Canadian pride

 S-au terminat şi Jocurile Olimpice. Putin a reuşit să facă un spectacol magnific în această duminică care a lăsat totuşi foarte mulţi canadieni întristaţi. De ce întristaţi? Pentru că a semnalizat terminarea jocurilor olimpice şi după atâtea sentimente investite în echipa olimpică acum numai ştiu ce să facă cu ei înşişi. Eu personal nu mă uit la evenimentele sportive prea mult. Nu sunt un mare sportiv din fire dar am preferat mereu să dau Eu cu piciorul în mingie decât să mă uit la alţi. Aşa că în afara câtorva meciuri importante de fotbal şi a câtorva “highlights” din alte sporturi nu prea am urmărit canalele sportive. Totuşi indiferenţa mea a fost mereu întrecută de indiferenţa totală a lui Laurie. Care în prezenţa mea nu a urmărit niciodată vreun eveniment sportiv. Auzisem zvonuri că s-ar fi uitat din când în când la un meci de hochei dar am tratat aceste zvonuri ca şi pe apariţiile lui Big Foot, adică ca pe nişte aiureli totale. Şi apoi au venit JO şi lumea a înnebunit. “Go team Canada!” Se putea auzi şi vedea în toate reclamele de la televizor, radio, prin autobuze şi desigur pe buzele tuturor canadienilor. Dar nebunia totală venea de la Laurie, lipită în faţa televizorului uitându-se la doi inşi împingând o sanie. Ţipând prin casă de mama focului cu fiecare victorie a echipei canadiene. Uitându-se la evenimentele olimpice în reluare când a pierdut vreunul. Dorind să fi vizionat finala la hochei într-un bar sportiv. Mai trebuia să şi înjure echipa adversă şi era fanul perfect. Şi ca orice fan înrăit îi trebuia un tovarăş cu care să trăiască emoţiile puternice, cu care să discute evenimentele importante. Aşa că am fost ales by default să împărtăşesc performanţele sportive ale echipei Canadiene. A fost practic un voluntariat comunist unde nu am avut de ales. A trebuit să cedez calculatorul pentru televizor şi scaunul pentru canapea. O tranziţie pentru care Laurie s-a luptat mai mult decât echipa de hochei pentru aurul olimpic. Eu abia mă uitam la meciurile naţionalei de fotbal a României şi acum trebuia să mă uit la nişte canadieni dându-se cu sania? Şi ca dovadă a faptului că femeia e mai încăpăţânată ca bărbatul m-am trezit pe canapea urmărindu-i pe Tessa şi Scott dându-se cu patinele. Suferind că am luat doar argintul. Şi dacă Laurie e o doamnă şi nu înjură nu pot să zic acelaşi lucru şi despre mine. Să zicem doar că “Screw you Americans!” a fost în categoria uşoară a comentarilor mele. Clar americanii au fost mâna în mână cu ruşii. Putin probabil a primit dreptul să invadeze vreo ţară necunoscută doar ca americanii să câştige în defavoarea canadienilor. Injustiţie şi nu altceva!
Ne am luat totuşi revanşa la hochei unde conduşi cu 2 – 0 în ultima repriză, echipa feminină de hochei a reuşit să le dea 2 boabe americanilor trimiţând meciul în prelungiri unde i-am înfrânt decisiv. În acest moment politeţea canadienilor a ieşit la iveală. Laurie fiind fericită pentru canadieni dar tristă pentru vecinele de la sud care erau în lacrimi. Eu desigur încă nu mi am însuşit politeţea canadiană aşa că eram încă în modul “Screw you Americans!” Deşi undeva în inima mea mică de Grinch simţeam şi eu un strop de compătimire pentru doamnele americane. Mai ales că televiziunea asta ticăloasă, arăta când o jucătoare canadiancă fericită că a câştigat aurul când o americancă în lacrimi că la pierdut. La masculin a fost mai uşor să ne bucurăm de victoria canadiană. Bărbaţii aparent nu trezesc aceleaşi emoţii ca şi femeile. Şi după un 3 – 0 convingător în faţa suedezilor era clar cine merita medalia de aur. Go team Canada!
Din păcate duminică totul a luat sfârşit. Drapelul olimpic a schimbat mâinile ruseşti cu cele coreene într-o ceremonie incredibilă ce a inclus un circ, un balet şi o mulţime de piane. Deşi spectacolul oferit de ruşi a meritat toate bilioanele cheltuite de Putin a lăsat un gust amar canadienilor care au pierdut un motiv să şi manifeste mândria naţională. Şi dacă canadienii sunt mândri de ceva apoi este de faptul că sunt canadieni. Orice prilej de a fi mândri de acest fapt este îmbrăţişat cu căldură şi este foarte molipsitor. Până şi imigrantul de 7 luni care vă scrie aceste rânduri a fost mândru de performanţele echipei canadiene de parcă au fost toţi născuţi pe plaiurile mioritice şi imigraţi aici. Dar totul are un sfârşit până şi noua mea pasiune pentru sport. Aşa că mi am petrecut seara de duminică pregătindu-mă pentru o nouă săptămână de muncă frenezia jocurilor olimpice deja în spatele meu.

