In Romania part 2

Trebuie să recunosc că a fost distractiv să-mi plimb mândra pe toate străzile prăfuite ale satului, mai ales că ea părea mai fascinată de coteţe şi grajduri decât eram eu odinioară de coloşii lor de sticlă şi oţel. Iar aromele emanate de respectivele grajduri sunt imbatabile, miros autentic de ţară şi nu altceva. Numai zic că o mătuşă după ce i-a făcut mândrei cadou un ditamai buchetul de flori culese din grădină, ne-a mai aruncat în traistă şi vreo 15 ouă de ţară. Combinate cu o brânză de oaie veritabilă luată de la ţâţa oii şi am tras a doua zi o omletă straşnică. Şi că tot veni vorba de mâncare bună, la tata acasă: sarmale în viţă de vie şi ciorbă de pui a la grec, la mătuşa: sarmale în varză murată şi creveţi, la bunici: friptură la cuptor, la magazin grătar, la frati-miu clătite, la Cazemata ceafă de porc şi ciorbă de burtă. Numai spun că nunta a început de vineri cu un fel de mini party unde din nou ne-am îndopat cu tot felul de mâncăruri grase şi dulciuri. Doar alergătura bezmetică pe care am făcut-o în două săptămâni mi-a ţinut burta la cote rezonabile. Numai la câte drumuri am făcut prin mall-uri şi am dat jos vreo 20 de sarmale. O excursie până la dentist m-a lăsat chinuit şi fără poftă de mâncare dar cu un zâmbet impecabil. Doamna doctor deşi o doamnă extrem de cumsecade deţine locul întâi în clasamentul femeilor care m-au făcut să sufăr. Dar care are totuşi mulţumirile mele sincere că m-a primit în regim de urgenţă şi nu m-a lăsat să plec de pe scaunul torturi până nu mi-a rezolvat toate problemele la doar o fracţiune din preţul dentiştilor din Canada. După vizita la dentist am tras tare la curăţenie să terminăm apartamentul pentru nuntă iar vinerea eram pe scări cu baxuri de Cola în braţe urcând patru etaje (no fcking elevator). După vreo 20 de du-te vino pe scări nu a mai rămas nimica din caloriile pe care eu le depozitasem în 2 săptămâni de mâncat în România.

Şi sincer, nu ştiu cum se face că eu şi cu Laurie, practic singurii nefumători din toată Constanţa, am făcut vreo 5 drumuri la magazin ca să cumpărăm ţigări. Nu că m-a deranjat prea mult drumul (deşi erau 4 etaje de urcat la întoarcere) era chiar un motiv perfect ca să o i-au pe Laurie şi să evadăm pentru vreo 15 minute. De ce aveam nevoie de evadare? Ei bine vineri seara tot clanul Arnautu s-a întâlnit la tata acasă pentru coacerea unui colac sau turtă (încă nu ştiu ce era). Şi când clanul Arnautu îşi dă întâlnire volumul are doar o setare şi aia este foarte tare. Oameni inteligenţi şi pasionali, noi, cei din neamul Arnautu ne încingem repede în discuţii şi cu cât e subiectul mai interesant cu atâta e volumul mai mare. Imaginaţi-vă deci o sufragerie plină la refuz cu oameni ţipând uni la alţi, râzând şi gesticulând la fiecare vorbă şi într-un colţ o domnişoară din Canada uitându-se cu ochii mari cât cepele la cea ce poate părea, pentru un observator ce nu cunoaşte limba, un conflict în toată regula. Atât de gălăgios îmi este clanul că îi auzeam de la parter când mă întorceam cu ţigările în braţe. Mă crede şi Laurie acuma că eu chiar nu ţip la ea când mi se ridica vocea, sunt doar angrenat în discuţie. A fost dificil pentru ea să înţeleagă că noi suntem un neam mai volatil, suntem pasionali, ne aprindem repede ca spirtu. Familia ei e total opusă, oameni liniştiţi, ce ţin totul în sinea lor. La noi îţi zice lumea totul în faţă nu scapi cu o băşină trasă pe ascuns, tot te “miroase” careva.

După petrecerea de vineri seara, ce s-a încheiat târziu, ne-am băgat la somn pentru câteva ore scurte căci la 7 dimineaţa eram cu toţii în picioare în fervoarea pregătirilor de nuntă. Nici nu m-am încheiat bine la nasturi că deja suna lumea la interfon, primul a fost lăutarul, după şoferul maşinii, apoi au venit cei trei fotografi cu sculele după ei, rude, prieteni etc. De iarăşi numai era loc în apartament.

