
     După o plimbare scurtă cu maşina ne am continuat drumul cu metroul lăsând maşină într-o parcare din staţia de la metrou. Despre metroul din Toronto nu prea am ce să zic decât poate că este incredibil de curat. Lucru care lăsa de dorit atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe ale bătrânei Europei că de exemplu Roma unde toate tunelurile şi vagoanele metroului sunt pictate în fel şi chip de artişti urbani (grafiti).
     După ce am coborât la staţia St Andrew (Sfântu Andrei) unde am rămas impresionat de o mică biserică cochetă (biserica fiind cea ce dă numele staţiei) înconjurată de nişte clădiri impresionante, numai oţel şi geam.

     Şi desigur am ramas impresionat şi de un alt monument din zonă, faimosul CN Tower.

Considerat triumful arhitecturii canadiene şi desigur unul dintre cele mai impresionante obiective turistice din Toronto, CN tower este într-adevăr un monument al geniului uman care îţi va lua răsuflarea.

Mai multe info despre CN tower.

     După ce am coborât la St Andrews am mers cu toţi la un Irish pub să ne relaxăm, din păcate tocmai ce începuse să plouă aşa că nu am văzut numele localului ca să vil pot recomanda. Toţi am comandat câte o bere şi ceva de mâncat. Eu şi cu Laurie am optat pentru un platou de nachos. Şi deşi sunt un mare amator de chipsuri şi în special de chestii sărate şi crocante acest platou de nachos sa dovedit a fi cel mai gustos. Mai ales că ţi şi provoacă o sete incredibilă. Dar nu mă credeţi pe cuvânt uitaţi-vă la poză.

     

Dupa o saptamana.

     Ieri s-a făcut o săptămână de când subsemnatul a pus piciorul în Canada. Multe lucruri interesante s-au întâmplat în această primă săptămână. Foarte multe dintre ele fiind deja prezente în articolele precedente. Dar în onoarea primei săptămâni pe cont propriu în Canada vreau să recapitulez câteva dintre aceste momente.
     M-am lăsat de fumat! Wahoooooooo!!!!!! A trecut o săptămână de când nu am mai pus ţigare în gură. Nu a fost prea uşor şi acuma după o săptămână când vă scriu aceste rânduri şi îmi sorbesc tacticos cafeluţa simt nevoia unei ţigări. Deşi a fost dificil ce a fost mai rău a trecut, sesiunile de tremurici au ajuns aproape inexistente, automatismele provocate de fumat sunt şi ele pe ducă (nu mai întind mâna după pachetul inexistent). Şi pot să vă zic cu mâna pe inimă că sunt incredibil de mândru că am putut să las acest viciu mai ales când văd reclamele anti fumat care sunt foarte populare aicea. Imaginaţi-vă un om prins într-o cuşcă făcută numai din ţigări asuprit de către acestea, incapabil să facă nimic ca să se elibereze de sub jugul ţigărilor. Când deodată un super erou apare, Nicorete, plasturele cu nicotină. Care distruge această închisoare eliberând pe săracul om de sub tirania ţigărilor. Ei bine eu am mers pe metoda James Bond am evadat singur din închisoarea ţigărilor fără nici un ajutor. Ştiu că foarte mulţi oameni se lasă de fumat şi nu fac un mare caz din asta şi că mai nici unu nu scrie o pagină de blog când se lasă, dar ei bine eu nu sunt modest şi nu mie ruşine să recunosc.
      Am postat recent pe Facebook un mesaj în care informam pe toată lumea că acum am un Card. Deşi sunt absolvent de Finanţe-Bănci nu prea pot să vă spun foarte multe despre acest card decât poate că e de la TD Canadian Trust (este foarte verde cu cifre şi litere arginţi strălucitoare) şi că pot să fac cumpărături cu el. Ei bine pentru prima oară în viaţa mea am folosit un card ca să mi plătesc cumpărăturile. Din nou ştiu că nu este un mare lucru pentru voi care poate aţi folosit cardurile de zeci de mii de ori. Dar pentru mine care am plătit cu cash toată viaţa această plată cu cardul e unu dintre primi paşi în a deveni cu adevărat Canadian!
     Ca să numai lungesc prea mult vorba şi să vă dau şansa de a vă plictisi, o să mai enumăr doar câteva evenimente notabile din noua mea viaţa. În ultima vreme am stabilit câteva întâlniri lucrative, lunea aceasta o să mă duc la un job workshop, unde o să fiu introdus în lumea fascinantă a pietei de munca canadiana. Am o întâlnire cu DL Quahar de la micro sistems ca să mă ajute cu C.V.-u şi căutarea unui loc de muncă. Iar în weekend o să merg la un BBQ  după care la două prânzuri unde o să mi se prezinte şi un job offer la o sală de fitness din partea unui prieten de familie de a lui Laurie. Şi s-ar putea să văd un meci de baseball pe un super stadion şi/sau să facem o vizită în Canada Wonderland (parc de amuzament). Sper ca în curând să vă arăt şi nişte poze cu noua mea casă şi noul meu oraş.
     În final aş mai dori să mă laud cu un singur lucru. Micul meu proiect pe internet la care am început să lucrez de când am ajuns aicea cu bine. Şi mă refer desigur la acest blog care spre marea mea mândrie a ajuns la 500 de pageviews. Şi da sunt conştient că nu e o cifră prea impresionantă în comparaţie cu alte blog uri/siteuri dar este blog-ul meu şi aşa mic cum e sunt mândru de el. Şi vreau să vă mulţumesc că aţi fost şi încă sunteţi interesaţi de toate bălăriile pe care le scriu mai ales când sunt din nou conştient (şi ruşinat) că gramatica mea lasă de dorit.
     Sper doar ca în curând să pot să vă delectez cu poveşti mai de soi, imagini mai grăitoare, şi o gramatică mai curată. Until then be well!

