În ultima vreme am fost cam ocupat la muncă aşa că nu prea am mai avut timp să mai scriu nimic lucru pe care m-am decis azi să-l rectific. O lipsă de comunicare plus un client indecis mi-a ocupat ultimele două zile la job. Când am plecat din România aveam o viziune despre America corporatistă. În mintea mea existau companii imense ce funcţionau eficient ca un ceas elveţian. Şi când m-am angajat sincer aveam emoţii gândindu-mă că poate nu o să mă integrez în acel ceas elveţian. Că poate nu o să fiu destul de bun, că nu o să mă adaptez cerinţelor. Să zicem doar că după câteva luni aici am realizat că m-am înşelat în toate privinţele. Şi sunt foarte fericit în această privinţă. Mai ales că deşi am sărit dintr-o ţară în alta fără nici un plan, deşi mi-am asumat o mie şi una de riscuri venind în Canada nu sunt un tip tocmai curajos. Când cineva îşi întinde mâna să obţină ceva fără de care nu poa să trăiască nu se numeşte curaj ci doar supravieţuire.
În România am muncit doar pentru afacerea familiei, singurul job în afara afaceri familiei a fost un umil post de asistent universitar la facultatea Tomis şi acela fiind doar part time. Aşa că aveam emoţii să muncesc full time pentru altcineva pentru prima oară. La asta adăugând faptul că jobul e într-o altă ţară şi vă puteţi imagina că nu am fost imaginea calmului absolut în acea primă zi de muncă. Totuşi am greşit în estimările mele iniţiale. Nu există nici un ceas elveţian în Canada. Sau dacă există eu nu l-am întâlnit până acum. Oamenii sunt ca şi în România, plictisiţi şi fără chef de muncă, susceptibili greşelilor şi micilor meschineri. Singura diferenţă pe care eu o văd este doar că aici funcţionari publici sunt mai amabili şi nu te tratează ca şi cum ei ar fi Baiazid Pasă şi tu doar un amărât de sclav cerşind să le pupi papucul. În rest acelaşi profesionalism din firmele private din România se întâlneşte şi în Canada.
Eu personal sar la fiecare ocazie de a face ceva în plus. Şi nu pentru că altfel nu aş face nimic. Ci pentru că eu chiar vreau să muncesc. Doar aşa şi înveţi. Practice makes perfect. Nu că eu îmi doresc neapărat să fiu funcţionarul perfect. În nici un caz la salariul care îl primesc. Iar dacă ajung “employee of the month” nu o să fie nici o bonificaţie. Mă străduiesc să fac o treabă cât mai bună pentru că am nevoie de canadian experience. Deşi angajaţi sunt la fel peste tot regulile nu sunt. De la “small talk” la formulele canadiene de conversaţie totul trebuie învăţat. Şi cu cât învăţ mai repede cu atât o să mi fie viaţa mai uşoară. Mai puţine greşeli înseamnă mai puţine frustrări. Mai multă experienţă înseamnă mai multă independenţă. Şi când o să vânez acel viitor post de vis o să o fac cu încrederea ce vine din experienţă. Şi poate un pic şi pentru satisfacţia profesională deşi chiar nu îmi imaginam că sunt genul.
Azi de exemplu am făcut curăţenie la biroul meu. Am început să arunc din lucrurile fostului locatar şi să îmi personalizez un pic biroul. Să-l fac al meu. Mi-am pus o imagine cu cireşi în plină floare pe desktop pentru că sunt un mare fan al festivalului japonez “sakura” şi mi-am rearanjat din apărătura de birou. Dar cel mai important lucru este că am început să arunc din notiţele ce erau lipite peste tot. Acele notiţe care le faci atunci când eşti nesigur pe tine. Când ai nevoie să arunci un ochi pe ele ca să ţi mai aminteşti un pas, o procedură. Notiţe care la început îmi acopereau monitorul într-o ramă galbenă. Şi deşi încă sunt destule stickere pe biroul meu prezenţa lor acuma doar accentuează lipsa celorlalte pe care le am aruncat.
