Nu am disparut!

Sunt sigur că toţi respiraţi uşuraţi acuma văzând că nu am dispărut de pe blogosferă. Cum sunt deasemenea sigur că deşi nu am primit nici un mesaj plin de îngrijorare din partea voastră voi aţi fost terifiaţi în aceste 5 săptămâni de inactivitate. Aşa că voi profita de ocazie ca să vă cer iertare, motivul pentru care v-am lăsat de izbelişte este că m-am apucat de un nou proiect. Vă ziceam într-o postare anterioară că am de gând să scriu o carte într-o bună zi aşa că m-am apucat exact de această activitate.

Lucrările merg bine, manuscrisul are deja vreo 14 000 de cuvinte şi e plin de greşeli gramaticale după cum v-am obişnuit numai că de data asta sunt în engleză. Talentul îmi cam lipseşte şi el aşa că nu o să am vreun best seller prea curând. De ce m-am apucat atuncea de o muncă titanică ce mă lasă mai în fiecare zi frustrat şi nervos pe mine însumi datorită lipsei mele de creativitate şi talent? Just because. După cum o să observe şi o tanti blogariţă care şi a luat rămas bun de la noi. Când ai virusul în sânge nu ai cum să scapi, indiferent. Chiar dacă crezi că poţi să mergi pe alt drum sau că este un lucru inutil etc Într-adevăr poate nu o să mai te scarpini dar de mâncat o să te mănânce o viaţă întreagă. Eu nu vă mai spun că am ajuns să am conversaţii cu mine însumi în staţia de autobuz gen dialog pentru personaje, eu sper că e doar microbul ăsta de a scrie şi nu vreun diagnostic de personalităţi multiple.

Anyways mi-am făcut şi eu brad, de ăla la reducere că v-am mai spus doar că sunt zgârcit. Mi-am luat unu artificial la mâna a doua care e un gigant de mi ocupă juma de sufragerie şi am dat numai 15 CAD pe el. Deşi pe cutia lui scria 250 de parai. Din păcate pentru mine nu a venit şi cu baza aşa că am căutat de nebun o bază pentru brad într-un final am văzut online că au la canadian tire aşa că am dat o fugă până acolo şi mi am luat şi bază care m-a ajuns 15 CAD + taxe deci m-a costat mai mult decât bradul. Eu anul ăsta nici nu vroiam să mi bat capul cu copaci şi alte nebunii dar când i-am aruncat toate ornamentele lui Laurie când ne-am mutat i-am promis: ‘Don’t worry baby I will get you a better tree next Christmas.’ Acum pus în faţa ochişorilor verzi şi ticăloşi de mari ai lui Laurie a trebuit să mă ţin de cuvânt.

În fine copacul ieftin, ornamentele nu. Eu m-am dus la Dolarama că acolo sunt ieftine dar fiind copacul baban, aşa m-a ajuns şi cheltuiala. Şi uite aşa am văzut (cu lacrimi în ochii) cum mi se duce bonusul de la muncă pe globuri stele şi alte nebunii. Nu vă speriaţi nu am spart mii de dolari pe globuri, bonusul meu de la muncă fiind doar 150 de dolari. Mult pentru România puţin pentru Canada mai ales când branşa noastră a fost cu un milion în plus faţă de anul trecut. Şi nu este nici o coincidenţă că de când am ajuns eu la firmă fac şi ăştia bani. Ultima dramă de la birou a fost că numai ştiau cum să mă mai împartă, aparent au ajuns la concluzia că nici eu nu pot să fac chiar totul şi au avut o întâlnire ca să vadă unde sunt mai "eficient".

Şi ca să vă dau un exemplu să vedeţi ce frumos e în Canada la locul de muncă, am avut inventar de sfârşit de an. Procedura e să îl trimitem pe cel responsabil cu depozitul să numere marfa din depozit după care vine şi îmi dă mie listuţa, eu compar lista cu ce am în sistem şi dacă îmi dă ok e bine dacă îmi dă cu virgulă Je trebuie să se ducă să facă o a doua numărătoare. Din vreo 37 de pagini omul meu nu cred că a numărat corect una. Până când la un moment dat deja mă enervasem mi-am luat paginile şi m-am dus singur să număr.

În fine ca să revin la brad, a ieşit foarte frumos şi v-aş arăta şi poze dacă nu mi-ar fi decedat definitiv şi telefonul meu adus din Românica. Probabil că e de la baterie sau ceva de genul da nu am avut timp să mă uit şi la el. Oricum Laurie şi cu mine ne am decis să ne oferim crăciunul ăsta cadoul tehnologiei şi o să ne cumpărăm şi noi o tabletă dar când or fi şi ele la reducere că acuma sunt extravagant de scumpe şi am mai precizat deja că sunt zgârcit.

Numai zic că mândra m-a înjunghiat pe la spate şi în fiecare zi a mai cumpărat câteva globuri şi încă câteva luminiţe că nu i se pare ei că pomul nostru e destul de frumos. Nu mă plâng totuşi că produsul finit e foarte frumos de o să-l ţin în sufragerie până la vară. (ca să se amortizeze cheltuielile) Aşa că dacă o să vedeţi poze cu copacul meu prin februarie (când sunt tabletele la reducere) să nu vă miraţi.

În fine ca să nu lungesc mult vorba căci sunt sigur că toţi aveţi probabil pregătiri de făcut eu vă urez un Crăciun fericit cu multă bucurie şi sănătate şi la cât mai multe cadouri (primite nu date).

In trend: Să facem o Denunţare!

Dacă şi voi aveţi un cont de Facebook pe care îl vizitaţi plictisiţi la muncă ca şi mine atunci sunt sigur că aţi observat recent invazia asta de mesaje electorale şi provocări pe toţi pereţii prietenilor voştri. Ba te provoacă unu să pui poze cu desene animate sau să ţi torni gheaţă în cap. Ba te mai invită vreunul să te duci la miting pentru candidatul cutărică etc.
Şi eu m-am lăsat atras în această capcană a Facebook ului şi motivat de pasiunea prietenilor de pe mai sus numitul site am început să mă gândesc acerb la soarta României şi la ce e de făcut. Căci deşi membru al diasporei încă mă gândesc la patria mumă cu drag după cum sunt sigur vă gândiţi şi voi. E greu totuşi să găseşti o soluţie după atâţia ani de guvernare tiranică a unor partide. Căci drept vă spun au condus ăştia ţara ca un adolescent fiţos jucându-se cu portofelul părinţilor. Deci ce e de făcut? Să mergem la vot să schimbăm un ticălos cu un altul? O fi şi asta o soluţie, nu zic nu dar trebuie să mai aşteptăm ceva ani să vedem rezultate. Deci ce e de făcut? Asta dragilor a fost întrebarea ce mi-a stat pe creieri de când au început ăştia campania. Asta până ieri, când lovit de o puternică constipaţie m-am aşezat pe tron.
Adevărat grăiesc când vă declar că nu e loc mai potrivit să te gândeşti la politică şi politicieni decât buda. Vă spun cu mâna pe inimă că e ceva mistic despre ovalul ăsta de porţelan care îţi pune în mişcare sucurile, pe alea intestinale dar mai important pe cele creative. Şi uite aşa în timp ce expulzam răul şi inspiram binele am combinat în mintea mea politicul cu trendul provocărilor de pe Facebook după cum urmează.
Data viitoare când când o să vă aflaţi pe holul unui spital şi o asistentă o să vă şoptească imperativ să lăsaţi "ceva" şi pentru doamna doctor. Când în clasă, doamna profesoară o să ţi zică că ar trebui să îi cumperi cartea căci o să te "ajute" la notă. Când o funcţionară sclifosită îţi explică cum puţină "atenţie" pune aparatul birocratic în mişcare. Când tovarăşul miliţian lungeşte vorba că tu "boul" să realizezi prin ce drame materiale trece el.
Atunci dragilor vă provoc să ţipaţi. Să ţipaţi ca din gură de şarpe următoarele: 'Haoleeeeeu! Nenorocita asta mă omoară. Săriţi lume că ticăloasa îmi cere şpagă.' Dacă în acele momente puteţi să şi arătaţi cu degeţelul persoana în cauză cu atât mai bine şi continuaţi pe ritmul ăsta:' Oameni buni săriţi! Hahalera asta vrea să i-a mâncarea de la gura copiilor mei. Lumeeee! Nenorocita (puteţi să adăugaţi şi numele persoanei în cauză) cere şpagă să mă trateze.' Trebuie să menţineţi tonul până ce o mulţime alarmată se adună în jurul vostru sau persoana în cauză fuge ruşinată de la locul faptei. Pentru un efect sporit vă îndemn să urmăriţi showuri ca vacanţa mare şi să copiaţi de acolo mimica necesară dramatizării.
Ţin să vă atenţionez totuşi că această tactică este viabilă numai când alţi oameni sunt în jurul dumneavoastră. Cu cât mai mulţi cu atâta efectul este mai mare.Şi să nu vă fie ruşine să vă tăvăliţi un pic pe podeaua sau să vărsaţi câteva lacrimi. Orice e permis atâta timp cât cel în cauză se simte admonestat public pentru faptul că v-a cerut şpagă. Repetaţi ori de câte ori este necesar. Dacă persoana care v-a cerut şpagă este ascunsă într-un birou atunci este indicat ca la ieşirea din biroul matracucii, în faţa celor ce aşteaptă spăşiţi să intre, să cădeţi dramatic în genuchi şi să ţipaţi replicile mai sus menţionate. Dacă bateţi cu pumnii sau zgâriaţi cu unghiile uşa biroului cu atât mai bine.
Vă asigur dragi cititori că dacă 10% din populaţia României o să facă acest lucru scăpăm de fenomenul şpăgii în câteva luni. Dacă vă permite smart phone-ul să şi înregistraţi convorbirile cu cei în cauză când vă cer şpagă şi să punem şi pe youtube cu atât mai bine. Fac apel pe această cale să sharuiti mesajul acesta şi pe Facebook sau alte reţele sociale să vadă tot românul şi împreună să salvăm România. Nu vă uitaţi dragi cititori la faptul că această idee mi-a venit când eram pe budă, nu uitaţi că diamantele se găsesc în pământ. Şi dacă tot o să facem "o denunţare!" (aşa voi numii campania) eu zic să facem şi "o modestie" pe lângă că nu strică.

