Nu prea povestesc în general de pe la muncă că nu prea am ce să zic, eu frumos şi deştept am numai succese, doar la salariu nu prea se vede. De fapt mint, am primit o mărire prin aprilie, dar fiind atât de nesemnificativă nu m-am obosit să o precizez până acuma. Dacă s-a întâmplat ceva notabil a fost faptul că firma a decis să ne premieze pentru faptul că nu ne am accidentat în timpul datoriei cu un card la Walmart în valoare de 100 de dolari. Suma nici prea mare, nici prea mică m-a îndemnat să fac o achiziţie pe care vroiam de mult să o fac şi anume un aparat foto.
E digital, ieftin, a venit din China şi m-a costat cu tot cu SD card, husă şi taxe vreo 200 de dolari. Cadou de ziua mea ce mi l-am făcut singurel deoarece mândra mea a decis să mi dea în dar doar o felicitare şi aia restantă de Sfântul Valentin când după ce a cumpărat felicitarea a lăsat-o în şifonier timp de 3 luni incompletă în timp ce eu am stat vreo 3 ore la birou să îi fac felicitare hand crafted. Equal rights!!! Ţipă E-ul interior, dar în final nu-i bai că ziua ei este după a mea şi ce a semănat o să şi culeagă.
Weekend-ul trecut am avut şi prilejul să folosesc noua jucărie deoarece o colegă de a lui Laurie s-a măritat. Partea interesantă e că mireasa este chinezoaică şi eu nu am fost până acuma la o nuntă de chinezi. Chef iniţial nu prea aveam deoarece în weekendul respectiv trebuia să mi celebrez şi ziua de naştere şi eu numai ştiam cum să îmi împart timpul între funcţiunile sociale la care trebuia să participăm şi nevoile casei. Dar optimist din fire mi am zis că o să fie mişto la nuntă şi că o să se merite toată tevatură, deja îmi închipuiam un dragon în roşu cu negru atacând mireasa iar mirele cu vreo doi lei galbeni sărind în apărarea ei. Un scenariu destul de plauzibil zic eu şi care mi ar fi oferit multe oportunităţi să fac nişte poze reuşite. Dar, după cum şi titlul precizează, dragonul nu şi a făcut apariţia şi toată nunta a fost trist de plictisitoare. Discursuri peste discursuri, nişte jocuri interesante doar pentru cei câţiva participanţi şi doar 20 de minute de dans (până am plecat noi).
Mâncarea a fost ok, am gustat pentru prima oară un fel de supă de homar cu dovleac iar tatăl miresei a insistat să servească învitaţii cu nişte carne de porc în ambalajul original (şoric) gătită tradiţional. Lui Laurie nu i-a plăcut, mie da. Singură picătură autentica chinezească pe lângă carnea de porc a fost o rochie roşie pe care mireasa a purtat-o şi care arăta exact ca şi costumul lui Chun Li.
Mireasa şi mirele mi au făcut o impresie bună, comeseni noştri au fost amabili şi am încercat să legăm nişte conversaţi peste muzică tare pe care nu dansa nimeni. De fapt după ce s-a burduşit toată lumea cu mâncare d-abia atuncea s-a dat invitaţia la dans. Schimbare totală faţă de nunţile din România unde dansezi mănânci dansezi mânaci. Eu şi cu Laurie am onorat din plin invitaţia deşi nu suntem fani Gangnan Style sau LMFAO. După 20 de minute ringul de dans era gol şi toată lumea se înghesuia la o cabină foto unde puteau să şi facă poze cu diverse accesoriii comice. Am încercat şi noi să ne facem loc dar fără nici un folos aşa că am renunţat la idee.
Un moment interesant într-o seară fără evenimente notabile a fost o conversaţie interesantă cu un domn care mărinimos ne a dus până acasă din Vaughan noi fiind în continuare fără maşină. Tipul a fost şi în România prin Bucureşti şi am schimbat impresii despre situaţia geo politică din Balcani şi despre oameni în general. I am explicat omului că cea ce mă încântă pe mine în Toronto e diversitatea oamenilor şi cum graniţele rasiale ce există peste tot în lumea asta par să dispară în Toronto. Ca să vă dau un exemplu, la nuntă la care am participat, cuplul fericit era de origine chineză dar invitaţii erau de toate naţiile şi culorile. Toţi au stat la aceeaşi masă, nu ca culori diferite nu ca naţii diferite ci ca oameni.
Poze nu am făcut prea multe că nu aveam la ce, am rugat un comesean să ne facă totuşi o poză pe care vroiam să vă o arăt dar nu am primit aprobare de la mândră, că ei nu-i place cum a ieşit. I-am explicat despre libertatea presei dar aş fi avut mai mult succes aruncând munţi în mare decât să o urnesc pe ea după ce s-a hotărât să se încăpăţâneze.
Weekendul s-a terminat pe o notă pozitiva când duminică, la celebrarea treceri mele într-un nou deceniu, a izbucnit cea mai tare luptă cu baloane din istoria mea. Lucru mare având în vedere că istoria mea e deja de trei decenii. Adulţii au devenit mai copii decât copiii şi baloanele zburau din cap în cap. Eu fiind o ţintă mai mare am fost clar dezavantajat dar zic că m-am achitat bine de datorie, singura rană fiind una abdominală de la prea mult râs. Uni dintre adulţi au devenit prea agresivi şi chiar au trişat. Cum se trişează la o luptă cu baloane? Păi când nici nu te mai oboseşti să arunci balonul ci îl foloseşti ca o măciucă atunci clar trişezi.
