In trend: Să facem o Denunţare!

Dacă şi voi aveţi un cont de Facebook pe care îl vizitaţi plictisiţi la muncă ca şi mine atunci sunt sigur că aţi observat recent invazia asta de mesaje electorale şi provocări pe toţi pereţii prietenilor voştri. Ba te provoacă unu să pui poze cu desene animate sau să ţi torni gheaţă în cap. Ba te mai invită vreunul să te duci la miting pentru candidatul cutărică etc.
Şi eu m-am lăsat atras în această capcană a Facebook ului şi motivat de pasiunea prietenilor de pe mai sus numitul site am început să mă gândesc acerb la soarta României şi la ce e de făcut. Căci deşi membru al diasporei încă mă gândesc la patria mumă cu drag după cum sunt sigur vă gândiţi şi voi. E greu totuşi să găseşti o soluţie după atâţia ani de guvernare tiranică a unor partide. Căci drept vă spun au condus ăştia ţara ca un adolescent fiţos jucându-se cu portofelul părinţilor. Deci ce e de făcut? Să mergem la vot să schimbăm un ticălos cu un altul? O fi şi asta o soluţie, nu zic nu dar trebuie să mai aşteptăm ceva ani să vedem rezultate. Deci ce e de făcut? Asta dragilor a fost întrebarea ce mi-a stat pe creieri de când au început ăştia campania. Asta până ieri, când lovit de o puternică constipaţie m-am aşezat pe tron.
Adevărat grăiesc când vă declar că nu e loc mai potrivit să te gândeşti la politică şi politicieni decât buda. Vă spun cu mâna pe inimă că e ceva mistic despre ovalul ăsta de porţelan care îţi pune în mişcare sucurile, pe alea intestinale dar mai important pe cele creative. Şi uite aşa în timp ce expulzam răul şi inspiram binele am combinat în mintea mea politicul cu trendul provocărilor de pe Facebook după cum urmează.
Data viitoare când când o să vă aflaţi pe holul unui spital şi o asistentă o să vă şoptească imperativ să lăsaţi "ceva" şi pentru doamna doctor. Când în clasă, doamna profesoară o să ţi zică că ar trebui să îi cumperi cartea căci o să te "ajute" la notă. Când o funcţionară sclifosită îţi explică cum puţină "atenţie" pune aparatul birocratic în mişcare. Când tovarăşul miliţian lungeşte vorba că tu "boul" să realizezi prin ce drame materiale trece el.
Atunci dragilor vă provoc să ţipaţi. Să ţipaţi ca din gură de şarpe următoarele: 'Haoleeeeeu! Nenorocita asta mă omoară. Săriţi lume că ticăloasa îmi cere şpagă.' Dacă în acele momente puteţi să şi arătaţi cu degeţelul persoana în cauză cu atât mai bine şi continuaţi pe ritmul ăsta:' Oameni buni săriţi! Hahalera asta vrea să i-a mâncarea de la gura copiilor mei. Lumeeee! Nenorocita (puteţi să adăugaţi şi numele persoanei în cauză) cere şpagă să mă trateze.' Trebuie să menţineţi tonul până ce o mulţime alarmată se adună în jurul vostru sau persoana în cauză fuge ruşinată de la locul faptei. Pentru un efect sporit vă îndemn să urmăriţi showuri ca vacanţa mare şi să copiaţi de acolo mimica necesară dramatizării.
Ţin să vă atenţionez totuşi că această tactică este viabilă numai când alţi oameni sunt în jurul dumneavoastră. Cu cât mai mulţi cu atâta efectul este mai mare.Şi să nu vă fie ruşine să vă tăvăliţi un pic pe podeaua sau să vărsaţi câteva lacrimi. Orice e permis atâta timp cât cel în cauză se simte admonestat public pentru faptul că v-a cerut şpagă. Repetaţi ori de câte ori este necesar. Dacă persoana care v-a cerut şpagă este ascunsă într-un birou atunci este indicat ca la ieşirea din biroul matracucii, în faţa celor ce aşteaptă spăşiţi să intre, să cădeţi dramatic în genuchi şi să ţipaţi replicile mai sus menţionate. Dacă bateţi cu pumnii sau zgâriaţi cu unghiile uşa biroului cu atât mai bine.