In trend: Politichie

Sunt confuz! Sau poate sunt doar deconectat. Sau poate nu mă mai interesează soarta României. Nu ştiu care e treaba da poate mă lămuriţi voi. Acum un an pe vremea asta am scris un articol plin de pasiune despre ziua României. Acel articol ca şi multe din acţiunile mele au fost inspirate din iubirea de ţară şi a oamenilor din jurul meu. Cu toţi am văzut mizeria de la noi din ţară, copii cerşind la intrarea în biserică, oameni mutilaţi cerşind prin intersecţii, gunoaie unde ar trebui să fie verdeaţă etc. Mie era şi frică să dau un ban la copiii străzilor că mă gândeam că o să ajungă la vreun burtos mustăcios cu ceafa de taur, burtos care ar putea să schilodească pe câţiva dintre copiii că să obţină factorul milei. Câţi copiii nu am văzut pe strada Atelierelor cerşind de la oameni numai ca să ducă banii la o ţigancă de vreo 300 de kile care îi vâra în sutien. Nu părea tanti că suferă de foame la câtă slănină avea pe ea. Aşa că mai cumpăram câte vreun şuberec sau o plăcintă cu brânză când vedeam pe câte unu mai amărât da bani nu le dădeam niciodată. Tocmai din cauza acestor mizerii de la noi am intrat în politică când aveam 16 ani, am intrat la liberali pentru că în doctrina liberală m-am regăsit. Din păcate atunci eram un idiot visător cum sunt şi acuma de altfel dar în proporţii mai moderate. Mă gândeam eu în naivitatea mea că o să schimb lumea, politica românească ar avea nevoie de un tânăr inteligent cu valorii morale aşa mi-am spus. În primii ani a fost frumos, mi-am făcut o mie de prieteni printre tineri şi chiar am început să urc scara ierarhică. Am fost pentru prima oară vice preşedinte la Junior League o organizaţie pentru simpatizanţii sub 18 ani ai partidului care nu puteau să fie membri. Organizaţie pe care am înfiinţat-o la Constanţa cu prietenii mei şi la care ar trebui să fi fost preşedinte dar am ales pe altcineva deoarece tatăl acelui cineva era membru în biroul municipal de seniori şi ne trebuia nişte “sprijin”.
Am fost şi membru al biroului municipal de tineret de două ori, odată numit şi odată ales. Am fost şi preşedintele organizaţiei de cartier Far, odată numit şi odată ales. Şi pentru vreo 2 luni am fost şi preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa pentru partidul Forţa civică, asta până când am văzut că nu erau independenţi după cum se dădeau ci erau de fapt ai lui Băsescu. Dar am crescut şi m-am lăsat de politică spre marele regret al tatălui meu care şi în ziua de azi nu înţelege de ce m-am lăsat.
Răspunsul nu e unul greu de înţeles, am crescut în mocirla politicii româneşti şi am ajuns la concluzia că nu e de mine. Dacă printr-o performanţă aş reuşi să scot la iveală tot răul ce se ascunde în mine şi să devin cea mai rea versiune posibilă şi tot aş fi prea curat pentru politica românească. În atâţia ani cât am stat în partidul ăla nici odată nu s-a pus problema cum să ajutăm cetăţeanul. Liderii noştri niciodată nu au fost modele demne de urmat ci doar dezamăgiri. Odată în campanie candidatul nostru pentru poziţia de consilier la poarta 6, un doctor cu ceva popularitate în zonă, trebuia să viziteze o piaţă din poarta 6 şi să discute cu oamenii să vadă ce probleme au. Noi, tineretul, formam un fel de avangardă mergând la oameni şi dându-le nişte flyere cu mesajul partidului. Nu mai ţin minte care era conjunctura, o fi fost vremea proastă, sau ora nepotrivită da piaţă era slab populată şi după 10 minute de “campanie” candidatul nostru ne-a zis că numai are rost şi să mergem acasă. Sunt naiv recunosc, eu mă aşteptam ca pe lângă campanie omul chiar să şi dea interesul şi pentru oameni. Dar deoarece nu era destulă lume să-l vadă, candidatul nostru şi-a pierdut interesul de a sta de vorbă cu cei 3 vânzători din piaţă. Ăia nu aveau probleme.
Am văzut multe lucruri în PNL Constanţa, am văzut cum un întreg birou de la tineret a fost dizolvat şi în locul lor pus alt birou fără alegeri, fără un motiv “legal” după statutul partidului ci just because. Am văzut cum oameni pe care nu i-am văzut timp de 6 ani de zile la nici o întâlnire a biroului municipal de seniori, deveneau peste noapte preşedinţii biroului. Mi s-au dat şi mie listuţe cu cine trebuia să iasă la alegerile din cadrul partidului, listuţe cu nume pe care trebuia să le împart prietenilor mei, prieteni care reprezentau voturile pe care eu le controlăm. Şi numele meu a fost vehiculat pe o listuţă de asta şi aşa am ajuns să fiu membru în biroul municipal de tineret. Nu pentru că eram deştept şi frumos. Ci doar pentru că un membru de la seniori vroia să îi ofer informaţii despre ce făceau ăştia de la tineret la întâlnirile lor şi pentru că vroia să aibă propriul om acolo în birou. Şi eu am acceptat, pentru că vroiam să le fac în ciudă la tinerii din biroul municipal de tineret. Deoarece cu aceşti tineri au fost înlocuiţi pe nedrept toţi prietenii mei. Timp de doi ani m-am dus la întâlnirile biroului municipal doar să le fac în ciudă. Acum că mă uit înapoi regret decizia, nu ar fi trebuit să accept aşa ceva. Nu că aş fi spionat biroul municipal de tineret căci oricât de necopt aş fi fost la vremea respectivă nu aş fi făcut aşa ceva, ci pentru actul copilăresc în sine. Ar fi trebuit să mi fi dat demisia de atunci din partid. De fapt demisia ar fi trebuit să mi o dau când ni s-a prezentat la o întâlnire a biroului viitoarea alianţa DA. Toţi de la masă au zis DA, că ce bine şi ce frumos o să fie când ne aliem cu Base, eu am fost singurul împotrivă. Motivul însemnele PNL pe un perete cu lozinca “Prin noi înşine!” dedesubt.
Intenţiile partidului au fost mereu clare, să mai obţinem un post, să mai băgăm pe cineva în consiliu sau un primar printr-un sat din judeţ. Că aceşti reprezentanţi ai partidului o să schimbe lumea... vedeţi deci că eram un idiot. Un idiot mare cu degetele îngheţate pe pacheţele de Crăciun pe care le distribuiam prin sate uitate din judeţ ca să iasă cutărică primar, un idiot ce îşi pierdea zilele la partid punând felicitări cu semnătură candidatului în plicuri de paşti. Dar nu sunt supărat pe partid pentru asta eu sunt supărat pe mine căci am investit atâtea pentru nişte oameni ce nu merită. Cea mai mare atrocitate pe care am comis-o în numele partidului e când am votat cu PSD când erau în alianţă cu PNL ca să-l dea jos pe Base. Cum dracu m-am lăsat târât în asemenea hal încât am votat PSD? Cum dracu m-am lăsat târât în asemenea hal încât am votat PNL?
Oricum vă spun cu mâna pe inimă că nimeni din structurile de conducere PNL Constanţa nu o să vă merite vreodată votul. Nu zic nimic de restul organizaţilor din România pentru că nu am petrecut cu ei aproape 10 ani. Deci le dau the benefit of a doubt. Deşi dacă ne luăm după istoria recentă a României cam toţi candidaţii de azi au fost şi candidaţii de ieri şi doar vârful de lance s-a schimbat. Iar în afară de o mică categorie din populaţia României restul nu trăiesc bine. Din aceste motive nu o să mi pierd 5 ore din Duminica mea ca să merg din Scarborough până în downtown Toronto ca să votez. Mă doare fix în... dacă iese ori unul ori celalt.
Totuşi vreau să vă mulţumesc pe această cale tuturor Românilor care vă duceţi la vot şi care vă sacrificaţi timpul şi energia pentru România. Vă mulţumesc că doriţi să schimbaţi această ţară în bine. Vă doresc succes din toată inima şi vă admir sincer pentru dragostea de ţară de care da-ţi dovadă şi să nu credeţi că există vreo urmă de ironie sau ipocrizie în mine când vă zic aceste lucruri. Doar pentru că eu numai cred nu înseamnă că nu vă admir pe voi ce încă nu v-aţi pierdut speranţa şi dacă într-adevăr reuşiţi să schimbaţi această ţară prin pasiunea şi devotamentul vostru o schimbaţi şi pentru mine. Şi în conformitate cu postarea mea de anul trecut promit solemn să mă duc la vot la alegerile parlamentare. Chiar dacă v-a trebui să votez cu vreun partid fără nume căci eu pe hoţii ăştia din PSD, PNL şi PDL numai pun ştampila.


EU cu el am votat!!!!

Big Bang-ul băşina unei fiinţe gigantice?

În urma reflecţiilor mele îndelungate asupra naturii universului în care trăim am ajuns la o teorie la care cu cât mă gândesc mai mult cu atât pare mai veridică. Aceasta constă în faptul că Big Bang-ul este de fapt băşina unei fiinţe gigantice. Înainte să mă catalogaţi ca nebun sau această postare ca satirică gândiţi-vă doar la cea ce spun minţi mai luminate ca a mea. Universul a apărut din senin, exact ca o băşină, după care universul a început o perioadă de expansiune foarte rapidă şi uniform în toate direcţiile. Acum imaginaţi-vă o băşină ţinută sub presiune în colon după care este eliberată în atmosferă, se va extinde rapid şi în toate direcţiile. Desigur acest argument nu este suficient pentru a mi demonstra teoria dar gândiţi-vă numai că stele şi marea majoritate a universului nostru e format din gaze. Şi da! Băşină este formată şi ea tot din gaze. Probabil că acum vă întrebaţi: Bun dacă universul este într-adevăr o băşină cum se explică existenţa substanţelor solide sau a metalelor, de fapt a tuturor celorlalte elemente din tabelul periodic al lui Mendelev ce nu sunt gaze. Ei bine vreau să ţineţi minte că această băşină despre care vă vorbesc a fost ţinută sub o presiune gigantică la temperaturi foarte mari încât e probabil o băşină rezultată după o cină foarte condimentată. Şi dacă naşterea sistemului nostru solar ne a învăţat ceva e că stele sunt de fapt nişte fabrici de elemente. Atomi de gaze care au fost supuşi unor presiuni foarte mari şi la temperaturi foarte ridicatei s-au transformat în elemente mai grele. Chiar în acest moment soarele nostru transformă un gaz într-un altul şi anume hidrogenul în helium. Acum cei mai sceptici dintre voi o să zică că bun băşina şi universul au gaze dar nu aceleaşi gaze. Nimic mai adevărat dar nu uitaţi că în cazul băşini este dieta cea ce influenţează calitativ flatulenţa. Oameni produc anumite băşini cu anumite compoziţii de gaze datorită alimentaţiei, cine ştie ce dietă are acest organism gigantic de poate să producă o băşină cât un univers. Altă întrebare ar fi cât de gigantic ar putea să fie acest organism încât să elimine prin anus această conglomeraţie de stele. Ştiinţa ne oferă din nou răspunsul aparent bula din care s-a format întreg universul era de o mărime subatomică. Conform wikipedia dacă luăm ca punct de plecare momentul 10−43secunde după explozia originară (Big Bang). La această "vârstă fragedă" tot universul vizibil era conținut într-o sferă de mărime infimă, subnucleară, de numai 10−33 centimetri diametru. Deci practic fiecare fund din univers putea să elimine această bulă. Eu sunt de părere totuşi că trebuie să fie un fund gigantic altfel nu s-ar explica puterea de contracţie necesară pentru împachetarea universului într-o formă mai mică decât un atom. Plauzibil ar fi că fiinţa care a băşit universul să fie, datorită expansiuni universului, prinsă şi ea în băşină. De fapt creatorul întregului univers ar putea fi la doar câteva miliarde de ani lumină distanţă. Dacă aş fi fost un matematician sau un fizician aş încerca să calculez distanţa unui corp solid proiectat de expansiunea universului. Astfel am putea găsi un indiciu asupra locaţiei băşitorului universului şi am putea să-l întrebăm ce fel de varză a mâncat. A vrut oare să creeze universul sau ca în cazul multora dintre noi a fost surprins de o flatulenţă neprevăzută? Poate omul s-a aplecat să se lege la şireturile sale cosmice şi mişcarea a provocat expulzarea universului.

