Transformari

     Era într-o zi oarecare în metrou când m-am uitat în geamul vagonului şi mi-am privit reflexia. Un tânăr cu căşti în urechi, ochelari de soare, cu o geacă canadiană mă privea din geam. Şi deşi era un tânăr foarte arătos nimic cu adevărat special îl deosebea de ceilalţi călători în afară poate de faptul că era cu adevărat foarte arătos. Şi deşi acest tânăr se întorcea obosit şi murdar de la munca provizorie în construcţii reflexia lui nu arăta nici oboseală nici murdăria ci doar mândrie şi obişnuinţa. Obişnuinţa de a folosi metroul, de a se deplasa unde are nevoie fără nici un stres, de a şti regulile unui oraş care doar acum câteva săptămâni era străin şi ostil. Mândria izvora din faptul că tocmai ce observase că este un tânăr foarte arătos. Şi poate pentru că tocmai ce şi a câştigat pâinea într-o altă ţară. Pentru că portofelul lui era mai plin acum seara decât  dimineaţa.
     Şi deşi dolari canadieni din portofel nu erau prea mulţi reprezintă totuşi un început. Un început promiţător mai ales că acest tânăr a început să câştige nişte bani în a doua lună de când este în Canada. Şi deşi acest job nu este chiar uşor şi nu este plătit chiar după cele mai înalte standarde canadiene e totuşi un început. Iar pe lângă dolari canadieni din portofel acum se află şi un nou card. Cardul de rezidenţă permanentă ce reprezintă faptul că de acum înainte acest tânăr nu va mai trebui să umble cu o bucată de hârtie să dovedească că este venit legal în Canada. Şi în curând va veni şi asigurarea medicală deci o să aibă voie să se accidenteze şi să se îmbolnăvească. Momentan find un pic prea scump pentru el ca să se trateze.
     Dar noul card şi noul job nu sunt singurele noutăţi din viaţa acestui tânăr. Pe lângă acestea eroul nostru face un nou blog. De data asta noul blog nu va fi pentru el ci pentru un artist şi care va conţine adevărate lucrări de artă. Şi după un interviu încununat cu succes acest tânăr este la un "police clearence" depărtare faţă de poziţia de workshop assistant pentru organizaţia GoodWill. Poziţie care deşi nu este plătită va arăta magnific în noile lui "resumes". Mai ales în cel pentru administrative assistant.
     Deci deşi nici măcar trei luni nu au trecut de când acest tânăr a imigrat din România în Canada acum este un adevărat "torontonian". Un simplu individ din masa de oameni ce coboară din metrou şi se grăbeşte spre autobuze. Singura diferenţa fiind poate doar că acest tânăr este un tânăr al naibii de arătos care evident nu se ia prea în serios şi care încă crede că modestia e cea mai mare calitate a lui.

Toamna se numara sarbatoriti! Oda restuarantelor canadiene!