Vă asigur dragi cititori că dacă 10% din populaţia României o să facă acest lucru scăpăm de fenomenul şpăgii în câteva luni. Dacă vă permite smart phone-ul să şi înregistraţi convorbirile cu cei în cauză când vă cer şpagă şi să punem şi pe youtube cu atât mai bine. Fac apel pe această cale să sharuiti mesajul acesta şi pe Facebook sau alte reţele sociale să vadă tot românul şi împreună să salvăm România. Nu vă uitaţi dragi cititori la faptul că această idee mi-a venit când eram pe budă, nu uitaţi că diamantele se găsesc în pământ. Şi dacă tot o să facem "o denunţare!" (aşa voi numii campania) eu zic să facem şi "o modestie" pe lângă că nu strică.

In trend: Politichie

Sunt confuz! Sau poate sunt doar deconectat. Sau poate nu mă mai interesează soarta României. Nu ştiu care e treaba da poate mă lămuriţi voi. Acum un an pe vremea asta am scris un articol plin de pasiune despre ziua României. Acel articol ca şi multe din acţiunile mele au fost inspirate din iubirea de ţară şi a oamenilor din jurul meu. Cu toţi am văzut mizeria de la noi din ţară, copii cerşind la intrarea în biserică, oameni mutilaţi cerşind prin intersecţii, gunoaie unde ar trebui să fie verdeaţă etc. Mie era şi frică să dau un ban la copiii străzilor că mă gândeam că o să ajungă la vreun burtos mustăcios cu ceafa de taur, burtos care ar putea să schilodească pe câţiva dintre copiii că să obţină factorul milei. Câţi copiii nu am văzut pe strada Atelierelor cerşind de la oameni numai ca să ducă banii la o ţigancă de vreo 300 de kile care îi vâra în sutien. Nu părea tanti că suferă de foame la câtă slănină avea pe ea. Aşa că mai cumpăram câte vreun şuberec sau o plăcintă cu brânză când vedeam pe câte unu mai amărât da bani nu le dădeam niciodată. Tocmai din cauza acestor mizerii de la noi am intrat în politică când aveam 16 ani, am intrat la liberali pentru că în doctrina liberală m-am regăsit. Din păcate atunci eram un idiot visător cum sunt şi acuma de altfel dar în proporţii mai moderate. Mă gândeam eu în naivitatea mea că o să schimb lumea, politica românească ar avea nevoie de un tânăr inteligent cu valorii morale aşa mi-am spus. În primii ani a fost frumos, mi-am făcut o mie de prieteni printre tineri şi chiar am început să urc scara ierarhică. Am fost pentru prima oară vice preşedinte la Junior League o organizaţie pentru simpatizanţii sub 18 ani ai partidului care nu puteau să fie membri. Organizaţie pe care am înfiinţat-o la Constanţa cu prietenii mei şi la care ar trebui să fi fost preşedinte dar am ales pe altcineva deoarece tatăl acelui cineva era membru în biroul municipal de seniori şi ne trebuia nişte “sprijin”.
Am fost şi membru al biroului municipal de tineret de două ori, odată numit şi odată ales. Am fost şi preşedintele organizaţiei de cartier Far, odată numit şi odată ales. Şi pentru vreo 2 luni am fost şi preşedintele organizaţiei judeţene Constanţa pentru partidul Forţa civică, asta până când am văzut că nu erau independenţi după cum se dădeau ci erau de fapt ai lui Băsescu. Dar am crescut şi m-am lăsat de politică spre marele regret al tatălui meu care şi în ziua de azi nu înţelege de ce m-am lăsat.
