La vanatoare de caprioare partea a doua!

Povesteam mai demult că un atu al oraşului Toronto e că poţi să traversezi o stradă şi să te pomeneşti în mijlocul unei păduri. Şi nu orice pădure ci una în care poţi să vezi ba căprioare păscând la nici 200 de metri de Food Basic, ba o vulpe roşiatică urmărindu-ne toate mişcările de prin nişte boscheţi şi o ciocănitoare cu un cap roşiatic căutând viermi sub scoarţa copacilor. Din păcate nu am fost destul de rapid încât să surprind vulpea iar tableta nu a avut zoomul destul de puternic încât să prind ciocănitoarea într-o poză. Dar asta nu înseamnă totuşi că nu am poze cu un totem, un pârâu, mama natură şi câteva dovezi incontestabile că sunt căprioare în Morningside Park.

Nu am disparut!

Sunt sigur că toţi respiraţi uşuraţi acuma văzând că nu am dispărut de pe blogosferă. Cum sunt deasemenea sigur că deşi nu am primit nici un mesaj plin de îngrijorare din partea voastră voi aţi fost terifiaţi în aceste 5 săptămâni de inactivitate. Aşa că voi profita de ocazie ca să vă cer iertare, motivul pentru care v-am lăsat de izbelişte este că m-am apucat de un nou proiect. Vă ziceam într-o postare anterioară că am de gând să scriu o carte într-o bună zi aşa că m-am apucat exact de această activitate.

Lucrările merg bine, manuscrisul are deja vreo 14 000 de cuvinte şi e plin de greşeli gramaticale după cum v-am obişnuit numai că de data asta sunt în engleză. Talentul îmi cam lipseşte şi el aşa că nu o să am vreun best seller prea curând. De ce m-am apucat atuncea de o muncă titanică ce mă lasă mai în fiecare zi frustrat şi nervos pe mine însumi datorită lipsei mele de creativitate şi talent? Just because. După cum o să observe şi o tanti blogariţă care şi a luat rămas bun de la noi. Când ai virusul în sânge nu ai cum să scapi, indiferent. Chiar dacă crezi că poţi să mergi pe alt drum sau că este un lucru inutil etc Într-adevăr poate nu o să mai te scarpini dar de mâncat o să te mănânce o viaţă întreagă. Eu nu vă mai spun că am ajuns să am conversaţii cu mine însumi în staţia de autobuz gen dialog pentru personaje, eu sper că e doar microbul ăsta de a scrie şi nu vreun diagnostic de personalităţi multiple.

Anyways mi-am făcut şi eu brad, de ăla la reducere că v-am mai spus doar că sunt zgârcit. Mi-am luat unu artificial la mâna a doua care e un gigant de mi ocupă juma de sufragerie şi am dat numai 15 CAD pe el. Deşi pe cutia lui scria 250 de parai. Din păcate pentru mine nu a venit şi cu baza aşa că am căutat de nebun o bază pentru brad într-un final am văzut online că au la canadian tire aşa că am dat o fugă până acolo şi mi am luat şi bază care m-a ajuns 15 CAD + taxe deci m-a costat mai mult decât bradul. Eu anul ăsta nici nu vroiam să mi bat capul cu copaci şi alte nebunii dar când i-am aruncat toate ornamentele lui Laurie când ne-am mutat i-am promis: ‘Don’t worry baby I will get you a better tree next Christmas.’ Acum pus în faţa ochişorilor verzi şi ticăloşi de mari ai lui Laurie a trebuit să mă ţin de cuvânt.

În fine copacul ieftin, ornamentele nu. Eu m-am dus la Dolarama că acolo sunt ieftine dar fiind copacul baban, aşa m-a ajuns şi cheltuiala. Şi uite aşa am văzut (cu lacrimi în ochii) cum mi se duce bonusul de la muncă pe globuri stele şi alte nebunii. Nu vă speriaţi nu am spart mii de dolari pe globuri, bonusul meu de la muncă fiind doar 150 de dolari. Mult pentru România puţin pentru Canada mai ales când branşa noastră a fost cu un milion în plus faţă de anul trecut. Şi nu este nici o coincidenţă că de când am ajuns eu la firmă fac şi ăştia bani. Ultima dramă de la birou a fost că numai ştiau cum să mă mai împartă, aparent au ajuns la concluzia că nici eu nu pot să fac chiar totul şi au avut o întâlnire ca să vadă unde sunt mai "eficient".

