Sunday 5 October 2014

De pe la munca

Niciodată nu am vrut să devin omul ăla plictisitor care vorbeşte numai despre muncă, gen i s-au rupt blugii colegii X sau colegul Y a zis despre cutărică că e incompetent etc. Dar azi trebuie să fac o excepţie. Din păcate serviciul meu aicea în Canada e de aşa natură încât îţi petreci mai mult timp cu colegii de la muncă decât cu familia. Când tot universul tău orbitează în jurul unui singur lucru cum reuşeşti să vezi peste acest pavilion, frumuseţile de afară?
În România mergeam cu fratele meu după marfă, discutam cu agenţi, cu fetele de la magazin, cu clienţi, ne întâlneam cu prieteni la cafele prin oraş în timp ce îi ziceam marelui boss că suntem la marfă. Era un job dinamic, plin de imprevizibil căci mereu se întâmpla câte ceva: ba se strică vreun frigider ba îţi venea vreun control prin vizită ba aveai vreun client turmentat. Ba vreo colegă răzbunătoare îţi turna o sticlă de apă în cap, retribuţie pentru un pahar nevinovat etc. Până şi inventarele erau fun mai ales când monotonia număratului era întreruptă de bomboane ce cădeau "accidental" în capul colegelor. Colege care nu aveau nici un respect pentru autoritatea "bossului" şi se răzbunau îndoit pentru fiecare "accident" provocat de mine.
În schimb aicea, în Canada, mereu aceeaşi 5 oameni timp de 9 ore jumate pe zi, acelaşi cadru, mereu aceleaşi conversaţii, plictiseală. Totuşi în această perioadă, plictiseala zilnică a fost mai scurtă deoarece vremea frumoasă din această toamnă a determinat clienţii noştri să fie mai activi. Mai ales că sezonul mai are puţin şi se termină deci toată lumea a tras tare. Şi astfel am ajuns la concluzia că mie chiar îmi place să muncesc, trece ziua mai repede. Desigur doar pentru că sunt în Canada nu înseamnă că m-am transformat peste noapte într-un "professional employee". Pe lângă faptul că am decorat biroul managerului cu "I love soccer!!!" şi "Number 1 soccer fan!" am mai modificat şi câteva transfere în paint cerând în loc de ţigle, samosas. Tot în ultima vreme superviser-ul meu a început să ia nişte cursuri aşa că m-am băgat şi eu partener de studiu. Contabilitatea de aici e un pic diferită de faţă de cea din România da merge după aceleaşi principi aşa că am fost capabil să o ajut cu temele. Acuma s-a apucat de un curs despre "business communication", deci face prezentări în power point aşa că am ajutat-o din nou. De ce vă spun asta? Pentru că ajutând superviser-ul cu temele ei mi sa deschis şi mie apetitul de a face ceva, de a mă provoca intelectual, de a pune bătrânul neuron la treabă. Am vorbit cu o cunoştinţă de aici care conduce un bridging program pentru Seneca college, din cercetările mele pe internet cică au un procentaj foarte bun (80%) de aţi găsi un job în industrie. Problema e că vine cu un "price tag" de 2500 CAD iar nu sunt sigur ce job o să obţin în domeniu. Până şi un simplu "clerk" care prelucrează actele pentru o firmă poate să zică că lucrează în finanţe. Dacă ar fi fost o şansă de 80% ca să obţin un job de 4k pe lună atunci aş fi sărit pe această oportunitate dar nu cred că ăsta e cazul. Iar programul în sine nu te învaţă nici un skill necesar pentru un job în domeniul financiar ci cum să obţii jobul respectiv, te învaţă aparent de networking şi te pune în contact cu oameni şi firme ce lucrează în domeniul respectiv, lucruri pe care eu consider că aş putea să le fac şi singurel. Cred că preţul programului e cam piperat şi nu mă refer numai în privinţa banilor, programul ar ţine 6 luni. 6 luni de 9 ore pe zi la muncă după care cursuri. Nu o să mai am nici o viaţă! Sunt împărţit între Da sau Nu, pierd oare o ocazie foarte bună? Ori arunc bani pe geam? Voi ce ziceţi? Ştiţi pe cineva care a urmat cursurile astea şi a avut succes cu ele? Se merită oare? Ah atâtea întrebări complicate pentru o Duminică atât de frumoasă!

2 comments:

Lavinia said...

In general programele astea scurte nu sunt prea grozave, mai ales intr-un domeniu unde sunt f multi cu diplome universitare, designations etc.
De asemenea experienta e mai importanta decat orice diploma, asa ca mai bine ai gasi jobul ala de clerk si apoi sa faci niste cursuri in paralel pe domeniu, pt ca invers e cam riscant.
Oricum nu-ti imagina ca vei avea un salariu de 4k pe luna cu cateva cursuri in domeniu, asta de regula e salariu de senior.

Tony said...

Asa ma gandeam si eu, daca ar fi fost atat de simplu toata lumea ar face acelasi lucru :)