De dupa

Alimentat de energia gliei mioritice la fel ca odinioară Antaeus în Libia, m-am decis să fac nişte schimbări pozitive în viaţa mea. Prima fiind inspirată de bucătăria românească, mai ales de ciorbele noastre care lipsesc cu desăvârşire din bucătăria canadiană (cel puţin din câte am văzut eu) şi fiind adept al principiului: “If you can’t buy it, make it!” m-am apucat şi de gătit. Probabil dacă aş fi găsit o ciorbă bună la restaurantele canadiene gen Swiss Chalet nu m-aş fi obosit dar după vacanţa din România, după ce papilele mele gustative au intrat din nou în contact cu ciorbe de burtă sau pui a la grec am ştiut că nu pot trăii fără ciorbe. Aşa că am intrat pe internet am dat google la reţete şi mi-am belit şi eu ochii pe acolo să găsesc o ciorbă simplă să o pot face şi eu. M-am decis asupra unei ciorbe ţărăneşti de pui, nu neapărat că era cea mai simplă ci pentru că mi se părea mie că e ciorba ce duce cel mai mult a omletă. Genul ăla de mâncare unde arunci tot ce ai prin frigider şi iese ok. Aşa că mi-am notat ingredientele am folosit google translate ca să le şi găsesc în super marketurile din Canada deoarece au denumirile în engleză iar eu nu sunt destul de experimentat să le recunosc din ochi. Lucru trist având în vedere că am fost şi vânzător la aprozar printre numeroasele profesii practicate. Desigur nu am găsit toate ingredientele de pe listă şi nici infrastructura necesară nu era pusă la punct, Laurie neavând 3 oale de ciorbă după cum vroia reţeta ci trebuind să mă mulţumesc doar cu o oală obosită în care făceam eu floricele în weekenduri şi care e probabil de pe vremea războiului. Dar nu am lăsat aceste neajunsuri să stea în faţa ambiţiilor mele culinare. Mai ales că dădusem deja vreo 30 de dolari numai pe ingrediente (din care nu am folosit nici jumătate) şi am precizat doar că am şi sânge de machidon prin vene. Deci mi am luat carnea de pui, am spălat-o sub jet puternic de apă rece, am aruncat-o în oală am turnat nişte apă şi mi-am început ciorba. În timp ce puiu se relaxa bine mersi la foc mic în oală eu tăiam cubuleţe mici de ardei gras, cartofi, morcovi, păstârnac şi pe lângă decojeam nişte roşi si mai culegeam nişte frunze de pătrunjel şi mărar. Ca după orice baie bună impurităţile încep să iasă la suprafaţă şi cum nu vroiam să le şi mănânc a  trebuit să spumez ciorba. Acum pentru cei novici ca mine operaţiunea asta de spumat a ciorbei este de fapt ridicarea unei spume inestetice din oală şi aruncarea ei în chiuvetă. Lucru greu de realizat iniţial pentru neuronul meu aşa că stăteam cu ochii beliţi în monitor să văd cum spumează o tanti ciorba pe youtube. Imaginaţi-vă ce ruşinat am fost să realizez că tanti de pe youtube făcea acelaşi lucru ca şi taică-miu în România când ne gătea zi de zi şi că l-am văzut făcând asta de o mie de ori. Dar pe atunci minţile mele erau prin nori înalţi şi nu la lucrurile pământeşti de bun simţ, gen cum să faci o ciorbă.