     Deşi septembrie este luna cunoscută pentru cel mai mare atac terorist din lume este şi luna în care foarte mulţi oameni îşi sărbătoresc ziua de naştere. Printre care se află şi frăţiorul meu Alex (13 sept) şi sora lui Laurie, Suzanne (9 sept). Care amândoi au împlinit frumoasa vârsta de 30 de ani.
    Dacă nu am putut să celebrez tradiţional românesc ziua de naştere a fratelui meu am sărbătorit în schimb ziua de naştere a lui Suzanne în stil canadian. Lucru care mă bucurat nespus mai ales că am fost invitaţi la un restaurant foarte frumos, deci şi eu şi Laurie am avut şansa să ne îmbrăcăm elegant şi să socializăm cu alte cupluri şi o şansă pentru mine să cunosc oameni noi.
     Un lucru care îmi place foarte mult la canadieni este că sunt în general liberi de eticheta greoaie care caracterizează încă societatea noastră. Canadienilor nu le pasă că sunt într-un restaurant fiţos pentru că restaurantele lor nu au fiţe indiferent cât de costisitoare sau elegante sunt. Oameni vor mânca cu mâna în ele dacă vor, îşi vor aduce bebeluşi dacă vor, îşi pot aduce vinul de acasă dacă vor (deşi plătesc o taxă pentru a consuma vinul respectiv în restaurant). Nimeni nu te judecă în restaurantele lor. Eşti servit cu apă mereu în caz că nu vrei să comanzi de băut. Personalul este numai miere şi zahăr, tot timpul cu zâmbetul pe buze. Şi nici măcar nu trebuie să ţi baţi capul cu cât trebuie să laşi ca bacşiş pentru că este calculat automat. Deci nu o să ţi întrebi colegul de masă dacă suma X este suficientă sau nu pentru serviciile ospătarului. Şi nici nu o să te întrebi mai târziu dacă ospătarul ţi-a aruncat priviri "răutăcioase" pentru bacşişul lăsat.
     Iar canadieni sunt la fel de surprinzători ca şi restaurantele lor. Prima diferenţă care trebuie să o menţionez faţă de aniversările noastre este faptul că aici nu sărbătoriţi plătesc masa ci invitaţi. Lucru ce mi se pare normal. De ce sărbătoritul să plătească de ziua lui? Aşa că fiecare invitat şi-a plătit consumaţia iar Arun a plătit şi pentru el şi pentru sărbătorită.
     Grupul nostru de vreo 15 persoane se afla într-un salon separat, aşezat la două mese. Fiecare plimbându-se de la o masă la alta ca să vorbească cu cineva anume. Să se pună la curent cu ultimele evenimente sau doar să se converseze. Find nou venit nu cunoşteam pe nimeni exceptând pe Laurie, Suzanne, Arun şi fratele şi cumnata lui Arun, Sunil & Nadia. Am avut puţine emoţii să fac cunoştinţă cu atâţia canadieni şi am fost un pic introvertit la început dar mâncarea bună, berea şi persoanele interesante au schimbat totul. Am discutat în special cu Nadia şi Sunil pe care i-am cunoscut la reşedinţa Lobo şi cu un cuplu pe care i-am cunoscut la restaurant compus din Nicole şi Mike.
     Din tot ce am văzut şi am experimentat în Canada pot să declar că poporul canadian este foarte relaxat. Oameni nu te judecă, mănâncă cu mâna în restaurante, îţi vor împărtăşi chestii personale fără nici o temere că îi vei judeca şi cred că nici măcar nu te vor bârfi pe drum spre casă. De ce suspectez că aceşti canadieni nu bârfesc în drum spre casă? Pentru că eu şi cu Laurie nu am bârfit pe nimeni în metrou când ne întorceam obosiţi dar bine dispuşi acasă. Din contră am vorbit doar ce bine ne am simţit şi ce minunaţi au fost cei prezenţi.
     Şi dacă sâmbătă am sărbătorit-o pe Suzanne la restaurant, duminica am sărbătorit-o din nou la reşedinţa Lobo. De data asta a fost ceva mai restrâns, doar părinţi lui Suzanne şi ai lui Arun au fost prezenţi şi desigur Laurie şi cu mine. Atmosferă a fost una relaxantă ca de obicei. Am experimentat din nou cu mâncarea indiană adusă de Dorothy (mama lui Arun) care îmi place din ce în ce mai mult. Şi desigur plăcintele doamnei Janice Ross ne a lăsat un gust dulce acrişor în gură, de cireşe, căpşuni şi rabarbură.
    Îmi face mare plăcere să discut cu Ivan şi Dorothy (părinţi lui Arun) deoarece şi ei au imigrat dintr-o ţară îndepărtată, dintr-un mediu total diferit. Din această cauză îi găsesc poveştile lui Ivan atât de interesante, deoarece exprimă atât de viu experienţele pe care el le-a trăit când a venit în Canada şi pe care eu de abia încep să le întâmpin. Din vorbă în vorbă am ajuns la concluzia că India şi România nu sunt atât de diferite. Din poveştile lui Ivan am ajuns la concluzia că străzile lor ca şi ale noastre sunt aglomerate pline de şoferi stresaţi şi gropi, sistemul şcolar este praf, câini maidanezi domină străzile etc.
    Deci şi Duminica am petrecut-o mâncând bine, relxandu-ma şi bucurându-mă de compania unor oameni extraordinari. Dar să nu credeţi că aşa îmi petrec zilele din contră în ultima vreme am fost foarte ocupat. Dar despre asta o să vă zic data viitoare. Până atunci vreau să urez un cald "La mulţi Ani!" şi celorlalţi sărbătoriţi ai luni septembrie:
     Fratelui meu Alex care se pare că se distrează de minune fără frăţiorul lui. Lui Suzanne căruia îi mulţumesc că ma primit în casa ei şi care ma făcut să mă simt ca parte din familie. Tatălui meu a cărei zi de naştere se apropie şi căruia îi doresc multă fericire şi sănătate. Bunicului meu care coincidenţă mare este în aceeaşi zi şi lună ca şi Alex. Alinei Iamandi, fosta mea colegă de muncă şi cea mai tare şefă de magazin. Lui LeeView aka Liviu colegul meu de liceu, facultate şi masterat.
    Tuturor sărbătoriţilor luni septembrie vă doresc multă fericire şi sănătate şi ca toate dorinţele voastre să se împlinească.
     Şi ca să vă las cu un anunţ important, Laurie tocmai ce mă informat că sunt mândrul tătic al unui băiat virtual pe nume Duke. Aşa că am deschis o sticlă de vin românesc din Coteşti, găsit cu greu în secţiunea vinurilor germane din LCBO, ca să celebrez naşterea băiatului meu virtual in SIMS 2.
      Aşa că va trebui să vă părăsesc, trebuie să am grijă de sticla de vin, de copil are grijă dădaca virtuală so don't judge: P
 Peace out!!!

