Tuesday 5 November 2013

Subtilităţi

      Cum stăteam eu azi la locul de muncă, uitându-mă pe pereţi şi reflectând adânc la ce o să mănânc diseară. Şi după ce am stabilit solemn că o să înfulec nişte cotlete de porc la grătar cu sos din usturoi şi miere, gândurile mele au luat o întorsătură bruscă. De ce este Canada diferită de România?
      Rumegam în sinea mea faptul că deşi Canada are clădiri înalte cu zeci de etaje, falnicul CN tower, roller coastere de 200m, munţi falşi şi alte monumente impresionante nu în arhitectura oraşului Toronto stă diferenţa pentru mine. Mai ales că trăiesc în Scarborough şi muncesc în Scarborough deci toată ziua văd doar case. Şi nu e ca şi cum diferenţele dintre cele două ţări sunt chiar atât de mari. Da! România are mai multe găuri în şosele. Dar eu în Canada nu conduc să apreciez lipsa gropilor ci merg cu autobuzul. Oameni sunt la fel peste tot, uni buni alţi răi. Iar nu e ca şi cum canadieni au case în spaţiu sau maşini zburătoare. Venind din Constanţa pot să spun că maşinile din Mamaia sunt mai cool şi mai scumpe decât maşinile de pe aici. Deci ce face Canada să nu fie ca bătrâna Românie? Ei bine diferenţa constă în mici subtilităţi, iată câteva:
     Brânza: Canadieni habar nu au ce înseamnă o brânză bună. Nimic din plasticul lor galben nu se compară cu brânza noastră. Am ajuns să plâng până şi după brânza nasoală de la Kaufland, ştiţi voi, aia despre care zicem cu toţi că e făcută cu aracet. Ce n-aş da să pot mânca o felie de brânză de la ţăran din casă cu o ceapă, nişte pâine neptun şi poate şi nişte slănină pe acolo. Off... Vise! În schimb sunt obligat să mănânc un tip de caşcaval prost făcut, plastifiat de zici că e guma Turbo de odinioară, fără miros, ce vrea să fie a brânză. Bleah...
     Coadă: Deşi autobuzele canadiene sunt foarte ţări: îngenunchează, îţi zic staţiile, au loc pentru bicicletă şi au o sârmă de care tragi ca să se oprească în staţia ta. Sunt în schimb la fel de leneşe ca şi cele româneşti dacă nu şi mai leneşe. Da! Există o aplicaţie pe mobil care îţi zice când va veni autobuzul în staţie dar şi eu sunt leneş aşa că nu prea mă obosesc cu aplicaţia deci aştept şi 20 de minute în staţie aşteptând autobuzul. Şi cum aşteptam odată în staţie singur cuc, rezemat de un stâlp roşu ce semnalizează staţia am observat un lucru tulburător. Toată lumea care venea în staţie se aşeza în ordine în spatele meu formând o coadă. Şi deşi noi ca o naţie ştim ce înseamnă să stăm la coadă am rămas stupefiat de faptul că poţi forma un rând ordonat în staţia de autobuz. Şi acum ţin minte cum în România năvăleam ca huni în autobuzul ce ne ducea de la liceu la gară doar ca să prindem un scaun. Cum bătrâni ne făceau morală că să le cedăm locurile şi desigur eu băiat cuminte şi respectuos (dar mai ales modest) le acordăm scaunul meu. Aicea nu se întâmplă aşa ceva. Autobuzul are nişte reguli de fier. Dacă te ai aşezat pe locurile destinate bătrânilor sau invalizilor şi nu ai eliberat locul pentru ei atunci eşti dat jos de către şofer fără prea multe discuţi. Dacă ţi ai găsit un loc normal să ţi aşezi posteriorul atunci poţi să fi sigur că nici un bătrânel, cucoană sau Sf Petru în persoană nu o să ţi ceară să îi cedezi locul. De ce? Pentru că nu ai nevoie de un motiv, dacă simţi nevoia să stai jos poţi să stai jos. Nimeni nu o să creadă că merită locul acela mai mult decât tine chiar dacă e mai în vârstă, duduie sau vreun specimen de vietate urbană. Dacă acesta e un lucru pozitiv sau nu rămâne de discutat. Cert este că am văzut tineri stând jos pe scaune cu telefoanele mobile în mână şi bătrânei obosiţi stând în picioare.
      Ciudăţenii: Toronto este un oraş care îmbrăţişează diversitatea. În tot ce constă ea. De la rapperi chinezi cu pantaloni în vine (stilul Justin Bieber) ce "cânta" prin autobuz la afro-americani ce fac moonwalking în metrou şi la doamne blonde ce tremură prin McDonalds din Dumnezeu ştie ce motive asupra căruia nu voi specula. Chestia este că eu deşi om cu frica lui Dumnezeu şi încă destul de românizat încât să fac ochii cât cepele în faţa originalităţi unor indivizi probabil că par la fel de ciudat ca şi ei având în vedere că stau şi mă zgâi la nişte oameni ce aparent în Toronto nu ridică nici o sprânceană. Decât probabil a unor imigranţi ca mine încă ne adaptaţi şi încă ignoranţi. Cert este că acum încerc să evit să arunc priviri curioase bătrânului în bermude care împarte cu mine acelaşi autobuz în fiecare dimineaţă. Din câte ştiu eu omul vrea să şi ţină bijuteriile la rece sau urmează vreun ritual religios. Totul e posibil în acest oraş minunat.
     Engleza?!: Deşi vorbesc o engleză descrisă de foarte mulţi ca impecabilă m-a lovesc constant de bariere lingvistice datorită accentelor atâtor naţiuni ce se contopesc în populaţia oraşului Toronto. Accent chinezesc, indian, sud american, persan, italian, irlandez sunt doar câteva din accentele cu care mă lovesc zilnic. Acestea aparţinând câtorva din clienţi şi angajaţi firmei unde lucrez. Imaginativă frustrarea mea încercând să înţeleg un accent chinez combinat cu linie telefonică proastă. Şi totuşi trebuie să înţeleg ce interlocutorul meu îmi transmite, trebuie să zic pe un ton politicos de 10 ori "Can you please repeat that again?" şi după ce am luat mesajul să îl şi confirm de vreo 3 ori doar ca să fiu sigur. Dar mă mâncat să vin în Canada şi acu o să mă scarpin:)

