Pentru început aş dori să mi cer scuze că nu am mai scris nimic în ultima vreme. Nu e din lene sau plictiseală ori că nu am nimic de zis, din contră odată cu venirea primăveri, războiul Româno - Rus şi părul facial de la Eurovision chiar am avut despre ce să scriu. Problema e că eu şi Laurie ne-am pus prea multe în cârcă şi acum ne lipseşte timpul să le ducem pe toate. Deşi sucurile creative au fost stârnite de soare şi căldură în aceste prime zile de primăvară, au fost imediat reprimate de muncă, de mutat, de plănuirea excursiei în România şi alte probleme de om mare. Cea ce ne aduce la titlul postării de azi. Pentru că e ziua Victoriţei, noi, rezidenţii Canadei, beneficiem de o zi liberă de la muncă ca să sărbătorim ziua mai sus numitei. Aşa că voi profita de timpul extra să mai scriu şi pe blog.
Voi începe cu vestea cea mare, ne-am găsit apartament, nu o să dau prea multe detalii pentru că vreau să fac nişte poze mai întâi cu zona şi priveliştea, ca să mă dau mare mai încolo. Mai important decât lăudăroşenia este că eu şi Laurie putem să ne concentrăm eforturile pe alte probleme, căutarea fiind oficial încheiată. Ne-am găsit un one bedroom într-o zonă fermecătoare în Scarborough. Şi da, ştiu că am zis anterior că nu există asemenea zone în Scarborough dar m-am înşelat. Marea mutare e pe 7 iunie, un pic mai târziu decât am plănuit căci a trebuit să le acordăm câteva zile să renoveze apartamentul pentru noi. Va trebui să vorbesc cu proprietarul unde stăm acum şi să ne prelungim şederea cu o săptămână. Sunt sigur că nu va fi o mare problemă mai ales că gazda noastră curentă e un om foarte de treabă şi încă nu avut pe nimeni să vizioneze apartamentul. Nu numai că Ken ne-a trimis o recomandare foarte frumoasă dar s-a oferit să ne dea şi o mobilă de sufragerie pe care el nu o mai foloseşte şi pe care Laurie a refuzat-o imediat căci nu-i place stilul. "But baby! It's free!" îi zic eu. "We don't have to buy another one!" insist. Dar mândra e încăpăţânată aşa că am optat pentru o retragere strategică şi o să încerc mai târziu cu argumente noi. Mai ales că e chiar la modă aici în Canada să foloseşti mobila altora. Nu e ca în România unde îţi păstrezi mobila toată viaţa, aici şi după câteva luni poţi să zici că ai nevoie de o "schimbare" şi să-ţi pui mobila veche pe gazon şi să cumperi alta nouă. Economie de consum. Între timp noi trebuie să ne mişcăm fundurile şi să ne apucăm de împachetat.
La muncă lucrurile s-au schimbat, până acum am stat confortabil fără prea multe responsabilităţi pentru că vremea mohorâtă a ţinut meşterii în casă şi nu pe acoperişuri. Dar acum cu schimbarea vremii am început să-mi câştig pâinea pe bune. Lucru ce nu mă deranjează, nu mă plâng că muncesc mai mult, trece timpul mai uşor. "But" sunt în slujba companiei de câteva luni bune iar experienţa mea se rezumă la lunile de iarnă cu vreme proastă când nimeni nu muncea. Zilele mele, atunci, fiind umplute cu plimbatul hârtiilor dintr-un sertar în altul. Acum în schimb trebuie să discut cu clienţi, să aranjez comenzi prin telefon, mă lovesc constant de probleme noi. Câteodată mă simt de parcă am început ieri deşi aparent toţi colegi mei sunt mulţumiţi cu performanţele mele, chiar azi superviser-ul mi-a spus cu mândrie în glas că eu o să fiu un angajat mai "knowledgeable" decât "some other people at other branches" asta datorită eforturilor ei de a mă antrena desigur. Personal sunt mândru de laudele aduse deşi, pentru un om cu un masterat în economie, poate nu ar trebui să fiu mândru că reuşesc să fac un job mediocru. Ci mai degrabă să fiu mai autocritic cu mine însumi pentru că încă greşesc la acest job, încă am nevoie de ajutor să mă descurc. Dar când mă gândesc la clienţii mei chinezi pe care trebuie să îi sun de 15 ori doar ca să aflu strada unde vor să-şi primească ţiglele îmi dau seama că nu e un job chiar uşor. Şi sentimentul de împlinire când în sfârşit îi găsesc adresa pe hartă poate la fel de bine să fie sentimentul unui jucător la bursă când îi creşte stocul cu câteva procente. Totul este subiectiv. Iar cei ce lucrează în customer service şi au avut de a face cu chinezi mă vor înţelege.
