La munca

    A trecut deja ceva timp de când cei de la Help Unlimited m-au trimis la Roofmart pentru primul meu interviu serios din Canada. După cum v-am povestit deja am primit jobul şi din cauza unei problem de comunicare am început munca şi mai devreme cu o săptămână decât v-am menţionat anterior. Deci pot să zic că am deja ceva experienţă la locul de muncă.
    Vreau să zic că mă consider norocos că am găsit acest job aşa de rapid, la nici 3 luni de când am aterizat în Canada. Mai ales de când am intrat în contact cu atâţia imigranţi care nu au fost atât de norocoşi ca mine. Uni dintre ei aşteptând şi 6-7 luni până la un prim job decent. Foarte mulţi începând ca şi mine cu un survival job care presupune o muncă grea şi desigur prost plătită după standardele canadiene. Nu că acum aş câştiga mult mai bine decât muncind pentru Anton dar măcar e un office job. Deci mă pot îmbrăca la cămaşă şi să încerc să arăt profesional. Cea ce e infinit mai bine decât să curăţ toalete industriale, o muncă pe care o imigrantă din Bulgăria a trebuit să o facă pentru 50 de dolari pe zi (acum doamna respectivă munceşte ca şi inginer).
     Deşi cei de la Help Unlimited mi-au zis că voi începe munca pe 23 octombrie, din cauza unei probleme de comunicare cu cei de la Roofmart am primit un telefon pe 16 octombrie. Când am fost invitat cordial să mă prezint la noul loc de muncă. Aicea a trebuit să parcurg cu Rick (safety guy) mai multe protocoale de securitate despre cum se manevrează o stivuitoare, despre echipamentul de protecţie ce trebuie purtat în depozit. Ce constă în cizme cu botul de metal (pe care le-am achiziţionat de la Walmart cu 69 CAD) şi o cască de plastic care ţi se pune la dispoziţie de către firmă. În mod normal Roofmart îşi rambursează angajaţi cu 50% din valoarea cizmelor dar cum eu sunt angajat Help Unlimited pentru încă 17 săptămâni nu pot să beneficiez. Tot cursul de siguranţă a durat vreo 3 ore după care am dat un test pe care l-am luat cu punctaj maxim. Vreau să menţionez că oricine ar fi luat punctajul maxim la test deoarece se putea observa cu uşurinţă marcaje la răspunsurile corecte. Dar şi fără ajutor tot cred că aş fi luat nota maximă. După ce am terminat cu testul am pornit spre casă fericit mai ales că am fost plătit să stau şi să ascult toate acele măsuri de securitate şi să mă plimb prin incinta Roofmart în căutarea ieşirilor de siguranţă şi a stingătoarelor de flăcări.
     A doua zi m-am trezit la ora 5 dimineaţa, mi-am făcut o cafeluţă mi-am pregătit nişte waffles cu sirop de arţar, m-am dichisit şi am plecat la noul loc de muncă. Aici am aflat că pentru următoarele 3 – 4 luni o să frec menta deoarece nimeni nu pune ţigle pe acoperişuri când e zăpadă şi ploaie aşa că cei de la Roofmart o să folosească aceste 3-4 luni să mă pregătească pentru noua mea poziţie de clerk/shipper. Deci o să stau la birou o să mă uit pe pereţi sau o să mi scriu pe blog sau o să citesc o carte, două şi o să fiu plătit ca şi cum aş munci non stop. Trăiască Canada!
     Acum deoarece încă vremea este frumoasă mai avem din când în când câte un client, aşa că eu sau Shivani (colega mea de birou) îi luăm comanda, o prelucrăm în sistem şi încasăm când e cazul. Mai răspund la câteva telefoane mai scriu câte un e-mail şi că de obicei frec menta. Între timp uitându-mă pe pereţi am făcut deja două săptămâni la noul loc de muncă şi azi în poştă am găsit şi primul cec de la Help Unlimited. Deşi cei de la agenţie au zis că o să mi vireze bani direct în cont, datorită unei greşeli au uitat să mi facă plata aşa că mi-au trimis un cec.
      Deci dragi cititori acum sunt în sfârşit un membru productiv al societăţi Canadiene, care îşi încasează cecurile, îşi plăteşte taxele şi desigur freacă menta la birou.

