De la o vreme sunt bântuit de un sentiment ciudat, greu de descris. Simt că sunt undeva la o graniţă, ca râurile alea ce se întâlnesc în Amazon, unul negru, unul maro. Pe de o parte sunt 28 de ani de trăit în Constanţa, de cealaltă parte e prezentul, e Toronto. Stau în autobuz sau cafenele şi sunt lovit de acest simţământ puternic pe care aş putea să-l caracterizez ca fascinaţie combinată cu surprindere. Eram la Country Style cu Laurie ieri, la o masă apropiată câteva cupluri de afro-americani vorbeau o limbă străină foarte melodică. Atunci m-a lovit din nou sentimentul că nu aş fi văzut această imagine în Constanţa, fascinaţia că sunt într-o ţară pe care acum câteva luni o vedeam doar cu ochii imaginaţiei. Acum sunt obişnuit să văd chinezi, indieni, africani şi totuşi câteodată ca în acestă cafenea mă surprinde faptul că aceşti oameni sunt o realitate acuma şi nu doar feţe ciudate văzute la televizor sau prin ziare cum erau doar acum câteva luni.
Canada în sine e o realitate acuma, numai e un vis îndepărtat ci o realitate trăită şi simţită adânc. Acum fac parte din ea ca un peşte mic înotând într-un ocean şi câteodată acest peştişor realizează că a venit dintr-o baltă foarte îndepărtată. Că acest ocean care acum e acasă la început a fost doar ape necunoscute şi înfricoşătoare.
Vestea bună pentru cei ce doresc să imigreze aici e că în ciuda culorilor diferite de pe feţele lor, oamenii de aici nu sunt atât de diferiţi. Acum că iarna e pe terminate (da încă e iarnă aicea, mâine o să avem doar 3 grade) am început să fiu foarte solicitat la muncă aşa că am ajuns să văd cum se comportă oamenii în acest mediu. Pentru cei care au impresia că în afară chiar se munceşte pe brânci şi că nu există o secundă liberă de a respira îmi pare rău să vă dezamăgesc da nu e aşa. Poate cei ce lucrează la Tim Hortons, Wallmart sau bănci aglomerate muncesc non stop dar nu e cu nimic diferit faţă de oamenii ce muncesc în Carefour sau alte lanţuri de magazine din România. Da pentru oameni ce lucrează la alte firme cu mai puţin trafic nu e numai muncă pe brânci. Într-adevăr acum în plin sezon am mai puţin timp disponibil pentru a scrie şi a citi dar nu am motive să mă plâng.
Dacă aveţi impresia că firmele de pe aici sunt ca în filme, din nou e o impresie greşită. Oamenii sunt cei ce fac firmele şi oamenii aicea sunt ca şi cei din România. Uni sunt leneşi, alţi sunt harnici, uni mai deştepţi decât alţi. Ai angajaţi indiferenţi sau angajaţi care fac prăjituri pentru echipă în fiecare luni ca să înceapă săptămâna cu un zâmbet. E ca vorba aia din bătrâni că omul sfinţeşte locul şi aşa este şi în Canada. La o frizerie chinezească unde tunsul e 6 dolari o să vezi păr pe covorul de la intrare şi mizerie peste tot. La o cafenea arăbească din Scarborough unde am fost azi, mobila este probabil culeasă de pe stradă unde oamenii îşi lasă vechiturile ca să fie aruncate. Parchetul e plin de găuri negre provocate de tutunul ce a căzut din narghilele şi cafeaua mea a venit într-un ibric ce a văzut câţiva ani buni de folosinţă. Totuşi am fost servit de patron, am primit o ceaşcă în care să mi pun cafeaua şi cei câţiva tineri arabi care fumau din narghilea dădeau un aer aparte cafenelei şi nu mă refer doar la atmosferă.