După ce puiul fierbea în draci în oală, probabil supărat că nu s-a născut în epoca unde toţi oamenii sunt vegetarieni şi după ce am spumat conştiincios ciorba de îmi rămăsese doar jumate din ea. Asta ca să mi fie învăţătură de minte că trebuie să aştepţi un pic să se facă spuma aia mai consistentă şi că nu orice bulă de aer e spumă ce trebui scoasă din ciorbă. Am început să adaug restul ingredientelor. Acum deoarece, după cum am precizat mai devreme, nu aveam infrastructura sau materialele să urmez reţeta de pe internet m-am decis să urmez alte reţete care aveau puncte similare cu ce aveam eu pe masă. Şi din o reţetă am început să fac vreo 3 mai ales că în unele erau ingrediente care în altele nu erau da pe care eu, bucuros, le aveam în cămară. Într-un final după vreo 3 ore de experimente ciorba mea era “alive”. Avea culoarea roşiatică a sângelui, dată de pasta de tomate şi pentru că era făcută şi după mai multe reţete m-am decis să o numesc Frankstein Soup aka ciorba omletă. Acum nu vreau să mă laud dar a ieşit super OK! Laurie a mâncat cu plăcere, eu am mâncat cu plăcere şi în trei zile numai era nici un strop din primul meu experiment culinar.

Încurajat de marele meu succes în bucătărie am decis să fac şi câteva investiţi căci nu poţi să faci “artă” fără sacrificii (observaţi modestia da?) aşa că mi-am luat de la Walmart o oală nouă mai mare (dacă tot mă chinui 3 ore la ea măcar să mănânc o săptămână) şi câteva alte ustensile pe care Laurie nu le avea gen lingura aia babană cu multe găuri de cules spuma. La prima ciorbă m-am chinuit cu o lingură normală şi de aia am aruncat juma de ciorbă. Deoarece oala nouă era mult mai babană şi pentru că eu am folosit cam acelaşi cantităţi ca şi data trecută ciorba numărul doi a ieşit mai mult supă. Fiind mult mai slabă ca prima dar totuşi comestibilă şi delicioasă şi până la urmă decât deloc merge şi o supă. Tot inspirat de bucătăria românească am tras şi o mămăligă acum 2 weekenduri, am fript nişte carne de porc cubuleţe am aruncat peste mămăligă şi capodopera culinară numărul 3 a luat naştere. Deşi ca să fiu sincer mămăliga mi-a ieşit cam apoasă probabil trebuia lăsată mai mult la foc.

Bucătăria nu este singurul teren pe care am repurtat victorii, sunt mândru să raportez că şi sănătatea mea a primit un bonus de când m-am întors în Canada. M-am decis să mai fac câţiva paşi în căutarea armoniei spirituale şi cum un spirit sănătos are nevoie de un corp sănătos mi-am luat bicicletă să fac mişcare. Fiind la câţiva kilometri de muncă dar trebuind să schimb 2 autobuze şi pierzând 50 de minute din care majoritatea aşteptând în staţie m-am decis că e timpul pentru un alt mijloc de transport. Aşa că m-am dus la Canadian tire şi mi-am luat o ieftineală de mountain bike la 160 CAD fără taxe. Practic nici cea mai ieftină bicicletă din magazin dar nici prea departe. Cu tot cu accesoriii m-a ajuns la vreo 250 de CAD, investiţie pe care eu sper să o recuperez din preţul abonamentului pe care l-aş fi plătit dacă aş fi luat autobuzul şi care nu e de neglijat (130 CAD). Ideea e că dacă pedalez două luni la muncă mi-am scos investiţia, dacă bag 3 luni deja sunt pe plus cu vreo 130 de dolari. Până acuma deja am o lună de când tot pedalez la muncă şi înapoi deci bicicleta e pe jumătate plătită şi sunt mândru nevoie mare de acest lucru.