Şi ca să vă dau un exemplu să vedeţi ce frumos e în Canada la locul de muncă, am avut inventar de sfârşit de an. Procedura e să îl trimitem pe cel responsabil cu depozitul să numere marfa din depozit după care vine şi îmi dă mie listuţa, eu compar lista cu ce am în sistem şi dacă îmi dă ok e bine dacă îmi dă cu virgulă Je trebuie să se ducă să facă o a doua numărătoare. Din vreo 37 de pagini omul meu nu cred că a numărat corect una. Până când la un moment dat deja mă enervasem mi-am luat paginile şi m-am dus singur să număr.

În fine ca să revin la brad, a ieşit foarte frumos şi v-aş arăta şi poze dacă nu mi-ar fi decedat definitiv şi telefonul meu adus din Românica. Probabil că e de la baterie sau ceva de genul da nu am avut timp să mă uit şi la el. Oricum Laurie şi cu mine ne am decis să ne oferim crăciunul ăsta cadoul tehnologiei şi o să ne cumpărăm şi noi o tabletă dar când or fi şi ele la reducere că acuma sunt extravagant de scumpe şi am mai precizat deja că sunt zgârcit.

Numai zic că mândra m-a înjunghiat pe la spate şi în fiecare zi a mai cumpărat câteva globuri şi încă câteva luminiţe că nu i se pare ei că pomul nostru e destul de frumos. Nu mă plâng totuşi că produsul finit e foarte frumos de o să-l ţin în sufragerie până la vară. (ca să se amortizeze cheltuielile) Aşa că dacă o să vedeţi poze cu copacul meu prin februarie (când sunt tabletele la reducere) să nu vă miraţi.

În fine ca să nu lungesc mult vorba căci sunt sigur că toţi aveţi probabil pregătiri de făcut eu vă urez un Crăciun fericit cu multă bucurie şi sănătate şi la cât mai multe cadouri (primite nu date).