Ok poate am mers un pic cam departe cu presupusul dar sunt sigur că voi toţi mi-aţi urmat şirul gândurilor şi undeva o luminiţă s-a aprins. Sunt sigur că şi voi contemplaţi ca şi mine plauzibilitatea crescândă a acestei teorii şi probabil vă întrebaţi de unde sclipirea aceasta de geniu. O să vă răspund cu mare drag, urmărind o confruntare între adepţii teoriei evoluţioniste şi cei ai teoriei creaţiei, urmărind argumentele şi pasiunea celor implicaţi, analizând dovezile şi sortând printre semnele de întrebare mi-am pus întrebarea de ce trebuie ba să fie una sau alta? De ce nu poate să fie o combinaţie între cele două? Tocmai de acea stimată audienţă consider că teoria mea nu numai că explică formarea universului dar este şi the missing link dintre evoluţie şi creaţionism.

Acum înainte ca careva dintre voi să se simtă ofensat/a de cea ce pare o batjocură a unei credinţe sau convingeri permiteţi-mi să mă scuz în faţa dumneavoastră căci intenţia mea nu este să insult convingerile altora. Singurul lucru pe care mi l-am propus este să demonstrez că noi oamenii suntem mici, atât de mici încât am putea să ne considerăm nici măcar o băşină ci mai degrabă particulele unei băşini în raport cu imensitatea lumi în care trăim. Şi cu tot respectul datorat ştiinţei şi oamenilor de ştiinţă nu cred că ştiinţa deţine încă toate răspunsurile. Nu zic nici că răspunsul s-ar afla în creaţionism singura certitudine pe care o deţin e că noi, aceste făpturi minuscule şi curioase o să ne îndreptăm pentru foarte multe generaţii de acum încolo privirile către stele căutând răspunsuri. Dacă le vom găsi sau nu sincer nu ştiu. Eu sper că nu căci dacă vom deţine vreodată toate răspunsurile nu ne va mai rămâne de explorat nimic de îmbunătăţit nimic şi ne vom opri. Dacă cunoaşterea înseamnă înţelepciune atunci înţelepciunea este şi mereu o să fie rezultatul unei căutării îndelungate.

Feed Uncle Tony Pie Day!!!

Nu am crezut niciodată în horoscoape şi alte nebunii de astea, nu de alta dar am întâlnit prea mulţi oameni proşti care aparţin de zodii “inteligente”. Şi nici marea iubire nu am întâlnit-o în vreuna din zilele fatidice anunţate de horoscop. Cea ce mi se potriveşte însă ca o mănuşă e o trăsătură a zodiei gemenilor de care aparţin. Şi NU, nu este duplicitatea, eu sunt un aiurit, trăiesc cu capul în nori nu am nici cel mai mic interes în viaţa altora iar ca să fi duplicitar cere implicare şi pasiune. Cea ce mi se potriveşte însă este afirmaţia că gemenii sunt Pan-ul zodiacului. Când zic Pan mă refer la caracterul Peter Pan nu la zeul grec Pan deşi zeul este sursa personajului. De ce Peter Pan? Pentru că el e tinereţa întruchipată, copilul ce nu vrea să crească. Ăsta sunt eu, mai am puţin şi fac 30 de ani şi totuşi mă comport ca un copil peste tot. La muncă îmi tachinez colegii, ultima ispravă a fost un certificat pentru unul din şoferi în care i-am lăudat competenţele. Printre care şi acel rahat imens despre care vă povesteam anterior. Acasă o enervez pe Laurie, sunt dependent de privirile alea încărcate ce ţâşnesc din ochişorii ei verzi. Şi nimic nu-mi face mai mare plăcere decât să o exasperez pe Maya, nepoata de 4 ani. E ceva magic să vezi unele expresii pe feţele copiilor şi Maya are o figură incredibil de expresivă.
“But Uncleee Tony!!! You were supposed to be counting!!!!” Asta a fost culmea exasperări când în loc să număr la vaţea ascunselea eu am urmărit-o tiptil în schimb pe ea până la locul unde vroia să se ascundă. Şi când a dat să se întoarcă în loc să o vadă pe mătuşa Laurie care trebuia să se ascundă cu ea îl vede în schimb pe unchiul Tony ce trebuia să numere. Nimic nu e mai amuzant decât o lecţie de vaţea ascunselea dată pe un ton serios de către un copil de 4 ani. “Uncle Tony you count and we hide! You have to count first uncle Tony!” Btw dacă aveţi copii care vă exasperează cu cântecul din Frozen “Let it go!” aduce-ţii la mine. După ce o să mă audă pe mine ţipând cântecul ăla cu patos nu o să le mai trebuiască “Let it go!” toată viaţa. De fapt o să aibă coşmaruri de fiecare dată când o să-l audă. De fapt, numai când o să vadă zăpadă şi o să şi amintească cu spaimă de ziua în care Uncle Tony a cântat "Let it go!"
Ideea de bază e că sunt ca un copil, unul ce nu trebuie lăsat nesupravegheat. Ca de exemplu când de ziua recunoştinţei, lăsat singur în bucătăria părinţilor lui Laurie, am observat un calendar în care erau notate onomastici şi alte zile importante. Alegând un weekend liber am pus şi eu următoarea notiţă: “Feed uncle Tony pie day!”. Pentru că dacă îmi place vreo mâncare în Canada atunci este plăcinta lui Janice. Coincidenţa face ca weekendul pe care l-am ales în calendar să pice în această sâmbătă. Şi nu mică mi-a fost mirarea când m-am trezit cu Janice la uşă cu o plăcintă în mână si urarea “Happy feed uncle Tony pie day!” pe buze. Ca să vedeţi dragilor că “crime does pay!” de “Feed uncle Tony pie day!” (cacofonia intended)
Din păcate pentru Janice acest act de bunătate din partea ei a dezlănţuit un monstru. Căci dacă pun mâna din nou pe calendarul ăla o să fie “Feed uncle Tony pie day” every day! Lucru căruia i-am spus şi ei ca răsplată pentru plăcinta delicioasă de cireşe. Şi cu povestea spusă nu-mi mai rămâne decât să vă întreb: Voi ce aţi mâncat bun de “Feed uncle Tony pie day”?

Cea mai mare slabiciune!

Nu ştiu cum s-a făcut aseară că am deschis eu, pentru prima oară în foarte multă vreme, tembelizorul. De obicei mă uit la televizor doar când aştept să se încarce vreo planşa la jocurile mele şi atunci arunc doar o privire fugară la showurile lui Laurie. Am văzut atâta dramă la Kardashians încât să mi ajungă pentru o viaţă. Noroc că m-a salvat toamna, au început ăştia să bage seriale bune. Dar după cum vă spuneam ieri am deschis şi eu tembelizorul la marea dezbatere pentru postul de primar al oraşului Toronto. O să vă scutesc de detalii pentru că sunt sigur că nu vă interesează. Eu m-am uitat pur şi simplu din curiozitate să văd şi eu o dezbatere la americani. Pentru cei ce nu ştiu, eu am fost odată tânăr şi naiv şi am crezut în naivitatea mea că pot schimba lumea în bine dacă mă înscriu într-un partid. Aşa că m-am înscris la liberali, pentru că toată viaţa m-am considerat un liberal în gândire. Asta şi faptul că taică-miu, liberal înrăit, îmi sponsoriza activităţile. Eu şi tovarăşii Alex & George mergeam la sediul partidului în weekend când nu aveam ore la liceu. Ne beam cafeaua cu tovarăşul Ramzi, fumam vreo 3 pachete de ţigări (sponsorizate de taică-miu fără cunoştinţa lui), jucam licitaţie şi după mai trăgeam şi o filozofală cu tovarăşul Traşcă. De fapt Cătălin nu filozofa el doar ne argumenta logic că el are dreptate şi noi nu şi din toţi oameni pe care i-am cunoscut el este probabil cel mai sincer dintre toţi. De o sinceritate de aia dură că dacă zici vreo prostie o să ţi zică în faţă. Nu pentru că vrea să te insulte ci pentru că vrea să te schimbi şi deşi nu am vorbit cu el de câţiva ani tot timpul o să-l consider unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am deşi nu m-a iertat nici măcar odată.
Dar deviez, asta e problema cu “memory lane” te duce pe alte cărări. De fapt ce vroiam să zic e că trecutul meu politic a alimentat curiozitatea de aseară. Aşa că mi-am belit şi eu ochii la candidaţi cum îşi aruncau cifre şi “facts” de la unu la altul. Dar partea care pe mine m-a marcat cel mai mult din toată dezbaterea a fos când la un moment dat moderatorul le pune o întrebare dificilă. Dacă tot s-a vorbit de ce veţi face, de care vă sunt atuurile ce ar fi să ne ziceţi şi care vă este cea mai mare slăbiciune.
O întrebare extrem de pertinentă zic eu şi aşteptam cu sufletul la gură să aud răspunsul candidaţilor. Cine nu ar fi? Deja vedeam cu ochii minţii cum Doug zice că are o problemă cu controlatul gazelor intestinale în public. Şi Tory că îi place să şi exerseze râsul malefic în cabina de duş. Spre marea mea surpriză lucrurile nu au decurs exact după cum îmi închipuiam.
Primul a fost Doug care a zis ceva în genul: Cea mai mare slăbiciune a mea e pasiunea arzătoare pe care o am pentru acest oraş şi locuitorii săi. La această declaraţie până şi moderatorul, deşi omul profesionist, a ridicat o sprânceană. Cum e pasiunea un defect domnule Ford? Întreabă moderatorul pe un ton grav. Păi ştiţi pasiunea mea pentru locuitorii acestui oraş mă duce câteodată să fiu un pic emoţional, pentru că eu sunt atât de pasionat de Toronto şi pasionat în a salva banii cetăţenilor. 
Foarte departe de simfonia băşinilor pe care o întrezăream eu. Olivia Chow nu s-a lăsat nici ea mai prejos şi ea tot pasionată era dar nu neapărat despre locuitori. Ea era pasionată de cifre, de acele rapoarte ce conţin date importante despre oraşul ei mult iubit. Şi că ea e un pic maniaco obsesivă când vine vorba de a rezolva problemele oraşului. Moderatorul având deja experienţa Doug Ford nu s-a mai mirat şi de “slăbiciunea” lui Chow. Tory nici măcar nu a mai încercat să mascheze atuul în slăbiciune ci a trecut direct la promovarea calităţilor sale.
Inspirat de exemplul candidaţilor pentru primăria oraşului Toronto m-am decis să vă dezvălui, vouă cititorii mei fideli, cel mai mare defect al meu. Este Modestia. Da! Aţi văzut bine. Modestia...
Probabil vă întrebaţi cum e modestia un defect. Mulţi dintre voi, sunt sigur, trăiţi sub impresia că modestia e o calitate dar eu vă asigur că nu este nimic mai departe de adevăr. Luaţi-mă pe mine ca exemplu, eu sunt şi mereu am fost un modest. Întotdeauna m-am subapreciat punând pe alţii înaintea mea în ciuda faptului că eu sunt mai frumos, mai deştept şi nu în ultimul rând mai modest decât ceilalţi. Întotdeauna am fugit de glorie şi am lăsat pe alţii să se scalde în adoraţia semenilor mei când este clar că nimeni nu merită adoraţia lumii mai mult ca mine. Până şi voi cititorii mei suferiţi din cauza modestiei mele. Cum? Vă întrebaţi. Păi nu pot nici măcar să vă spun ce gusturi excelente aveţi din cauză că sunt prea modest.
Dar nu lăsaţi povara modestiei mele să vă afecteze aşa cum nu o las nici eu ci bucuraţi-vă în relevaţia că mâine va fi weekend şi o să aveţi timp de activităţi mai interesante decât să citiţi bălăriile mele.