Despre Canada si provocarile ei. part 2

   Pentru un nou emigrant finanţele sunt o chestie delicată. Cu resurse limitate un nou emigrant trebuie să şi procure tot necesarul unei vieţi normale. Casă, mâncare, haine, sunt doar nevoile de bază. Nişte nevoi costisitoare. Tocmai de acea un nou imigrant ca şi mine care doreşte să se stabilească trebuie să fie foarte atent la resursele pe care le are şi în acelaşi timp să se străduiască să acumuleze resurse. Desigur prin asigurarea unui loc de muncă.
     Ca să poţi munci în Canada trebuie să ai un SIN. Adică social insurance number, de acest număr poţi să ţi faci rost ori de la aeroport când ai aterizat (ca mine) ori de la vreo agenţie guvernamentală. Obţinerea SIN nu este în sine o provocare. Obţinerea unui loc de muncă în schimb este. De ce? Pentru că ne aflăm în Canada şi canadieni preferă unele lucruri în stilul lor. De exemplu C.V.-u, în România tot ce trebuie să faci este să intri pe e-jobs sau bestjobs să completezi câmpurile deja prestabilite şi voila ai un C.V. În Canada nu este aşa de simplu. Barierele de comunicare pe care orice imigrant le va înfrunta, lipsa unui format standard al C.V.- ului (canadieni preferă totul să fie cât mai original) deja poate să dea câteva dureri de cap. Lucrul interesant despre piaţa munci în Canada este că angajatorul se aşteaptă că C.V.- ul tău să fie făcut special pentru el. Nu este interesat să citească toate calităţile tale, toată experienţa ta anterioară, ci cea de fapt îl interesează este ca tu într-o mică categorie din Resume să îi zici de ce eşti bun pentru firmă lui. Cea ce înseamnă dragilor că dacă doriţi să vă angajaţi în Canada trebuie să aveţi un C.V. diferit pentru orice loc de muncă pentru care aplicaţi.
     Totuşi partea cu adevărat dificilă pentru un imigrant nu o reprezintă C.V.-u deoarece foarte multe agenţi guvernamentale sau de voluntari se oferă să ajute pe noul venit cu această problemă. Dificultatea vine din faptul că imigrantul cu greu îşi va găsi un loc de muncă pe nişa lui. Chiar dacă în ţara de baştină era un strălucit inginer în fizică nucleară aicea s-ar putea după vreo 4 luni împins de disperare să se angajeze ca şi paznic de noapte.
     Canada prezintă multe dificultăţi financiare, chirie, mâncare, haine un transport în comun mult mai scump decât în România limitează şi forţează un nou imigrant ca şi mine de altfel să se arunce pe primul job pe care îl găseşte. Acest lucru putând să facă destui oameni nefericiţi. În cazul meu totuşi care am făcut atât de multe munci dezgustătoare la propria firmă (ca de exemplu când mi să înfundat baia la bar şi a trebuit să pescuiesc deşeuri umane) găsirea unui loc de muncă este un lucru incitant pe care de abia îl aştept. Azi mă voi duce la o agenţie ce mă va ajuta cu crearea unui "resume" canadian şi în sfârşit voi putea să explor piaţa munci din Canada. Şi sper că în curând să pot să scriu un articol despre primul meu interviu şi desigur primul loc de muncă. Wish me luck!!!!