    

Unde cerul se prabuseste si calaresti focul dragonului. Emotii tari la Canada's Wonderland...

    De când am pus piciorul în Canada, o vizită la Canada's Wonderland a fost printre priorităţi. E unul dintre acele locuri despre care toată lumea îmi vorbea. Un must see al Canadei. Şi în această frumoasă zi de duminică ne-am îmbarcat spre marea aventură ce o reprezintă acest uimitor parc.
     Demn de menţionat este Laurie ne-a făcut rost de 2 bilete pentru Canada's Wonderland pentru doar 20 de dolari. Un târg uimitor pe care ea la aranjat prin intermediul Kijiji şi care ne a ajutat să economisim peste 80 de dolari cumpărând biletele de la un simpatic cuplu asiatic.
    Aşa că dis de dimineaţă, la 10 AM ne-am urcat într-un autobuz pe care l-am schimbat cu metroul după care ne-am urcat în alt autobuz şi după o oră jumate am ajuns în sfârşit la intrarea parcului.

Odată intraţi în Canada's Wonderland ne-am lovit de primul obstacol: "În ce să ne dăm prima oară?". Cu vreo 10 roller coasters, unul mai gigantic decât celălalt şi o mie de alte atracţii a fost greu să alegem dar cred că am făcut o alegere bună când am ales: "Windseeker" (Towering high above the Park, WindSeeker will ascend 301 feet (91.7M) and spread its metal arms, swinging riders at a 45-degree angle at speeds up to 50 kilometers per hour!).

 
 După ce am văzut întreg parcul de la înălţime ne-am decis să ne dăm într-un roller coaster. Pentru că Laurie a mai fost în Canada's Wonderland a ales unul dintre preferaţi ei: "MineBuster" (Its immense wooden track is full of side-winding turns, stomach lifting camel humps and breath-taking drops.).
      Pentru cineva care nu s-a mai dat niciodată într-un roller coaster vreau să vă zic că a fost o experienţă înfricoşătoare. Să fi aşezat într-un cărucior de metal fără nici un pic de control în timp ce mergi cu o viteză extraordinară pe un roller coaster din lemn. Cu accentul pe "din lemn", încercând o mie de senzaţii când roller coasterul te poartă nebuneşte prin curbe, pante şi alte nebunii şi desigur zguduindu-te tot drumul. O primă experienţă nu prea plăcută. Dar acum când mă gândesc la primul meu roller coaster ride şi pot să-l compar cu celelalte atracţii pe care le-am încercat pot să zic că numai pare deloc înfricoşător, aş putea să-l numesc chiar relaxant.

     După the Minebuster am dorit ceva mai relaxant aşa că ne am urcat în: "Orbiter" (An exciting gravity-defying ride where you are spin in a gondola and then lifted vertically 20 metres above the ground!) Care este practic o roată ce se învârte cu tine din nou la viteze extraordinare în timp ce eşti într-o cutie de metal. Şi de unde poţi să vezi in detaliu cum te apropii de pământ şi apoi de cer şi din nou de pământ şi din nou de cer în timp ce sandvişul de la Subway urca din ce în ce mai mult în gât. Dar ca şi în cazul lui Minebuster acesta s-a  dovedit a fi o atracţie pentru sugari în comparaţie cu celelalte maşinări.

