Inceput de saptamana

Mă apucă aşa o stare când mă trezesc lunea dis de dimineaţă. De îmi vine să arunc telefonul, care tot miaună să mă trezesc, în zăpada de afară. Starea acea care transformă patul meu micuţ cu arcurile bulite într-o mare de căldură şi confort. Mai ceva ca sânul lui Avram din care nu vreau să plec. Şi totuşi mă scol să îmi mănânc waffelsi cu gem, să mă îmbrac gros şi încerc să mă motivez. Wahooo! O nouă săptămână de trezit dimineaţa, de înfruntat gerul, de plictiseală la muncă. O nouă săptămână identică cu cea care a trecut fără nici un eveniment notabil. Securitatea Canadiană! Încă mă decid dacă e un lucru pozitiv sau negativ. Într-un fel mă simt bine să ştiu că nu trebuie să mă stresez gândindu-mă la ce voi mânca. Ştiu că îmi voi primi cecul în fiecare vineri, ştiu suma pe care o voi primi, ştiu cât o să cheltui luna asta, cât o să pun deoparte. Asta e farmecul Canadei faţă de România. Pentru mine cel puţin, în România eram self employed deci supus intemperiilor mediului de afaceri românesc. Nu că afacerea familiei a mers vreodată prost sub comanda tatălui meu. Dar întotdeauna a fost prezent un sentiment de anticipare. De parcă călăul e mereu gata să lase în jos toporul ce te va scurta de cap. Sentiment care consider că e împărtăşit de mai toţi oameni din România. În Canada acel călău numai e prezent chiar dacă mâine îmi pierd jobul pot să trăiesc din ajutorul social cum fac mii de canadieni (chiar dacă nu aş considera acel trai ca onorabil). Dacă mă îmbolnăvesc mă duc gratis la doctor fără să dau şpagă sau să dau faliment din cauza costului pastilelor. Ai o plasă de siguranţă în Canada pe care nu o ai în România. O piatră lipsă de pe inimă. În România şti că trebuie să lupţi ca să supravieţuieşti în Canada poţi să trăieşti.
Partea rea? Fiecare zi e o clonă identică a zilei de ieri. Simt că singurul scop momentan este de a supravieţui ierni. Urăsc mai ales zilele acelea de la muncă când trebuie să te prefaci “busy” că îţi vine vreun şef în vizită. Lucru ce mi se pare incredibil de stupid. E iarnă! Nici dracu nu şi pune ţigle pe acoperiş că e prea frig şi eu trebuie să mă prefac că procesez comenzi inexistente. Lucru pe care nu-l fac. Refuz să mă prefac! Aşa că stau la biroul meu şi scriu emailuri lungi către myself cu ce vreau să mai postez pe blog. Aşteptând primăvara când chiar o să am ce să fac. Sunt într-un stadiu în care chiar îmi doresc să am de muncă să treacă zilele astea mai repede. Eu şi cu supervizorul am ajuns să dăm cu banul cine să facă cele câteva sarcini zilnice. M-am trezit dând la o parte zăpada din curte doar ca să pierd vreo 10 minute din zi. Vreau să fiu provocat! Să mi bag creieraşul în viteza a doua! Un văr de a lui Laurie are un job super interesant. Se duce la filialele bănci TD care nu au un randament ridicat şi le rezolvă problemele. Are mereu parte de provocări diferite şi trebuie să gândească mult şi bine la soluţiile potrivite. E un fel de comando financiar. Mă gândesc că nu mi-ar sta prea rău într-o poziţie asemănătoare. Dar trebuie să urmez protocolul, să am experienţa canadiană dacă vreau să aplic pentru un job mai bun. Aşa că am parte de foarte multă experienţă canadiană stând la birou şi frecând menta. O risipă totală a energiei unui tânăr. Mă gândesc când o să fiu şi eu bătrân că o să mi doresc un joc ca ăsta. Să nu am nimic de făcut, nici o responsabilitate. Dar atunci probabil o să am de supravegheat tineri care se vor preface că muncesc din greu şi îmi vor umple frigiderul în gândul lor. De ce viaţa nu ne dă ce ne trebuie când ne trebuie?