Despre plictiseala

Mă omoară plictiseala. Lucrurile îmi merg prea bine în Canada numai e deloc palpitant. Mă simt ca Cezar am venit am văzut şi am cucerit. Numai că la mine cucerirea e pe doar 14 dolari pe oră. S-a dus şi incertitudinea zilei de mâine, am deja 3 luni la noul job. S-a dus şi explorarea, munca şi iarna îmi mănâncă toată energia şi cheful. Fiecare zi e o clonă a zilei de ieri. Mă trezesc, mănânc nişte waffelsi albaştri, mă îmbrac, îngheţ în staţia de autobuz. Aproape alerg vreo 3 staţi până la locul de muncă. Citesc, muncesc, beau 3 cafele, citesc, i-au pauza de masă, citesc, i-au pauză de la citit şi muncesc un pic. Îngheţ din nou. Ajung acasă mă dezgheţ şi petrec câteva ore minunate cu Laurie. După care mă duc la somn şi repetare.
Poate iarna e de vină, numai e vremea plimbărilor lungi prin străzile Toronto-ului. Nimic nou de văzut, de experimentat. Rutina! Singurele momente palpitante oferite de către nebunii din autobuz. Nici să scriu nu prea mai îmi vine. Nici o idee nu îmi mai pare bună. Îmi simt mintea leneşă, creativitatea sufocată. Noroc cu Laurie, ea transformă iarna în primăvară. Din păcate orele petrecute cu ea sunt prea puţine iar weekendul încă departe.
A nu se crede că mă plâng, pur şi simplu sunt plictisit de iarna canadiană. Vreau primăvară, vreau verde în copaci, vreau soarele să mă încălzească. Vreau să alerg din nou cu Laurie. M-am săturat să stau mereu în casă, singurele expediţii fiind spre Food Basic pentru cumpărăturile de zi cu zi. Norocul meu e că Laurie a primit un gift card pentru “second city” aşa că va fi măcar o seară interesantă în viitorul apropiat. Până atunci trebuie să îndur acelaşi peisaj alb, acelaşi frig, aceeaşi plictiseală. Măcar Canadieni sunt fericiţi că e sezonul de hochei, au la ce să se uite. Eu încă nu am urmărit un meci de hochei. Nici în România nu prea eram pasionat de sport. Mă mai uităm la câte un meci de fotbal cu băieţi ca să fiu în rând cu lumea. Un prieten m-a întrebat pe Facebook dacă m-am dus la meciul lui Bute ţinut în Toronto. Sincer nici nu ştiam că boxează. Nici acum nu ştiu dacă a câştigat sau a pierdut.
Îmi petrec serile vizionând filme, deja am văzut tot ce 2013 a avut de oferit, în afară de Killing season cu Robert de Niro şi John Travolta nu recomand nimic. Citesc foarte mult. O activitate numai bună de omorât plictiseala în această iarnă urâtă. Mica mea bibliotecă din Canada, care număra la început doar cele două volume din Gai-Jin aduse din România, a ajuns acum la un număr destul de măricel. Toate cărţile fiind deja citite. Sper sâmbăta asta să găsesc şi restul de 5 volume din Wheel of Time la Salvation Army altfel sunt în pericol să le comand online şi să plătesc mai mult de 4 dolari pentru 5 cărţi doar ca să termin seria. Încă nu îmi vine să cred că seria are 14 volume. Sper pe lângă să mai găsesc şi alte titluri interesante. Îmi doresc din tot sufletul să găsesc varianta în engleză a Shogunului sau alte opere clasice. Bibliotecă din Salvation army e prea dominată de genul Fantasy ca să fie pe gustul meu. Star Trek şi Star Wars pe toate rafturile. Acum mai nou am văzut că au început să scrie cărţi şi după jocuri. Am rămas surprins să văd că există şi o carte după World of Warcraft.
Prima iarnă în Canada şi a trebuit să fie prima iarnă cu “arctic blasts” şi “ice storms” din istoria recentă a Canadei. Din fericire a mai rămas doar o lună până la primăvară. Nu că mi fac iluzii că martie nu o să fie la fel de friguroasă ca şi lunile de iarnă dar măcar o să fie mai multă lumină. Până atunci mă voi strădui să înving pana de idei şi să menţin blog-ul alive. Nu că mă aştept să scriu vreo bijuterie literară dar măcar îmi mai omoară timpul şi mai forţează mintea să lucreze. Aşa ca o să vă urez la toţi un canadian “stay warm” şi sper să ne revedem cât mai curând.