Unde câini nu umblă cu covrigi în coadă şi cărţile sunt în iarbă

     Când mi-am făcut bagajele în grabă să vin în Canada, m-am documentat puţin pe internet că să văd ce implică mutarea. Un lucru care l-am cercetat mai amplu a fost piaţa muncii din Canada. Toate site-urile vizitate mi-au spus că nu e uşor să intri pe piaţa muncii de aici. Că deşi Toronto este capitala financiară a Canadei joburile nu vin cu una cu două. Dar mai ales că s-ar putea să nu găseşti un job pe nişa ta de la început.
     Din păcate pentru mine aici a intrat "egoul" meu în acţiune. Adică ce motive ar avea angajatorii să nu angajeze un bărbat frumos, inteligent, politicos, fermecător şi mai ales modest ca mine? Ei bine din cate am vorbit cu românii din Canada sunt mai multe motive:
    Nu am experienţa canadiană. Dacă consideri că te poţi angaja pe acelaşi post care l-ai avut în România te înşeli. Atâta timp cât nu ai experienţa canadiană nimeni nu te va angaja pe un post important.
    Sunt prea calificat. Când încerci să obţii un entry lvl job şi îţi etalezi toate diplomele, talentele şi experienţa de acasă angajatorul o să se gândească că ori o să îi furi jobul ori o să pleci în două săptămâni pentru ceva mai bun.
    Şi desigur o mie de alte motive. Lipsa unui vocabular profesional, prea multe talente, lipsa unui skill etc. Am discutat ieri la telefon cu un român care m-a informat că el a trebuit să pară prost ca să şi găsească un job. Dacă îşi arata adevărata valoare nu ar fi primit jobul.
     Cheia succesului? Fa-ti cover letter pentru orice job, ai grijă să incluzi în cover letter toate skilurile pe care descrierea jobului le cere şi încearcă să nu etalezi nici prea multe skiluri să nu fi prea calificat pentru job. În resume dacă jobul pe care îl vrei este să vinzi hamburgeri scrie în resume şi cover letter că visul tău de mic copil este să vinzi hamburgeri. Dacă ai un masterat şi licenţa şi vrei să vinzi shaworma mai bine scri doar liceul sau şcoala elementară în resume. Adaptează CV-ul şi scrisoarea de intenţie jobului, încearcă să fi nici prea slab nici prea bun pentru job.
     Ştiu, faptul că sunt unemployed în Canada nu mă recomandă să dau sfaturi. Din fericire acestea nu sunt sfaturile mele ci ale unor români din Canada care au trecut prin experienţa aceasta. Deci dacă doriţi să veniţi în Canada să nu fiţi ca mine. Să nu vă imaginaţi că o să fie uşor de găsit un loc de muncă indiferent de experienţă, studii său natural talents. O să ceară timp şi mult efort aşa că plănuiţi în avans să aveţi economi destule încât să vă ajungă pentru câteva luni minim. Şi neapărat încercaţi să intraţi în contact cu români din Canada pentru că ei au experienţa ce vă poate transforma povestea din eşec în succes.
     Deşi lucrurile nu sunt prea roz, deşi câini nu umblă cu covrigi în coadă (mai ales că nu o să vezi picior de maidanez pe aici) totuşi Canada este o ţară uimitoare, plină de surprize plăcute şi provocări.

