Despre Canada, imigranti si cafenele arabesti

De la o vreme sunt bântuit de un sentiment ciudat, greu de descris. Simt că sunt undeva la o graniţă, ca râurile alea ce se întâlnesc în Amazon, unul negru, unul maro. Pe de o parte sunt 28 de ani de trăit în Constanţa, de cealaltă parte e prezentul, e Toronto. Stau în autobuz sau cafenele şi sunt lovit de acest simţământ puternic pe care aş putea să-l caracterizez ca fascinaţie combinată cu surprindere. Eram la Country Style cu Laurie ieri, la o masă apropiată câteva cupluri de afro-americani vorbeau o limbă străină foarte melodică. Atunci m-a lovit din nou sentimentul că nu aş fi văzut această imagine în Constanţa, fascinaţia că sunt într-o ţară pe care acum câteva luni o vedeam doar cu ochii imaginaţiei. Acum sunt obişnuit să văd chinezi, indieni, africani şi totuşi câteodată ca în acestă cafenea mă surprinde faptul că aceşti oameni sunt o realitate acuma şi nu doar feţe ciudate văzute la televizor sau prin ziare cum erau doar acum câteva luni.
Canada în sine e o realitate acuma, numai e un vis îndepărtat ci o realitate trăită şi simţită adânc. Acum fac parte din ea ca un peşte mic înotând într-un ocean şi câteodată acest peştişor realizează că a venit dintr-o baltă foarte îndepărtată. Că acest ocean care acum e acasă la început a fost doar ape necunoscute şi înfricoşătoare.
Vestea bună pentru cei ce doresc să imigreze aici e că în ciuda culorilor diferite de pe feţele lor, oamenii de aici nu sunt atât de diferiţi. Acum că iarna e pe terminate (da încă e iarnă aicea, mâine o să avem doar 3 grade) am început să fiu foarte solicitat la muncă aşa că am ajuns să văd cum se comportă oamenii în acest mediu. Pentru cei care au impresia că în afară chiar se munceşte pe brânci şi că nu există o secundă liberă de a respira îmi pare rău să vă dezamăgesc da nu e aşa. Poate cei ce lucrează la Tim Hortons, Wallmart sau bănci aglomerate muncesc non stop dar nu e cu nimic diferit faţă de oamenii ce muncesc în Carefour sau alte lanţuri de magazine din România. Da pentru oameni ce lucrează la alte firme cu mai puţin trafic nu e numai muncă pe brânci. Într-adevăr acum în plin sezon am mai puţin timp disponibil pentru a scrie şi a citi dar nu am motive să mă plâng.
Dacă aveţi impresia că firmele de pe aici sunt ca în filme, din nou e o impresie greşită. Oamenii sunt cei ce fac firmele şi oamenii aicea sunt ca şi cei din România. Uni sunt leneşi, alţi sunt harnici, uni mai deştepţi decât alţi. Ai angajaţi indiferenţi sau angajaţi care fac prăjituri pentru echipă în fiecare luni ca să înceapă săptămâna cu un zâmbet. E ca vorba aia din bătrâni că omul sfinţeşte locul şi aşa este şi în Canada. La o frizerie chinezească unde tunsul e 6 dolari o să vezi păr pe covorul de la intrare şi mizerie peste tot. La o cafenea arăbească din Scarborough unde am fost azi, mobila este probabil culeasă de pe stradă unde oamenii îşi lasă vechiturile ca să fie aruncate. Parchetul e plin de găuri negre provocate de tutunul ce a căzut din narghilele şi cafeaua mea a venit într-un ibric ce a văzut câţiva ani buni de folosinţă. Totuşi am fost servit de patron, am primit o ceaşcă în care să mi pun cafeaua şi cei câţiva tineri arabi care fumau din narghilea dădeau un aer aparte cafenelei şi nu mă refer doar la atmosferă.
Aceste poze care le am făcut într-o scurtă plimbare azi arată o imagine similară României, nu sunt zgârie nori în cartierul meu. Nu sunt monumente de sticlă şi oţel al arhitecturi moderne ci doar un liceu ce poate să fie la fel de bine şi în România, un parc normal, gunoaie pe stradă. Şi totuşi sunt atâţia oamenii ce doresc să vină aici să trăiască în acest loc. Sute de mii de oameni împachetaţi ca nişte sardine în avioane imense aterizează în fiecare an în acest loc. De Ce?