Despre Canada si provocarile ei.

     Cu cât petrec mai mult timp în Canada cu atât sunt mai conştient de provocările acestei ţări. După câteva expediţii în super marketurile din Canada am observat nişte lucruri cu adevărat bizare din punctul meu de vedere. Preţurile aici fiind cel puţin ciudate în comparaţie cu cele din România. Experienţa mea anterioară, când cu fratele meu Alex băteam toate angrourile să găsim marfă ieftină, a tras un semnal de alarmă de prima dată când am intrat într-un super market. Cea ce am văzut acolo este cu adevărat bizar. O pereche de pantaloni lungi, care păreau totuşi de calitate, valorau nici mai mult nici mai puţin cât 2 pungi de Lay's. Pentru cei ce nu ştiu ce este Lay's permiteţi-mi să vă lămuresc este o pungă ce conţine chipsuri. Acum întrebarea fiind este punga de chipsuri scumpă sau perechea de pantaloni prea ieftină. Ei bine răspunsul este complex.
      1 Dolar canadian este echivalentul a 3.25 RON. Pungile respective de chipsuri fiind mari valorau 3 CAD cea ce înseamnă că aceste pungi valorează 9.75 fiecare. Înmulţind cu 2 vom determina preţul perechii de pantaloni care este 19.5 Ron. Concluzia? Pantaloni sunt ieftini, chipsurile foarte scumpe.
      Dacă aţi considerat cea ce v-am relatat puţin ciudat mai aveţi puţină răbdare şi o să ajungem şi la cea ce eu consider ciudat. După încă câteva expediţii prin super marketuri am ajuns să apreciez cu adevărat economia canadiană. Căutând legume şi fructe ieftine am descoperit cu stupoare că acestea sunt incredibil de scumpe. Cartofii canadieni 9 RON/KG, este poate cel mai bun exemplu. Cred că deja uni dintre voi sunteţi cu adevăraţi speriaţi ca şi mine când am văzut preţul la cartofi. Dar nu aicea este ciudăţenia, lucrul bizar este că aceşti cartofi curăţaţi, transformaţi în french fries, ambalaţi frumos sunt doar 3 RON/KG. Regula nescrisă pe nicăieri dar prezenţa în toate preţurile, este că mâncarea prelucrată faţă de materia primă pentru aceeaşi mâncare este mai ieftină.
     Supa de pui în conservă este o nimica toată, valorând 2-3 RON, Ton în ulei 3-4 RON, Unt de arahide 12 RON. Pe cealaltă parte avem piept de pui 32.5 RON/KG, Roşi 10 RON/KG. Aparent tot ce este prelucrat şi ambalat valorează mai puţin decât ingredientele din care este făcut produsul. Cea ce mă face să cred că în Canada ori firmele ce prelucrează mâncarea sunt foarte eficiente ori că aicea se întâmplă un fenomen economic extraordinar.

Petrecere in stil Canadian!

