Toamna se numara sarbatoriti! Oda restuarantelor canadiene!

     Deşi septembrie este luna cunoscută pentru cel mai mare atac terorist din lume este şi luna în care foarte mulţi oameni îşi sărbătoresc ziua de naştere. Printre care se află şi frăţiorul meu Alex (13 sept) şi sora lui Laurie, Suzanne (9 sept). Care amândoi au împlinit frumoasa vârsta de 30 de ani.
    Dacă nu am putut să celebrez tradiţional românesc ziua de naştere a fratelui meu am sărbătorit în schimb ziua de naştere a lui Suzanne în stil canadian. Lucru care mă bucurat nespus mai ales că am fost invitaţi la un restaurant foarte frumos, deci şi eu şi Laurie am avut şansa să ne îmbrăcăm elegant şi să socializăm cu alte cupluri şi o şansă pentru mine să cunosc oameni noi.
     Un lucru care îmi place foarte mult la canadieni este că sunt în general liberi de eticheta greoaie care caracterizează încă societatea noastră. Canadienilor nu le pasă că sunt într-un restaurant fiţos pentru că restaurantele lor nu au fiţe indiferent cât de costisitoare sau elegante sunt. Oameni vor mânca cu mâna în ele dacă vor, îşi vor aduce bebeluşi dacă vor, îşi pot aduce vinul de acasă dacă vor (deşi plătesc o taxă pentru a consuma vinul respectiv în restaurant). Nimeni nu te judecă în restaurantele lor. Eşti servit cu apă mereu în caz că nu vrei să comanzi de băut. Personalul este numai miere şi zahăr, tot timpul cu zâmbetul pe buze. Şi nici măcar nu trebuie să ţi baţi capul cu cât trebuie să laşi ca bacşiş pentru că este calculat automat. Deci nu o să ţi întrebi colegul de masă dacă suma X este suficientă sau nu pentru serviciile ospătarului. Şi nici nu o să te întrebi mai târziu dacă ospătarul ţi-a aruncat priviri "răutăcioase" pentru bacşişul lăsat.
     Iar canadieni sunt la fel de surprinzători ca şi restaurantele lor. Prima diferenţă care trebuie să o menţionez faţă de aniversările noastre este faptul că aici nu sărbătoriţi plătesc masa ci invitaţi. Lucru ce mi se pare normal. De ce sărbătoritul să plătească de ziua lui? Aşa că fiecare invitat şi-a plătit consumaţia iar Arun a plătit şi pentru el şi pentru sărbătorită.
     Grupul nostru de vreo 15 persoane se afla într-un salon separat, aşezat la două mese. Fiecare plimbându-se de la o masă la alta ca să vorbească cu cineva anume. Să se pună la curent cu ultimele evenimente sau doar să se converseze. Find nou venit nu cunoşteam pe nimeni exceptând pe Laurie, Suzanne, Arun şi fratele şi cumnata lui Arun, Sunil & Nadia. Am avut puţine emoţii să fac cunoştinţă cu atâţia canadieni şi am fost un pic introvertit la început dar mâncarea bună, berea şi persoanele interesante au schimbat totul. Am discutat în special cu Nadia şi Sunil pe care i-am cunoscut la reşedinţa Lobo şi cu un cuplu pe care i-am cunoscut la restaurant compus din Nicole şi Mike.
     Din tot ce am văzut şi am experimentat în Canada pot să declar că poporul canadian este foarte relaxat. Oameni nu te judecă, mănâncă cu mâna în restaurante, îţi vor împărtăşi chestii personale fără nici o temere că îi vei judeca şi cred că nici măcar nu te vor bârfi pe drum spre casă. De ce suspectez că aceşti canadieni nu bârfesc în drum spre casă? Pentru că eu şi cu Laurie nu am bârfit pe nimeni în metrou când ne întorceam obosiţi dar bine dispuşi acasă. Din contră am vorbit doar ce bine ne am simţit şi ce minunaţi au fost cei prezenţi.
     Şi dacă sâmbătă am sărbătorit-o pe Suzanne la restaurant, duminica am sărbătorit-o din nou la reşedinţa Lobo. De data asta a fost ceva mai restrâns, doar părinţi lui Suzanne şi ai lui Arun au fost prezenţi şi desigur Laurie şi cu mine. Atmosferă a fost una relaxantă ca de obicei. Am experimentat din nou cu mâncarea indiană adusă de Dorothy (mama lui Arun) care îmi place din ce în ce mai mult. Şi desigur plăcintele doamnei Janice Ross ne a lăsat un gust dulce acrişor în gură, de cireşe, căpşuni şi rabarbură.
    Îmi face mare plăcere să discut cu Ivan şi Dorothy (părinţi lui Arun) deoarece şi ei au imigrat dintr-o ţară îndepărtată, dintr-un mediu total diferit. Din această cauză îi găsesc poveştile lui Ivan atât de interesante, deoarece exprimă atât de viu experienţele pe care el le-a trăit când a venit în Canada şi pe care eu de abia încep să le întâmpin. Din vorbă în vorbă am ajuns la concluzia că India şi România nu sunt atât de diferite. Din poveştile lui Ivan am ajuns la concluzia că străzile lor ca şi ale noastre sunt aglomerate pline de şoferi stresaţi şi gropi, sistemul şcolar este praf, câini maidanezi domină străzile etc.
    Deci şi Duminica am petrecut-o mâncând bine, relxandu-ma şi bucurându-mă de compania unor oameni extraordinari. Dar să nu credeţi că aşa îmi petrec zilele din contră în ultima vreme am fost foarte ocupat. Dar despre asta o să vă zic data viitoare. Până atunci vreau să urez un cald "La mulţi Ani!" şi celorlalţi sărbătoriţi ai luni septembrie:
     Fratelui meu Alex care se pare că se distrează de minune fără frăţiorul lui. Lui Suzanne căruia îi mulţumesc că ma primit în casa ei şi care ma făcut să mă simt ca parte din familie. Tatălui meu a cărei zi de naştere se apropie şi căruia îi doresc multă fericire şi sănătate. Bunicului meu care coincidenţă mare este în aceeaşi zi şi lună ca şi Alex. Alinei Iamandi, fosta mea colegă de muncă şi cea mai tare şefă de magazin. Lui LeeView aka Liviu colegul meu de liceu, facultate şi masterat.
    Tuturor sărbătoriţilor luni septembrie vă doresc multă fericire şi sănătate şi ca toate dorinţele voastre să se împlinească.
     Şi ca să vă las cu un anunţ important, Laurie tocmai ce mă informat că sunt mândrul tătic al unui băiat virtual pe nume Duke. Aşa că am deschis o sticlă de vin românesc din Coteşti, găsit cu greu în secţiunea vinurilor germane din LCBO, ca să celebrez naşterea băiatului meu virtual in SIMS 2.
      Aşa că va trebui să vă părăsesc, trebuie să am grijă de sticla de vin, de copil are grijă dădaca virtuală so don't judge: P
 Peace out!!!