Aceste poze care le am făcut într-o scurtă plimbare azi arată o imagine similară României, nu sunt zgârie nori în cartierul meu. Nu sunt monumente de sticlă şi oţel al arhitecturi moderne ci doar un liceu ce poate să fie la fel de bine şi în România, un parc normal, gunoaie pe stradă. Şi totuşi sunt atâţia oamenii ce doresc să vină aici să trăiască în acest loc. Sute de mii de oameni împachetaţi ca nişte sardine în avioane imense aterizează în fiecare an în acest loc. De Ce?
Poate pentru că sunt nişte visători ce visează la o ţară unde să poată trăi mai bine. Poate sunt exploratori ce doresc să exploreze lumea nouă. Poate vor să fugă de un trecut neplăcut sau doresc să se reinventeze sau să şi descopere potenţialul. Acest întreg continent e plin de imigranţi. E o minune că această societate plină de oameni albi, negri, galbeni şi maro reuşeşte nu numai să supravieţuiască ci să prospere. Că atâţia oameni cu rădăcini în culturi diferite reuşesc să colaboreze şi să construiască împreună. Probabil se trage de la multitudinea regulilor ce trebuiesc respectate, ce sunt respectate cu sfinţenie nu ca în ţările de unde imigranţii provin. Probabil sătui de corupţia şi de neajunsurile ţărilor de baştină, imigranţii sunt primi în a respecta regulile Canadei. Eu personal am auzit că în general canadieni sunt politicoşi aşa că am încercat să fiu cât mai politicos, să mă integrez să nu fiu un "outsider"
E greu pentru un imigrant să şi sorteze sentimentele faţă de ţara mamă şi ţara în care trăieşte. Tot timpul o să existe comparaţii între cele două şi de fiecare dată o să avem poziţii diferite. Sunt european deci exotic, vin dintr-un loc cu cafenele şic unde oamenii ştiu să trăiască şi să aprecieze viaţa. Îmi place această caracterizare. Sunt român vin dintr-o ţară unde corupţia a distrus o naţiune, unde câţiva indivizi condamnă o ţară la sărăcie şi mizerie, provin dintr-un popor ce s-a dat deja bătut. Acum nu-mi mai place. Trăiesc în Canada îmi beau grăbit cafeaua în cartoane şi mă plimb toată ziua cu autobuzul, mă uit pe geam la case plictisitoare şi simt că trăiesc doar pentru weekend. Trăiesc în Canada deci pot să mă urc într-un roller coaster să fiu la 200 de metri în aer, pot să mă duc la spectacole de comedie şi să mă holbez la CN tower.
Am traversat un ocean, mi-am făcut bârlogul pe alt continent. Simt că e impresionant, că am avut nevoie de curaj să las totul în spate şi să pornesc pe acest drum şi totuşi dacă e atât de impresionant cum de atâţia oameni fac acelaşi pas? Mi-am pus multe întrebări azi şi simt că în fiecare zi Canada o să ridice alte întrebări dar e târziu acum, gheaţa mi se topeşte în pahar şi cina pregătită de Laurie miroase divin.
Canada în sine e o realitate acuma, numai e un vis îndepărtat ci o realitate trăită şi simţită adânc. Acum fac parte din ea ca un peşte mic înotând într-un ocean şi câteodată acest peştişor realizează că a venit dintr-o baltă foarte îndepărtată. Că acest ocean care acum e acasă la început a fost doar ape necunoscute şi înfricoşătoare.