Aniversare

Când am împlinit un an de Canada eu eram de fapt în România la nunta frăţiorului meu aşa că mi-am ratat şansa pentru postarea aia interesantă de după un an. Articol în care mi aş fi etalat simţămintele faţă de patria mumă şi cea adoptivă. În care v-aş fi împărtăşit din vasta mea experienţă canadiană acumulată cu sârguinţă timp de un an şi probabil v-aş fi povestit cum m-a plămădit pe mine experienţa emigrării etc. Din fericire mi-am ratat şansa aşa că nu v-am plictisit aiurea. Lecţiile pe care încerca taică-miu să ni le bage în cap de mici copchii se aplică şi în România şi în Canada, oamenii de aici sunt la fel ca şi cei de acasă iar eu am rămas neschimbat. Dacă e o diferenţă între Je de România şi Je de Canada e ca Je de Canada face o supă de pui magnifică. Şi că weekendul viitor dacă o să am timp o să plusez cu o tocăniţă.
Dacă de aniversarea de un an în Canada nu vreau să vă vorbesc în schimb vă voi povesti despre altă piatră de hotar traversată mai recent. Parcă era ieri când tremurând de emoţie am pus pentru prima oară piciorul în biroul Roofmart Melford. Ţin minte şi acum interviul cu Derek, interviu care mi s-a părut un pic ciudat pe moment pentru că eu aveam aşteptări ca în filme şi el nu prea avea niciuna. La interviu când m-am prezentat eram îmbrăcat în cel mai bun costum. Cu lecţia învăţată pe dinafară, influenţat de toate trainingurile la care participasem şi determinat în disperarea mea să mă “vând” cât mai bine. Şi bine m-am vândut! La nici juma de oră după interviu am primit un telefon de la Help Unlimited ca să mi zică că am fost angajat. Tanti de la agenţie era pusă şi pe şotii că m-a întrebat întâI cum m-am descurcat la interviu. Eu în modestia mea i-am zis că excepţional iar ea mi-a răspuns că am dreptate şi că vor să încep cât mai curând.
Un an a trecut de atunci şi nu o să vă mint am avut destule dificultăţi la noul loc de muncă. A fost mai ales dificil în primăvară când după 5 luni de frecat mentă a trebuit să şi muncesc. Eu personal vroiam să intru în pământ de ruşine când după 5 luni eu nu stăpâneam încă jobul. Mi-a trecut însă din ruşine mai ales că greşelile mele au fost mereu minore şi de obicei m-am prins singurel de ele. Mi-a trecut de tot când am văzut ce “bine” se descurcă alţi oameni cu ani de experienţă pe acelaşi job. Recunosc că greşeli minore mai fac şi în ziua de azi dar am învăţat să nu pun la inimă, toată lumea greşeşte şi chiar foarte des. Important e să ţi asumi responsabilitatea şi să înveţi din ele. Vă spun sincer că la început mie era frică de telefon, de fiecare dată când suna îi aruncăm supervizorului o privire lungă ca mâtza din Shrek şi pe bună dreptate după cum reiese din următoarea conversaţie:
Eu: Does it start with S Andy? S from snake?
Andy: Noooo! It starts with F. F from fucking F from fucking.
Astea ne sunt conversaţiile cu unii dintre clienţii noştri asiatici când încercăm să dibuim pe ce stradă îşi vor livrate materialele. Iar dacă înainte eram un pic speriat de bombe acum mă i-au la întrecere cu superviser-ul cine ridică receptorul mai repede şi nu numai. Nu de o singură dată a trebuit să le explic mai marilor companiei pe unde greşesc ca după să văd emailuri cu ideile mele şi creditul lor. Nu că m-ar deranja ba din contră. Atâta timp cât la sucursala noastră merge treaba bine restul numai contează. Şi pot să mă consider norocos că la muncă sunt înconjurat de oameni de treabă cu care mă înţeleg bine. Tot adevărat este că eu sunt singurul care se înţelege bine cu toată lumea. Asta probabil pentru că mie nu-mi cad galoanele când e vorba de muncă. Nu că oamenii sunt leneşi ci orgoliul batel ar Dumnezeu e de vină. Aceeaşi oameni peste tot, în orice birou din lume trebuie să fie cineva mai cu moţ. Eu încerc să nu mă implic în dramele altora, glumesc şi râd cu toată lumea.
Zicea Francisca recent că ei îi place la muncă în Canada că ăştia sunt mai "professional" ca românii. Eu nu îi împărtăşesc opinia, de exemplu un şofer ne povestea astăzi cum a tras el o căcare atât de mare încât a trebuit să se ridice de pe WC ca să-l separe pe rahat de fund. Nu numai că omul a decis a se confidența noua despre mişcările lui intestinale da ne-a tras şi un reenactment. Sunt sigur că şi voi ca şi mine, auzind acestea, aţi fi avut câteva întrebări. Eu de exemplu l-am întrebat dacă ar fi putut să folosească produsul finit ca pe o sabie laser ca în Star Wars. O întrebare care sunt sigur că v-ar fi măcinat şi pe voi. Răspunsul dezamăgitor! Maxim ar fi putut fi folosit ca o măciucă sau un dildo după cum a simţit nevoia să adauge shipperul. Aşa că pentru voi cei din România care vă gândiţi că ajungeţi într-o vreo ţară sofisticată cu standarde ridicate nu vă faceţi griji Francisca munceşte probabil undeva frumos prin downtown. Eu muncesc în Scarberia, locul unde sofisticarea şi profesionalismul se duc să moară.
Nu vreau să rămâneţi totuşi cu impresia că muncesc în vreun loc îngrozitor, din contră. Eu sunt recunoscător pentru jobul pe care îl am. Nu e high end recunosc dar e un loc de muncă onorabil, e acea primă treaptă pe care toată lumea trebuie să o urce. Şi cel puţin la muncă am timp destul încât să mai scriu şi câte un articol pe blog aşa cu întreruperi desigur da calul de dar nu se caută la dinţi.