Aniversare

Când am împlinit un an de Canada eu eram de fapt în România la nunta frăţiorului meu aşa că mi-am ratat şansa pentru postarea aia interesantă de după un an. Articol în care mi aş fi etalat simţămintele faţă de patria mumă şi cea adoptivă. În care v-aş fi împărtăşit din vasta mea experienţă canadiană acumulată cu sârguinţă timp de un an şi probabil v-aş fi povestit cum m-a plămădit pe mine experienţa emigrării etc. Din fericire mi-am ratat şansa aşa că nu v-am plictisit aiurea. Lecţiile pe care încerca taică-miu să ni le bage în cap de mici copchii se aplică şi în România şi în Canada, oamenii de aici sunt la fel ca şi cei de acasă iar eu am rămas neschimbat. Dacă e o diferenţă între Je de România şi Je de Canada e ca Je de Canada face o supă de pui magnifică. Şi că weekendul viitor dacă o să am timp o să plusez cu o tocăniţă.
Dacă de aniversarea de un an în Canada nu vreau să vă vorbesc în schimb vă voi povesti despre altă piatră de hotar traversată mai recent. Parcă era ieri când tremurând de emoţie am pus pentru prima oară piciorul în biroul Roofmart Melford. Ţin minte şi acum interviul cu Derek, interviu care mi s-a părut un pic ciudat pe moment pentru că eu aveam aşteptări ca în filme şi el nu prea avea niciuna. La interviu când m-am prezentat eram îmbrăcat în cel mai bun costum. Cu lecţia învăţată pe dinafară, influenţat de toate trainingurile la care participasem şi determinat în disperarea mea să mă “vând” cât mai bine. Şi bine m-am vândut! La nici juma de oră după interviu am primit un telefon de la Help Unlimited ca să mi zică că am fost angajat. Tanti de la agenţie era pusă şi pe şotii că m-a întrebat întâI cum m-am descurcat la interviu. Eu în modestia mea i-am zis că excepţional iar ea mi-a răspuns că am dreptate şi că vor să încep cât mai curând.
Un an a trecut de atunci şi nu o să vă mint am avut destule dificultăţi la noul loc de muncă. A fost mai ales dificil în primăvară când după 5 luni de frecat mentă a trebuit să şi muncesc. Eu personal vroiam să intru în pământ de ruşine când după 5 luni eu nu stăpâneam încă jobul. Mi-a trecut însă din ruşine mai ales că greşelile mele au fost mereu minore şi de obicei m-am prins singurel de ele. Mi-a trecut de tot când am văzut ce “bine” se descurcă alţi oameni cu ani de experienţă pe acelaşi job. Recunosc că greşeli minore mai fac şi în ziua de azi dar am învăţat să nu pun la inimă, toată lumea greşeşte şi chiar foarte des. Important e să ţi asumi responsabilitatea şi să înveţi din ele. Vă spun sincer că la început mie era frică de telefon, de fiecare dată când suna îi aruncăm supervizorului o privire lungă ca mâtza din Shrek şi pe bună dreptate după cum reiese din următoarea conversaţie:
Eu: Does it start with S Andy? S from snake?
Andy: Noooo! It starts with F. F from fucking F from fucking.
Astea ne sunt conversaţiile cu unii dintre clienţii noştri asiatici când încercăm să dibuim pe ce stradă îşi vor livrate materialele. Iar dacă înainte eram un pic speriat de bombe acum mă i-au la întrecere cu superviser-ul cine ridică receptorul mai repede şi nu numai. Nu de o singură dată a trebuit să le explic mai marilor companiei pe unde greşesc ca după să văd emailuri cu ideile mele şi creditul lor. Nu că m-ar deranja ba din contră. Atâta timp cât la sucursala noastră merge treaba bine restul numai contează. Şi pot să mă consider norocos că la muncă sunt înconjurat de oameni de treabă cu care mă înţeleg bine. Tot adevărat este că eu sunt singurul care se înţelege bine cu toată lumea. Asta probabil pentru că mie nu-mi cad galoanele când e vorba de muncă. Nu că oamenii sunt leneşi ci orgoliul batel ar Dumnezeu e de vină. Aceeaşi oameni peste tot, în orice birou din lume trebuie să fie cineva mai cu moţ. Eu încerc să nu mă implic în dramele altora, glumesc şi râd cu toată lumea.
Zicea Francisca recent că ei îi place la muncă în Canada că ăştia sunt mai "professional" ca românii. Eu nu îi împărtăşesc opinia, de exemplu un şofer ne povestea astăzi cum a tras el o căcare atât de mare încât a trebuit să se ridice de pe WC ca să-l separe pe rahat de fund. Nu numai că omul a decis a se confidența noua despre mişcările lui intestinale da ne-a tras şi un reenactment. Sunt sigur că şi voi ca şi mine, auzind acestea, aţi fi avut câteva întrebări. Eu de exemplu l-am întrebat dacă ar fi putut să folosească produsul finit ca pe o sabie laser ca în Star Wars. O întrebare care sunt sigur că v-ar fi măcinat şi pe voi. Răspunsul dezamăgitor! Maxim ar fi putut fi folosit ca o măciucă sau un dildo după cum a simţit nevoia să adauge shipperul. Aşa că pentru voi cei din România care vă gândiţi că ajungeţi într-o vreo ţară sofisticată cu standarde ridicate nu vă faceţi griji Francisca munceşte probabil undeva frumos prin downtown. Eu muncesc în Scarberia, locul unde sofisticarea şi profesionalismul se duc să moară.
Nu vreau să rămâneţi totuşi cu impresia că muncesc în vreun loc îngrozitor, din contră. Eu sunt recunoscător pentru jobul pe care îl am. Nu e high end recunosc dar e un loc de muncă onorabil, e acea primă treaptă pe care toată lumea trebuie să o urce. Şi cel puţin la muncă am timp destul încât să mai scriu şi câte un articol pe blog aşa cu întreruperi desigur da calul de dar nu se caută la dinţi.

Despre arta negocierii!

Sunt sigur că aţi realizat, după numeroasele postări asupra subiectului, că eu am devenit un ciclist avid. Din păcate pentru mine calitatea slabă a bicicletei mele şi recenta accidentare au sunat încheierea prematură a sezonului din acest an sau cel puţin aşa credeam. Vedeţi voi bicicleta mea era de calitate proastă, nu era făcută pentru cineva cu o constituţie puternică ca a mea (asta ca să nu zic că sunt dolofan). După nici o săptămână de când am cumpărat bicicleta, pedalele erau deja distruse, plasticul cedând imediat sub apăsarea mea puternică. Noroc că prietenul Ray mi-a dat unele din metal cu mult mai rezistente şi astfel mi-am continuat traseul zilnic muncă - casă.

Long story short în cele două luni de abuz din partea mea, bicicleta a început să se prăbuşească sub povara jobului. Roata din spate era deja îndoită şi se învârtea ciudat, rulmenţii din roată scrâşneau dureros de fiecare dată când apăsam pe pedală iar frânele făceau contact cu roata jucăuşă punându-mă pe mine la muncă etc. Situaţia nu era deloc roz mai ales dacă mai bag la socoteală şi mica accidentare suferită acum două săptămâni unde săracul Bucefal mai mai că şi-a dat duhul. Cine e Bucefal vă întrebaţi? Este numele bicicletei mele obţinut printr-un sondaj de opinie pe facebook. Mai era şi numele calului lui Alexandru Machidon, cel mai mare general al istoriei antice. Eu personal înclinam spre Bestia Neagră dar democraţia şi a spus cuvântul.

Din păcate, Bucefal, s-a dovedit mârţoagă şi nu armăsar legendar aşa că nu a făcut faţă presiuni drumului meu zilnic. Eu eram deja pregătit să îi fac o înmormântare cu toate onorurile. Un fel de merci killing cum făceau cowboy-i de prin americi la caii cu piciorul rupt. Din fericire pentru Bucefal o conversaţie între mine şi băieţii de la muncă i-au salvat viaţa. Căci în loc să-l arunc pe Bucefal la gunoi ei m-au povăţuit să-l returnez la Canadian Tire că poate îmi dau un refund sau un exchange pe el. Zis şi făcut, această sâmbătă l-am călărit pentru ultima oară pe Bucefal până la Canadian Tire unde am început o discuţie cu şefa de raion. În care i-am explicat frumos cum dumnealor mi-au vândut o bicicletă necorespunzătoare greutăţi mele. Că şi eu am fost un idiot sau mai bine zis un zgârcit că am ales o bicicletă ieftină şi de proastă calitate nu le-am menţionat. Scopul fiind să îi fac pe ei să se simtă vinovaţi pentru că mi-au vândut ceva necorespunzător. Aşa că le am arătat revoltat cum juca roata din spate hora uniri de una singură, cum frâna se freca de roată ca o blondă de Irinel Columbeanu şi după ce am menţionat în treacăt de vreo 20 de ori cum eu numai vreau aceeaşi bicicletă înapoi. caci nu vroiam să mă întorc din nou peste 2 luni ca să mi o repare din nou. 