          În sâmbăta care tocmai ce-a trecut am fost invitaţi la sărbătorirea onomastici micuţului Kieran Lobo care tocmai ce a împlinit un anişor. Pentru această ocazie clanurile Ross, Lobo şi Arnautu (reprezentat cu onoare de către mine) s-au adunat în trombă pentru a sărbători evenimentul. Trebuie să recunosc că am fost un pic intimidat să mă întâlnesc cu tot clanul deodată dar ca toţi canadieni au fost foarte primitori şi foarte încântaţi să mă aibă printre ei. Inclusiv sărbătoritul care să ataşat de mine instant.
          Ca să aveţi o idee despre oameni ce stăteau relaxaţi la masă într-o grădină perfectă pentru un grătar în stil românesc haideţi să vă zic câte ceva despre clanurile prezente. Clanul Ross se trage din ramura anglo-saxonă pe când clanul Lobo se trage din India. Am observat că această ţară plină de lacuri are o putere miraculoasă asupra oamenilor. Deşi de etnii diferite singura diferenţa dintre aceste 2 familii este doar accentu diferit cu care vorbesc limba engleză. În rest nici o diferenţă majoră. Membrii ambelor familii m-au întâmpinat cu acelaşi zâmbet cald cu acelaşi "Wellcome to Canada" spus doar cu un accent diferit dar cu aceeaşi încărcătură emoţională.
           Discuţiile la masă au fost foarte interesante, gurile fiind deschise cu uşurinţă de berea canadiană şi somonul la grătar împreună cu alte delicatese (tot ce am identificat au fost creveţi, legume fierte date cu un sos, un fel de pilaf indian, bucăţi de carne la cuptor presupun că erau de porc) dispuse în stil de bufet. Fiecare alegând ce şi dorea după pofta inimi.
           Evident mai toate discuţiile pe care le am purtat s-au învârtit în jurul României şi a diferenţelor dintre cele două ţări. Am fost surprins plăcut să aflu că familia Lobo ca şi mine au emigrat în Canada. Că s-au confruntat cu aceleaşi dificultăţi şi că acuma se amuză copios când îşi amintesc de ele. Un lucru pe care eu personal îl găsesc reconfortant.
           Pe lângă discuţiile interesante şi mâncarea delicioasă am mai savurat şi un filmuleţ în care Kristen fratele lui Laurie sare dintr-un avion de la vreo 3000 de metri. Desigur cu paraşuta şi un tip legat de spatele lui. Toată aventura fiind filmată de un alt tip ce a sărit împreună cu ei. Impresia mea despre această "nebunie" este "I am next!!!!!" dar înainte trebuie să mi asigur un locuşor de muncă şi dupăia mergem să ne dăm cu paraşuta.
          Un moment emoţionant din această zi superbă a fost deşchiderea cadourilor de către micuţul sărbătorit. Un moment ce a durat cam mult datorită numeroaselor cadouri primite. Printre care şi o maşină de tuns iarba. Evident cineva a vrut să îi transmită un mesaj micului K.
          După ce am cântat un foarte fericit "Happy Birthday!!!" şi am gustat cu toţi câte o felie delicioasă de tort Laurie şi cu mine am luat-o pe micuţa Maya sora un pic mai mare a lui Kieran şi am tras o mică plimbare prin cartier. Unde micuţa Maya mai mult a sărit decât a mers şi cum e cazul cu mai toţi copii de vârsta ei a vorbit incredibil de mult, find în mintea mea o demnă candidată pentru emisiunea copiii zic lucrurii trăsnite:).
          În concluzie am aflat că avem foarte multe în comun cu vecinii noştri foarte îndepărtaţi din America, la toţi ne plac grătarele, berea şi voia bună. Cea ce mă face să creed că poate avem potenţialul să le urmăm exemplu şi în alte lucrurii şi o să facem şi noi din ţărişoara noastră un colţ de paradis cum e Canada! Şi desigur că somonul la grătar şi berea rece merg foarte bine împreună.

Ce am mai facut in Canada!