De pe la munca

Niciodată nu am vrut să devin omul ăla plictisitor care vorbeşte numai despre muncă, gen i s-au rupt blugii colegii X sau colegul Y a zis despre cutărică că e incompetent etc. Dar azi trebuie să fac o excepţie. Din păcate serviciul meu aicea în Canada e de aşa natură încât îţi petreci mai mult timp cu colegii de la muncă decât cu familia. Când tot universul tău orbitează în jurul unui singur lucru cum reuşeşti să vezi peste acest pavilion, frumuseţile de afară?
În România mergeam cu fratele meu după marfă, discutam cu agenţi, cu fetele de la magazin, cu clienţi, ne întâlneam cu prieteni la cafele prin oraş în timp ce îi ziceam marelui boss că suntem la marfă. Era un job dinamic, plin de imprevizibil căci mereu se întâmpla câte ceva: ba se strică vreun frigider ba îţi venea vreun control prin vizită ba aveai vreun client turmentat. Ba vreo colegă răzbunătoare îţi turna o sticlă de apă în cap, retribuţie pentru un pahar nevinovat etc. Până şi inventarele erau fun mai ales când monotonia număratului era întreruptă de bomboane ce cădeau "accidental" în capul colegelor. Colege care nu aveau nici un respect pentru autoritatea "bossului" şi se răzbunau îndoit pentru fiecare "accident" provocat de mine.
În schimb aicea, în Canada, mereu aceeaşi 5 oameni timp de 9 ore jumate pe zi, acelaşi cadru, mereu aceleaşi conversaţii, plictiseală. Totuşi în această perioadă, plictiseala zilnică a fost mai scurtă deoarece vremea frumoasă din această toamnă a determinat clienţii noştri să fie mai activi. Mai ales că sezonul mai are puţin şi se termină deci toată lumea a tras tare. Şi astfel am ajuns la concluzia că mie chiar îmi place să muncesc, trece ziua mai repede. Desigur doar pentru că sunt în Canada nu înseamnă că m-am transformat peste noapte într-un "professional employee". Pe lângă faptul că am decorat biroul managerului cu "I love soccer!!!" şi "Number 1 soccer fan!" am mai modificat şi câteva transfere în paint cerând în loc de ţigle, samosas. Tot în ultima vreme superviser-ul meu a început să ia nişte cursuri aşa că m-am băgat şi eu partener de studiu. Contabilitatea de aici e un pic diferită de faţă de cea din România da merge după aceleaşi principi aşa că am fost capabil să o ajut cu temele. Acuma s-a apucat de un curs despre "business communication", deci face prezentări în power point aşa că am ajutat-o din nou. De ce vă spun asta? Pentru că ajutând superviser-ul cu temele ei mi sa deschis şi mie apetitul de a face ceva, de a mă provoca intelectual, de a pune bătrânul neuron la treabă. Am vorbit cu o cunoştinţă de aici care conduce un bridging program pentru Seneca college, din cercetările mele pe internet cică au un procentaj foarte bun (80%) de aţi găsi un job în industrie. Problema e că vine cu un "price tag" de 2500 CAD iar nu sunt sigur ce job o să obţin în domeniu. Până şi un simplu "clerk" care prelucrează actele pentru o firmă poate să zică că lucrează în finanţe. Dacă ar fi fost o şansă de 80% ca să obţin un job de 4k pe lună atunci aş fi sărit pe această oportunitate dar nu cred că ăsta e cazul. Iar programul în sine nu te învaţă nici un skill necesar pentru un job în domeniul financiar ci cum să obţii jobul respectiv, te învaţă aparent de networking şi te pune în contact cu oameni şi firme ce lucrează în domeniul respectiv, lucruri pe care eu consider că aş putea să le fac şi singurel. Cred că preţul programului e cam piperat şi nu mă refer numai în privinţa banilor, programul ar ţine 6 luni. 6 luni de 9 ore pe zi la muncă după care cursuri. Nu o să mai am nici o viaţă! Sunt împărţit între Da sau Nu, pierd oare o ocazie foarte bună? Ori arunc bani pe geam? Voi ce ziceţi? Ştiţi pe cineva care a urmat cursurile astea şi a avut succes cu ele? Se merită oare? Ah atâtea întrebări complicate pentru o Duminică atât de frumoasă!