Pe Facebook şi pe blog-uri, nebunie mare că o tanti are păr facial. "A înnebunit lupul!" mi-am zis la muncă când am văzut pe facebook poze cu cucoana respectivă şi mesajele aferente. Tragedie mare că tanti nu s-a bărbierit înainte de concurs, că nu s-a gândit şi madam la inimile slabe pe care o să le şocheze cu mustaţa din dotare, tragedie şi mai mare că a câştigat Eurovisionul. Între timp, într-un alt colţ din lume, doi dictatori se luptă pentru supremaţia Sudanului, confruntarea dintre cei doi riscând să afecteze peste 12 milioane de oameni. Când zic că îi afectează mă refer la faptul că vor muri ba de foame ba împuşcaţi. În alt colţ de lume nişte "luptători pentru libertate religioasă" au răpit peste 200 de fete dintr-o şcoală şi ameninţă că o să le vândă în sclavie. Dar astea nu sunt tragedii, nu au importanţă. Suferinţa zilnică atâtor oameni ce se chinuie în sărăcie peste tot în lume, moartea copiilor de foame şi boli, firme internaţionale ce ne omoară pentru profit, nu sunt tragedii. Adevărata tragedie este că o tanti nu s-a bărbierit înainte de Eurovision, păi cum domne atâta lipsă de respect pentru sensibilităţile noastre? Eu propun să ne luăm greblele din dotare să aprindem câteva torţe şi să o alergăm pe cucoana asta insensibilă!
În autobuzul numărul 17, trei adolescenţi mâncau nişte pui, nimic ieşit din comun în această eră a vitezei mănânci pe unde prinzi. Şocant, pentru mine, a fost când o domniţă a început să arunce din pui pe podeaua autobuzului. Aparent puiul, de o nesimţire crasă, avea nişte grăsime în compoziţia sa care ar fi afectat silueta domniţei deci domniţa, folosindu-şi degeţelele finuţe, smulgea grăsimea puiului şi o aruncă pe podea. Frumos din partea domniţei a fost că arunca puiul nesimţit destul de departe de persoana-i importantă şi anturajul ei. Lucru uşor de înţeles, nu vrei să ţii aproape pe cineva care îţi face rău, deci eu personal am apreciat tactul domniţei de a şi ferii apropriaţi ei de prezenţa insolentă a puiului. Desigur ceilalţi pasageri nu au avut acelaşi noroc dar nu poţi mulţumi pe toată lumea nu-i aşa? Oricum eu mă uitam la domniţă cum arunca şi câteva din oasele puiului pe podeaua autobuzului şi mă gândeam pe cine aş prefera ca şi coleg de drum. Pe domniţa cu puiul sau pe madam cu părul facial de la Eurovision. Sincer aş alege-o pe madam de la Eurovision de fiecare dată dacă ar avea bună cuvinţă să nu şi arunce rămăşiţele mesei pe podeaua unui autobuz aglomerat. Până la urmă ce e aşa de şocant în nişte păr facial? Toate babele din Biserica satului aveau mustaţă şi nimeni nu le fugărea pentru asta.
