Weekend

  În România nu am fost niciodată în stare să apreciez frumuseţea weekendului. Datorită afaceri familiei, care întotdeauna ne-a ţinut ocupaţi şi în timpul săptămâni şi în timpul weekendului, nu am fost niciodată în unison cu amici mei. Nici nu se făcea bine vineri şi Facebook-ul era deja inundat cu mesaje despre weekend şi ce fericită e toată lumea că în sfârşit a venit.

     Acum În Canada, deoarece am un job de luni până vineri, pot în sfârşit să apreciez weekendul la adevărata lui valoare. Unul din motivele principale pentru care aştept acum vinerea este faptul că în fiecare săptămână, în această zi ce anunţă sfârşitul unei săptămâni de muncă este şi ziua magică în care contul meu bancar creşte. Cei de la Help Unlimited virând bani direct în cont. Şi deşi este o sumă modestă comparată cu salariul canadienilor reprezintă totuşi rodul munci mele într-o săptămână şi este mereu binevenit.

     Deoarece muncesc 9 ore jumate şi îmi ia 2 ore drumul dus întors către muncă, o zi de muncă reprezintă 11 ore jumate petrecute departe de Laurie şi de micul meu apartament. Fapt ce face weekendul şi mesajele pe Facebook ce îl anunţă să fie acum foarte bine primite. În sfârşit pot să dau şi eu share la căţeluşi şi bebeluşi leneşi şi fericiţi ce ne anunţă cu un zâmbet mare că în sfârşit e vineri şi putem în sfârşit să ne bucurăm de acele 2 zile magice din săptămână unde putem să facem tot ce ne dorim. Şi după o asemenea introducere vă gândiţi probabil că eu de obicei fac nişte lucruri incredibil de interesante cu weekendul meu de acea îl aştept cu nerăbdare. Ei bine o să vă povestesc în detaliu cum mi-am petrecut weekendul acesta.

     În primul rând vreau să vă comunic că în sfârşit am ajuns la Swiss Chalet şi am mâncat “The Ribs”. După ce am fost torturat nenumărate ori de reclama acea infernală despre aceste costiţe marinate 24 de ore în sosul Swiss Chalet. În sfârşit am putut să mi satisfac această curiozitate şi desigur o foame de lup. Compania nu a avut decât de adăugat la această experienţă culinară, fiind însoţit de către mica mea Laurie şi părinţi ei. Şi deşi Swiss Chalet nu e vreun restaurant de cinci stele fac nişte costiţe şi un pui excelent la preturii rezonabile.

Sâmbătă după ce iniţial am pornit să bem o cafea la Starbucks ne am oprit în final la un mic restaurant japonez. Când zic restaurant să nu vă gândiţi la chelneri care vă conduc la masă zâmbind sau împingând cărucioare grele cu platouri de mâncare ci mai degrabă un fel de fast food gen MacDonalds unde se serveşte Teriaky un fel de mâncare japoneză. Eu am ales un rulou plin cu bucăţi de pui, tăiţei, nişte verdeţuri şi alte nebuni pe când Laurie a ales ceva cu nume exotic, ce anume nu mai ţin minte să vă spun. Dar era delicios, vă stau martor asupra acestui lucru fiindcă i-am furat din mâncare ca de obicei. După această plimbare lungă am urmărit un film două şi am petrecut o sâmbătă seară liniştită acasă.

Duminica când m-am trezit, datorită unei probleme tehnice cu internetul, mă luat un chef de curăţenie surprinzător. După ce m-am luptat cu farfuriile din chiuvetă, am trezit bătrânul aspirator din debara şi m-am chinuit să aspir praful din apartament. Datorită vechimi utilajului folosit nu am reuşit decât să stârnesc un nor de praf şi să o trezesc pe Laurie din somn. Supărat nevoie mare cu performanţele aspiratorului am decretat că trebuie să cumpărăm altul. Şi cum Janice, mama lui Laurie, trebuia să meargă cu Laurie la cumpărături am profitat la maxim de maşina ei. După ce am umplut un cărucior cu chipsuri, nutella, pizza congelată, ton şi supă la borcan am pornit să mi aleg un nou aspirator. Eu vroiam iniţial să optez pentru un aspirator european pe care să-l trag după mine dar după o conversaţie cu un bătrânel asiatic şi o teleconferinţă cu Laurie şi Janice am optat într-un final pentru aspiratorul din poză.