Răspunsul nu e unul greu de înţeles, am crescut în mocirla politicii româneşti şi am ajuns la concluzia că nu e de mine. Dacă printr-o performanţă aş reuşi să scot la iveală tot răul ce se ascunde în mine şi să devin cea mai rea versiune posibilă şi tot aş fi prea curat pentru politica românească. În atâţia ani cât am stat în partidul ăla nici odată nu s-a pus problema cum să ajutăm cetăţeanul. Liderii noştri niciodată nu au fost modele demne de urmat ci doar dezamăgiri. Odată în campanie candidatul nostru pentru poziţia de consilier la poarta 6, un doctor cu ceva popularitate în zonă, trebuia să viziteze o piaţă din poarta 6 şi să discute cu oamenii să vadă ce probleme au. Noi, tineretul, formam un fel de avangardă mergând la oameni şi dându-le nişte flyere cu mesajul partidului. Nu mai ţin minte care era conjunctura, o fi fost vremea proastă, sau ora nepotrivită da piaţă era slab populată şi după 10 minute de “campanie” candidatul nostru ne-a zis că numai are rost şi să mergem acasă. Sunt naiv recunosc, eu mă aşteptam ca pe lângă campanie omul chiar să şi dea interesul şi pentru oameni. Dar deoarece nu era destulă lume să-l vadă, candidatul nostru şi-a pierdut interesul de a sta de vorbă cu cei 3 vânzători din piaţă. Ăia nu aveau probleme.
Am văzut multe lucruri în PNL Constanţa, am văzut cum un întreg birou de la tineret a fost dizolvat şi în locul lor pus alt birou fără alegeri, fără un motiv “legal” după statutul partidului ci just because. Am văzut cum oameni pe care nu i-am văzut timp de 6 ani de zile la nici o întâlnire a biroului municipal de seniori, deveneau peste noapte preşedinţii biroului. Mi s-au dat şi mie listuţe cu cine trebuia să iasă la alegerile din cadrul partidului, listuţe cu nume pe care trebuia să le împart prietenilor mei, prieteni care reprezentau voturile pe care eu le controlăm. Şi numele meu a fost vehiculat pe o listuţă de asta şi aşa am ajuns să fiu membru în biroul municipal de tineret. Nu pentru că eram deştept şi frumos. Ci doar pentru că un membru de la seniori vroia să îi ofer informaţii despre ce făceau ăştia de la tineret la întâlnirile lor şi pentru că vroia să aibă propriul om acolo în birou. Şi eu am acceptat, pentru că vroiam să le fac în ciudă la tinerii din biroul municipal de tineret. Deoarece cu aceşti tineri au fost înlocuiţi pe nedrept toţi prietenii mei. Timp de doi ani m-am dus la întâlnirile biroului municipal doar să le fac în ciudă. Acum că mă uit înapoi regret decizia, nu ar fi trebuit să accept aşa ceva. Nu că aş fi spionat biroul municipal de tineret căci oricât de necopt aş fi fost la vremea respectivă nu aş fi făcut aşa ceva, ci pentru actul copilăresc în sine. Ar fi trebuit să mi fi dat demisia de atunci din partid. De fapt demisia ar fi trebuit să mi o dau când ni s-a prezentat la o întâlnire a biroului viitoarea alianţa DA. Toţi de la masă au zis DA, că ce bine şi ce frumos o să fie când ne aliem cu Base, eu am fost singurul împotrivă. Motivul însemnele PNL pe un perete cu lozinca “Prin noi înşine!” dedesubt.
Intenţiile partidului au fost mereu clare, să mai obţinem un post, să mai băgăm pe cineva în consiliu sau un primar printr-un sat din judeţ. Că aceşti reprezentanţi ai partidului o să schimbe lumea... vedeţi deci că eram un idiot. Un idiot mare cu degetele îngheţate pe pacheţele de Crăciun pe care le distribuiam prin sate uitate din judeţ ca să iasă cutărică primar, un idiot ce îşi pierdea zilele la partid punând felicitări cu semnătură candidatului în plicuri de paşti. Dar nu sunt supărat pe partid pentru asta eu sunt supărat pe mine căci am investit atâtea pentru nişte oameni ce nu merită. Cea mai mare atrocitate pe care am comis-o în numele partidului e când am votat cu PSD când erau în alianţă cu PNL ca să-l dea jos pe Base. Cum dracu m-am lăsat târât în asemenea hal încât am votat PSD? Cum dracu m-am lăsat târât în asemenea hal încât am votat PNL?
Oricum vă spun cu mâna pe inimă că nimeni din structurile de conducere PNL Constanţa nu o să vă merite vreodată votul. Nu zic nimic de restul organizaţilor din România pentru că nu am petrecut cu ei aproape 10 ani. Deci le dau the benefit of a doubt. Deşi dacă ne luăm după istoria recentă a României cam toţi candidaţii de azi au fost şi candidaţii de ieri şi doar vârful de lance s-a schimbat. Iar în afară de o mică categorie din populaţia României restul nu trăiesc bine. Din aceste motive nu o să mi pierd 5 ore din Duminica mea ca să merg din Scarborough până în downtown Toronto ca să votez. Mă doare fix în... dacă iese ori unul ori celalt.