     Un lucru ce mi se pare extrem de interesant despre Canada este gunoiul canadienilor. Pe lângă faptul că sunt un popor responsabil şi reciclează tot ce se poate recicla mergând şi în extreme (să consume o tonă de apă ca să cureţe o conservă pentru reciclare). Ei mai au tendinţa de a arunca cele mai neobişnuite lucruri. Plimbându-mă pe străzile din Toronto am văzut de atâtea ori canapele, scaune, dulapuri, oglinzi stând în stradă. Numai pe strada mea văd în fiecare zi vreo 5 dulapuri şi canapele. Nu ai să vezi aşa ceva în România. Noi nu aruncăm niciodată, noi ba dăm cuiva, ba ducem la fier vechi, ba ţinem în debara ani de zile în speranţa că peste un deceniu când o să ai nevoie de şurubul respectiv o să-l găseşti în mormanul de vechituri colecţionate de o viaţă. Ei bine nu şi canadieni, ei au tendinţa să arunce. Dacă tu vezi într-un dulap lemnul utilizabil în a face un coteţ pentru găini sau o cuşcă pentru câine ei bine canadieni nu cred că sunt atât de impresionaţi.
    Vorbind despre ce aruncă canadieni la gunoi, mergând într-o seară pe stradă cu frumoasa mea cu ochi verzi am găsit într-o zi 3 cărţi în iarbă. Un manual Tai Chi, un roman siropos de dragoste şi un thriller modern. Şi deşi am fost învăţat de mic să nu i-au lucruri de pe jos am cules toate cărţile. Nu pentru că sunt un mare fan al genului romantic sau pentru că vreau să mi echilibrez viaţa prin Tai Chi. Ci pentru că trăiesc cu convingerea că nici o carte indiferent cât de slab scrisă nu trebuie abandonată în iarbă. Mai ales când poţi să donezi aceste cărţi unor Thrift stores şi astfel să ajuţi comunitatea. Aşa că am adunat cărţile din iarbă şi le am adus acasă unde îmi vor mări mica mea colecţie. Şi deşi au fost abandonate promit să le citesc şi astfel să le îndeplinesc scopul pentru care au fost create.
     Poate par un pic siropos cu dragostea mea faţă de cărţi dar sentimentele mele sunt reale. De fiecare dată când am scris o postare pe acest blog sau de fiecare dată când scriam mici povestiri pe forumuri îmi provocă o imensă bucurie să văd că sunt citit. Deşi sunt conştient că nu sunt un scriitor bun nici măcar mediocru asta nu înseamnă că nu mă bucur de fiecare dată când văd că sunt citit de un public din ce în ce mai mare. Şi mă gândesc că şi cel cea a scris acel roman romantic sau autorul manualului de Tai Chi a dorit să fie citit. Şi presupun că ar fi suferit văzând cărţile lor aruncate în iarbă.