Simt că prin această curăţenie am trecut un prag. Numai sunt un imigrant fără experienţă canadiană ce depune sute de resume-uri pe internet. Ci un funcţionar eficient, prost plătit care deja visează la mai bine. Şi care a bifat un lucru de pe “the to do list”, experienţa canadiană. Căci până la urmă pe 17 februarie se vor face 4 luni de când muncesc în Canada.
În România am muncit doar pentru afacerea familiei, singurul job în afara afaceri familiei a fost un umil post de asistent universitar la facultatea Tomis şi acela fiind doar part time. Aşa că aveam emoţii să muncesc full time pentru altcineva pentru prima oară. La asta adăugând faptul că jobul e într-o altă ţară şi vă puteţi imagina că nu am fost imaginea calmului absolut în acea primă zi de muncă. Totuşi am greşit în estimările mele iniţiale. Nu există nici un ceas elveţian în Canada. Sau dacă există eu nu l-am întâlnit până acum. Oamenii sunt ca şi în România, plictisiţi şi fără chef de muncă, susceptibili greşelilor şi micilor meschineri. Singura diferenţă pe care eu o văd este doar că aici funcţionari publici sunt mai amabili şi nu te tratează ca şi cum ei ar fi Baiazid Pasă şi tu doar un amărât de sclav cerşind să le pupi papucul. În rest acelaşi profesionalism din firmele private din România se întâlneşte şi în Canada.
Eu personal sar la fiecare ocazie de a face ceva în plus. Şi nu pentru că altfel nu aş face nimic. Ci pentru că eu chiar vreau să muncesc. Doar aşa şi înveţi. Practice makes perfect. Nu că eu îmi doresc neapărat să fiu funcţionarul perfect. În nici un caz la salariul care îl primesc. Iar dacă ajung “employee of the month” nu o să fie nici o bonificaţie. Mă străduiesc să fac o treabă cât mai bună pentru că am nevoie de canadian experience. Deşi angajaţi sunt la fel peste tot regulile nu sunt. De la “small talk” la formulele canadiene de conversaţie totul trebuie învăţat. Şi cu cât învăţ mai repede cu atât o să mi fie viaţa mai uşoară. Mai puţine greşeli înseamnă mai puţine frustrări. Mai multă experienţă înseamnă mai multă independenţă. Şi când o să vânez acel viitor post de vis o să o fac cu încrederea ce vine din experienţă. Şi poate un pic şi pentru satisfacţia profesională deşi chiar nu îmi imaginam că sunt genul.
Azi de exemplu am făcut curăţenie la biroul meu. Am început să arunc din lucrurile fostului locatar şi să îmi personalizez un pic biroul. Să-l fac al meu. Mi-am pus o imagine cu cireşi în plină floare pe desktop pentru că sunt un mare fan al festivalului japonez “sakura” şi mi-am rearanjat din apărătura de birou. Dar cel mai important lucru este că am început să arunc din notiţele ce erau lipite peste tot. Acele notiţe care le faci atunci când eşti nesigur pe tine. Când ai nevoie să arunci un ochi pe ele ca să ţi mai aminteşti un pas, o procedură. Notiţe care la început îmi acopereau monitorul într-o ramă galbenă. Şi deşi încă sunt destule stickere pe biroul meu prezenţa lor acuma doar accentuează lipsa celorlalte pe care le am aruncat.
Simt că prin această curăţenie am trecut un prag. Numai sunt un imigrant fără experienţă canadiană ce depune sute de resume-uri pe internet. Ci un funcţionar eficient, prost plătit care deja visează la mai bine. Şi care a bifat un lucru de pe “the to do list”, experienţa canadiană. Căci până la urmă pe 17 februarie se vor face 4 luni de când muncesc în Canada.
No comments:
Post a Comment