     Concluzia: Dacă România este mumă pentru uni ei bine este o mamă aspră, îţi dă mâncare gustoasă să te îngraşe dar nu îţi dă nici un ban de buzunar, te trimite la muncă cu ciorapi rupţi şi când îţi arde câte una nu te mai ridici. Pe când Canada este ca o tanti frumos parfumată, că de atrage pe mulţi, un pic îndepărtată ce ţi dă mâncare proastă, artificială, bani de buzunar mulţi să tot arunci pe bălării de care nu ai nevoie, ciorapi de bumbac ce miros a petrol şi datorii să plăteşti prostiile ce le ai cumpărat. Unde este mai bine? Depinde de fiecare. Mie îmi este dor de România, am copilărit acolo şi pentru mult timp mă definit şi mă transformat iar acum că sunt departe înţeleg că România noastră pe lângă familia lăsată are şi farmecul ei aparte de care mie dor. Canada e noua mea iubire, e atât de vie, plină de senzaţii noi, de necunoscut dar mai ales e plină de oportunităţi. Deşi iubirea mea pentru această ţară s-ar putea schimba după ce oi da cu capul de o iarnă Canadiană.



9 comments:

Lavinia said...

Du-te si pe la magazinele est-europene si vei gasi si branza mai buna. Dar apropo, trebuie sa scoti si cascavalul din buzunar daca vrei ceva care sa nu aiba gust de plastic. F multa lume se plange pe aici ca e mancarea proasta, dar n-ar da cativa dolari in plus sa manance mai bine. Gasesti si aici multe lucruri bune, dar din pacate scumpe. Eu de exemplu, nu m-am omorat niciodata prea tare dupa telemeau aia romaneasca, prefer branza frantuzeasca cu mucegai sau casul. Cel mai bun cas pe care l-am mancat vreodata il gasesti la Highland Farms, dar e si vreo $30 kilogramul. Si vezi ca la magazinul romanesc gasesti si slanina, au si jumari (f bune) si multe alte chestii daca iti e pofta de ceva romanesc. Sotul meu zice ca au cea mai buna ciorba de burta din lume, asa o fi, mie nu-mi place, in schimb ciorba de fasole e mortala. In Toronto avem noroc ca sunt multe optiuni, nu trebuie sa cumperi dintr-un singur loc. Noi de multe ori mergem pe la mai multe magazine ca painea imi place dintr-un loc, carnea din altul, branza din altul si tot asa. Trebuie incercat ca gasesti si multe bune pe aici, dar nu te uita la pret, ca altfel vei manca doar plastic.

Anonymous said...

well...cu branza ori te duci pe la magazine europene..gen greci de ex care o aduc direct de la sursa...ori mai pui ceva la bugetul de branza, poate chiar schimbi magazinele. Vestea buna e ca data fiind varietatea sigur ai sa gasesti si branza pe gustul tau.

skiorul said...

Nu-ti face griji pentru iarna,o sa vezi ca nu e chiar de speriat.
Macar tu recunosti ca mancarea e nasoala .Alti romani spun ca este mai buna decat in România.
Diferente sunt multe ,dar in timp te vei obisnui,ca n-ai ce face.