      Ei bine cum am ajuns în noua mea ţară şi noul meu oraş am povestit. Acum e timpul să vă zic şi ce am pus la cale de când sunt aicea. Ca şi un nou imigrant am primit foarte multe ajutoare variand de la agende pliante cărţi până la rucsac. Toate acceste mici cadourii au fost date gratis de către guvernul Canadian pentru ca micutu de mine să şi găsească drumu în viaţă şi să ajungă un membru productiv al societăţi. Grija şi consideraţia cu care guvernul canadian tratează noi imigranţi este cu adevărat demnă de remarcat. Nu neapărat că am primit toate informatile de care puteam să am vreodată nevoie (cartea acoperand totul de la venire la pensionare). Ci datorită numeroaselor agenţii guvernamentale şi civile care se ocupă de integrarea noilor imigranţi. O asemenea agenţie se află la 5 minute distanţă de unde locuiesc în prezent cu Laurie.
      Desigur unul din primele lucrurii pe care le am făcut a fost să dăm o fugă la această agenţie. Aicea am întâlnit o doamnă foarte drăguţă care desigur după obiceiul canadian mi-a mai dat nişte materiale informative. Şi nu numai mie ci şi ghidului meu cu ochii verzi. Acceasta întâlnire a decurs într-o atmosferă total relaxantă, cu foarte multe glume dar în accelasi timp şi foarte productivă. După ce mi-a crescut inimioara în piept când dna respectivă mi-a lăudat engleza numind-o impecabilă. Şi mi-a mângâiat şi orgolilul lăudând ochişorii verzi ai foartei drăguţului meu ghid (Laurie). Am trecut la treburii serioase, primu lucru care la făcut dna respectivă a fost să mă întrebe despre trecutu meu. Cu ce m-am ocupat înainte şi ce aş dori să fac. Care sunt planurile şi ambitile mele etc.
     După ce a aflat despre studile mele şi de faptul că am muncit în "sales" (a fost cuvântul cu care a sumarizat tot ce am făcut până acum în afacerea familiei) mă recomandat şi a stabilit o întâlnire cu un domn care are foarte multă experienţă în a ajuta oameni cu "business expirience" să găsească un loc de muncă. Acest domn va lucra cu mine în creearea unui C.V. profesional şi mă va ajuta efectiv să mi găsesc un loc de muncă. Deci după cum vă imaginaţi deja de abia aştept să se facă luni să mă întâlnesc cu accest domn. Al doilea lucru pe care această doamnă l-a făcut a fost să mi explice oportunităţile invisible pe care le am. Că de exemplu pot să urmez o facultate gratis în Toronto prin programul de imigrare asta doar dacă nivelul englezei mele trece de o notă 7 (care ar fi un nivel acceptabil doamna mia zis că eu sunt probabil de un 9 - 10). Pasul următor a fost desigur să mi aranjeze o întâlnire cu cineva din instituţie ce poate să mi programeze un test în limba engleză ca să vedem cum mă descurc. Şi la ce nivel mă încadrez. Desigur vestea bună este că în această instituţie există profesorii dispuşi să te înveţe engleză la toate nivele ori dacă doreşti să iei clase în utilizarea calculatoarelor. Şi da dragi mei există până şi un curs care te învaţă să foloseşti FaceBook. Şi care se numeşte cursul (nu o să vă vină să creedeti) FaceBook. Pe lângă aceste facilităţi mai există desigur şi o librărie doata cu calculatoare, imprimante, cărţi, toate la dispoziţia imigrantului moca, gratis sau free of charge după cum preferaţi.
     După ce capusorul meu a fost plin şi gata să dea pe afară de informaţii utile. Dna Salam Rifai mă condus la Dl Angelo. Dacă până acuma v-am tot vorbit despre atmosferă relaxantă şi cât de prietenoşi sunt canadieni acum o să vă relatez un moment plin de tensiune şi stres care vă asigur nu se întâmplă preea des în Canada. Dl Angelo este un domn de origine arabă ca şi dna Salam de altfel, find responsabil cu stabilirea unei dăţi pentru acel test de limba engleză despre care am vorbit mai devreme. Când am ajuns la biroul Dl Angelo dna Salam ne a lăsat pe mâinile sale cu următoarele cuvinte "And Angelo of course îs the best!". Laudă pe care Dl Angelo a primito cam crispat. După ce ne am aşezat şi Dl Angelo a început să lucreze febril în stabilirea dăţi testului, motivul crispării şi a stresului Dl Angelo a ieşit la iveală. Un zgomot lung pe care îl face de obicei o masă vâscoasă care trece printr-o ţeavă cam înfundată plus burboane de sudoare ce acum acopereau faţa lu Angelo a dus la o situaţie deloc plăcută. Întrebările puse de Dl Angelo deşi pe un ton încă calm trădau totuşi emotile pe care stomacu său le trâmbiţa. Răspunsurile şi întrebările erau acompaniate de foieli pe ritmurile rapide şi puternice ale stomacului Dl Angelo. Iar singuru moment relaxant din întrevedere a fost atunci când imprimantă a pornit cu un zgomot puternic în a printa formularul necesar cât şi în a acoperii zgomotele puternice ale stomacului Dl-ului Angelo. Care stomac în caz că nu v-aţi prins cânta simfonia purcelului flămând. Sau poate vreo arie picantă şi cam greea ce Dl Angelo nu a putut digera.
     V-am povestit acest mic episod tragico-comic pentru ca prieteni mei să stea liniştiţi, în Canada cel mai stresant lucru de până acum a fost rebeliunea unui stomac împotriva stăpânului său de drept Dl Angelo. Altceva mai stresant de atât încă nu mi să întâmplat. Dar mai am multe încă de povestit în următorul articol.

Toronto orasul patratelor!