Şefa de raion, probabil exasperată la maxim, mi-a zis să aştept niţeluş să vadă ce se poate face. După 5 minutele se întoarce madam cu o monstruozitate de bicicletă, cu roata de 29 de inch. Monstrul era la vânzare pentru 600 de dolari dar pentru că eu îmi arătasem deja partea de machidon zgârcit, şefa de raion a fost dispusă să o vândă la preţul de 300 CAD cum fusese la promoţie acum o lună. Bun, zic eu, da ce fac cu Bucefal? Păi vă dăm creditul pe bicicletă şi plătiţi doar diferenţa. Adică doar 150 de dolari? Întreb eu timid. Da! Zice madam. Ok! Zic eu cu patos şi uite aşa m-am ales cu Ragnarok.

Şi am încălecat pe o să şi v-am spus povestea aşa. Numai că povestea nu se încheie aicea, alimentat de succesul de la Canadian Ţâre m-am decis să mă i-au la harţă cu un alt gigant. De data asta din telecomunicaţii şi anume Bell. Acum 3 luni subsemnatul negocia aprins cu o tanti de la Bell ce suna foarte româneşte. Obiectivul meu era internet nelimitat cu viteză bună + telefonie şi cablu de bază la un preţ lunar micuţ. Mă tot păcălea atuncea madam că internetul lor e cel mai bun şi îmi povestea cu mândrie cum îi merg ei toate deviceurile prin casă şi garaj. Bun! Zic eu, da vezi madam că ăştia de la Rogers cică dau mai ieftin (minţeam şi eu să scot un deal). Păi ştiţi domnule că dacă vă luaţi asta şi cu asta şi băgaţi în bundle şi asta salvaţi 20 de dolari că le aveţi pe toate trei. În sfârşit după ce m-a plimbat prin o mie de oferte şi mi-a băgat-o şi pe aia că are o ofertă disponibilă doar în acest moment şi că dacă închid telefonul ciu ciu asemenea deal. Ne-am pus de acord la preţul de 129 CAD pe lună. Nu ştiu acuma dacă m-am ţepuit sau nu şi sincer nici nu vreau să ştiu (lăsaţi-mă să trăiesc în ignoranţa mea) chestia e că după vreo 3 luni de promo în care plăteam mai puţin de 100 CAD pac m-a loveşte o factură de 159 de CAD. Opaaaa! Ţipă revoltat portofelul! Păi după ce negociez cu mătăluţă 5 ore, după ce ţi arăt ce machidon zgârcit sunt şi tu creezi că poţi să mă taxezi cu 30 de dolari în plus faţă de ce stabilisem? Ticăloşie şi nu altceva. Aşa că pun mâna pe telefon şi sun că vreau să mi reziliez contractul. De ce? Mă întreabă o domniţă de la telefonie. Păi ştiţi madam, nici nu mi am pus telefonul acu două luni de zile şi deja mi-aţi dat numărul la toate firmele ce vor să mi vândă câte ceva de numai am linişte în casă. Başca negociasem cu voi 129 pe lună şi voi mă taxaţi 159. Vreau să cancelez madam. Putem să facem ceva ca să vă ţinem la noi? Mă întreabă timid domniţa. Da! Daţi-mi bani înapoi şi taxaţi-mă la preţul stabilit înainte. Ţip eu supărat. Please hold! Zice domniţa şi uite aşa am aşteptat vreo 10 minuţele cu Laurie aruncându-mi priviri încărcate. Căci Laurie auzind doar juma de conversaţie se gândea că a înnebunit lupul şi o lasă fără telefon. De unde să ştie ea că eu îmi foloseam skill-urile dobândite pierzând la poker pentru o cacealma de proporţii? I want to have a land line! Mă roagă duios Laurie. They lied to us! I am canceling it! Ţip eu în receptor pentru ca madam de la Bell să audă. What is it sir? Întreabă timid madam. Nimic! Zic pe un ton răutăcios. Într-un final domniţa îmi promite tariful asupra căruia convenisem iniţial. Bun! Zic eu domniţei de la Bell. Da să fie pentru ultima oară când trebuie să sun la dumneavoastră!

Dacă e o lecţie pe care imigrantul trebuie să o înveţe rapid în Canada e arta de a negocia. Aici oamenii sunt diferiţi, nu vor bătăi de cap, preferă să ţi dea jumate din magazin doar ca să nu le strici ziua. Şi e de înţeles şi eu păţesc la fel la muncă. Un client a primit peste 700 de dolari în materiale de la compania noastră pentru o greşeală măruntă pentru ca un manager sau un superviser nu a vrut bătaie de cap. În acelaşi fel lenea canadienilor este exploatată de către companiile lor. Din câte am înţeles cei de la Bell sunt ticăloşi mari, umflă nota de plată fără nici o bază reală. Dacă te prinzi bine, dacă nu te prinzi iara bine. Şi cum zicea tatăl meu mereu: Copilul până nu plânge, taţă nu suge!

Mare e gradina domnului!

Recent, facebook ul şi ziarele au fost invadate de ISIS şi toate ororile pe care acest grup radical le comite. Şocant este într-adevăr că în această epocă modernă asemenea orori să se întâmple şi sincer m-am simţit binecuvântat că nu mă aflu în una din acele ţări unde aceşti terorişti activează. Mă bucuram că oamenii din jurul meu sunt oameni moderaţi şi au nişte valori morale, nu ca aceşti terorişti care calcă în picioare toate drepturile umane. Sau cel puţin aşa credeam, asta până când am citit câteva din comentariile “creştinilor” şi a oamenilor “civilizaţi” asupra islamului şi a musulmanilor. De la “nuke them!” şi “islamul e sursa tuturor răutăţilor” sau “o să aştept islamiştii cu toporul” etc. E incredibil cum reuşim să băgăm în aceeaşi oală un grup radical şi o masă de oameni ce numără 22.7% din populaţia lumii. Credeţi-mă pe cuvânt când vă zic că dacă toţi musulmani sunt oameni răi sau dacă islamul ar fi credinţa satanei (cum am citit pe unele forumuri) atunci lumea asta ar fi fost în haos. Din fericire pentru noi toţi, nu toţi musulmani vor să declare jihad ul asupra noastră. Lucru ce din păcate nu reiese din comentariile oamenilor “civilizaţi”. De fapt singurul lucru care este evidenţiat sunt asemănările dintre aceste grupări radicale şi aceşti “occidentali” însetaţi de sânge. Generalizează, cine nu e cu ei este împotriva lor, sunt mai buni decât restul, au mereu dreptate etc De subliniat este că natura umană are o parte întunecată, prezentă în toţi şi gata mereu să şi scoată capul urât afară. Sunt mulţi care ar spune “păi dacă uni occidentali sunt la fel de răi ca şi terorişti cum de la noi nu sunt decapitări şi oameni vânduţi în sclavie, femei violate etc?”. Răspunsul e simplu, în societatea noastră există un preţ de plătit. Dacă X violează pe cineva e trimis la închisoare unde va fi probabil violat de Y. În acele ţări destabilizate legea e de partea celui puternic şi tocmai de acea aceste atrocităţi sunt comise. Dar înainte să dăm vina pe Islam sau pe musulmani pentru toate nenorocirile acestei lumi hai mai bine să aruncăm o privire la propria noastră istorie. Războaiele mondiale şi Holocaustul, sclavia din statele unite, masacrarea populaţiilor aborigene etc. Doar câteva exemple unde occidentalii au fost eroii negativi, unde occidentalii au masacrat şi violat fără nici o discriminare sau urmă de compasiune. Cum ar fi fost dacă evreii ar arunca cu bombe atomice peste toată Europa ca plată pentru holocaust? De fapt să arunce cu bombe peste toţi creştinii din lume pentru că cei ce i-au persecutat erau creştini. Eu nu vreau să fiu învinovăţit şi persecutat doar pentru că un român s-a dus la furat în Spania, nu vreau să se uite afro-americani cu ură la mine doar pentru că nişte oameni albi, cu care eu nu am avut nici o tangenţă, le-au pus în lanţuri strămoşii. Şi cea ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face. Aşa că nu o să mă uit urât la colegul turc din liceu, a cărui singură crimă a fost că nu ne-a adus destule baclavale la şcoală. Aşa cum nu o să mă uit urât la tovarăşul Ramzi doar pentru că ne lua banii la licitaţie.

Mie frică să mă gândesc ce s-ar întâmpla cu această societate a noastră dacă nu am mai fi nevoiţi să respectăm legile. Câţi dintre noi în aroganţa noastră consideră că sunt mai buni decât restul? Că poate bogăţia vecinului ar arăta mai bine în curtea lor, că poate nevasta vecinului ar arăta mai bine în patul lor. De ce să trăiască vecinul în bogăţie şi ei să moară de foame? De ce să aibă vecinul maşini luxoase şi femei frumoase? Invidia ar da naştere la ură iar ura ar da naştere la scuze că să obţină ce vor. Este evreu, este negru, deci este ok să-i violez nevasta şi să îi fur bogăţia. Improbabil? Foarte probabil, de fapt asta făceau creştinii evreilor în evul mediul, asta au făcut creştinii evreilor în al doilea război mondial. Aroganţa este cel mai mare defect al omului, când te pui pe tine deasupra celorlalţi, cânt te crezi mai deştept şi mai frumos decât restul nu faci decât să ţi închizi ochii şi urechile. Nu o să mai vezi un om în faţa ta, nu o să mai auzi un strigăt de ajutor şi o să vezi în loc de suferinţă doar un beneficiu material. Uitaţi-vă la la cea ce fac oamenii din societatea noastră care sunt mai presus de lege. Corporaţii gigantice ce te omoară cu produsele lor, nu atât de repede ca teroriştii e adevărat dar te omoară oricum. Credeţi că aceste companii nu ştiu că zahărul provoacă diabet? Ştiu! Dă mai ştiu şi că zahărul provoacă dependenţă la fel ca şi drogurile. E o decizie pe care aceşti oameni o fac în deplină cunoştinţă de cauză, te fac dependent de produsul lor chiar dacă ştiu că îţi face rău şi pentru ce? Pentru bani, pentru ca tu să te trezeşti dis de dimineaţa în fiecare zi şi să îţi rupi spatele în timp ce ei se lăfăiesc prin staţiuni turistice. Şi nu se aplică numai companiilor alimentare, guvernele, companiile farmaceutice, băncile etc Şi nu se aplică numai bogătaşilor ci şi oamenilor de rând singura diferenţa este zona de impact. Câţi dintre voi nu a fost vândut de vreun “Iuda” şi câteodată nici măcar pentru vreun beneficiu ci doar ca să îţi facă un rău, ca să ţi strice ziua, ca să ai şi tu o existenţă mizerabilă ca şi ei.