In Romania part 1

Aş fi vrut să încep cu o concluzie: Duminică 6 dimineaţa, eu îmbrăcat la 4 ace cu un miel în braţe şi cu Laurie după mine, trăgând de uşa de la scară de la care nu aveam cheie şi pe care într-un sfârşit o deschid cu forţa. Dar nu e ăsta sfârşitul, concluzia a fost marţi dis de dimineaţă când mă târâim pe jumătate adormit la muncă. Unde am fost întâmpinat de către Sonny, unul dintre şoferii noştri, cu un “Hey you made it back from the war torn country!” Dap i made it back. Îmi beau cafea de căcat şi vă scriu aceste rânduri.
Hai să încep totuşi cu începutul, ne-am îmbarcat spre România pe ruta Montreal-Frankfurt-Bucuresti. Am ştiut imediat că am ajuns în spaţiul aerian Românesc când uitându-mă pe geamul avionului am observat dispariţia drumurilor asfaltate şi a câmpurilor agricole frumos delimitate din celelalte ţări şi înlocuirea lor cu maidane şi drumuri prăfuite de piatră. În aeroport, fratele, viitoarea cumnată (deşi eu am adoptat-o ca şi soră de foarte mult timp) şi vărul mă aşteptau deja. Nici nu am făcut 2 paşi în România şi deja ţara mumă îşi făcea simţită prezenţa prin domnişoare cochete şi sumar îmbrăcate cum numai la noi în ţara găseşti, gropi în asfalt şi juma de câine maidanez spulberat pe carosabil. În drum spre Constanţa am luat-o pe centura Bucureştiului. Arogant le explic rudelor cum “noi” în Canada avem autostradă cu 8 benzi pe un singur sens nu bălăria asta de centură cu o singură bandă pe care trebuie toată lumea să o împartă. Deşi arogant nu este chiar politic corect, dezamăgit ar fi mai bine spus. Dezamăgit că noi o naţie cu o istorie de 2000 de ani suntem surclasaţi de o ţară formată acum 3 veacuri din vagabonzii Europei. Şi să mă ierte canadienii pentru exprimare căci frustrarea e cea ce m-a împins la alegerea cuvintelor. Dezamăgit că vin din altă ţară şi trebuie să admit că ne este superioară.
“Acolo e civilizaţie!” asta e concluzia la care ajungem cu toţii deşi şi asta e incorect spus căci şi în România e o civilizaţie dar de altă natură. E greu să explici cum este Canada faţă de România şi cu cât petrec mai mult timp în Canada cu atât mie mai dificil să explic diferenţele. La început era mai simplu să explic acum mie mai greu. Poate pentru că m-am adaptat vieţii de aci şi numai sunt uşor impresionat. Văd unele diferenţe dar le procesez diferit. În Canada străzile sunt est-vest şi nord-sud în România sunt de toate formele doar mărimea e aceeaşi (prea mici pentru nevoile oraşului). În Canada nu o să vezi maşina parcată pe trotuar în România nu o să vezi parcare. România are câini şi mâţe, Canada are veveriţe. Toronto are fast food-uri peste tot în Constanta cafenele cochete sunt la putere. Când stai pe lac şi îţi bei cafeluţa uiţi repede de părţile negative ale României şi parcă nu îţi vine să creezi că ai putut părăsi această ţară. Dar nu-i panică doar 10 minute de vorbă cu un taximetrist şi realitatea îşi face simţită prezenţa. Înţeleg de ce România e fermecătoare pentru mulţi, domnişoare frumoase peste tot, cafenele elegante, cluburi, distracţii şi tentaţii la fiecare pas. Asta e România celor cu bani, România săracilor e diferită, e ţara unde factura de la întreţinere nu te lasă să dormi noaptea unde salariul nu ţi ajunge niciodată şi viaţa e o luptă de supravieţuire. Unde uni oameni îţi zâmbesc în faţă da te înjură pe la spate şi stresul e la cote maxime. Diferenţa între Canada şi România? Lipsa stresului, nu o să vorbesc în numele altora ci doar pentru mine. Eu în Canada nu sunt stresat, am o viaţă liniştită şi sunt fericit, restul e apă de ploaie.
Din păcate în această scurtă vacanţă chiar nu am avut timp mai de nimic, am fost super ocupaţi şi nu prea am avut şansa să ne relaxăm. În loc să o las pe Laurie să şi cumpere singurică o rochie pentru nunta din Canada, m-am gândit eu că e mai bine ca mândră să şi cumpere rochiţa din România ajutată de consilieri mai experimentaţi decât mine. Că nu cumva să ne facem de râs că nu ne îmbrăcăm şi noi ca restul lumi şi mă gândeam eu, că or să fie şi preţurile un pic mai mici. M-a mâncat în cur şi nu altceva, din două săptămâni scurte ne-am petrecut vreo 3 zile prin mall-uri căutând mândrei rochii, pantofi şi accesorii. După a trebuit să mi i-au şi eu încă o cămaşă, curea şi cravată ca să fiu stylish. Am făcut atâta shoping ca până şi femeile erau exasperate. Mare performanţă!
După, fuguţa la croitor, la coafor, la manichiură, pedichiură, machiaj, pensat şi alte nebuni. Pentru că mândra nu parleşte româneşte m-am dus şi eu traducător. Şi pentru prima oară în 29 de ani Je şi-a tras manichiură. Curiozitatea m-a împins spre acest act nebunesc şi nici că o să mi mai fac altă dată. Prea te zgârie şi te râcâie şi chiar nu e fun deloc să te prezinţi la muncă cu unghi lucioase. Dar a fost nunta frăţiorului meu aşa că nici un sacrificiu nu a fost prea mare. Mi-am râcâit unghiile, mi-am pensat sprâncenele care iniţial arătau mai degrabă a sprânceană, am mers atât de departe încât am lăsat-o şi pe o tanti să mi invadeze intimitatea nasului cu o foarfecă. Toate acestea în numele frumuseţii.
De distracţie nu prea am avut timp, în afară de faptul că am "evadat" şi noi la plajă o singură dată şi că am făcut câteva opriri pe la cafenele în expediţiile noastre de shopping.