           Primul lucru care l-am observat despre noul meu oraş a fost planificarea meticuloasă a metropolei. Dacă oraşele noastre europene sunt un amalgam de străduţe întortocheate, de genul labirintului lui Minos. Toronto este un oraş modern şi foarte pătrăţos. Mult mai întins decât Bucureşti, Toronto este un oraş al caselor şi al cartierelor rezidenţiale, un oraş foarte aerisit ca şi design. Străzi largi (mult mai largi decât cele din România şi mult mai puţin circulate) delimitează micile cartiere de căsuţe cochete. Aceste case sunt dispuse mereu în exterior creând un spaţiu în mijloc. Toate cartierele au forma de pătrat un fapt respectat în tot oraşul. Toate casele sunt construite din cărămizi sau au faţada din cărămizi părând foarte mici şi cochete în exterior dar fiind foarte mari în interior. Toate având de obicei un beci, parter şi etaj 1. Beciurile sunt aicea amenajate ca şi spaţiu de locuit. Şi adesea închiriate noilor imigranţi. Beciul care mi serveşte mie de locuinţă este dotat cu o baie, living, dormitor, bucătărie şi o debara mai mare. Un mare avantaj de a trăi în beci este că deşi vremea aici este incredibil de cald vara nu se resimte deloc în această locuinţă cochetă. Şi deşi suntem dotaţi cu aer condiţionat nu este nevoie să l folosim. Din câte am înţeles de la Laurie iarna situaţia se schimbă şi este mai cald sub pământ decât deasupra. Cea ce ar face din aceste locuinţe subterane un avantaj atât economic cât şi ca grad de confort.
             Un lucru ce mă izbit plimbându-mă cu Laurie prin cartierele pătrăţoase din Toronto a fost atmosfera relaxantă ce pare să învăluie acest oraş. Nu o să auziţi claxoane furioase, înjurături în trafic sau să vedeţi aglomerări de maşini în intersecţii ori ambuteiaje de orice natură. Din contră lumea e atât de relaxată aicea încât un şofer ne a aşteptat să parcurgem 100 de metri până să ajungem în dreptul lui să depăşim intersecţia în care era şi după accea să şi facă manevra. Nu există aici şoferi care să se bage în fundul altui şofer, care să claxoneze (exceptând probabil cazurile de forţă majoră) sau care să se bage în intersecţie în stilul smuls sau românesc. Pot să zic cu mâna pe inimă că aicea Dl Georgescu ar înnebuni stând după fundul acestor oameni politicoşi şi cu o răbdare imensă (deci nu ţi mai fac ţie chemare: P).
              Această răbdare canadiană pare să aibă vreo legătură cu acelaşi fenomen din aeroport. Toţi oameni sunt pur şi simplu extrem de calmi şi relaxaţi. Bine dispuşi chiar şi când îşi practică meseria. Lucru care este cam rar în România. Analizând acest fenomen în profunzime aş putea spune că nu este legat neapărat de obârşia oamenilor. Cu 45% din populaţie imigrantă, Toronto este unul din oraşele cu cea mai mare diversitate din lume. Şi totuşi aceşti oameni se comportă toţi la fel. Până şi eu mă simt relaxat şi calm în acest teritoriu. Cea ce mă duce cu gândul că iarăşi guvernul are vreun amestec. Untul ăla din alune are un gust cam ciudat şi medicamentos: P

Canada! Prima impresie!