În această perioadă simt cum Canada încearcă să distrugă individualismul. Cum iarna reduce totul în alb tot aşa şi Canada încearcă să ne facă pe toţi la fel. Oameni plictisiţi în autobuze jucându-se candy crush saga pe telefoane. Nu e de mirare că mai toţi oameni din Canada s-au apucat de un hobby care să le dezvolte individualismul. Uni oameni recurg la pescuit sau vânătoare, în casele altora văd chitare, alţi se apucă de pictat sau desenat. Nu e canadian fără un hobby. Eu personal mă ocup cu cititul şi cu cele câteva postări anemice din blog, deşi în sufleţelul meu, ascuns adânc, e visul că poate cândva voi semna o carte.
Un vis greu de realizat mai ales când eşti tânăr şi fără talent. Trebuie răbdarea unui om trecut prin viaţă, sensibilitatea unui artist şi determinarea unui pitbull. Eu sunt tânăr, ideile se materializează greu şi dispar ca frunzele în vânt, vreau rezultatele acum şi că orice tânăr sunt uşor de distras de la scopul meu (ca o mâtză când vede un ghem de ata). Lipsa talentului nu mă ajută deloc. Când citesc autori consacraţi sau bloggeri talentaţi care reuşesc să dea farmec unei zi normale prin poveştile lor observ prea multă diferenţă între lucrările lor şi tentativele mele. Am citit azi de dimineaţă o nouă postare a lui mowgli care a reuşit să îmbine cu mult umor cugetări filozofice şi faptul că i s-a înfundat buda. Când o să reuşesc şi eu o asemenea performanţă nu ştiu. Dar vă declar solemn că abia aştept să mi se înfunde şi mie buda să încerc să îi egalez performanţa. Sunt încă în stadiul în care îmi neg lipsa talentului cu vehemenţă (nu poţi să fi tânăr fără să ai ceva din încăpăţânarea lui don Quixote de a nu vedea realitatea). Încerc să mi găsesc scuze cum nu am studii în domeniul literar. Deşi dacă aş fi corect cu mine însumi aş realiza că nu e vorba de formă ci mai mult de conţinut. Sau cum fiind încă tânăr mai am timp să mă maturizez şi să mi găsesc un stil. Deşi momentan mai bine aş spera să pot convoca răbdarea necesară să îmi şi editez un pic prostiile în loc să le postez sau mai rău să le şterg definitiv. Câteodată cred că vreau să fiu un “scriitor” pentru că am citit în horoscop odată la gemeni cum îşi doresc în ascuns să devină autori de poveşti nemuritoare. Că o să se şi întâmple nu a zis nimeni nimic dar eu totuşi cred. E scris în astre deci trebuie să se întâmple. Ce se întâmplă cu toţi nativi din gemeni care nu au ajuns scriitori nu e o întrebare care să zburde în capul meu. Eu sunt sortit acestui destin pentru că asta îmi doresc. La naiba! Ce contează  faptul că nu am o brumă de talent, viziune sau formă când eu chiar îmi doresc să plictisesc lumea cu aberaţiile fătate de mintea mea hiperactivă? Totuşi pentru că sunt un critic mai bun decât sunt scriitor am decis să mă auto educ un pic în această artă. Aşa că am început să citesc articole şi să mă documentez serios. Dacă tot frec mentă la birou măcar să învăţ să scriu un rând. Cine ştie poate o să scriu un nou Don Quixote cu mine în rolul principal. O să îi zic “Măgarul care sa vrut Cal”. Nu ştiu dacă e vreo fabulă cu numele ăsta dar dacă nu e ar trebui inventată pentru de alde mine.
Ce o să fie o să fie, oricum odată şi odată tot trebuia să mi găsesc şi eu un hobby. Sunt prea milos pentru vânătoare, prea nerăbdător pentru pescuit iar singura mea experienţă la karaoke clar mă descalifică pentru poziţia de solist (deşi mă califică cu siguranţă pentru sperietoare de grauri). Trebuie să fac şi eu ceva până vine primăvara. Aşa că în aşteptarea unui sezon mai cald mai plin de viaţă vă urez un “Stay Warm!” că tot vine “artic winds” şi săptămâna asta.

Dupa o saptamana.