 Nici cu marea majoritate a prietenilor nu am avut şansa să mă întâlnesc şi ţin să îmi cer scuze. Nu e că nu mi-e dor de voi ci că nu am avut timp. Două zile din aceste două săptămâni scurte le am petrecut pe traseul Constanţa - Plopeni, unde am fost înţepat de o viespe de două ori în timp ce conduceam şi ale cărei înţepături le simt şi acum. Plopeni-ul e satul bunicilor şi mamei mele. E locul unde îmi petreceam vacanţele de vară, de primăvară şi crăciunul. E locul unde împreună cu fratele meu şi verişori mei alergam pe dealuri şi cauzam probleme. Unde "împrumutam" iapa vecinilor şi ne petreceam ziua prin cireşi. Şi locul unde sunt îngropate două femei care mi-au modelat viaţa prin a lor şi care vor fi mereu prezente în gândurile mele. Pentru tine mamă dragă şi bunică scumpă îmi doresc să existe un rai unde să vă pot vedea încă odată.
Am vrut ca Laurie să vadă aceste locuri de unde vin, casa unde am copilărit (deşi a fost distrusă de hoţi) grădina de unde culgeam căpşuni deşi acum era invadată de burieni şi dealurile pe care le colindeam. Tot aicea am fost în vizită la câteva din rudele noastre unde cineva s-a ales cu câteva flori.