     Evident toată lumea se aşteaptă să laud civilizaţia net superioară a canadienilor, tehnologia impresionantă (ca de exemplu un trotuar mişcător pentru cei mai leneşi dintre călătorii) Organizarea avansată în prelucrarea noilor imigranţi (unde am primit gratuit un rucsac plin cu materiale ca să mă descurc în Canada). Sau poate politeţea excesivă pentru care canadieni sunt atât de renumiţi în lume.
     Toate aceste lucruri sunt foarte adevărate dar lucru pe care eu personal îl consider cel mai surprinzător şi demn de menţionat ca şi primă impresie în Canada este că toţi angajaţi guvernului canadian trag droguri pe nas. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu i-am văzut încă în acţiune, dar altă explicaţie logică nu există pentru felul în care se comportă aceşti oameni la muncă. Se poartă de parcă să te ajute pe tine sau să te întâmpine sau să te direcţioneze către cea mai apropriată baie este cel mai interesant lucru din ziua lor. Nici un român nu o să fie atât de fericit să te servească decât poate dacă a tras pe nas ceva. De la un "security guard" care mi-a cântat "Wellcome to Canada!!!" la o domnişoară mulatră care nu se oprea din zâmbit. Toţi oameni întâlniţi erau atât de fericiţi că îmi pot fi de folos. Deşi iniţial l-am suspectat pe "security guard" că a tras o ţuică la măsea. Şi pe dra zâmbitoare că a căzut pradă farmecelor mele de european fermecător. Spre marea mea surpriză tipul nu mirosea a vreo băutură spirtoasă şi dra mulatră zâmbea cu aceeaşi pasiune şi unui moş de etnie arabă ce trăgea după el vreo 5 plozi.
     Intrigat peste măsură de aceste evenimente bizare mi am continuat recunoaşterea. Toată lumea era dornică să îmi umple capul cu informaţii utile. Contacte necesare, pliante, ziare, toate erau adăugate la rucsacul meu de către diverse feţe zâmbitoare cu vocii cântătoare toate sfârşind prin a mi ura un foarte cântat "Wellcome to Canada". Desigur se prea putea ca eu să fi fost transportat în vreo altă dimensiune ca într-un episod din zona crepusculară. Altă explicaţie nu există. Eu sunt obişnuit cu acei funcţionari ce ţi i-au şi nu dau mai nimic înapoi. Ce ţi vorbesc pe un ton plictisit, deranjaţi că existenţa ta le întrerupe siesta. Sunt obişnuit cu acei funcţionari ce te trimit la alţi funcţionari ce te trimit la primi funcţionari care te trimit dupăia la alţi funcţionarii şi aşa mai departe. La acei funcţionari ce ţi vorbesc pe un ton superior şi care se simt atât de deranjaţi atunci când tu contribuabilul îţi ceri drepturile şi îi pui la muncă.
     Imaginativă stresul pe care îl simţeam când toţi aceşti funcţionari canadieni îmi zâmbeau şi aveau atâta energie. Mai ales când singuri funcţionarii de la noi care îţi zâmbesc sunt aceia care ştiu că vor primi şpagă. Ei bine ştiu dragi concetăţeni că nu o să mă credeţi dar nu a trebuit să dau nici măcar 0.000001 RON sau dolari pentru toate actele care le am luat şi care îmi vor fi de folos în viitor. Concluzia? Angajaţi guvernului canadian trag pe nas!!! O fi vreo conspiraţie guvernamentală în care guvernul să şi drogheze proprii săi angajaţi ca să reducă birocraţia şi costurile guvernamentale cu procesarea datelor şi a noilor imigranţi. Ori tocmai ce v am relatat un episod din zona crepusculară.

In vazduh!

     Una din marile plăceri ale zborului este puterea avionului de a reduce tot la statutul de punctuleţe. Câmpuri de grâu care înainte erau nişte fâşii mari de aur sunt reduse la nişte pătrăţele aurii, pădurii întregi transformate în nişte cerculeţe verzi presărate ici şi colo. Mari autostrăzi (asta se întâmpla în Polonia căci România nu are aşa ceva) reduse la statutul de aţă de papiotă. Totul împletindu-se într-un covor viu colorat. Şi deodată te vezi plutind în aer, cu norii aşezaţi acum la picioarele tale. Fiind o scenă ce ţi ia respiraţia.
     Desigur zborul meu peste ocean ar fi trebuit să aducă cu sine o imagine mai fermecătoare decât peisajul ce tocmai l-am descris. Această ar fi fost imaginea unor stewardese frumoase şi elegante, aplecându-se încetişor, aruncându-ţi un zâmbet fermecător şi întrebându-te cu o voce cristalină dacă mai doreşti ceva. Ei bine aceste stewardese frumoase sunt doar un mit pe avioanele LOT. Desigur mica mea dorinţă de a vedea aceste creaturii încântătoare vor face pe câţiva să ridice o sprânceană în semn dezaprobator. Tocmai de accea vreau să clarific motivele mele care probabil or să fie interpretate. Nu pentru sex, deşi sunt o persoană visătoare nu am încă imaginaţia să mă văd într-un film "James Bond" unde stewardesa o să mi scrie numărul ei pe un şerveţel. Mai ales că întreprind această călătorie pentru o pereche de ochii verzi ce mă aşteaptă în Canada. Singurul lucru pe care îl doream era ca această călătorie de 14 ore să mi fie îndulcită cumva. Şi măcar în accele 2 rare ocazii când am fost serviţi cu mâncare şi băutură să fiu servit de un zâmbet frumos. Şi nu de versiunea blondă, poloneză şi feminină a lui Arnold. Tot ce doream era o amintire frumoasă într-o călătorie anostă şi enervantă. Să am ceva cu care să mă dau mare în faţa la băieţi. Singurele lucruri cu care pot să mă laud în schimb. Sunt plânsetele unor copiii polonezi pe care toată lumea le a îndurat cu stoicism 9 ore. Faptul că Arnold stewardesa mă lovit cu cotul în cap în timp ce ne arăta măsurile de siguranţă în avion. Că mi a amorţit fundul. Şi că vecina mea de scaun o doamnă poloneză în vârstă şi a vărsat cafeaua cu generozitate pe amândoi şi nu doar pe ea.
     Printre lucrurile demne de menţionat în acest zbor ar mai fi şi "Cuşca fumătorilor" din Varşovia. Un loc unde fumătorii ca mine pot să tragă o ţigare fără să deranjeze pe ceilalţi călătorii. Aceasta fiind o cămăruţă în mijlocul aeroportului dotată cu 2 scrumiere şi nişte ventilatoare puternice. Având pereţi transparenţi ca toţi călătorii să te vadă în toată splendoarea când tragi tacticos din ţigare. Şi desigur cafenele din aeroporturile unde îţi dau o cafea de 1 leu cu preţul de 5 dolari. Dar cel mai important senzaţia de a fi într-un film pe care ţi o dă statul în avion. Şi anume senzaţia de a fi Gandalf în casa lui Frodo.
Toate aceste "senzaţii şi trăirii" la modestul preţ de 541 de Euro.