S-a început cu tradiţionalul bărbierit al mirelui, practic l-am dat cu puţină spumă pe faţă şi ne am tras în poze. În momente ca astea mă mănâncă în fund să fac ceva prostesc, ca de exemplu să pun o tonă de spumă pe faţa frăţiorului meu, dar pentru că era deja îmbrăcat în costum şi era ziua cea mare mi-am ţinut impulsurile sub control. După am făcut vreo 50 de poze la foc rapid de mă simţeam ca pe covorul roşu. Deşi trebuie să recunosc eram un pic crispat la început, eu ca eu da ginerică uitase deja să mai zâmbească, (probabil îşi dăduse seama că numai era cale de întoarcere). Câteva “Zâmbeşte ginerică că te duci la nuntă!” din partea publicului canadian aka Je, a readus zâmbetul pierdut pe buzele mirelui. După ce ne-am tras destul în poze că deja mă dezmorţisem bine şi o dădeam în posturi Fashion Tv şi nu altceva, am coborât jos, am încins o horă în mijlocul străzii că aşa e frumos, ne-am urcat în maşini şi fuguţa la naşi care sunt din Plopeni. 50 de kilometri mai târziu mâncam la naşi, ne tragem din nou în poze, încingem o horă pe strada plină de găinaţ de gâscă că suntem doar la ţară şi pornim spre Constanţa să luăm steagul. Luăm steagul dansăm în stradă, facem poze şi mergem spre mireasă, ajungem la mireasă facem poze, mâncăm, dansăm, luăm mireasa şi fugim la starea civilă.

La starea civilă linişte de mormânt în timp ce tanti judecătoarea îndrugă nişte bălării cum statul român protejează familia and bullshit. Yeah right! Îmi ziceam în sinea mea, de aia fuge toată lumea în afară, de bine ce ne protejează şi ne încurajează statul român. În fine nu vreau să critic patria mumă acuma, important e că pe o voce un pic sugrumată de emoţie au zis porumbeii "DA!" în faţa judecătoarei. La sărutul de după nu a mai fost nici o emoţie ba chiar se cam lungea încât şi judecătoarea glumeaţă le-a zis că mai au timp de pupături şi după. Aşa mai da ginerică, chiteam eu în sinea mea.

După cununia civilă am pornit cu tot alaiul spre biserică pentru ceremonia religioasă. Biserica “Sfântul Mina” este o biserică superbă din lemn pe malul lacului Tăbăcărie, un loc ideal pentru nunţi, confirmat şi de numărul mare de mirese ce băteau potecile din jurul ei. Până să intre alaiul nostru în biserică preoţii au executat deja vreo 3 nunţi la foc rapid. Eu şi cu Laurie am profitat de ocazie să bem un suc la una din numeroasele terase de pe malul lacului şi să ne mai odihnim picioarele.

Cununia religioasă a fost momentul cu cea mai mare încărcătură emoţională, până şi eu, cel poreclit “Şarpele” de propria bunică, fiindcă am sângele rece şi tot m-am emoţionat. Deşi adevărul este că eu nu am sânge rece de şarpe ci sunt doar prea aiurit ca să înţeleg ce se întâmplă pe moment. În timp ce toată lumea reacţionează la un eveniment eu încă încerc să desluşesc ce se întâmplă. Sau poate vă păcălesc şi eu de fapt chiar am sânge rece şi calculat de geniu malefic şi vă îndrug minciuni că sunt aiurit ca să nu vă prindeţi! You will never know! Bwhahahahahaha!

Dar ca să revenim, toată lumea era emoţionată la lacrimi, până şi eu “şarpele” plesneam de mândrie şi bucurie să-mi văd fratele la altar şi ţineam o lacrimă în colţul ochiului. Să numai spun că taică-miu era numai lacrimi pe umărul meu şi soacra mică suspina şi ea încetişor în timp ce preoţii îi dădeau înainte cu doamne miluieşte. Şi cum îi puneau preoţii o coroană pe capul lui Alex mă gândeam câtă bucurie şi fericire ar fi fost pe chipul mamei şi bunicii mele să-l vadă acum ginerică. Mai ales că Alex a fost mereu copilul nebunatic al familiei, dacă era vreo prostie executată pe undeva puteai să fi sigur că era şi coada lui frate-miu sau a verişoarei Alina pe acolo. Taică-miu tot îi zicea: “Ah să te văd odată însurat şi la casa ta!”. Şi iată că acum aveam prilejul să-l şi vedem însurat. They grow up so fast!!! *sniffles sniffles*

După ce şi-au spus “Da!” am ieşit din biserică pentru şi mai multe poze, am avut chiar şi nişte porumbei dresaţi pe care câţiva invitaţi i-au aruncat în aer. Obosiţi fizic şi emoţional după cununia religioasă ne am îndreptat spre casă unde am mâncat repede, am tras un duş, mi-am schimbat costumul iar Laurie şi a schimbat rochia de pe zi cu o superbă rochie de mătase albastră şi am fugit la restaurant.