Acest rău există în toţi, unii îl stăpânesc mai bine, alţii îl lasă să îi domine. Că ar trebui să facem ceva în privinţa acestor oameni care terorizează alţi oameni prin Siria şi Irak. Eu zic că da, ar trebui să facem ceva în privinţa lor ca şi în privinţa corporaţiilor ce ne hrănesc otravă dar indiferent ce acţiune am lua, această acţiune nu trebuie să aibă la bază ură, nu ar trebui să fie răzbunare ci justiţie. De ce justiţie şi nu ură? Pentru că ura generează ură, pentru că ura transformă omul care te-a rănit în drac, copiii lui în draci mai mici, nevasta lui în mamă de draci şi poporul lui în popor de draci. Şi ura o te transforme în cea ce ai urât de la bun început.

Mă bucură faptul că atâţia oameni sunt revoltaţi de faptele acestor bestii cu feţe umane şi că vor să îi oprească dar mă întristează când o categorie de oameni paşnici şi muncitori sunt aruncaţi la grămadă fără nici o discriminare cu aceşti indivizi. Nu mă interesează ce zice Coranul, dacă îndeamnă musulmanii să omoare creştini sau nu, atâta timp cât un musulman respectă legile statului şi respectă drepturile omului atunci musulmanul ăla poate să stea la aceeaşi masă cu mine. Nu o să urăsc un om doar pentru că el citeşte o altă carte faţă de mine şi în nici un caz nu o să învinuiesc un om pentru cea ce face altul. Iar cei ce îşi deschid gurile pe internet fără să aibă şi creieraşul conectat ar trebui să se gândească că poate rănesc un vecin sau un prieten sau vreun coleg de facultate. Toată ura asta nejustificată care se toarnă aiurea pe internet loveşte pe cineva. Toate vorbele, toate insultele sunt nişte săgeţi otrăvite îndreptate către inima cuiva. Când o să creştem oare din fiinţele astea mici şi meschine ce se bucură de suferinţa altora în oameni?

De pe la munca

Niciodată nu am vrut să devin omul ăla plictisitor care vorbeşte numai despre muncă, gen i s-au rupt blugii colegii X sau colegul Y a zis despre cutărică că e incompetent etc. Dar azi trebuie să fac o excepţie. Din păcate serviciul meu aicea în Canada e de aşa natură încât îţi petreci mai mult timp cu colegii de la muncă decât cu familia. Când tot universul tău orbitează în jurul unui singur lucru cum reuşeşti să vezi peste acest pavilion, frumuseţile de afară?
În România mergeam cu fratele meu după marfă, discutam cu agenţi, cu fetele de la magazin, cu clienţi, ne întâlneam cu prieteni la cafele prin oraş în timp ce îi ziceam marelui boss că suntem la marfă. Era un job dinamic, plin de imprevizibil căci mereu se întâmpla câte ceva: ba se strică vreun frigider ba îţi venea vreun control prin vizită ba aveai vreun client turmentat. Ba vreo colegă răzbunătoare îţi turna o sticlă de apă în cap, retribuţie pentru un pahar nevinovat etc. Până şi inventarele erau fun mai ales când monotonia număratului era întreruptă de bomboane ce cădeau "accidental" în capul colegelor. Colege care nu aveau nici un respect pentru autoritatea "bossului" şi se răzbunau îndoit pentru fiecare "accident" provocat de mine.
În schimb aicea, în Canada, mereu aceeaşi 5 oameni timp de 9 ore jumate pe zi, acelaşi cadru, mereu aceleaşi conversaţii, plictiseală. Totuşi în această perioadă, plictiseala zilnică a fost mai scurtă deoarece vremea frumoasă din această toamnă a determinat clienţii noştri să fie mai activi. Mai ales că sezonul mai are puţin şi se termină deci toată lumea a tras tare. Şi astfel am ajuns la concluzia că mie chiar îmi place să muncesc, trece ziua mai repede. Desigur doar pentru că sunt în Canada nu înseamnă că m-am transformat peste noapte într-un "professional employee". Pe lângă faptul că am decorat biroul managerului cu "I love soccer!!!" şi "Number 1 soccer fan!" am mai modificat şi câteva transfere în paint cerând în loc de ţigle, samosas. Tot în ultima vreme superviser-ul meu a început să ia nişte cursuri aşa că m-am băgat şi eu partener de studiu. Contabilitatea de aici e un pic diferită de faţă de cea din România da merge după aceleaşi principi aşa că am fost capabil să o ajut cu temele. Acuma s-a apucat de un curs despre "business communication", deci face prezentări în power point aşa că am ajutat-o din nou. De ce vă spun asta? Pentru că ajutând superviser-ul cu temele ei mi sa deschis şi mie apetitul de a face ceva, de a mă provoca intelectual, de a pune bătrânul neuron la treabă. Am vorbit cu o cunoştinţă de aici care conduce un bridging program pentru Seneca college, din cercetările mele pe internet cică au un procentaj foarte bun (80%) de aţi găsi un job în industrie. Problema e că vine cu un "price tag" de 2500 CAD iar nu sunt sigur ce job o să obţin în domeniu. Până şi un simplu "clerk" care prelucrează actele pentru o firmă poate să zică că lucrează în finanţe. Dacă ar fi fost o şansă de 80% ca să obţin un job de 4k pe lună atunci aş fi sărit pe această oportunitate dar nu cred că ăsta e cazul. Iar programul în sine nu te învaţă nici un skill necesar pentru un job în domeniul financiar ci cum să obţii jobul respectiv, te învaţă aparent de networking şi te pune în contact cu oameni şi firme ce lucrează în domeniul respectiv, lucruri pe care eu consider că aş putea să le fac şi singurel. Cred că preţul programului e cam piperat şi nu mă refer numai în privinţa banilor, programul ar ţine 6 luni. 6 luni de 9 ore pe zi la muncă după care cursuri. Nu o să mai am nici o viaţă! Sunt împărţit între Da sau Nu, pierd oare o ocazie foarte bună? Ori arunc bani pe geam? Voi ce ziceţi? Ştiţi pe cineva care a urmat cursurile astea şi a avut succes cu ele? Se merită oare? Ah atâtea întrebări complicate pentru o Duminică atât de frumoasă!

O zi de vineri

În această vineri, pedalam fericit spre muncă, aveam căştile în urechi şi cred că ascultam Scorpions “Big city lights” când văd în faţa mea un bătrânel (după faţă chinez) pedalând şi el în aceeaşi direcţie. Desigur eu târlan (cred că ăsta e termenul ciobănesc pentru berbecuţ) în plină formă nu am putut să stau în banca mea şi să pedalez liniştit în spatele bătrânelului. Nu! Eu mă grăbeam! De ce? Habar nu am, mereu ajung la muncă cu 15 minute mai devreme. Şi pedalând în spatele bătrânelului până la următoarea intersecţie nu m-ar fi costat nici 15 secunde. Dar nu am susţinut niciodată că sunt ăla mai brightest dintre toţi. Aşa că am început să pedalez mai tare până l-am ajuns pe bătrânel, am ieşit de pe trotuar pedalând pe iarbă în tentativa mea de depăşire. Până aicea totul bine şi frumos, problema a fost când am încercat să intru din nou pe trotuar. Roata din faţă, datorită unghiului prea strâns, nu a urcat pe trotuar în schimb s-a frecat niţeluş de bordură, punând o frână bruscă şi proiectându-mă pe mine în schimb pe ciment. Înainte să vă faceţi griji prea mari pentru sănătatea mea vreau să vă spun că am scăpat doar cu câteva julituri şi cu mâna dreaptă, cred eu, un pic luxată. Da nu-i prea grav încă am destulă mobilitate şi nu mă doare prea tare. Moşulică văzând că m-am vărsat pe trotuar nu a râs (după cum era cazul) ci în schimb a venit să mi ofere ajutor în caz că aveam nevoie. Lucru care nu a fost necesar, m-am ridicat ruşinat de pe trotuar şi l-am asigurat pe bătrânel că doar orgoliul mie rănit. După ce am petrecut câteva minutele să-mi reglez bicicleta, care s-a strâmbat un pic de la impact, m-am urcat din nou în şa şi în ciuda rănilor susţinute am pornit înspre muncă unde am ajuns cu doar 10 minute mai devreme în loc de 15. Probabil că ar fi fost indicat să-mi i-au o zi liberă de la serviciu şi să am grijă de mâna luxată. Dar din nou, nu sunt cel mai brightest din turmă. Totuşi datorită “eroismului” meu de a merge la muncă în ciuda accidentării “grave” m-am decis să mă răsplătesc pe mine însumi cu următoarea relatare a “adevăratelor” evenimente care au avut loc la serviciu în acea zi.

Deci după cum spuneam în ciuda rănilor mele grave m-am târâit către muncă, colegii s-au panicat văzându-mă accidentat şi în nici un caz nu au făcut mişto de căzătura mea cum ar face alţi oameni mai simpli. Nu colegii mei! Nu tu: "Ce? Ai sărutat trotuarul?" sau " Ai găsit ceva pe jos?" Ei au dat dovadă de compasiune şi îngrijorare şi au încercat să mi bandajeze rănile. Managerul oferindu-se să mă ducă până la spital mai ales văzând cum îmi ieşeau maţele prin tăietura de la mână. Dar eu l-am refuzat. Mi-am cules maţele de pe jos, le am vârât înapoi în rană şi pe un ton plin de determinare i-am zis că eu nu pot să plec acasă, nu când compania are nevoie de mine. Auzind acestea managerul şi a dus mâna la tâmplă într-un salut solemn pentru eroismul de care dădeam dovadă iar Sonny, unul dintre şoferi, fiind mai slab de înger, a început să plângă mişcat, nespus, de curajul meu.

Am şchiopătat cu patos până la biroul meu lăsând urme de sânge în urma mea şi odată ajuns acolo am început să confrunt sarcinile zilnice cu aceeaşi pasiune fierbinte cu care le confrunt în fiecare zi deşi în această vineri rănile susţinute făceau şi cea mai simplă sarcină să pară un calvar. Colegii au încercat să mă protejeze, încercând să muncească în locul meu. Dar eu văzând asta m-am ridicat de pe scaun, mi-am întins mâna însângerată către superviser şi cu o voce slabă dar hotărâtă i-am cerut supervizorului actele. La început m-a refuzat ţipând că am făcut destul că nu trebuie să mă forţez, că nimeni nu o să creadă nimic rău despre mine dacă azi o i-au mai uşor. Nu! I-am răspuns, nu vreau să fiu o povară pentru ceilalţi. Din nou superviser-ul a început să obiecteze dar managerul a prins-o de mână şi cu lacrimi în ochii i-a zis: Nu-i insulta curajul! Izbucnind în lacrimi, superviser-ul mi-a întins cu regret ordinele ce trebuiau facturate. Aşezat din nou la biroul meu am început să procesez ordinele, lumina albă monitorului reflectându-se în obrajii mei lipsiţi de culoare. Apăs ENTER şi facturile încep să iasă încetişor la imprimantă. Încerc să mă ridic dar picioarele îmi sunt moi. Superviser-ul dă să fugă către imprimantă dar privirea mea înflăcărată o opreşte. E sarcina mea! Îi zic hotărât şi cu un efort supraomenesc mă ridic de la birou, păşind încet către imprimantă. Martori la acest act eroic, Papa de la Roma scapă un "OMG!" iar Thrall strigă plin de mândrie: "Lok'Tar Ogar Warrior!" (WoW game refrence you got to play it to get it). O mamă cu pruncul la sân îi şopteşte duios: Sper că într-o zi să creşti într-un bărbat exact ca el!" În timp ce restul colegilor mei izbucnesc emoţionaţi în aplauze.