Poate pentru că sunt nişte visători ce visează la o ţară unde să poată trăi mai bine. Poate sunt exploratori ce doresc să exploreze lumea nouă. Poate vor să fugă de un trecut neplăcut sau doresc să se reinventeze sau să şi descopere potenţialul. Acest întreg continent e plin de imigranţi. E o minune că această societate plină de oameni albi, negri, galbeni şi maro reuşeşte nu numai să supravieţuiască ci să prospere. Că atâţia oameni cu rădăcini în culturi diferite reuşesc să colaboreze şi să construiască împreună. Probabil se trage de la multitudinea regulilor ce trebuiesc respectate, ce sunt respectate cu sfinţenie nu ca în ţările de unde imigranţii provin. Probabil sătui de corupţia şi de neajunsurile ţărilor de baştină, imigranţii sunt primi în a respecta regulile Canadei. Eu personal am auzit că în general canadieni sunt politicoşi aşa că am încercat să fiu cât mai politicos, să mă integrez să nu fiu un "outsider"
E greu pentru un imigrant să şi sorteze sentimentele faţă de ţara mamă şi ţara în care trăieşte. Tot timpul o să existe comparaţii între cele două şi de fiecare dată o să avem poziţii diferite. Sunt european deci exotic, vin dintr-un loc cu cafenele şic unde oamenii ştiu să trăiască şi să aprecieze viaţa. Îmi place această caracterizare. Sunt român vin dintr-o ţară unde corupţia a distrus o naţiune, unde câţiva indivizi condamnă o ţară la sărăcie şi mizerie, provin dintr-un popor ce s-a dat deja bătut. Acum nu-mi mai place. Trăiesc în Canada îmi beau grăbit cafeaua în cartoane şi mă plimb toată ziua cu autobuzul, mă uit pe geam la case plictisitoare şi simt că trăiesc doar pentru weekend. Trăiesc în Canada deci pot să mă urc într-un roller coaster să fiu la 200 de metri în aer, pot să mă duc la spectacole de comedie şi să mă holbez la CN tower.
Am traversat un ocean, mi-am făcut bârlogul pe alt continent. Simt că e impresionant, că am avut nevoie de curaj să las totul în spate şi să pornesc pe acest drum şi totuşi dacă e atât de impresionant cum de atâţia oameni fac acelaşi pas? Mi-am pus multe întrebări azi şi simt că în fiecare zi Canada o să ridice alte întrebări dar e târziu acum, gheaţa mi se topeşte în pahar şi cina pregătită de Laurie miroase divin.

O cafea buna

După 8 luni în Canada am reuşit în sfârşit să beau o băutură servită frumos într-o ceaşcă şi nu într-un pahar mizerabil de hârtie. Acest lucru a avut o asemenea importanţă pentru mine încât m-am simţit dator de a vă împărtăşi fericirea mea. Am găsit în sfârşit un local în Canada unde eşti servit exact ca în România! Băuturile vin în ceşti, pliculeţele de zahăr aranjate într-un coşuleţ frumos. Ospătăriţe care vin şi îţi i-au comanda, care chiar vin şi te servesc. Decor frumos pentru a crea cât de cât o atmosferă plăcută. Doar canapele confortabile din cafenele noastre mai lipseau şi m-aş fi simţit ca în Constanţa.
Aviz noilor imigranţi, în Toronto nu sunt prea multe cafenele în stilul celor din România. Nume ca Burbon, Cremă, Beta, Cazemata nu sunt prezente aici. De fapt singura cafenea din Constanţa care e prezentă şi în Toronto este McCafe. Aici cafenele ca şi majoritatea restaurantelor sunt în regimul fast food. Te aşezi la o coadă ca să ţi comanzi cafeaua, îţi ridici comanda pe o tavă de cantină, te aşezi la o masă mică unde tava d-abia încape, pe un scaun mic de îţi găzduieşte doar juma de cur şi îţi consumi cafeluţa într-o hărmălaie îngrozitoare. În plus mai trebuie să faci faţă şi privirilor răutăcioase a clienţilor care nu au loc să se aşeze şi aşteaptă nerăbdători să ţi consumi cafeaua ca să ţi ia masa. Şi desigur cafeaua este execrabilă comparată cu fortuna roşie. Sau poate că ambianţă de rahat strică gustul cafelei, încă nu m-am decis. Ideea este că aici oriunde te duci vezi numai lanţuri de cafenele gen Tim Hortons, Starbucks, McCafe, Coffe Time etc. Nu există o cafenea decentă în tot Scarborough ul. Şi apropo McDonalds urile din România sunt de 1000 mai confortabile şi curate decât cele de aici.