Ce mă enervează pe mine e că avem atâtea vorbe înţelepte din popor, pilde din testament, citate de la minţi luminate, cu acelaşi mesaj. Nu judeca după aparenţe! Hristos zicea ceva în genul: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?". Alţi zic "Nu judeca o carte după coperta sa!" Şi totuşi nu putem privi mai departe de barba unei femei. Eu zic că e trist când omenirea e influenţată mai mult de aparenţe decât de valori. Dar destulă filozofie pentru ziua de azi! Eu vă doresc un weekend minunat şi o zi a Victoritei frumoasă!
Voi începe cu vestea cea mare, ne-am găsit apartament, nu o să dau prea multe detalii pentru că vreau să fac nişte poze mai întâi cu zona şi priveliştea, ca să mă dau mare mai încolo. Mai important decât lăudăroşenia este că eu şi Laurie putem să ne concentrăm eforturile pe alte probleme, căutarea fiind oficial încheiată. Ne-am găsit un one bedroom într-o zonă fermecătoare în Scarborough. Şi da, ştiu că am zis anterior că nu există asemenea zone în Scarborough dar m-am înşelat. Marea mutare e pe 7 iunie, un pic mai târziu decât am plănuit căci a trebuit să le acordăm câteva zile să renoveze apartamentul pentru noi. Va trebui să vorbesc cu proprietarul unde stăm acum şi să ne prelungim şederea cu o săptămână. Sunt sigur că nu va fi o mare problemă mai ales că gazda noastră curentă e un om foarte de treabă şi încă nu avut pe nimeni să vizioneze apartamentul. Nu numai că Ken ne-a trimis o recomandare foarte frumoasă dar s-a oferit să ne dea şi o mobilă de sufragerie pe care el nu o mai foloseşte şi pe care Laurie a refuzat-o imediat căci nu-i place stilul. "But baby! It's free!" îi zic eu. "We don't have to buy another one!" insist. Dar mândra e încăpăţânată aşa că am optat pentru o retragere strategică şi o să încerc mai târziu cu argumente noi. Mai ales că e chiar la modă aici în Canada să foloseşti mobila altora. Nu e ca în România unde îţi păstrezi mobila toată viaţa, aici şi după câteva luni poţi să zici că ai nevoie de o "schimbare" şi să-ţi pui mobila veche pe gazon şi să cumperi alta nouă. Economie de consum. Între timp noi trebuie să ne mişcăm fundurile şi să ne apucăm de împachetat.
La muncă lucrurile s-au schimbat, până acum am stat confortabil fără prea multe responsabilităţi pentru că vremea mohorâtă a ţinut meşterii în casă şi nu pe acoperişuri. Dar acum cu schimbarea vremii am început să-mi câştig pâinea pe bune. Lucru ce nu mă deranjează, nu mă plâng că muncesc mai mult, trece timpul mai uşor. "But" sunt în slujba companiei de câteva luni bune iar experienţa mea se rezumă la lunile de iarnă cu vreme proastă când nimeni nu muncea. Zilele mele, atunci, fiind umplute cu plimbatul hârtiilor dintr-un sertar în altul. Acum în schimb trebuie să discut cu clienţi, să aranjez comenzi prin telefon, mă lovesc constant de probleme noi. Câteodată mă simt de parcă am început ieri deşi aparent toţi colegi mei sunt mulţumiţi cu performanţele mele, chiar azi superviser-ul mi-a spus cu mândrie în glas că eu o să fiu un angajat mai "knowledgeable" decât "some other people at other branches" asta datorită eforturilor ei de a mă antrena desigur. Personal sunt mândru de laudele aduse deşi, pentru un om cu un masterat în economie, poate nu ar trebui să fiu mândru că reuşesc să fac un job mediocru. Ci mai degrabă să fiu mai autocritic cu mine însumi pentru că încă greşesc la acest job, încă am nevoie de ajutor să mă descurc. Dar când mă gândesc la clienţii mei chinezi pe care trebuie să îi sun de 15 ori doar ca să aflu strada unde vor să-şi primească ţiglele îmi dau seama că nu e un job chiar uşor. Şi sentimentul de împlinire când în sfârşit îi găsesc adresa pe hartă poate la fel de bine să fie sentimentul unui jucător la bursă când îi creşte stocul cu câteva procente. Totul este subiectiv. Iar cei ce lucrează în customer service şi au avut de a face cu chinezi mă vor înţelege.