Inceputul

     Într-o dimineaţă călduroasă de vară cu bagajele în mână şi cu inima ca de purice, porni la drum către aeroport. Eram îmbrăcat elegant cu un sacou albastru, pantofi negri, pantaloni de stofă şi cu o curea din piele. Ăsta fiind prima şi cea mai mare greşeală a mea. Când vă duceţi la drum lung încercaţi să fiţi confortabili şi nu eleganţi. Imaginativă la securitate cum cineva sărea într-un picior, ţinându-se cu o mână de pantaloni să nu cadă şi trăgând după el o ladă plină cu accesorii. Norocul meu e că doar o persoană cunoscută a văzut această scenă şi din fericire nu are facebook.
     Încă un sfat bun ar fi să ţineţi ochii deschişi la ce fac alţi şi să îi imitaţi, nu faceţi pe curajoşi, dacă nu ştiţi ceva întrebaţi. Altfel o să vă treziţi pe la jumătatea culoarului încă nelămuriţi cum oameni îşi găsesc locurile în avion. Şi desigur atunci când întrebaţi pe cineva cum sunt numerotate scaunele îţi arată un însemn care deşi nu pe scaun ci deasupra, pe compartimentul unde se depozitează bagajele este totuşi destul de vizibil. Dar pană să l observaţi aţi ajuns deja în spatele avionului. Unde cu o privire jalnică în ochii, cu orgoliu rănit de propria-ţi ignoranţă începi să ţi croieşti drumul împotriva torentului de oamenii către locul tău. În tot acest timp zicându-ţi mantra cu un glas pierdut şi piţigăiat "Sorry! Excuse me!".
      Nu ştiu cum se simt alţi oameni în avion dar pentru mine decolarea şi aterizarea sunt părţile favorite din tot zborul. Deşi mi se înfundă urechile şi simt fluturii în stomac, decolarea şi aterizarea semnifică începutul unei aventurii. Cel puţin pentru omul care nu a părăsit ţărişoara lui mai deloc şi a dus o viaţă de o tragică plictiseală.
     Ştiu că zborul cu avionul e pentru mulţi oamenii un lucru cu adevărat plictisitor. Dovada fiind vecina mea de zbor, care moţăia liniştită în timp ce motoarele uruiau furioase. Domnişoara era de o relaxare incredibilă, capul pendulându-i de sus în jos în timp ce dormea fără nici un stres în timpul decolări. Şi doar insistenţele stewardesei au făcuto să şi deschidă ochii.
     La polul opus, eu eram în culmea fericiri. Zgomotul motoarelor încălzindu-se, accelerarea puternică a avionului, capul vecinei pendulând în sus şi în jos. Toate dădeau impresia unui început grandios de incitant al aventurii mele.