Totuşi vreau să vă mulţumesc pe această cale tuturor Românilor care vă duceţi la vot şi care vă sacrificaţi timpul şi energia pentru România. Vă mulţumesc că doriţi să schimbaţi această ţară în bine. Vă doresc succes din toată inima şi vă admir sincer pentru dragostea de ţară de care da-ţi dovadă şi să nu credeţi că există vreo urmă de ironie sau ipocrizie în mine când vă zic aceste lucruri. Doar pentru că eu numai cred nu înseamnă că nu vă admir pe voi ce încă nu v-aţi pierdut speranţa şi dacă într-adevăr reuşiţi să schimbaţi această ţară prin pasiunea şi devotamentul vostru o schimbaţi şi pentru mine. Şi în conformitate cu postarea mea de anul trecut promit solemn să mă duc la vot la alegerile parlamentare. Chiar dacă v-a trebui să votez cu vreun partid fără nume căci eu pe hoţii ăştia din PSD, PNL şi PDL numai pun ştampila.


EU cu el am votat!!!!

Cea mai mare slabiciune!

Nu ştiu cum s-a făcut aseară că am deschis eu, pentru prima oară în foarte multă vreme, tembelizorul. De obicei mă uit la televizor doar când aştept să se încarce vreo planşa la jocurile mele şi atunci arunc doar o privire fugară la showurile lui Laurie. Am văzut atâta dramă la Kardashians încât să mi ajungă pentru o viaţă. Noroc că m-a salvat toamna, au început ăştia să bage seriale bune. Dar după cum vă spuneam ieri am deschis şi eu tembelizorul la marea dezbatere pentru postul de primar al oraşului Toronto. O să vă scutesc de detalii pentru că sunt sigur că nu vă interesează. Eu m-am uitat pur şi simplu din curiozitate să văd şi eu o dezbatere la americani. Pentru cei ce nu ştiu, eu am fost odată tânăr şi naiv şi am crezut în naivitatea mea că pot schimba lumea în bine dacă mă înscriu într-un partid. Aşa că m-am înscris la liberali, pentru că toată viaţa m-am considerat un liberal în gândire. Asta şi faptul că taică-miu, liberal înrăit, îmi sponsoriza activităţile. Eu şi tovarăşii Alex & George mergeam la sediul partidului în weekend când nu aveam ore la liceu. Ne beam cafeaua cu tovarăşul Ramzi, fumam vreo 3 pachete de ţigări (sponsorizate de taică-miu fără cunoştinţa lui), jucam licitaţie şi după mai trăgeam şi o filozofală cu tovarăşul Traşcă. De fapt Cătălin nu filozofa el doar ne argumenta logic că el are dreptate şi noi nu şi din toţi oameni pe care i-am cunoscut el este probabil cel mai sincer dintre toţi. De o sinceritate de aia dură că dacă zici vreo prostie o să ţi zică în faţă. Nu pentru că vrea să te insulte ci pentru că vrea să te schimbi şi deşi nu am vorbit cu el de câţiva ani tot timpul o să-l consider unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am deşi nu m-a iertat nici măcar odată.
Dar deviez, asta e problema cu “memory lane” te duce pe alte cărări. De fapt ce vroiam să zic e că trecutul meu politic a alimentat curiozitatea de aseară. Aşa că mi-am belit şi eu ochii la candidaţi cum îşi aruncau cifre şi “facts” de la unu la altul. Dar partea care pe mine m-a marcat cel mai mult din toată dezbaterea a fos când la un moment dat moderatorul le pune o întrebare dificilă. Dacă tot s-a vorbit de ce veţi face, de care vă sunt atuurile ce ar fi să ne ziceţi şi care vă este cea mai mare slăbiciune.
O întrebare extrem de pertinentă zic eu şi aşteptam cu sufletul la gură să aud răspunsul candidaţilor. Cine nu ar fi? Deja vedeam cu ochii minţii cum Doug zice că are o problemă cu controlatul gazelor intestinale în public. Şi Tory că îi place să şi exerseze râsul malefic în cabina de duş. Spre marea mea surpriză lucrurile nu au decurs exact după cum îmi închipuiam.
Primul a fost Doug care a zis ceva în genul: Cea mai mare slăbiciune a mea e pasiunea arzătoare pe care o am pentru acest oraş şi locuitorii săi. La această declaraţie până şi moderatorul, deşi omul profesionist, a ridicat o sprânceană. Cum e pasiunea un defect domnule Ford? Întreabă moderatorul pe un ton grav. Păi ştiţi pasiunea mea pentru locuitorii acestui oraş mă duce câteodată să fiu un pic emoţional, pentru că eu sunt atât de pasionat de Toronto şi pasionat în a salva banii cetăţenilor. 
Foarte departe de simfonia băşinilor pe care o întrezăream eu. Olivia Chow nu s-a lăsat nici ea mai prejos şi ea tot pasionată era dar nu neapărat despre locuitori. Ea era pasionată de cifre, de acele rapoarte ce conţin date importante despre oraşul ei mult iubit. Şi că ea e un pic maniaco obsesivă când vine vorba de a rezolva problemele oraşului. Moderatorul având deja experienţa Doug Ford nu s-a mai mirat şi de “slăbiciunea” lui Chow. Tory nici măcar nu a mai încercat să mascheze atuul în slăbiciune ci a trecut direct la promovarea calităţilor sale.
Inspirat de exemplul candidaţilor pentru primăria oraşului Toronto m-am decis să vă dezvălui, vouă cititorii mei fideli, cel mai mare defect al meu. Este Modestia. Da! Aţi văzut bine. Modestia...
Probabil vă întrebaţi cum e modestia un defect. Mulţi dintre voi, sunt sigur, trăiţi sub impresia că modestia e o calitate dar eu vă asigur că nu este nimic mai departe de adevăr. Luaţi-mă pe mine ca exemplu, eu sunt şi mereu am fost un modest. Întotdeauna m-am subapreciat punând pe alţii înaintea mea în ciuda faptului că eu sunt mai frumos, mai deştept şi nu în ultimul rând mai modest decât ceilalţi. Întotdeauna am fugit de glorie şi am lăsat pe alţii să se scalde în adoraţia semenilor mei când este clar că nimeni nu merită adoraţia lumii mai mult ca mine. Până şi voi cititorii mei suferiţi din cauza modestiei mele. Cum? Vă întrebaţi. Păi nu pot nici măcar să vă spun ce gusturi excelente aveţi din cauză că sunt prea modest.
Dar nu lăsaţi povara modestiei mele să vă afecteze aşa cum nu o las nici eu ci bucuraţi-vă în relevaţia că mâine va fi weekend şi o să aveţi timp de activităţi mai interesante decât să citiţi bălăriile mele.

De ziua ta draga Romanie!

Nu am vrut să scriu nimic iniţial despre ziua României. Unul din motivele principale este că am nişte sentimente foarte contradictoriii despre România şi desigur despre români. Dar citind câteva din blog urile româneşti pe care le urmăresc şi care au tratat subiectul în diferite forme m-am decis să împărtăşesc şi eu din gândurile mele despre muma ţară din perspectiva unui nou imigrant în Canada.
Eu am plecat din România nu împins de nevoi materiale ci din cu totul alte motive. Dacă aş fi stat în România aş fi avut un loc de muncă decent, asigurat în afacerea familiei şi probabil nu aş fi fost forţat să sparg pereţi falşi în construcţii pentru 9 dolari pe oră în altă ţară. Deci nu lipsa merindelor pe masă mă împinge pe mine să scriu acest articol. Eu sunt şi nu sunt mândru de ţara mea de baştină. Sunt mândru când văd tineri români la televizor câştigând medalii la olimpiade sau premiati de NASA pentru realizări academice. Sunt mândru când recunosc artişti români pe posturile de radio canadiene (deşi nu sunt neapărat fanul lor).