Mulţumesc! Le zic. Dar sunt sigur că şi voi aţi fi procedat la fel! Continui pe un ton modest. Auzind acestea colegi încep să nege viguros. Nu cu rănile alea! Ţipă managerul. Eşti un sfânt! Ţipă papa de la Roma. Vă rog, e destul! Le zic eu modest în timp ce mă aşez din nou la birou continuându-mi munca. Şi aşa dragilor mi-am petrecut eu această vineri. Deşi suferind nu am lăsat durerea să mă ţină jos ci m-am ridicat ca un phoneix deasupra ei.

Ok ok! Poate am exagerat un "picuţ" cu cea ce să întâmplat la muncă dar ăsta e avantajul în aţi scrie propriile aventuri :)

De una de alta

În ultima vreme am fost afectat de o lipsă de inspiraţie, mă gândesc că ar fi avut legătura cu o puternică răceală ce m-a lovit săptămâna trecută. Urăsc să fiu bolnav, ştiu, toată lumea urăşte să fie bolnavă. Da eu urăsc cu pasiune să fiu bolnav, mai ales când mucii curg râuri râuri şi nu fac 3 paşi fără să trag un hapciu straşnic. Răceala asta a fost atât de rea că mi-am luat şi o zi liberă de la muncă, neplătită. Deci şi bolnav şi sărac, lucky me! Dar toate trec, mi-a trecut şi răceala mi-a revenit şi energia doar inspiraţia a fost mai leneşă. Dar totul s-a schimbat azi când un subiect major m-a scos din starea mea de vegetaţie intelectuală. Nu este vorba despre alegeri sau discursul lui Di Caprio către UN sau despre astronomul vaticanului care vrea să boteze extratereştri. E vorba despre ceva personal ce ne implică pe toţi, ce ne afectează viaţa aşa cum o ştim într-un mod negativ. E vorba despre acele site uri ce apar mereu pe facebook cu titluri interesante şi pe care vrei să le citeşti dar care îţi cer un “like” ca să le vizionezi. De ce? De ce oameni buni daţi share la aceste site-uri ticăloase? Eu nu vreau să dau “like” la aceste site-uri. Mie îmi place să dau “like” la chestiile care îmi plac mie. Când sharuiesc ceva cu prieteni mei indiferent cât de stupid este e ceva care a atins o coardă sensibilă, este ceva ce eu cred că este demn de sharuit. Îmi pun id-ul virtual în spatele lucrului pe care îl sharuiesc! De aia nu vreau să dau un “like” orbeşte unui articol sau unei poze în avans. De unde să ştiu eu despre ce o să fie articolul respectiv? Dacă e vorba despre un site de matrimoniale pentru homosexuali şi lumea de pe facebook o să creadă că îmi plac bărbaţii? Nu că aş avea ceva împotriva a fi etichetat ca şi homosexual, nu cred că e rău să fi homosexual. Dar un tip frumos ca mine o să atragă prea multă atenţie nedorită iar eu sunt un tip prea de treabă ca să frâng inimi chiar dacă e pe mediul online. Şi doar pentru că vrei să citeşti un articol pentru că are o poză cu o gagică cu taztele mari nu înseamnă că şi vrei să spui întregi lumi că ţi plac gagicile cu taztele mari nu-i aşa? Ce o să zică nevasta?
Mulţi dintre voi o să zică, bun dacă nu vrei să sharuiesti nu te uita la articol! Păi e frumos, vă întreb eu, să pui ciocolată în faţa copchilului da să nu-i dai nimica? Adică mă faceţi curios, mă puneţi să apăs pe linkul respectiv, să intru pe site-ul respectiv doar ca să plec dezamăgit de pe el când se milogeşte de mine să îi dau un “like” în avans. “Support us with a like!” I don’t know you good enough to want to support you buddy!!! În fiecare zi se găseşte cineva să mă pună în această poziţie delicată, mă simt ca tipul ăla din pădurea spânzuraţilor, drama intelectualului superior în această societate meschină. Prins în lupta veşnică dintre curiozitate şi valoare morală. Dar, pentru că îmi iubesc prietenii de pe facebook, mereu rezist tentaţiei, mereu părăsesc dezamăgit pagina respectivă ca un copil care deschide cadoul de crăciun doar ca să găsească şosete înăuntru. Aşa că stimaţi friends de pe facebook pls numai da-ţi like acestor site-uri ticăloase. Rezistaţi tentaţilor aşa cum şi eu vă promit că am să rezist.
Din păcate până aicea m-a ţinut inspiraţia, încă îmi revin so untill next time a bien tout...

Despre Jesus si Iphone!

Ieri la muncă, crusin pe facebook, am văzut o poză cu Jesus mergând cu crucea în spate pe lângă o mulţime de oameni captivaţi de noul Iphone 6 din vitrina unui magazin Apple. Poza avea mesajul: A doua venire a lui Hristos a trecut neobservată din cauza lansări noului Iphone. Eu personal am fost oripilat de postarea respectivă. În primul rând Samsung e mult mai bun decât Apple deci nu înţeleg de ce se face atâta caz. Iar în al doilea rând am fost şocat de comentariile oamenilor. Pe de o parte "creştinii" ce erau foc şi pară pe poza respectivă deoarece se face mişto de Jesus şi pe cealaltă parte "ateii" ce erau supăraţi pe creştini pentru credinţa lor. Eu mă gândesc că poza respectivă poate să aibă multe mesaje şi nu neapărat că se face mişto de Jesus, putea să fie gen: nu vă mai concentraţi pe aparenţe şi fiţe că pierdeţi lucrurile importante. Ori pur şi simplu cineva a vrut să arate cât de mult ne afectează tehnologia sau trendurile etc. Mesajul chiar nu contează că fiecare poate să ia ce vrea din el important e cum au reacţionat oameni iar ei au reacţionat ca nişte dobitoace. Nu mă interesează ce religie ai sau dacă crezi în Dumnezeu sau nu, ce mă interesează e că eşti om şi ca un om îţi datorez măcar un minim de respect. Un minim de respect să nu ţi critic alegerile, să nu te insult pentru cea ce crezi. A fi creştin sau ateu nu este o crimă, a fi bădăran pe internet sau oriunde este.

Creştinilor fiţi mai toleranţi, spuneţi că sunteţi slujitorii lui Dumnezeu, spuneţi că urmaţi cuvântul lui. Dumnezeul creştin e unul al toleranţei: “Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra...”. Sunteţi atât de perfecţi încât să judecaţi pe alţii? Credeţi că o fiinţă ce se vrea perfectă ca Dumnezeu o să bată din picior ca un copil mic că a postat cineva o poză ridicolă pe facebook? Sunteţi voi avocatul lui Dumnezeu? Iar dacă Dumnezeu este perfect are el nevoie de voi că să îi apăraţi imaginea publică?

Ateii care au comentat în postarea respectivă sunt nişte ipocriţi, dacă au credinţa că toţi creştinii sunt nişte idioţi spălaţi pe creier uşor de manipulat atunci de ce fac atâta caz ca să le explice că Dumnezeu nu există? Dacă nu au intelectul să fie salvaţi din credinţa lor „falsă” de ce te chinui atuncea să le explici tu care eşti o fiinţă atât de deşteaptă şi raţională, emancipată de manipularea în masă, cea ce ei nu pot să înţeleagă? Ce? Nu poţi să fii ateu fără să faci mişto de „săracii” creştini ce sunt spălaţi pe creier?

Eu cred că de fapt e vorba despre aroganţă şi ambele tabere se aseamănă mai mult decât realizează. Ambele categorii se cred superiori faţă de restul lumi. L-am găsit pe Dumnezeu îţi sunt superior ţie care încă nu l-ai găsit. Am găsit adevărul îţi sunt superior ţie care încă creezi în basme de adormit copiii. Eu am credinţă, eu am raţiune.

Mai am o problemă cu aceşti atei cu gura mare, de ce tot timpul da-ţi vina pe religie pentru relele ce s-au întâmplat în istoria omeniri? Religia fie ea creştină, musulmană, budista ori whatever ca principiu provăduieşte multe lucruri OK din punctul meu de vedere. Corectitudine, justiţie, toleranţă, bunătate etc. Este vina religiei că nişte idioţi văd doar ce vreau ei din religie? Când Isus zicea iubeşte-ţi aproapele sunt sigur că nu s-a referit la iubirea dată de inchizitori câteva veacuri mai târziu. Aceste atrocităţi în numele religiei sunt comise nu de vreun zeu imaginar ci din ura oamenilor. De ce se duceau cruciaţii în războaie sfinte? Pentru a răspândi creştinismul? Poate şi asta dar în principal că aveau liber să violeze şi să jefuiască tot ce le iese în cale pe banii ţărănimi care cotiza pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu. Da! Religia a fost folosită ca instrument de manipulare a maselor dar dacă nu ar fi fost religia ar fi fost altceva. Când un om vrea să facă ceva nu-i trebuie multe motive ca să o facă. Acei cruciaţi vroiau să violeze şi să jefuiască şi dacă nu ar fi fost un război sfânt ar fi fost un alt război cu un alt motiv dar tot s-ar fi întâmplat. Omul este o bestie mai rea decât animalul pentru că animalul nu cunoaşte aroganţă sau lăcomie. Iar o tu ateule dacă eşti atât de inteligent de ce pui toate răutăţile lumi în spatele unui zeu imaginar? Cum poate fi ceva imaginar sursa atâtor evenimente?

Indiferent cât de greu e de crezut pentru câţiva, religia a avut şi efecte benefice în istoria omeniri. Mănăstirile în evul mediu erau centre de cunoaştere şi vindecare. Tot adevărat este că religia a şi ţinut progresul în loc cu datini învechite. Omul face religia iar pentru mulţi religia a ţinut de cod moral în nişte vremuri în care legea era de partea celui cu bâta mai mare. Templul lui Zeus, piramidele, panteonul, capela sextină etc sunt doar câteva din minunile create de o credinţă. Credinţe clădite într-adevăr pe suferinţă şi sângele strămoşilor noştri. Dar dacă faraonul nu credea că piramida aia e secretul vieţii de apoi nu ar fi biciuit mii de oameni în a o construi şi lumea de azi ar fi fost mai goală. Mulţi o să zică, păi vezi monşer de aia religia e rea că nebunul a omorât mii de oameni pentru credinţa lui. Tot adevărat este că romani au făcut la fel dar pentru glorie, ei nu au avut nevoie de o religie sau un zeu să bage sclavi la galere sau să le clădească palatul imperial din Roma. Deci nu e vina vreunui zeu sau altul, este vina oamenilor. De aia şi vorba aia: omul sfinţeşte locul. Credeţi că Marx a vrut să omoare milioane de evrei? Şi cele mai bune principii pot fi denaturate. Comunismul propovăduia egalitate, oameni însă au denaturat principiul şi au creat aceea „egalitate” pe care au simţit-o din plin părinţii noştri. Capitalismul încă funcţionează pentru că atâta timp cât o majoritate are iluzia că le merge bine şi restul visează că o să le fie mai bine, nimeni nu are motive destul de puternice să se revolte iar drama multora e doar o dramă îndepărtată pentru majoritate. Iar zeul în cazul ăsta devine banul, iar ăsta e un zeu cu mai puţine scrupule decât zeul creştinilor al musulmanilor al budiştilor etc. A se observa cum mâncarea a fost înlocuită cu sare şi zahăr ca să te ţină dependent de produs numai numai creşte un pic profitul.