  După ce am ajuns acasă am asamblat aspiratorul şi împreună cu Laurie am testat monstrul. Am elaborat un test greu de trecut pentru orice aspirator. Am luat 3 chipsuri le am aruncat pe podea şi după ce am călcat pe ele am încercat să aspirăm. Din două mişcări cu noul aspirator şi podeaua era ca nouă. Aspirator - 1 Chipsuri – 0. Din păcate deoarece deja aspirasem toată casa cu vechiul aspirator nu am putut să mă joc mai mult cu noul aspirator care coincidenţă aduce un pic a maşină de curse. Vruum Vruum!

    Restul Duminici l-am petrecut pregătindu-mă pentru noua săptămână. Mi-am pus la treabă noile casolete cumpărate de la Walmart, umplându-le cu mâncărică pentru la serviciu. Laurie mi-a spălat hainele de muncă şi după un pahar de vodka cu grapefruit roşu eram pregătit pentru o nouă săptămână la birou.

     Şi acum probabil vă întrebaţi de ce aţi irosit 5 minute din viaţa voastră ca să citiţi despre noul meu aspirator. Ei bine mai mult că sigur datorită cuvântului weekend din titlu.

Subtilităţi

      Cum stăteam eu azi la locul de muncă, uitându-mă pe pereţi şi reflectând adânc la ce o să mănânc diseară. Şi după ce am stabilit solemn că o să înfulec nişte cotlete de porc la grătar cu sos din usturoi şi miere, gândurile mele au luat o întorsătură bruscă. De ce este Canada diferită de România?
      Rumegam în sinea mea faptul că deşi Canada are clădiri înalte cu zeci de etaje, falnicul CN tower, roller coastere de 200m, munţi falşi şi alte monumente impresionante nu în arhitectura oraşului Toronto stă diferenţa pentru mine. Mai ales că trăiesc în Scarborough şi muncesc în Scarborough deci toată ziua văd doar case. Şi nu e ca şi cum diferenţele dintre cele două ţări sunt chiar atât de mari. Da! România are mai multe găuri în şosele. Dar eu în Canada nu conduc să apreciez lipsa gropilor ci merg cu autobuzul. Oameni sunt la fel peste tot, uni buni alţi răi. Iar nu e ca şi cum canadieni au case în spaţiu sau maşini zburătoare. Venind din Constanţa pot să spun că maşinile din Mamaia sunt mai cool şi mai scumpe decât maşinile de pe aici. Deci ce face Canada să nu fie ca bătrâna Românie? Ei bine diferenţa constă în mici subtilităţi, iată câteva:
     Brânza: Canadieni habar nu au ce înseamnă o brânză bună. Nimic din plasticul lor galben nu se compară cu brânza noastră. Am ajuns să plâng până şi după brânza nasoală de la Kaufland, ştiţi voi, aia despre care zicem cu toţi că e făcută cu aracet. Ce n-aş da să pot mânca o felie de brânză de la ţăran din casă cu o ceapă, nişte pâine neptun şi poate şi nişte slănină pe acolo. Off... Vise! În schimb sunt obligat să mănânc un tip de caşcaval prost făcut, plastifiat de zici că e guma Turbo de odinioară, fără miros, ce vrea să fie a brânză. Bleah...
     Coadă: Deşi autobuzele canadiene sunt foarte ţări: îngenunchează, îţi zic staţiile, au loc pentru bicicletă şi au o sârmă de care tragi ca să se oprească în staţia ta. Sunt în schimb la fel de leneşe ca şi cele româneşti dacă nu şi mai leneşe. Da! Există o aplicaţie pe mobil care îţi zice când va veni autobuzul în staţie dar şi eu sunt leneş aşa că nu prea mă obosesc cu aplicaţia deci aştept şi 20 de minute în staţie aşteptând autobuzul. Şi cum aşteptam odată în staţie singur cuc, rezemat de un stâlp roşu ce semnalizează staţia am observat un lucru tulburător. Toată lumea care venea în staţie se aşeza în ordine în spatele meu formând o coadă. Şi deşi noi ca o naţie ştim ce înseamnă să stăm la coadă am rămas stupefiat de faptul că poţi forma un rând ordonat în staţia de autobuz. Şi acum ţin minte cum în România năvăleam ca huni în autobuzul ce ne ducea de la liceu la gară doar ca să prindem un scaun. Cum bătrâni ne făceau morală că să le cedăm locurile şi desigur eu băiat cuminte şi respectuos (dar mai ales modest) le acordăm scaunul meu. Aicea nu se întâmplă aşa ceva. Autobuzul are nişte reguli de fier. Dacă te ai aşezat pe locurile destinate bătrânilor sau invalizilor şi nu ai eliberat locul pentru ei atunci eşti dat jos de către şofer fără prea multe discuţi. Dacă ţi ai găsit un loc normal să ţi aşezi posteriorul atunci poţi să fi sigur că nici un bătrânel, cucoană sau Sf Petru în persoană nu o să ţi ceară să îi cedezi locul. De ce? Pentru că nu ai nevoie de un motiv, dacă simţi nevoia să stai jos poţi să stai jos. Nimeni nu o să creadă că merită locul acela mai mult decât tine chiar dacă e mai în vârstă, duduie sau vreun specimen de vietate urbană. Dacă acesta e un lucru pozitiv sau nu rămâne de discutat. Cert este că am văzut tineri stând jos pe scaune cu telefoanele mobile în mână şi bătrânei obosiţi stând în picioare.
      Ciudăţenii: Toronto este un oraş care îmbrăţişează diversitatea. În tot ce constă ea. De la rapperi chinezi cu pantaloni în vine (stilul Justin Bieber) ce "cânta" prin autobuz la afro-americani ce fac moonwalking în metrou şi la doamne blonde ce tremură prin McDonalds din Dumnezeu ştie ce motive asupra căruia nu voi specula. Chestia este că eu deşi om cu frica lui Dumnezeu şi încă destul de românizat încât să fac ochii cât cepele în faţa originalităţi unor indivizi probabil că par la fel de ciudat ca şi ei având în vedere că stau şi mă zgâi la nişte oameni ce aparent în Toronto nu ridică nici o sprânceană. Decât probabil a unor imigranţi ca mine încă ne adaptaţi şi încă ignoranţi. Cert este că acum încerc să evit să arunc priviri curioase bătrânului în bermude care împarte cu mine acelaşi autobuz în fiecare dimineaţă. Din câte ştiu eu omul vrea să şi ţină bijuteriile la rece sau urmează vreun ritual religios. Totul e posibil în acest oraş minunat.
     Engleza?!: Deşi vorbesc o engleză descrisă de foarte mulţi ca impecabilă m-a lovesc constant de bariere lingvistice datorită accentelor atâtor naţiuni ce se contopesc în populaţia oraşului Toronto. Accent chinezesc, indian, sud american, persan, italian, irlandez sunt doar câteva din accentele cu care mă lovesc zilnic. Acestea aparţinând câtorva din clienţi şi angajaţi firmei unde lucrez. Imaginativă frustrarea mea încercând să înţeleg un accent chinez combinat cu linie telefonică proastă. Şi totuşi trebuie să înţeleg ce interlocutorul meu îmi transmite, trebuie să zic pe un ton politicos de 10 ori "Can you please repeat that again?" şi după ce am luat mesajul să îl şi confirm de vreo 3 ori doar ca să fiu sigur. Dar mă mâncat să vin în Canada şi acu o să mă scarpin:)

     Concluzia: Dacă România este mumă pentru uni ei bine este o mamă aspră, îţi dă mâncare gustoasă să te îngraşe dar nu îţi dă nici un ban de buzunar, te trimite la muncă cu ciorapi rupţi şi când îţi arde câte una nu te mai ridici. Pe când Canada este ca o tanti frumos parfumată, că de atrage pe mulţi, un pic îndepărtată ce ţi dă mâncare proastă, artificială, bani de buzunar mulţi să tot arunci pe bălării de care nu ai nevoie, ciorapi de bumbac ce miros a petrol şi datorii să plăteşti prostiile ce le ai cumpărat. Unde este mai bine? Depinde de fiecare. Mie îmi este dor de România, am copilărit acolo şi pentru mult timp mă definit şi mă transformat iar acum că sunt departe înţeleg că România noastră pe lângă familia lăsată are şi farmecul ei aparte de care mie dor. Canada e noua mea iubire, e atât de vie, plină de senzaţii noi, de necunoscut dar mai ales e plină de oportunităţi. Deşi iubirea mea pentru această ţară s-ar putea schimba după ce oi da cu capul de o iarnă Canadiană.