Pe Facebook şi pe blog-uri, nebunie mare că o tanti are păr facial. "A înnebunit lupul!" mi-am zis la muncă când am văzut pe facebook poze cu cucoana respectivă şi mesajele aferente. Tragedie mare că tanti nu s-a bărbierit înainte de concurs, că nu s-a gândit şi madam la inimile slabe pe care o să le şocheze cu mustaţa din dotare, tragedie şi mai mare că a câştigat Eurovisionul. Între timp, într-un alt colţ din lume, doi dictatori se luptă pentru supremaţia Sudanului, confruntarea dintre cei doi riscând să afecteze peste 12 milioane de oameni. Când zic că îi afectează mă refer la faptul că vor muri ba de foame ba împuşcaţi. În alt colţ de lume nişte "luptători pentru libertate religioasă" au răpit peste 200 de fete dintr-o şcoală şi ameninţă că o să le vândă în sclavie. Dar astea nu sunt tragedii, nu au importanţă. Suferinţa zilnică atâtor oameni ce se chinuie în sărăcie peste tot în lume, moartea copiilor de foame şi boli, firme internaţionale ce ne omoară pentru profit, nu sunt tragedii. Adevărata tragedie este că o tanti nu s-a bărbierit înainte de Eurovision, păi cum domne atâta lipsă de respect pentru sensibilităţile noastre? Eu propun să ne luăm greblele din dotare să aprindem câteva torţe şi să o alergăm pe cucoana asta insensibilă!
În autobuzul numărul 17, trei adolescenţi mâncau nişte pui, nimic ieşit din comun în această eră a vitezei mănânci pe unde prinzi. Şocant, pentru mine, a fost când o domniţă a început să arunce din pui pe podeaua autobuzului. Aparent puiul, de o nesimţire crasă, avea nişte grăsime în compoziţia sa care ar fi afectat silueta domniţei deci domniţa, folosindu-şi degeţelele finuţe, smulgea grăsimea puiului şi o aruncă pe podea. Frumos din partea domniţei a fost că arunca puiul nesimţit destul de departe de persoana-i importantă şi anturajul ei. Lucru uşor de înţeles, nu vrei să ţii aproape pe cineva care îţi face rău, deci eu personal am apreciat tactul domniţei de a şi ferii apropriaţi ei de prezenţa insolentă a puiului. Desigur ceilalţi pasageri nu au avut acelaşi noroc dar nu poţi mulţumi pe toată lumea nu-i aşa? Oricum eu mă uitam la domniţă cum arunca şi câteva din oasele puiului pe podeaua autobuzului şi mă gândeam pe cine aş prefera ca şi coleg de drum. Pe domniţa cu puiul sau pe madam cu părul facial de la Eurovision. Sincer aş alege-o pe madam de la Eurovision de fiecare dată dacă ar avea bună cuvinţă să nu şi arunce rămăşiţele mesei pe podeaua unui autobuz aglomerat. Până la urmă ce e aşa de şocant în nişte păr facial? Toate babele din Biserica satului aveau mustaţă şi nimeni nu le fugărea pentru asta.
Ce mă enervează pe mine e că avem atâtea vorbe înţelepte din popor, pilde din testament, citate de la minţi luminate, cu acelaşi mesaj. Nu judeca după aparenţe! Hristos zicea ceva în genul: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?". Alţi zic "Nu judeca o carte după coperta sa!" Şi totuşi nu putem privi mai departe de barba unei femei. Eu zic că e trist când omenirea e influenţată mai mult de aparenţe decât de valori. Dar destulă filozofie pentru ziua de azi! Eu vă doresc un weekend minunat şi o zi a Victoritei frumoasă!
No comments:
Post a Comment