Români în Canada

    Unul dintre sfaturile bune pe care le am primit de la consilieri TESOC a fost să i-au legătura cu compatrioţii mei din Canada. Un sfat pe care l-am urmat bucuros. Mai ales că uni români sunt de obicei autorii unor povestiri de viaţă interesante. Un popor inteligent, carismatic, extrem de adaptabil şi cu oameni care pot să fie total diferiţi şi totuşi să împărtăşească atât de multe valori şi defecte. Fiind o persoană obiectivă ştiu că românii au foarte multe defecte cât şi calităţi. Dacă uni români sunt primitori şi deschişi în acelaşi timp pot să te judece fără să te cunoască si deşi uni români sunt o plăcere de ai avea în jur, tot aceiaşi români pot să fie răutăcioşi fără nici un motiv aparent.

     Din fericire aici în Canada am avut câteva experienţe pozitive care m-au făcut mândru că fac parte din acest popor. În eforturile mele de a intra în contact cu comunitatea română din Canada am dat peste un forum "http://www.romaniincanada.org/" unde am întâlnit nişte români extraordinari. Care deşi nu mă cunoşteau au făcut eforturi mari ca să mă ajute. Mi-au oferit sfaturi valoroase, încurajări, şansa de a vorbi româneşte într-o ţară străină şi nu numai.

     Frustrat de tentativele mele eşuate în a găsi un loc de muncă în Canada, am cerut sfatul românilor de pe acest forum. Şi deşi ei mi-au dat vestea proastă că tentativele mele erau sortite eşecului din cauza mea şi a CV-ului meu. Tot ei mă îndruma pe calea cea bună. Şi deşi m-au făcut să mă simt ca un idiot că după două luni încă nu am un "resume" decent. Tot ei m-au întins o mână de ajutor în a mă îndrepta. Am ajuns la concluzia că în viaţă trebuie să primeşti de la oameni şi şuturi în fund şi mâini întinse dacă vrei să avansezi. Şi pot să zic că acest forum mi-a oferit exact de ce aveam nevoie.

      Mă mişcat foarte mult eforturile acestora de a mă dăscăli şi a mă ajuta în obţinerea unui loc de muncă în Canada. Mai ales că uni români pe lângă sfaturile date s-au decis să mă contacteze prin telefon şi email. Să-mi revizuiască CV-ul, să mă pună în contact cu câteva firme ce ar putea să angajeze şi chiar să mi servească ca şi reference. Un lucru admirabil mai ales că presupune a minţi şi a garanta unui Human Resource Manager că o persoană pe care nu o cunoşti poate să facă o treabă pe care tu nu eşti sigur că poate să o facă.

     Profesionişti, inteligenţi, glumeţi, primitori sunt doar câteva din cuvintele pe care le aş putea folosi ca să descriu comunitatea românilor din Canada. Iar sfatul cel mai bun pe care aş putea să-l dau unui român care vrea să imigreze în Canada este să şi facă un cont pe "http://www.romaniincanada.org/".

     Între timp eu o să le urmez sfaturile şi o să mă dedic procesului enervant de a scrie şi mai multe "resumes" şi "cover letters", de a aplică la şi mai multe joburi în speranţa că în curând să pot zice că mi am găsit un loc de muncă.

Part one of : Impresii despre ...