Lavinia said...

Skiorule depinde f mult ce cumperi. Da, gasesti f multa mancare nasoala, dar si destula buna, ce e drept de multe ori dubla sau chiar tripla la pret decat aia nasoala. Dar daca chiar iti pasa ce bagi in burta si nu vrei sa mananci plastic, nu te mai uiti la pret. Si eu cand am venit am incercat nu stiu cate feluri de lapte, branza, pana am gasit ceva care sa aiba gustul care-mi place. Poate la voi o fi mai greu ca e orasul mai mic si nu exista diversitatea de aici.

Tony said...

Momentan incerc sa cumpar mancare cat mai simpla. Daca trebuie sa ma uit 5 minute la ingrediente ca sa citesc din ce e ceva facut atunci mai bine nu cumpar.
Lavinia ai perfecta dreptate, poti sa gasesti mancare buna. Eu de exemplu am gasit un magazin bulgaresc cu o zacusca buna, placinta cu spanac la food basic si samosas la Samosa king :). Imi doresc totusi sa nu fie asa de greu sa gasesti ce ti doresti in materie de mancare si sa poti gasi totul sub un acoperis.

Mowgli said...

Sal Stefan. Am citit postarea ta si imi aduceam aminte si eu din primele mele luni. Eu duminica fac 3 ani, mi-au dat dintii adica :). Nu e f mult timp, dar a fost suficient...In timp, parerile se mai schimba. Am observat ca cele mai multe pareri ai cand esti nou. Dupa, te obisnuiesti si nu mai vezi mare lucru in jurul tau.

In legatura cu mancarea, zic ca au dreptate cei care au comentat mai sus. Gasesti si branza buna. Grecii intr-adevar au branza ca la mama acasa, desi in magazinul ala lucreaza numai barbati si e un talmes-balmes total, nu vreau sa fiu "misogina", dar asta e realitatea. Doar ca la inceput e mai greu sa ai acces la ele din cauza distantelor. (Asta in functie de unde stai, normal.)Noi pentru ca nu aveam masina nu puteam merge prea departe si apoi sa ne fi dus cu autobuzul, ne lua benga si ni se lua si de branza si de toate. Dar acum daca ti-e pofta si nu mai poti rabda, te duci sa iei un calup de telemea si gata :). In timp, se mai rezolva multe din probleme. Cu rabdarea trecem marea. Mi-ai adus aminte de multe chestii si daca ma mai lungesc, ajung sa scriu o postare in comentariul tau :)).

Iti urez multa bafta in continuare.

Lavinia said...

Din pacate asta nu se poate, pt ca noi am fost invatati cu un alt stil de a manca si e normal sa nu gasesti ce iti place tie decat de multe ori pe la magazine micute ale europenilor care au multe mancaruri asemanatoare cu ale noastre. Dar stii ce e ciudat, noi la munca mai facem cate un potluck din ala in care toata lumea aduce manacare si punem la comun si mancam cu totii. Le-am adus zacusca luata de la romani si cozonac. Le-a placut la colegii mei canadieni f mult, dar nu s-ar duce sa cumpere de-acolo. Tot porcarii de-ale lor de la Loblaws cumpara. Cand ii vad ca mananca supa de-aia la plic chiar nu ii inteleg ce le place la mancarea aia. Dar pp ca asa au fost crescuti si ca si noi, e greu sa inceapa sa isi schimbe stilul de a manca.

Tony said...

Momentan si cumparaturile la Food Basic reprezinta o aventura. Mai ales ca e la 2 statii de autobuz de mine. Si desi am un metro pass imi place sa merg pe jos. Imi pun castile in urechi, scot caruciorul din debara si pornesc agale. La intors chiar daca sunt incarcat cu merinde tot pe jos imi place sa merg. Ajung mai repede decat sa stau si sa astept autobuzul care vine din ora in ora si ma mentine si in forma.
In legatura cu mancarea imi place Toronto pentru multitudinea de restaurante etnice de pe aici. Deja sunt fan samosas si al bucatariei indiene si deabia am zgariat suprafata. Acum nu mi doresc decat sa fiu destul de bogat sa mananc intr-un restaurant diferit in fiecare zi :)

Universul meu magic said...

Stai calm ... ai sa iti iei masina si ai sa descoperi rapid cate surse de mancare buna exista . Eu feta(telemea ) iau de la costco . La fel si cascaval bun (Quebecos sau frantuzesc )si branzeturi fine frantuzesti (blue ) ... Asa sunt inceputurile ... Ti se pare ca nu gasesti pe nicaieri ce vrei :)) Acum cand mi-aduc aminte de primul an ma umfla rasul .