In vazduh!

     Una din marile plăceri ale zborului este puterea avionului de a reduce tot la statutul de punctuleţe. Câmpuri de grâu care înainte erau nişte fâşii mari de aur sunt reduse la nişte pătrăţele aurii, pădurii întregi transformate în nişte cerculeţe verzi presărate ici şi colo. Mari autostrăzi (asta se întâmpla în Polonia căci România nu are aşa ceva) reduse la statutul de aţă de papiotă. Totul împletindu-se într-un covor viu colorat. Şi deodată te vezi plutind în aer, cu norii aşezaţi acum la picioarele tale. Fiind o scenă ce ţi ia respiraţia.
     Desigur zborul meu peste ocean ar fi trebuit să aducă cu sine o imagine mai fermecătoare decât peisajul ce tocmai l-am descris. Această ar fi fost imaginea unor stewardese frumoase şi elegante, aplecându-se încetişor, aruncându-ţi un zâmbet fermecător şi întrebându-te cu o voce cristalină dacă mai doreşti ceva. Ei bine aceste stewardese frumoase sunt doar un mit pe avioanele LOT. Desigur mica mea dorinţă de a vedea aceste creaturii încântătoare vor face pe câţiva să ridice o sprânceană în semn dezaprobator. Tocmai de accea vreau să clarific motivele mele care probabil or să fie interpretate. Nu pentru sex, deşi sunt o persoană visătoare nu am încă imaginaţia să mă văd într-un film "James Bond" unde stewardesa o să mi scrie numărul ei pe un şerveţel. Mai ales că întreprind această călătorie pentru o pereche de ochii verzi ce mă aşteaptă în Canada. Singurul lucru pe care îl doream era ca această călătorie de 14 ore să mi fie îndulcită cumva. Şi măcar în accele 2 rare ocazii când am fost serviţi cu mâncare şi băutură să fiu servit de un zâmbet frumos. Şi nu de versiunea blondă, poloneză şi feminină a lui Arnold. Tot ce doream era o amintire frumoasă într-o călătorie anostă şi enervantă. Să am ceva cu care să mă dau mare în faţa la băieţi. Singurele lucruri cu care pot să mă laud în schimb. Sunt plânsetele unor copiii polonezi pe care toată lumea le a îndurat cu stoicism 9 ore. Faptul că Arnold stewardesa mă lovit cu cotul în cap în timp ce ne arăta măsurile de siguranţă în avion. Că mi a amorţit fundul. Şi că vecina mea de scaun o doamnă poloneză în vârstă şi a vărsat cafeaua cu generozitate pe amândoi şi nu doar pe ea.
     Printre lucrurile demne de menţionat în acest zbor ar mai fi şi "Cuşca fumătorilor" din Varşovia. Un loc unde fumătorii ca mine pot să tragă o ţigare fără să deranjeze pe ceilalţi călătorii. Aceasta fiind o cămăruţă în mijlocul aeroportului dotată cu 2 scrumiere şi nişte ventilatoare puternice. Având pereţi transparenţi ca toţi călătorii să te vadă în toată splendoarea când tragi tacticos din ţigare. Şi desigur cafenele din aeroporturile unde îţi dau o cafea de 1 leu cu preţul de 5 dolari. Dar cel mai important senzaţia de a fi într-un film pe care ţi o dă statul în avion. Şi anume senzaţia de a fi Gandalf în casa lui Frodo.
Toate aceste "senzaţii şi trăirii" la modestul preţ de 541 de Euro.

Inceputul

     Într-o dimineaţă călduroasă de vară cu bagajele în mână şi cu inima ca de purice, porni la drum către aeroport. Eram îmbrăcat elegant cu un sacou albastru, pantofi negri, pantaloni de stofă şi cu o curea din piele. Ăsta fiind prima şi cea mai mare greşeală a mea. Când vă duceţi la drum lung încercaţi să fiţi confortabili şi nu eleganţi. Imaginativă la securitate cum cineva sărea într-un picior, ţinându-se cu o mână de pantaloni să nu cadă şi trăgând după el o ladă plină cu accesorii. Norocul meu e că doar o persoană cunoscută a văzut această scenă şi din fericire nu are facebook.
     Încă un sfat bun ar fi să ţineţi ochii deschişi la ce fac alţi şi să îi imitaţi, nu faceţi pe curajoşi, dacă nu ştiţi ceva întrebaţi. Altfel o să vă treziţi pe la jumătatea culoarului încă nelămuriţi cum oameni îşi găsesc locurile în avion. Şi desigur atunci când întrebaţi pe cineva cum sunt numerotate scaunele îţi arată un însemn care deşi nu pe scaun ci deasupra, pe compartimentul unde se depozitează bagajele este totuşi destul de vizibil. Dar pană să l observaţi aţi ajuns deja în spatele avionului. Unde cu o privire jalnică în ochii, cu orgoliu rănit de propria-ţi ignoranţă începi să ţi croieşti drumul împotriva torentului de oamenii către locul tău. În tot acest timp zicându-ţi mantra cu un glas pierdut şi piţigăiat "Sorry! Excuse me!".
      Nu ştiu cum se simt alţi oameni în avion dar pentru mine decolarea şi aterizarea sunt părţile favorite din tot zborul. Deşi mi se înfundă urechile şi simt fluturii în stomac, decolarea şi aterizarea semnifică începutul unei aventurii. Cel puţin pentru omul care nu a părăsit ţărişoara lui mai deloc şi a dus o viaţă de o tragică plictiseală.
     Ştiu că zborul cu avionul e pentru mulţi oamenii un lucru cu adevărat plictisitor. Dovada fiind vecina mea de zbor, care moţăia liniştită în timp ce motoarele uruiau furioase. Domnişoara era de o relaxare incredibilă, capul pendulându-i de sus în jos în timp ce dormea fără nici un stres în timpul decolări. Şi doar insistenţele stewardesei au făcuto să şi deschidă ochii.
     La polul opus, eu eram în culmea fericiri. Zgomotul motoarelor încălzindu-se, accelerarea puternică a avionului, capul vecinei pendulând în sus şi în jos. Toate dădeau impresia unui început grandios de incitant al aventurii mele.