Canada! Prima impresie!

     Evident toată lumea se aşteaptă să laud civilizaţia net superioară a canadienilor, tehnologia impresionantă (ca de exemplu un trotuar mişcător pentru cei mai leneşi dintre călătorii) Organizarea avansată în prelucrarea noilor imigranţi (unde am primit gratuit un rucsac plin cu materiale ca să mă descurc în Canada). Sau poate politeţea excesivă pentru care canadieni sunt atât de renumiţi în lume.
     Toate aceste lucruri sunt foarte adevărate dar lucru pe care eu personal îl consider cel mai surprinzător şi demn de menţionat ca şi primă impresie în Canada este că toţi angajaţi guvernului canadian trag droguri pe nas. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu i-am văzut încă în acţiune, dar altă explicaţie logică nu există pentru felul în care se comportă aceşti oameni la muncă. Se poartă de parcă să te ajute pe tine sau să te întâmpine sau să te direcţioneze către cea mai apropriată baie este cel mai interesant lucru din ziua lor. Nici un român nu o să fie atât de fericit să te servească decât poate dacă a tras pe nas ceva. De la un "security guard" care mi-a cântat "Wellcome to Canada!!!" la o domnişoară mulatră care nu se oprea din zâmbit. Toţi oameni întâlniţi erau atât de fericiţi că îmi pot fi de folos. Deşi iniţial l-am suspectat pe "security guard" că a tras o ţuică la măsea. Şi pe dra zâmbitoare că a căzut pradă farmecelor mele de european fermecător. Spre marea mea surpriză tipul nu mirosea a vreo băutură spirtoasă şi dra mulatră zâmbea cu aceeaşi pasiune şi unui moş de etnie arabă ce trăgea după el vreo 5 plozi.
     Intrigat peste măsură de aceste evenimente bizare mi am continuat recunoaşterea. Toată lumea era dornică să îmi umple capul cu informaţii utile. Contacte necesare, pliante, ziare, toate erau adăugate la rucsacul meu de către diverse feţe zâmbitoare cu vocii cântătoare toate sfârşind prin a mi ura un foarte cântat "Wellcome to Canada". Desigur se prea putea ca eu să fi fost transportat în vreo altă dimensiune ca într-un episod din zona crepusculară. Altă explicaţie nu există. Eu sunt obişnuit cu acei funcţionari ce ţi i-au şi nu dau mai nimic înapoi. Ce ţi vorbesc pe un ton plictisit, deranjaţi că existenţa ta le întrerupe siesta. Sunt obişnuit cu acei funcţionari ce te trimit la alţi funcţionari ce te trimit la primi funcţionari care te trimit dupăia la alţi funcţionarii şi aşa mai departe. La acei funcţionari ce ţi vorbesc pe un ton superior şi care se simt atât de deranjaţi atunci când tu contribuabilul îţi ceri drepturile şi îi pui la muncă.
     Imaginativă stresul pe care îl simţeam când toţi aceşti funcţionari canadieni îmi zâmbeau şi aveau atâta energie. Mai ales când singuri funcţionarii de la noi care îţi zâmbesc sunt aceia care ştiu că vor primi şpagă. Ei bine ştiu dragi concetăţeni că nu o să mă credeţi dar nu a trebuit să dau nici măcar 0.000001 RON sau dolari pentru toate actele care le am luat şi care îmi vor fi de folos în viitor. Concluzia? Angajaţi guvernului canadian trag pe nas!!! O fi vreo conspiraţie guvernamentală în care guvernul să şi drogheze proprii săi angajaţi ca să reducă birocraţia şi costurile guvernamentale cu procesarea datelor şi a noilor imigranţi. Ori tocmai ce v am relatat un episod din zona crepusculară.

Inceputul

     Într-o dimineaţă călduroasă de vară cu bagajele în mână şi cu inima ca de purice, porni la drum către aeroport. Eram îmbrăcat elegant cu un sacou albastru, pantofi negri, pantaloni de stofă şi cu o curea din piele. Ăsta fiind prima şi cea mai mare greşeală a mea. Când vă duceţi la drum lung încercaţi să fiţi confortabili şi nu eleganţi. Imaginativă la securitate cum cineva sărea într-un picior, ţinându-se cu o mână de pantaloni să nu cadă şi trăgând după el o ladă plină cu accesorii. Norocul meu e că doar o persoană cunoscută a văzut această scenă şi din fericire nu are facebook.
     Încă un sfat bun ar fi să ţineţi ochii deschişi la ce fac alţi şi să îi imitaţi, nu faceţi pe curajoşi, dacă nu ştiţi ceva întrebaţi. Altfel o să vă treziţi pe la jumătatea culoarului încă nelămuriţi cum oameni îşi găsesc locurile în avion. Şi desigur atunci când întrebaţi pe cineva cum sunt numerotate scaunele îţi arată un însemn care deşi nu pe scaun ci deasupra, pe compartimentul unde se depozitează bagajele este totuşi destul de vizibil. Dar pană să l observaţi aţi ajuns deja în spatele avionului. Unde cu o privire jalnică în ochii, cu orgoliu rănit de propria-ţi ignoranţă începi să ţi croieşti drumul împotriva torentului de oamenii către locul tău. În tot acest timp zicându-ţi mantra cu un glas pierdut şi piţigăiat "Sorry! Excuse me!".
      Nu ştiu cum se simt alţi oameni în avion dar pentru mine decolarea şi aterizarea sunt părţile favorite din tot zborul. Deşi mi se înfundă urechile şi simt fluturii în stomac, decolarea şi aterizarea semnifică începutul unei aventurii. Cel puţin pentru omul care nu a părăsit ţărişoara lui mai deloc şi a dus o viaţă de o tragică plictiseală.
     Ştiu că zborul cu avionul e pentru mulţi oamenii un lucru cu adevărat plictisitor. Dovada fiind vecina mea de zbor, care moţăia liniştită în timp ce motoarele uruiau furioase. Domnişoara era de o relaxare incredibilă, capul pendulându-i de sus în jos în timp ce dormea fără nici un stres în timpul decolări. Şi doar insistenţele stewardesei au făcuto să şi deschidă ochii.
     La polul opus, eu eram în culmea fericiri. Zgomotul motoarelor încălzindu-se, accelerarea puternică a avionului, capul vecinei pendulând în sus şi în jos. Toate dădeau impresia unui început grandios de incitant al aventurii mele.