Concluzia, dacă ar fi una, e că prea generalizăm, mai ales pe internet. Tot timpul aruncăm oamenii într-o categorie şi îi etichetăm. Doar pentru că un om e creştin nu înseamnă că el e responsabil pentru toate răutăţile comise de "creştini", ce legătură are inchiziţia de acum câteva veacuri cu faptul că un om se duce mâine la biserică şi zice un tatăl nostru? Doar pentru că o mână de idioţi se detonează în numele unei religii nu înseamnă că toţi oamenii ce urmează o religie o să se detoneze. Şi desigur se aplică şi reversul, doar pentru că un om e ateu nu înseamnă că nu are bunătate în el. Nu trebuie să fi creştin sau de vreo altă religie ca să fi un om complet. Dumnezeul creştin e foarte de treabă te lasă să ţi trăieşti viaţa cum vrei şi cică te judecă la sfârşit. Deci de ce îşi i-au uni atribuţia divină de a judeca pe alţi? Vrea omul să fie creştin sau ateu trebuie să îi respecţi decizia, doar pentru că avem preferinţe diferite nu înseamnă că ai voie să insulţi ca un mitocan o întreagă categorie de oameni, printre care sută în mie e şi unul mai deştept mai muncitor şi mai cumsecade decât tine. Vrei să fi un om mai bun atunci numai răspândi atâta ură doar pentru că eşti pe internet şi aici nu te trage nimeni de ureche.

Ţin să fac o menţiune, "creştinii" şi "ateii" cărora m-am adresat în această postare sunt doar acei oameni care ţin neapărat să şi arate "inteligenţa" şi să dea lecţii pe internet şi în nici un caz oamenilor ce ştiu să fie în primul rând oameni.

De una, de alta...

Ah, e o zi aşa de frumoasă, soarele zâmbeşte cum n-a zâmbit el toată vara, norii plutesc leneşi pe cerul albastru şi eu privesc trist pe geamul biroului. Mare păcat să fi la muncă într-o zi frumoasă ca asta, nu că dacă aş fi fost liber aş fi făcut ceva pe afară dar peisajele impresionante din WoW m-ar fi distras de la frumseţea zilei de azi, gen nu aş fi fost destul de plictisit încât să mă uit pe geam. Şi eu şi superviser-ul ne-am terminat vieţile pe Candy crush saga şi acum ne uităm plictisiţi pe tavan. Aş citi din ziarele româneşti căutând o bârfă ceva dar la ce poze postează ăştia prin CanCan o să zică colegii că mă uit la filme porno în timpul programului. Nu că ar fi vreo problemă chiar dacă aş face aşa ceva, poate doar faptul că după aia o să stea toţi pe capul meu să le arăt fetele de la pagina 5.

Simt că undeva cineva mă judecă deja. Da! Citesc şi tabloidele, citesc şi cărţi din când în când şi câteodată mai şi filozofez. Desigur filozofatul nu-l fac când sunt plictisit în halul ăsta, nici o idee nu ar trebui să se nască din plictiseală ci din pasiune şi aceea înţelegere profundă a lucrurilor. Chestiuni ce mie personal îmi lipsesc cu desăvârşire în acest moment. Deşi am avut un moment de slăbiciune filozofică pe la începutul săptămâni când vroiam să scriu un articol impresionant despre aroganţă. Mai ales că, în Cancan, mă tot lovesc de vorba: “Să facem o aroganţă!”. Dar mai ales ambiţionat de toate gagicile de pe facebook care tot sharuiesc blog uri cu teme impresionante gen iubire, dramă and shit. Şi cum mă rodea monstruleţul ăla mic şi verde numit invidie (îmi lipseşte talentul şi de aia nu sunt sharuit pe facebook) am zis să fac şi eu un articol de ăsta şmecher de deştept ce să trateze un issue filozofic, cu un accent asupra naturii schimbătoare a omului şi cu o provocare gen ice bucket challenge care s-ar fi numit “Să facem o modestie!” poate poate aş fi impresionat şi eu pe cineva destul de un share. Ideea era în loc de să facem o aroganţă, cum e la modă, hai să facem o modestie. Preety smart eh? Aş fi început cu o temă clasică, cum societatea devine din ce în ce mai denaturată, cum înainte eticheta de “arogant” era ceva de care lumea se ferea iar acum e căutată. Aş fi acuzat vehement această “modă” şi aş fi îndemnat lumea să se schimbe, să condamne această atitudine care învaţă tineretul să iasă în evidenţă doar prin extravaganţe şi teribilisme. Şi în loc să facem “aroganţe” mai bine să facem o “modestie”, să ajutăm pe cineva, să facem lumea un loc mai bun etc.

Probabil că ar fi ieşit un articol bunicel din chestia asta dar fiind un om cât de cât citit mi-am dat seama că cea ce zic este irelevant. Dacă răsfoim puţin din analele istoriei vom observa că popoarele antice gen grecii, romanii, japonezii şi de ce nu şi dacii, erau nişte petrecăreţi notorii. Nu numai că şi o trăgeau în fund fără nici un issue de erau mai libertini sexual pe atunci decât suntem noi în the modern age. Şi totuşi dacă ne uitam la cum sunt tratate aceste popoare în mai sus numitele cărţi de istorie vom observa că sunt trataţi cu respect. Grecii ne-au oferit democraţia, romanii au înfiinţat un imperiu ce-a ţinut mii de ani iar personalităţi ce au influenţat istoria ca Cezar erau în acelaşi timp cunoscuţi şi pentru exuberanţele lor. Cezar fiind cunoscut în Roma antică ca amantul pleşuv. Nu numai că Cezar trăgea tot ce mişcă dar se şi folosea de apetitul lui sexual ca să avanseze social. Dacă această tactică vă sună cunoscută nu e de mirare, tot ce trebuie să facem este să ne uităm la numeroasele domnişoare din societatea “bună” a României. Probabil că Cezar nu ar fi ajuns niciodată să conducă batali prin Galia şi astfel să şi câştige renumele de mare general dacă nu ar câştigat mai întâi favoarea soţiei lui Crassus care l-a introdus în lumea bună. Sau cel puţin aşa ziceau cancanurile vremii.

Ideea e că suntem toţi diferiţi, fiecare face cum îl taie capul după propriul compas moral, probabil de aia şi Dumnezeu a zis “don’t judge” că îi judecă el la sfârşit. Cine ştie poate există un plan măreţ pentru moda blugi pe juma de cur al lui Bieber sau twerkingul lui Miley. Eu personal cred că Justin, beat, într-o seară a pierdut vreun pariu gen poartă blugi doar pe juma de cur pentru o lună şi cum ce face omul face şi maimuţa pac moda. Iar Dumnezeu l-a făcut pe Justin Bieber să piardă iniţial pariul ca să vadă el care s ăia mai deştepţi de pe planetă. Un fel de test IQ Dumnezeiesc.

Iar simt că cineva mă judecă pe undeva. Este OK zic eu să vrei să schimbi lumea în bine, să ţi doreşti ca oamenii să fie mai buni, mai modeşti, mai înţelegători. Este ok să îţi doreşti aceste lucruri dar cred că mai ok este să nu judeci oameni pentru cea ce vezi tu în ei indiferent cât de stupid ţi se pare. Mai ales că nu şti unde duce acea cale. Tocmai de aia nu o să scriu respectivul articol despre aroganţă şi astfel îmi voi pierde şansa la faimă pe facebook (a se observa sacrificiul personal). În schimb dacă nu o să condamn măcar o să fac un pic mişto. Nu de alta dar omor câteva păsări cu o singură piatră, poate o să fac câţiva tineri să şi acopere curul când o să şi dea seama cât de ridicolă e moda şi poate aduc şi câteva zâmbete pe feţele voastre. Şi oricum probabil că mi aş fi bătut capul degeaba să încerc să schimb lumea. Toată lumea primeşte şi trimite pe facebook citatele alea pline de înţelepciune de la oameni faimoşi dar aţi văzut pe careva care chiar să facă ce zic citatele alea? Aţi văzut pe vreunul care să zică de azi înainte numai o să bârfesc că mi-a zis cutărică că nu e bine! Normal că nu, o să zică că el/ea nu a bârfit niciodată şi în aroganţa lor nu o să creadă că este ceva neregulă cu atitudinea lor. Nu judec doar constat. Până şi persoanele care au scris citatele alea inteligente nu le au respectat. Why? Pentru că suntem oameni deci imperfecţi. În final vă las cu cel mai hip video al momentului să vedeţi şi voi talent în noua generaţie.

De pe bicicleta: Guild Inn

Ieri am profitat de long weekend ca să ne plimbăm bicicletele, destinaţia a fost Guild Inn, un fost hotel din cartierul Guildwood, Scarborough. Ce e aşa de interesant despre hotel? Habar nu am! Nu am intrat în hotel ci am vizitat parcul care e extrem de frumos aranjat, cu multe grădini şi monumente peste tot. Dovada cele 4 alaiuri de nuntă oprite ca să facă poze. Hotelul din câte am citit eu are doar 100 de ani şi cică e bântuit. Dacă sunteţi curioşi despre hotel puteţi citi mai multe aici. Laurie a vrut doar să facă mişcare şi eu am vrut să fac poze pentru blog, obiective realizate cu uşurinţă. Drumul a durat dus - întors cam o oră şi ceva deci Laurie a ars caloriile pe care le vroia arse şi de pe fundul ei şi de pe al meu. Iar eu am găsit destule flori şi monumente să pozez deşi pauzele dese o iritau pe mândră care e foarte nerăbdătoare. Cineva trebuie să o înveţe să se bucure de drum şi nu numai de destinaţie. Norocul ei că eu sunt răbdător şi chiar vreau să o fac şi pe ea să se bucure de cea ce ne oferă viaţa chiar dacă uneori asta înseamnă să atrag mânia ochişorilor ei verzi. Dar vorba lungă sărăcia omului aşa că voi lăsa pozele să vorbească: