De ale mele

În fiecare dimineaţă la cafeluţa mai arunc câte un ochii la “competiţie”. Adică la blog urile scrise de imigranţi români ca şi mine. Pe lângă faptul că citesc multe articole interesante mai învăţ şi foarte multe lucruri folositoare de la veterani. Am observat că de obicei când vine vorba despre Canada, imigranţi români se împart în două tabere. O tabără moderată care încearcă să prezinte cât mai real experienţele lor din Canada cu bune şi rele şi tabăra celor care urăsc Canada. Îmi voi da cu părerea şi o să speculez că nimeni nu vrea de fapt să laude Canada că nu cumva să cadă în tabăra celor care ridică Canada în slăvi. Până acum nu am văzut un apărător vehement al Canadei. Eu unu mă gândesc că dacă laud Canada şi zic că aici, cu salariul meu considerat mizerabil, fac în trei zile mai mult decât cineva pe salariu minim într-o lună în patria mamă, lumea mă va considera lăudăros. Sau poate un aiurit care nu vede că preţurile de aici sunt mai mari ca şi salariile. Sau că sunt deconectat de la realitate, viaţa de aici fiind mai costisitoare. Doamne fereşte să conving pe cineva cu articolele mele să imigreze în Canada şi să nu se descurce. M-aş simţi oribil să cred că am atras pe cineva cu vise false de bogăţie şi bunăstare doar ca să dea greş. Alt motiv pentru care nu vreau să laud Canada este că de fiecare dată când fac o comparaţie şi zic “e mai fain în Canada” înseamnă că dau în România şi deci şi în mine ca cetăţean al ei. Mai ales că eu nu dau vina pe politicieni pentru starea mizeră a României ci pe populaţia ei, din care fac şi eu parte. Totuşi realitatea crudă este că în ciuda tuturor defectelor sale, reale şi imaginare, Canada este deasupra României. E mai modernă. Viaţa e gândită aici pentru confort. Dar ca orice proces de gândire este supus erorilor. Da! Sunt de acord cu mulţi din bloggeri români. Pereţi lor falşi, ieftini, le permite să construiască rapid şi ieftin dar mie îmi e frică să mă sprijin pe ei de frică să nu îi distrug cumva. Medici de aici nu-ţi acordă atenţie. Sunt plătiţi după numărul de pacienţi aşa că le pasă doar să proceseze câţi mai mulţi nu să acorde servicii de calitate. Dentişti sunt nişte rechini în Canada. Preţurile sunt incredibil de mari pentru operaţi destul de simple. Iar etica lor e dispărută de mult. Cineva îmi povestea cum dentistul i-a scos toate măselele de minte în aceeaşi zi deşi nu erau stricate sau ieşite de sub gingie. Practic a supus acea persoană la o operaţie de care nu avea nevoie. Pur şi simplu a tăiat în carne vie, ia umflat toată faţa, doar că nu cumva clientul să şi le scoată la vreun alt dentist în viitor. Mă gândesc la următoarea vizită în România să fac şi câteva vizite pe la dentist. O tanti cumsecade care după fiecare extracţie mă păsuia o săptămână să mă recuperez după trauma îndurată. Nu mi ar prinde rău un pic de turism medical (practică din ce în ce mai populară pe aci).
Cu cât citesc mai multe articole de la imigranţi români îmi dau seama că sunt multe nisipuri mişcătoare în Canada. Acum înţeleg de ce uni imigranţi sunt recalcitranţi în a lăuda această ţară. Nimeni nu vrea să fie catalogat drept mincinos: “Laudă Canada ca să nu ne dăm seama că a făcut o greşeală plecând de aici” aşa că mulţi dăm în Canada că nu cumva să cădem în această categorie. Problema este că foarte mulţi din imigranţi români au uitat foarte multe despre România. Şi că indiferent cât de rea e Canada în ţara noastră e mai rău. Dar nostalgia amintirilor plăcute întunecă acest lucru. Vreau să vă cer vouă veteranilor din Canada un pic de indulgenţă. Aţi uitat foarte mulţi dintre voi mizeria de ţară din care venim. Eu sunt în Canada de 7 luni. Încă mă minunez de faptul că cineva să gândit la curul meu îngheţat şi a băgat căldură în scaunele de la autobuz. Sau că au aer condiţionat în ele. Îmi amintesc şi acum autobuzele de pe ruta 100 vara. Pline de turişti transpiraţi, înghesuiţi unu în altul, fără aer condiţionat să ventileze mirosurile grele venind de la subsuoara vecinului. Îmi amintesc cum aşteptam cu nerăbdare uşile autobuzului să se deschidă doar ca să mă răcorească un pic aerul generat. Ca să pot să i-au o gură de aer un pic mai proaspăt. Încă îmi amintesc cum stăteam iarna cu gecile pe noi în clasă. Degetele îngheţate încercând să facă pixul să meargă pe foaie. Cum mă uitam la caietul rece prin aburul propriei respiraţi. Îmi amintesc cum la facultate trebuia să cumperi manualul doamnei profesoare ca să treci cursul. Cum îmi rodeam unghiile în frustrare văzându-mă picat doar ca să plătesc taxa de reexaminare. Cum birocraţia de pe plaiurile mioritice părea un labirint mai întunecat ca cel din Creta şi populat de jivine mai lacome decât minotaurul lui Minos.
Înţeleg totuşi imigranţii români care sunt aici de mult timp. Între timp ei au evoluat, cea ce era odată minunăţie şi dovadă a civilizaţiei acum este normalitate. Nu poţi să lauzi cea ce tu vezi a fi normal şi de drept. Pe când lecţia de bază a economiei este că nevoile sunt nelimitate. Cu cât sunt mai bine satisfăcute cu atât evoluează şi se diversifică. Nevoile sunt nelimitate, resursele totuşi nu sunt. Veterani au standarde canadiene. Pentru cineva ca mine totuşi care încă are amintiri destul de proaspete din România trebuie să recunosc cu durere în suflet: Canada este cu câteva decenii peste România. Am citit despre exemplul unui inginer venit din nu ştiu ce ţară care aici nu a reuşit să se angajeze ca inginer şi a muncit la McDonalds pe un salariu mizer. Şi cum să întors în ţara de baştină pentru că acolo o ducea mai bine decât în Canada. Asemenea exemple sunt peste tot pe internet că lumea să nu creadă că aici curge lapte şi miere. Totuşi trebuie să mi pun întrebarea oare acest inginer reprezintă toţi imigranţi din Canada? Chiar toţi o ducem mai prost aici decât în ţara de baştină. Suntem toţi nefericiţi în Canada? Sau poate e mai rezonabil de crezut că acel inginer deşi mare inginer, de unde o fi venit, nu are alte calităţi necesare traiului de aici. Poate engleza lui era atât de limitată că nu s-a putut angaja inginer. Poate nu a ştiut să se adapteze regulilor de aici. Dar dacă acel inginer nu a reuşit mare lucru asta nu înseamnă că toţi suntem sortiţi eşecului. Am relatat într-o altă postare cum o tanti din Bulgaria a reuşit să ajungă un inginer de mediu aici în Canada deşi primul ei job a fost să cureţe nişte WC-uri industriale pentru 50 de dolari pe zi. Totul depinde de individ nu de ţară. Uni pot ajunge “mari” şi în Congo. Pentru mine imigrarea în Canada a fost un give & take. Am obţinut foarte mult din cea ce îmi doream din secunda în care am pus piciorul în Canada dar a trebuit să renunţ la foarte multe în schimb. Nu regret decizia mea. Nu curge lapte şi miere, nu sunt căţei cu covrigi în coadă (mai ales că nu e nici un câine maidanez pe aici) dar asta nu mi condiţionează fericirea şi nu face Canada mai rea că România.
Sper să nu mă înţelegeţi greşit. Nu vreau să judec pe nimeni. Cel puţin încerc să nu cad în această capcană. Am crezut întotdeauna că definiţia oricărui "lucru" este una personală. Trecut prin filtru personal de idei şi valori orice "lucru" va fi mereu văzut diferit pentru că oameni care îl analizează vor fi mereu diferiţi. Tocmai de acea această postare mi se adresează mie. Observ o tranziţie în mine ca imigrant. Trec pragul "noului venit" spre "veteran" şi sunt mai critic, un pic mai rău. Acum 7 luni când am aterizat îmi ziceam că o să fac orice. O să tai copaci în marile păduri canadiene dacă trebuie. Doar ca să ţin cu dinţi de visul meu de dorinţa mea. Acum mă plâng că frec menta la birou toată ziua în loc să mi număr binecuvântările. Uităm prea repede de unde venim şi de ce am plecat.
O să vă las acum, prea multă vorbă strică! (de ţinut minte când o să mă mai apuce "filozofia").Am şi uitat ce vroiam să spun când am început această postare. E vineri seară deja şi eu am ajuns acasă. Aşa că o să mi torn un pahar de vodcă să mă încălzesc sau cum zicea un prieten să omor nişte microbi. Ce naiba doar e weekend!