     Deoarece sandvisul a rămas în stomac şi încrederea noastră a crescut ne-am decis să încercăm un nou roller coaster. Şi nici un roller coaster nu sună mai cool ca: "Dragon Fire" (Rider climb to 78 feet (23.77M) then travel at speeds of 50km/hour through 4 inversions including 2 loops, a corkscrew and a helix.). Aşa că ne-am aşezat la coadă ca să călărim focul dragonului şi să îi testăm puterea. După 3 minute coboram zguduiţi din el cu zâmbetul pe buze şi picioarele cam ameţite. Un roller coaster care ne-a oferit emoţii puternice în timp ce ne purta cu peste 50 de km pe oră, învârtindu-ne prin aer. Şi deşi credeam că nimic nu este mai înfricoşător decât faptul că am stat cu picioarele în sus în timp ce mergeam cu 50 km pe oră, mă păcăleam amarnic.
     Ca să o luăm mai încetişor, să ne mai revenim ne-am decis să ne aşezăm la cea mai lungă coadă pentru un roller coaster. Ca să ne urcăm în temutul "Thunder Run" (Take a ride through Wonder Mountain on Thunder Run!). Nu vă faceţi griji deşi sună periculos acesta a fost cel mai sigur şi liniştit trenuleţ, singura lui atracţie fiind faptul că te poartă prin interiorul muntelui artificial din Canada's Wonderland. Sincer am avut mai multe emoţii dându-mă în leagăne. Da! M-am dus în Canada's Wonderland şi m-am dat în leagăne. Don't judge me! Laurie m-a forţat.

 
  După o plăcută plimbare cu trenuleţul şi după ce ne am dat în leagăne amândoi eram pregătiţi pentru ceva mai provocator. Aşa că Laurie şi cu mine ne-am aşezat la rând pentru "Flight Deck" (Trains travel at almost 80km/hour through 5 inversions highlighted by an Immelmann loop which is named after an aircraft maneuver made famous by Max Immelmann, a World War 1 pilot). Deşi alte rides în care eu şi Laurie ne-am dat o să vă pară mai periculoase decât acesta, vă declar solemn că nimic nu mi-a provocat mai multă frică, ameţeală şi dorinţa de a nu fi plecat de acasă azi, mai mult decât acest roller coaster. Nu numai că te trezeşti cu picioarele în sus mergând cu 80 de kilometri pe oră, nu numai că eşti zguduit şi capul ţi se loveşte de două palete menite să te ţi-l protejeze ci în acelaşi timp eşti învârtit în curbe periculoase când încerci disperat să păstrezi imaginea din faţa ochilor să nu fugă şi sandvisul să nu se ridice prea mult. A fost una dintre cele mai înfricoşătoare experienţe ale vieţi mele şi sincer nu mie ruşine să recunosc. Pentru cineva care nu a mai fost în viaţa lui într-un roller coaster faptul că am supravieţuit acestuia fără să-mi vomit maţele este ceva de care să fiu mândru.

     Din nefericire pentru mine acest roller coaster a deschis apetitul lui Laurie pentru ceva mai provocator. Şi nimic nu arată mai provocator ca: "Leviathan" (Riders will be dropped from 306 feet (93.27M) at an 80 degree angle; travelling over 5486 feet (1672.1M) of track at speeds reaching 148km/hour). Nu cred că alt nume ar fi mai potrivit pentru acest monstru. E primul lucru pe care îl vezi când te apropii de Canada's Wonderland şi e singura atracţie pe care o vezi de oriunde. Cel mai mare şi cel mai rapid roller coaster din Canada şi Laurie vroia să se dea în el. După the Flight Deck sincer eram pregătit să merg acasă. Şi cu nervi zguduiţi am lăsat-o pe Laurie să se dea singură în Leviathan. Recunosc pentru prima oară în viaţa mea mi-a fost mult prea frică că să fac ceva. Şi deşi câţiva dintre voi o să râdeţi de mine şi o să mă consideraţi un fricos că nu m-am dat în roller coasterul cel mare, sincer nu mi pasă.