Vestea bună pentru cei ce doresc să imigreze aici e că în ciuda culorilor diferite de pe feţele lor, oamenii de aici nu sunt atât de diferiţi. Acum că iarna e pe terminate (da încă e iarnă aicea, mâine o să avem doar 3 grade) am început să fiu foarte solicitat la muncă aşa că am ajuns să văd cum se comportă oamenii în acest mediu. Pentru cei care au impresia că în afară chiar se munceşte pe brânci şi că nu există o secundă liberă de a respira îmi pare rău să vă dezamăgesc da nu e aşa. Poate cei ce lucrează la Tim Hortons, Wallmart sau bănci aglomerate muncesc non stop dar nu e cu nimic diferit faţă de oamenii ce muncesc în Carefour sau alte lanţuri de magazine din România. Da pentru oameni ce lucrează la alte firme cu mai puţin trafic nu e numai muncă pe brânci. Într-adevăr acum în plin sezon am mai puţin timp disponibil pentru a scrie şi a citi dar nu am motive să mă plâng.
Dacă aveţi impresia că firmele de pe aici sunt ca în filme, din nou e o impresie greşită. Oamenii sunt cei ce fac firmele şi oamenii aicea sunt ca şi cei din România. Uni sunt leneşi, alţi sunt harnici, uni mai deştepţi decât alţi. Ai angajaţi indiferenţi sau angajaţi care fac prăjituri pentru echipă în fiecare luni ca să înceapă săptămâna cu un zâmbet. E ca vorba aia din bătrâni că omul sfinţeşte locul şi aşa este şi în Canada. La o frizerie chinezească unde tunsul e 6 dolari o să vezi păr pe covorul de la intrare şi mizerie peste tot. La o cafenea arăbească din Scarborough unde am fost azi, mobila este probabil culeasă de pe stradă unde oamenii îşi lasă vechiturile ca să fie aruncate. Parchetul e plin de găuri negre provocate de tutunul ce a căzut din narghilele şi cafeaua mea a venit într-un ibric ce a văzut câţiva ani buni de folosinţă. Totuşi am fost servit de patron, am primit o ceaşcă în care să mi pun cafeaua şi cei câţiva tineri arabi care fumau din narghilea dădeau un aer aparte cafenelei şi nu mă refer doar la atmosferă.
Aceste poze care le am făcut într-o scurtă plimbare azi arată o imagine similară României, nu sunt zgârie nori în cartierul meu. Nu sunt monumente de sticlă şi oţel al arhitecturi moderne ci doar un liceu ce poate să fie la fel de bine şi în România, un parc normal, gunoaie pe stradă. Şi totuşi sunt atâţia oamenii ce doresc să vină aici să trăiască în acest loc. Sute de mii de oameni împachetaţi ca nişte sardine în avioane imense aterizează în fiecare an în acest loc. De Ce?
E greu pentru un imigrant să şi sorteze sentimentele faţă de ţara mamă şi ţara în care trăieşte. Tot timpul o să existe comparaţii între cele două şi de fiecare dată o să avem poziţii diferite. Sunt european deci exotic, vin dintr-un loc cu cafenele şic unde oamenii ştiu să trăiască şi să aprecieze viaţa. Îmi place această caracterizare. Sunt român vin dintr-o ţară unde corupţia a distrus o naţiune, unde câţiva indivizi condamnă o ţară la sărăcie şi mizerie, provin dintr-un popor ce s-a dat deja bătut. Acum nu-mi mai place. Trăiesc în Canada îmi beau grăbit cafeaua în cartoane şi mă plimb toată ziua cu autobuzul, mă uit pe geam la case plictisitoare şi simt că trăiesc doar pentru weekend. Trăiesc în Canada deci pot să mă urc într-un roller coaster să fiu la 200 de metri în aer, pot să mă duc la spectacole de comedie şi să mă holbez la CN tower.
Am traversat un ocean, mi-am făcut bârlogul pe alt continent. Simt că e impresionant, că am avut nevoie de curaj să las totul în spate şi să pornesc pe acest drum şi totuşi dacă e atât de impresionant cum de atâţia oameni fac acelaşi pas? Mi-am pus multe întrebări azi şi simt că în fiecare zi Canada o să ridice alte întrebări dar e târziu acum, gheaţa mi se topeşte în pahar şi cina pregătită de Laurie miroase divin.
No comments:
Post a Comment