Dar aşa e în Toronto, toată lumea grăbită şi eficientă. Nici un efort depus pentru confort, ambianţă sau plăcere. O cafea în Constanta poate să fie o adevărată experienţă. Poţi sta la o terasă, la aer proaspăt cu vedere spre mare sau înăuntru la căldurică tolănit pe canapele de piele. Te duci în mall şi ai o mie de cafenele care mai de care mai fiţoase care se întrec în oferte numai ca să le treci pragul. Te plimbi prin mall, îţi faci cumpărăturile te aşezi frumos la o cafea sau un ceai, prinzi din nou puteri şi o iei de la capăt. Aici mallurile sunt de evitat. Eu personal nu pot să rezist mai mult de juma de oră într-un shopping center din Toronto. Aglomeraţie infernală de simt că înot într-o mare de oameni, gălăgie de plec mereu cu durere de cap, mirosuri ciudate, copii gălăgioşi ce intră în tine fără nici un stres. E o experienţă pe care eu cel puţin nu o să o mai repet. Am fost de 2 ori în Scarborough town centre şi mi-a pierit cheful de a mai călca pe acolo. A doua oară, fiind mai înţelept, am intrat într-un restaurant unde gălăgia mall-ului nu era prezentă unde am putut să stau jos şi să consum o masă delicioasă cu Laurie fără nici un stres. Prima vizită a fost în schimb oribilă! Nu văzusem în viaţa mea atâţia oameni la un loc. Nici unul într-o stare de repaus, toţi mişcându-se în jurul tău, ignoranţi la oameni din jur lor, uitându-se la magazine, îmbrâncindu-se unul pe altul din neatenţie. Atunci ne-am decis să bem o cafea în mall. Cea mai proastă decizie din viaţa mea. A trebuit să îmi car băutura la o masă minusculă care tocmai ce se eliberase. Jonglând 5 săcoşi cu cumpărături şi băutura fierbinte care era desigur într-un pahar de carton. Făcându-mă cât mai mic ca să am loc pe scaun şi ca să evit oameni ce se plimbau fără nici un stres în jurul meu. Aici nu ai geamuri care să te despartă de cumpărătorii grăbiţi şi zgomotele lor. Eşti aşezat pe o insuliţă exact în mijlocul lor. Mult noroc încercând să ai o conversaţie decentă în care să nu ţipi ca să te faci auzit. Şi în ciuda condiţiilor mizere toate localurile lor sunt pline până la refuz. Cum reuşesc canadienii să stea mai mult de 5 minute în cafenele astea chiar nu ştiu. Poate pentru că nu ştiu că există şi mai bine. Altfel nu-mi explic de ce un popor întreg frecventează Tim Hortons sau Starbucks.
Văzusem într-o conversaţie pe facebook că Starbucks ar dori să vină şi în România. Dragi concetăţeni fac apel la omenia voastră să nu lăsaţi aşa ceva să se întâmple. Şi dacă e să se întâmple încercaţi să evitaţi pe cât posibil localul. Nu lăsaţi cafenele noastre cochete să dispară din cauza unor lanţuri comerciale care o să vă servească rahat şi o să-l numească cafea. Spuneţi NU paharelor de carton şi respectaţi-vă: serviţi-vă cafeaua în ceşti. Eu în sfârşit am găsit o cafenea cochetă în Toronto care îmi place. Duminica asta am dat un Google search: “European type cafe în Scarborough” şi al doilea rezultat în căutarea mea a fost Gerhard's cafe. Amplasată aproape de Ellesmere şi Bellamy această cafenea/cofetărie serveşte ceai, cafea şi cappucino pe lângă deserturile minunate făcute în atelierul propriu. Cu personal capabil, ambianţă plăcută, deserturi minunate şi preţuri rezonabile acest local a intrat direct pe locul numărul 1 în topul localurilor de acest gen. Nu că ar fi cine ştie ce competiţie. Eu eram deja vândut când când o domnişoară mi-a adus băutura într-o ceaşcă. Laurie şi Janice au fost încântate de ceaiul lor organic iar eu am fost transportat în al nouălea cer devorând o felie de tort şi delectându-mă cu un cappucino perfect. Singura problemă cu acest local a fost lipsa spaţiului. Ca peste tot în Toronto, mese minuscule, scaune şi mai mici şi mereu 20 de oameni în 3 metri pătraţi. În rest toate bune şi frumoase, nu am regretat deloc cei 17 dolari cheltuiţi în local şi am de gând să-l frecventez din nou în ciuda faptului că e destul de departe.
Dacă ştiţi cumva şi alte localuri unde o cafea se poate servi cu un pic de rafinament în Toronto nu fiţi egoişti share the knowledge ca să beneficiem şi noi. Poate uni dintre voi consideraţi că dramatizez un pic importanţa unei cafele servită în ceaşcă, vă înşelaţi. O cafea bună, servită impecabil, poate schimba lumea. Eu personal d-abia aştept să mă întorc în Constanta, vara asta, să mă bucur de o cafea bună. Mai ales că patronii de la “Onix Center” şi “Cazemata” au promis să mă îndoape cu cafea pentru toată durata vizitei pentru această mică reclamă “ascunsă” pe care le am făcuto.