     Totuşi când am văzut făptura asta mică, care d-abia îmi ajunge la umăr stând la coadă pentru a călări Leviathanul curajul ma a ajuns din urmă. Şi deşi era prea târziu ca să mă urc în Leviathan ca să fiu cu Laurie am făcut prostia să aleg o altă atracţie ce distruge nervi doar ca să mi dovedesc mie însumi bărbăţia. Probabil vă întrebaţi ce atracţie poate să rivalizeze cu Leviathanul şi sa mi restabilească mândria bărbătească. Ei bine răspunsul este: "Drop Tower" (On Drop Tower, riders sit on a high-speed transport lift that travels over 16 feet per second, 230 feet in the air! At the top of the tower, guests have but moments to take in the panoramic view of the Park before it registers that what goes up must come down.) O simplă atracţie care te ridică 70 de metri în aer şi îţi dă drumul înapoi cu mica viteză de 100 km pe oră. Problema cu această atracţie nu este faptul că ridicarea înceată la 70 de metri îţi dă fiori deja. Sau faptul că anticiparea căderi face nervi deja zguduiţi să simtă la maxim senzaţia căderi. Ci faptul că după ce m-am dat jos din ea şi i-am zis lui Laurie ce cool a fost, ea desigur a vrut sa ne dam impreuna si ma făcut să mă urc din nou în turnul de 70 de metri înălţime şi sa cad din nou cu peste 100 de km la oră singură diferenţă fiind că de data asta eram cu ea.

     Şi deşi aş mai putea să scriu încă vreo 5 pagini despre tot ce am văzut şi făcut la Canada's Wonderland în 6 ore acest tânăr extenuat cu nervi zguduiţi la maxim trebuie să se trezească şi să se ducă la noul lui loc de muncă. Aşa că o să las pozele să vorbească de la sine în timp ce mă reped spre pătuţul meu călduţ unde o să visez Leviatani, Dragoni şi alte nebunii.

Thanks Giving Weekend

        În acesta frumoasă zi de luni, Canada a sărbătorit Thanks Giving, o sărbătoare populară în America de Nord adusă de primi colonişti. O sărbătoare în care familia se adună în faţa unui curcan bine rumenit şi înaltă o rugăciune pentru toate binefacerile cu care au fost binecuvântaţi. O zi în care oamenii se opresc din activităţile de zi cu zi şi se gândesc la toate lucrurile pozitive din viaţa lor împreună cu cei dragi. Nu e de mirare că această sărbătoare este toamna, anotimpul în care se adună roadele pământului şi că este la origine o celebrare a recoltei.
     Pentru mine a fost primul Thanks Giving şi l-am sărbătorit alături de Laurie şi familia ei la reşedinţa familiei Lobo. Unde am devorat un curcan delicios cu sos de merişoare rumenit la perfecţie de către Arun. Şi deşi în România carnea se serveşte de obicei sărată, Canadieni îşi preferă carnea îndulcită deci pentru mine a fost o experienţă nouă să consum carnea de curcan cu sos de merişoare, cartofi dulci şi alte chestii ciudate ce constituiau umplutura curcanului. Pe lângă nefericita pasăre pe masă se mai aflau şi alte bunătăţi inclusiv o plăcintă cu brânză feta adusă de către subsemnatul. Nu trageţi concluzi pripite, nu m-am apucat de gătit ci doar am găsit plăcinta gata preparată în Food Basic. Eu doar a trebuit să o las în cuptor 40 de minute până să făcut rumenă. După ce mi-am umplut burtica cu plăcintă, chipsuri şi curcan aproape că nu am mai avut loc şi pentru desert, dar negresele, plăcintă cu dovleac şi faimoasele cupcakes s-au dovedit în final irezistibile.
     Tot acest ospăţ a fost animat de către conversaţi plăcute şi ghiduşiile celor mici. Atmosfera plăcută de familie făcându-mă să mă gândesc la cei dragi de acasă şi la cât de mult îmi lipsesc.

    După masă copioasă de Thanks Giving, Laurie s-a gândit că amândoi avem nevoie să ardem nişte calorii. Aşa că am purces la o plimbare de câteva ore prin parcul Thompson din Scarborough unde pe lângă caloriile arse am făcut şi câteva poze.

Cineva a simtit nevoia sa se urce in copac ca sa faca o poza cool de Facebook

Oare cate calorii se ard cand incerci sa te urci intr-un copac?

Nu e chiar usor sa te urci intr-un copac cand numai esti copil