Am apucat să testez un pic şi aparatul ieri la o mică plimbare nocturna rezultatul mai jos.
E digital, ieftin, a venit din China şi m-a costat cu tot cu SD card, husă şi taxe vreo 200 de dolari. Cadou de ziua mea ce mi l-am făcut singurel deoarece mândra mea a decis să mi dea în dar doar o felicitare şi aia restantă de Sfântul Valentin când după ce a cumpărat felicitarea a lăsat-o în şifonier timp de 3 luni incompletă în timp ce eu am stat vreo 3 ore la birou să îi fac felicitare hand crafted. Equal rights!!! Ţipă E-ul interior, dar în final nu-i bai că ziua ei este după a mea şi ce a semănat o să şi culeagă.
Weekend-ul trecut am avut şi prilejul să folosesc noua jucărie deoarece o colegă de a lui Laurie s-a măritat. Partea interesantă e că mireasa este chinezoaică şi eu nu am fost până acuma la o nuntă de chinezi. Chef iniţial nu prea aveam deoarece în weekendul respectiv trebuia să mi celebrez şi ziua de naştere şi eu numai ştiam cum să îmi împart timpul între funcţiunile sociale la care trebuia să participăm şi nevoile casei. Dar optimist din fire mi am zis că o să fie mişto la nuntă şi că o să se merite toată tevatură, deja îmi închipuiam un dragon în roşu cu negru atacând mireasa iar mirele cu vreo doi lei galbeni sărind în apărarea ei. Un scenariu destul de plauzibil zic eu şi care mi ar fi oferit multe oportunităţi să fac nişte poze reuşite. Dar, după cum şi titlul precizează, dragonul nu şi a făcut apariţia şi toată nunta a fost trist de plictisitoare. Discursuri peste discursuri, nişte jocuri interesante doar pentru cei câţiva participanţi şi doar 20 de minute de dans (până am plecat noi).
Mâncarea a fost ok, am gustat pentru prima oară un fel de supă de homar cu dovleac iar tatăl miresei a insistat să servească învitaţii cu nişte carne de porc în ambalajul original (şoric) gătită tradiţional. Lui Laurie nu i-a plăcut, mie da. Singură picătură autentica chinezească pe lângă carnea de porc a fost o rochie roşie pe care mireasa a purtat-o şi care arăta exact ca şi costumul lui Chun Li.
Mireasa şi mirele mi au făcut o impresie bună, comeseni noştri au fost amabili şi am încercat să legăm nişte conversaţi peste muzică tare pe care nu dansa nimeni. De fapt după ce s-a burduşit toată lumea cu mâncare d-abia atuncea s-a dat invitaţia la dans. Schimbare totală faţă de nunţile din România unde dansezi mănânci dansezi mânaci. Eu şi cu Laurie am onorat din plin invitaţia deşi nu suntem fani Gangnan Style sau LMFAO. După 20 de minute ringul de dans era gol şi toată lumea se înghesuia la o cabină foto unde puteau să şi facă poze cu diverse accesoriii comice. Am încercat şi noi să ne facem loc dar fără nici un folos aşa că am renunţat la idee.
Un moment interesant într-o seară fără evenimente notabile a fost o conversaţie interesantă cu un domn care mărinimos ne a dus până acasă din Vaughan noi fiind în continuare fără maşină. Tipul a fost şi în România prin Bucureşti şi am schimbat impresii despre situaţia geo politică din Balcani şi despre oameni în general. I am explicat omului că cea ce mă încântă pe mine în Toronto e diversitatea oamenilor şi cum graniţele rasiale ce există peste tot în lumea asta par să dispară în Toronto. Ca să vă dau un exemplu, la nuntă la care am participat, cuplul fericit era de origine chineză dar invitaţii erau de toate naţiile şi culorile. Toţi au stat la aceeaşi masă, nu ca culori diferite nu ca naţii diferite ci ca oameni.
Poze nu am făcut prea multe că nu aveam la ce, am rugat un comesean să ne facă totuşi o poză pe care vroiam să vă o arăt dar nu am primit aprobare de la mândră, că ei nu-i place cum a ieşit. I-am explicat despre libertatea presei dar aş fi avut mai mult succes aruncând munţi în mare decât să o urnesc pe ea după ce s-a hotărât să se încăpăţâneze.
Weekendul s-a terminat pe o notă pozitiva când duminică, la celebrarea treceri mele într-un nou deceniu, a izbucnit cea mai tare luptă cu baloane din istoria mea. Lucru mare având în vedere că istoria mea e deja de trei decenii. Adulţii au devenit mai copii decât copiii şi baloanele zburau din cap în cap. Eu fiind o ţintă mai mare am fost clar dezavantajat dar zic că m-am achitat bine de datorie, singura rană fiind una abdominală de la prea mult râs. Uni dintre adulţi au devenit prea agresivi şi chiar au trişat. Cum se trişează la o luptă cu baloane? Păi când nici nu te mai oboseşti să arunci balonul ci îl foloseşti ca o măciucă atunci clar trişezi.
Am apucat să testez un pic şi aparatul ieri la o mică plimbare nocturna rezultatul mai jos.
 |
| We call him Auggie |