     În acest articol o să vă prezint câteva dintre impresiile mele despre viaţa în Canada ca şi un imigrant român încă proaspăt aterizat pe aceste meleaguri.

     Prima impresie va fi despre: Frigiderele canadiene
Aceste frigidere canadiene când le deschizi par a fi pline până la refuz cu mâncare. Dar nu sunt. Ele sunt pline cu substanţe diferite care miros diferit au un gust mereu diferit dar poartă aceleaşi nume. Aceste substanţe se numesc Dressinguri. Aceste substanţe nu se mănâncă individual ci numai cu salate. Rolul lor este să dea salatei un gust diferit ca de exemplu de usturoi sau chilli cu lămâie sau miere şi seminţe de mac etc. Deci dacă vă aşteptaţi să găsiţi o bucată de brânză proaspătă, o cratiţă cu ciorbă de văcuţă sau sarmale într-un frigider canadian nu veţi găsi. De ce? Pentru că nu e loc de dressinguri sau sosuri sau uleiuri. Iar dacă aveţi impresia că locuitori Canadei mănâncă numai salate şi de aceea au atâtea tipuri de dressinguri în frigider ei bine vă înşelaţi. Pentru salate îţi trebuiesc legume iar într-un frigider canadian nu vei găsi legume deoarece nu au loc în frigider din cauza la dressinguri. Chiar în acest moment în frigiderul meu şi al lui Laurie sunt 28 de sosuri şi dressinguri şi 0 mâncare tocmai de acea azi am cinat la BurgerKing.

     A doua impresie vă fi despre: Politeţea Canadiană
Toţi locuitori Canadei indiferent dacă sunt rude, prieteni apropriaţi sau străini te vor întâmpina mereu cu aceeaşi formulă: "Hello! How are you?" şi vor răspunde mereu cu "Fine thank you!". Dacă ne uităm în cultura mioritică echivalentul formulei de întâmpinare ar fi banalul nostru "Bună! Ce mai faci?". Diferenţa la români este că răspunsul nu este atât de standard. Oameni deschişi, noi ne împărtăşim sentimentele cu toată lumea. Şi nu numai. Viziunile politice, preferinţele sportive, ultimele ştiri mondene, ce ai făcut cu nevasta în pat, toate aceste subiecte pot fi discutate cu un necunoscut doar pentru că ne aflăm în aceeaşi cameră sau mijloc de transport. Canadieni însă sunt diferiţi. Oameni profesionişti şi politicoşi ei folosesc conversaţiile într-un mod total diferit. E cea ce eu numesc conversaţia blitzkrieg. Ce constă în aruncarea unei întrebări rapide fără nici o introducere sau relevanţă cu activitatea întreprinsă. Şi mai ales prin faptul că nici nu-i interesează răspunsul şi dacă stai o secundă să te gândeşti la un răspuns s-ar putea ca ei să fi plecat deja sau să abordeze o altă temă. Imaginativă cum e să staţi un sfert de oră cu un frizer canadian care crede că trebuie să se facă plăcut prin mici conversaţi ca să obţină un bacşiş dar care de fapt nici nu te ascultă dar nici nu te lasă să te pierzi în propriile gânduri. Este frustrant! Dar eu find creativ şi optimist m-am decis să fiu autorul unei noi iniţiative în acest departament şi să schimb total modul în care canadieni îşi poartă conversaţiile. De exemplu când o persoană amabilă mă întâmpină cu "Hello! How are you?" să îi dau un răspuns mai extravagant de cât obişnuitul "Fine Thank you!" ca sa îi scot din rutină. Ca de exemplu: "Not soo good! I got gas and i just farted" sau "Fine! I just waxed my back and butt." Doar ca să le văd reacţia şi cum răspund.

     Până atunci însă promit să vă delectez cu mai multe impresii din Canada şi cu aceste poză ca să vedeţi că România şi Canada nu sunt atât de diferite. În ambele ţări găsim gâşte pe şosele.