     Ieri s-a făcut o săptămână de când subsemnatul a pus piciorul în Canada. Multe lucruri interesante s-au întâmplat în această primă săptămână. Foarte multe dintre ele fiind deja prezente în articolele precedente. Dar în onoarea primei săptămâni pe cont propriu în Canada vreau să recapitulez câteva dintre aceste momente.
     M-am lăsat de fumat! Wahoooooooo!!!!!! A trecut o săptămână de când nu am mai pus ţigare în gură. Nu a fost prea uşor şi acuma după o săptămână când vă scriu aceste rânduri şi îmi sorbesc tacticos cafeluţa simt nevoia unei ţigări. Deşi a fost dificil ce a fost mai rău a trecut, sesiunile de tremurici au ajuns aproape inexistente, automatismele provocate de fumat sunt şi ele pe ducă (nu mai întind mâna după pachetul inexistent). Şi pot să vă zic cu mâna pe inimă că sunt incredibil de mândru că am putut să las acest viciu mai ales când văd reclamele anti fumat care sunt foarte populare aicea. Imaginaţi-vă un om prins într-o cuşcă făcută numai din ţigări asuprit de către acestea, incapabil să facă nimic ca să se elibereze de sub jugul ţigărilor. Când deodată un super erou apare, Nicorete, plasturele cu nicotină. Care distruge această închisoare eliberând pe săracul om de sub tirania ţigărilor. Ei bine eu am mers pe metoda James Bond am evadat singur din închisoarea ţigărilor fără nici un ajutor. Ştiu că foarte mulţi oameni se lasă de fumat şi nu fac un mare caz din asta şi că mai nici unu nu scrie o pagină de blog când se lasă, dar ei bine eu nu sunt modest şi nu mie ruşine să recunosc.
      Am postat recent pe Facebook un mesaj în care informam pe toată lumea că acum am un Card. Deşi sunt absolvent de Finanţe-Bănci nu prea pot să vă spun foarte multe despre acest card decât poate că e de la TD Canadian Trust (este foarte verde cu cifre şi litere arginţi strălucitoare) şi că pot să fac cumpărături cu el. Ei bine pentru prima oară în viaţa mea am folosit un card ca să mi plătesc cumpărăturile. Din nou ştiu că nu este un mare lucru pentru voi care poate aţi folosit cardurile de zeci de mii de ori. Dar pentru mine care am plătit cu cash toată viaţa această plată cu cardul e unu dintre primi paşi în a deveni cu adevărat Canadian!
     Ca să numai lungesc prea mult vorba şi să vă dau şansa de a vă plictisi, o să mai enumăr doar câteva evenimente notabile din noua mea viaţa. În ultima vreme am stabilit câteva întâlniri lucrative, lunea aceasta o să mă duc la un job workshop, unde o să fiu introdus în lumea fascinantă a pietei de munca canadiana. Am o întâlnire cu DL Quahar de la micro sistems ca să mă ajute cu C.V.-u şi căutarea unui loc de muncă. Iar în weekend o să merg la un BBQ  după care la două prânzuri unde o să mi se prezinte şi un job offer la o sală de fitness din partea unui prieten de familie de a lui Laurie. Şi s-ar putea să văd un meci de baseball pe un super stadion şi/sau să facem o vizită în Canada Wonderland (parc de amuzament). Sper ca în curând să vă arăt şi nişte poze cu noua mea casă şi noul meu oraş.
     În final aş mai dori să mă laud cu un singur lucru. Micul meu proiect pe internet la care am început să lucrez de când am ajuns aicea cu bine. Şi mă refer desigur la acest blog care spre marea mea mândrie a ajuns la 500 de pageviews. Şi da sunt conştient că nu e o cifră prea impresionantă în comparaţie cu alte blog uri/siteuri dar este blog-ul meu şi aşa mic cum e sunt mândru de el. Şi vreau să vă mulţumesc că aţi fost şi încă sunteţi interesaţi de toate bălăriile pe care le scriu mai ales când sunt din nou conştient (şi ruşinat) că gramatica mea lasă de dorit.
     Sper doar ca în curând să pot să vă delectez cu poveşti mai de soi, imagini mai grăitoare, şi o gramatică mai curată. Until then be well!