În acest caz e bine câteodată să fii naiv aşa cum sunt eu. Şi mă refer la faptul că nici nu mi-am bătut capul că o să fie greu să pedalez până la muncă şi înapoi sau că o să pedalez 50 de minute numai la deal sau că eu habar nu am despre viteze la o bicicletă sau cum să o întreţin etc. Nu! Eu doar m-am uitat pe google am văzut că cică ar trebui să fac doar juma de oră şi cu asta basta. I-am zis mândrei că o să mi i-au bicicletă la care ea a aprobat din toată inima şi asta a fost. Că eu mai aveam un pic şi mi dădeam sufletul pedalând la ditamai dealul cu viteza a şaptea e partea a doua. Dacă ştiam cât de greu e nu aş mai fi cumpărat-o şi aş fi stat relax cu autobuzul. Dar odată investiţia făcută şi eu având sânge de machidon a trebuit să-mi scot banii înapoi aşa că în fiecare zi mă urc pe bicicletă îmi pun o melodie rock în cască şi îmi rup picioarele şi fundul ca să-mi scot banii înapoi. Pe lângă faptul că economisesc nişte bani mă menţin în formă şi câştig şi nişte timp, pe bicicletă realizând un timp mai bun faţă de autobuz. Desigur, ca orice lucru, există şi câteva neajunsuri, primul fiind că mă doare fundul. Mă doare curul atât de tare de zici că am scăpat săpunul în închisoare. Al doilea că mă dor mâinile, toată greutatea îmi stă în încheieturile de la mâini şi până m-am obişnuit cât de cât mă opream din 5 în 5 minute ca să mi frec încheieturile şi mai sus menţionatul fund. Al treilea neajuns e că pe ploaie trebuie să i-au autobuzul aşa că mai trebuie să tai din “economiile” pe care le fac. Al patrulea e că Laurie văzându-mă pe mine cu bicicletă nu putea să nu aibă şi ea deci am mai spart 250 de dolari şi pentru ea. Ca să amortizez şi bicicleta ei mai trebuie să pedalez încă vreo 2 luni deci fundul meu o să sufere până în noiembrie. Partea cea mai rea e totuşi că acuma mândra vrea să şi scoată bicicletă la plimbare şi cum singură nu se duce fundul meu trebuie să sufere şi în weekenduri abuz, nu numai în timpul săptămâni. Yay for me!

Şi ghiciţi ce, în nici două săptămâni am reuşit să distrug o pedală. Lucru ce nu mă miră, pedala fiind făcută dintr-un plastic de căcat şi eu având 100 de kile. Norocul meu e că Ray e biciclist avid aşa că mi-a făcut cadou două pedale din aluminiu ce promit că o să mă ţină o veşnicie. Tot el m-a dotat cu o cheie universală pentru bicicletă ca să pot face reparaţi oricând, m-a învăţat să-mi folosesc vitezele ca să nu mă omor pedalând la deal cu viteza cea mai mare şi mi-a arătat câteva chestii pe care altfel ar trebui să le ghicesc eu în mod dureros. Să nu credeţi totuşi că Ray a făcut chestiile astea din bunătatea inimi. Nu! El speră că o să mă transforme pe mine în partenerul lui de drum şi că o să mi petrec weekendurile pedalând prin păduri. Evident încă nu mă cunoaşte îndeajuns de bine încât să realizeze că eu sunt un om leneş.

În weekend-ul lung de pe patru am fost şi noi la plajă pe lacul Simcoe. Părinţii lui Laurie au binevoit să ne plimbe cu maşina până acolo şi astfel am bifat şi prima plajă în Canada. Până acuma neavând plăcerea să înot în vreo apă canadiană excluzând doar apa din cadă desigur. Lacul cu apă dulce este imens dar nu prea adânc trebuind să mergi mult până ajungi la un nivel acceptabil. Apa era curată şi ne sărată deci adio ochii iritaţi. Singurul neajuns al plajei e că nisipul avea foarte multe pietre deci trebuia călcat cu grijă şi pe mal dar şi în apă. Plaja era frumos amenajată cu mese de picnic în apropiere unde am halit nişte sandwişuri delicioase a la Janice, terenuri de volei ball unde câţiva tineri ne amuzau cu eforturile lor şi băi publice unde nu trebuia să plăteşti şi care erau bine îngrijite nu ca focarele de infecţie pe care le avem noi în Constanţa. Overall m-aş duce din nou acolo, soarele canadian nu arde prea tare deci te poţi bucura mai mult timp de el, apa este ok şi cu compania adecvată ai reţetă unei zile perfecte. Relaxarea de la Lacul Simcoe ne-a prins extrem de bine după agitaţia din România. 

Cam atâta am de povestit momentan aşa că vă las să vizionaţi câteva poze şi vă doresc un weekend extraordinar.