Într-o dimineaţă călduroasă de vară cu bagajele în mână şi cu inima ca de purice, porni la drum către aeroport. Eram îmbrăcat elegant cu un sacou albastru, pantofi negri, pantaloni de stofă şi cu o curea din piele. Ăsta fiind prima şi cea mai mare greşeală a mea. Când vă duceţi la drum lung încercaţi să fiţi confortabili şi nu eleganţi. Imaginativă la securitate cum cineva sărea într-un picior, ţinându-se cu o mână de pantaloni să nu cadă şi trăgând după el o ladă plină cu accesorii. Norocul meu e că doar o persoană cunoscută a văzut această scenă şi din fericire nu are facebook.
Încă un sfat bun ar fi să ţineţi ochii deschişi la ce fac alţi şi să îi imitaţi, nu faceţi pe curajoşi, dacă nu ştiţi ceva întrebaţi. Altfel o să vă treziţi pe la jumătatea culoarului încă nelămuriţi cum oameni îşi găsesc locurile în avion. Şi desigur atunci când întrebaţi pe cineva cum sunt numerotate scaunele îţi arată un însemn care deşi nu pe scaun ci deasupra, pe compartimentul unde se depozitează bagajele este totuşi destul de vizibil. Dar pană să l observaţi aţi ajuns deja în spatele avionului. Unde cu o privire jalnică în ochii, cu orgoliu rănit de propria-ţi ignoranţă începi să ţi croieşti drumul împotriva torentului de oamenii către locul tău. În tot acest timp zicându-ţi mantra cu un glas pierdut şi piţigăiat "Sorry! Excuse me!".
Nu ştiu cum se simt alţi oameni în avion dar pentru mine decolarea şi aterizarea sunt părţile favorite din tot zborul. Deşi mi se înfundă urechile şi simt fluturii în stomac, decolarea şi aterizarea semnifică începutul unei aventurii. Cel puţin pentru omul care nu a părăsit ţărişoara lui mai deloc şi a dus o viaţă de o tragică plictiseală.
Ştiu că zborul cu avionul e pentru mulţi oamenii un lucru cu adevărat plictisitor. Dovada fiind vecina mea de zbor, care moţăia liniştită în timp ce motoarele uruiau furioase. Domnişoara era de o relaxare incredibilă, capul pendulându-i de sus în jos în timp ce dormea fără nici un stres în timpul decolări. Şi doar insistenţele stewardesei au făcuto să şi deschidă ochii.
La polul opus, eu eram în culmea fericiri. Zgomotul motoarelor încălzindu-se, accelerarea puternică a avionului, capul vecinei pendulând în sus şi în jos. Toate dădeau impresia unui început grandios de incitant al aventurii mele.
Încă un sfat bun ar fi să ţineţi ochii deschişi la ce fac alţi şi să îi imitaţi, nu faceţi pe curajoşi, dacă nu ştiţi ceva întrebaţi. Altfel o să vă treziţi pe la jumătatea culoarului încă nelămuriţi cum oameni îşi găsesc locurile în avion. Şi desigur atunci când întrebaţi pe cineva cum sunt numerotate scaunele îţi arată un însemn care deşi nu pe scaun ci deasupra, pe compartimentul unde se depozitează bagajele este totuşi destul de vizibil. Dar pană să l observaţi aţi ajuns deja în spatele avionului. Unde cu o privire jalnică în ochii, cu orgoliu rănit de propria-ţi ignoranţă începi să ţi croieşti drumul împotriva torentului de oamenii către locul tău. În tot acest timp zicându-ţi mantra cu un glas pierdut şi piţigăiat "Sorry! Excuse me!".
Nu ştiu cum se simt alţi oameni în avion dar pentru mine decolarea şi aterizarea sunt părţile favorite din tot zborul. Deşi mi se înfundă urechile şi simt fluturii în stomac, decolarea şi aterizarea semnifică începutul unei aventurii. Cel puţin pentru omul care nu a părăsit ţărişoara lui mai deloc şi a dus o viaţă de o tragică plictiseală.
Ştiu că zborul cu avionul e pentru mulţi oamenii un lucru cu adevărat plictisitor. Dovada fiind vecina mea de zbor, care moţăia liniştită în timp ce motoarele uruiau furioase. Domnişoara era de o relaxare incredibilă, capul pendulându-i de sus în jos în timp ce dormea fără nici un stres în timpul decolări. Şi doar insistenţele stewardesei au făcuto să şi deschidă ochii.
La polul opus, eu eram în culmea fericiri. Zgomotul motoarelor încălzindu-se, accelerarea puternică a avionului, capul vecinei pendulând în sus şi în jos. Toate dădeau impresia unui început grandios de incitant al aventurii mele.
1 comment:
Mai obiectiv te rog nu te pierde in metafore.....
Post a Comment