Din păcate asta nu înseamnă că sunt mândru când văd un popor înfrânt. Nu sunt mândru când bătrânii noştri sunt puşi să aleagă între mâncarea de zi cu zi şi medicamentele de care au nevoie. Nu sunt mândru când toată populaţia unei ţări trebuie să dea sau să primească mită într-un fel sau altul. Nu sunt mândru de o ţară care te forţează să fi “şmecher” ca să supravieţuieşti. O ţară unde omul trebuie să înveţe cum să păcălească sistemul ca să aibă succes.
Şi nu sunt de acord cu “Politicienii sunt de vină”. Dacă cineva îşi bagă mâna în buzunarul tău în autobuz îl plesneşti, ţipi după ajutor, nu te laşi jefuit fără să faci nimic. Dar ne am obişnuit să fim călcaţi în picioare de nişte oameni exact ca noi. Nişte oameni pe care îi facem răspunzători de soarta noastră dar dacă am avea şansa le-am lua locul şi le am urma exemplu. Şi poate suntem câţiva români decenţi din fire care nu am abuza de o funcţie. Dar asta nu ne iartă poate de cel mai mare păcat de care românii sunt răspunzători. Indolenţa! Suntem un popor care poate să vorbească şi 7 ore pe zi despre politichie şi clasa politică dar nu ne facem timp nici măcar 5 minute ca să votăm. "Nu avem cu cine vota!" O să ziceţi mulţi. Votaţi cu ecologişti cu partidul republican, cu nea Marin de la etajul 2. Votaţi cu un partid care ştiţi că nu a fost la putere deci care încă nu va furat. Să vedem ce o să zică marile noastre partide când o să piardă câteva scaune de senatori şi deputaţi. Dacă câteva autobuze o să influenţeze alegerile când 60% din români se prezintă la vot. Sau dacă UDMR o să obţină 5 %.
 Din fericire noi nu ne deranjăm pentru nimicuri ca alegerile. Suntem prea inteligenţi să ne irosim energia pentru a vota o schimbare. Doamne fereşte să ne comportăm ca nebunii din Canada, Grecia sau Franţa care chiar ies în stradă când nu le convine ceva. De ce să dârdăim în frig afară când putem să flămânzim şi să dârdâim de frig în casă?
Politicienii sunt de vină. Noi suntem curaţi ca lacrima, nu avem nici o responsabilitate. Nu este vina noastră că politicieni sunt corupţi. Chiar dacă am putea să îi schimbăm cu alţii şi pe aceia cu alţii noi. Chiar dacă am putea ieşi în stradă să protestăm împotriva legilor nedrepte şi să ne facem frustrările cunoscute. Nu este vina noastră. Politicienii ar trebui să fie toţi oameni de onoare şi să facă ce e drept şi corect fără ca noi să îi păzim. Canadienii şi francezii sunt nişte neîncrezători şi nişte huligani dar nu noi. Noi poporul român putem să mergem zambind 8 ani pe mâna PSD-ului încrezători în scuzele lui Năstase, Mitrea. "Suntem o economie de tranziţie!" Asta ne au zis timp de 8 ani. Câte "privatizări" dubioase s-au făcut oare în acei 8 ani după revoluţie? Nimeni nu ştie. Pentru că nimănui nu i-a păsat. După am crezut în democrato-liberali, PNL şi PDL. Şi ei ne-au zis "Criză" şi sub acest titlu au furat şi ei tot în 8 ani ce-a mai rămas de la PSD. Iar acum avem un guvern social-liberal cu un preşedinte democrat.
Vrem schimbare, vrem altă clasă politică dar nu putem să facem această schimbare în noi înşine. Când canadienii ies în stradă şi protestează că echipa lor de hochei preferată a pierdut noi stăm în casă când bătrâni ne mor de foame, boală sau frig. Când copiii noştri sunt omorâţi de câini comunitari. Când şpaga este un fenomen zilnic din viaţa noastră. Când străinii vin şi ne fură resursele naturale şi ne lasă otrăvurile.
Stăm în casă şi dăm vina pe politicieni. Iar canadienii un popor recunoscut pentru politeţea şi manierele deosebite distrug un oraş întreg pentru că au pierdut un meci de hochei.
Dar a fost ziua României. Şi cadou de ziua ei i-am scris un mic poem:
                                    Sărmană Românie
                                     Buchet de flori
                                     Îmi pare rău
                                     Căci cu spatele plecat
                                     Te am cedat la corbi