Noua mea viaţă în Canada.

     De când am pus piciorul în Toronto Canada a trebuit să mi clădesc o nouă viaţa pentru mine. Tot ce ştiam în România a trebuit să uit. A venit timpul să îmbrăţişez în sfârşit schimbarea. Să mă obişnuiesc cu o nouă limbă, să mi schimb toate tabieturile, să adopt un nou stil de viaţă. Şi în această postare o să vă zic care este acest nou stil de viaţă pe care îl duc.
      Ei bine dacă în România trebuia să mă trezesc de dimineaţă să mă duc la magazine, să i-au şi să verific încasările să mă duc să-l trezesc pe scumpul meu frăţior cu o cafea fierbinte după care să alergăm împreună după marfă acum mă trezesc la 11 - 12 ca un boier. Îmi fac o cafea în stil american, total diferită de ceşcuţa de cafea Lavazza ce o beam în România, şi care îmi ocupă două ore din dimineaţa mea târzie. Dimineaţă în care după ce mănânc 2 felii de pâine prăjită cu unt de arahide şi fineti, deschid laptopul. Intru pe Facebook să văd ce mai e nou cu familia şi prieteni mei după care fac vreo două mutări în jocurile de şah pe care le port cu Mati şi care se termină de obicei cu o înfrângere ruşinoasă. Sau mă bucur de dimineaţă împreună cu frumoasa mea cu ochii verzi urmărind vreun serial Tv sau făcând vreo plimbare.
     Şi dacă în România ziua începea cu o ţigare ei bine în Canada sunt nefumător. Aşa că un mic dejun consistent preparat de mine sau Laurie, începe dimineaţa într-un mod mai sănătos. Restul zilei decurge de obicei cu căutări pe google, hârjoneli, din nou căutări pe google şi mai pe seară o plimbare de câţiva kilometri. Plimbare care este modul frumoasei mele cu ochi verzi de a mă menţine în formă şi poate a mai slăbi câteva kilograme. Lucru care cred că deja se întâmplă având în vedere că pantaloni îmi tot cad dacă nu îi prind bine cu o curea. Şi dacă a fi fără slujbă devine cumva mai atractiv pentru voi din cauza a cea ce vă povestesc să ştiţi că nu este. A căuta de muncă în Canada e o slujbă în sine, trebuie să ţi faci CV - uri diferite pentru fiecare job pe care îl doreşti. Să scri scrisori de intenţie să intri pe diferite site-uri, să aplici la diferite agenţi de recrutare a forţei de muncă şi desigur să te întâlneşti cu consilieri să participi la workshopuri etc.
     Din fericire pentru mine viaţa mea în Canada este mult mai dulce şi interesantă din cauza oamenilor speciali care mă înconjoară aicea. Familia şi prieteni lui Laurie au devenit familia şi prieteni mei şi m-au făcut să mă simt ca acasă. Mi au arătat oraşul Toronto, m-au dus la spectacole de comedie şi restaurante interesante şi m-au primit în casele şi vieţile lor.
     În acesta vineri am fost la Arun şi Suzanne unde sub pretextul că o să facem pe babysitteri pentru Maya şi Kieran ne am adunat cu toţi, am mâncat chipsuri am băut câteva beri şi ne am distrat împreună.
     Iar azi am fost în vizită la bunica lui Laurie împreună cu părinţi ei. Doamna Isobel Montgomery este o încântătoare doamna de 91 de ani care a dus o viaţă incredibilă. Pe lângă faptul că are 5 copii 22 de nepoţi şi 12 strănepoţi bunica lui Laurie, dna Isobel este şi o veterană de război. După ce soţul ei a plecat în război  această femeie uimitoare nu a stat acasă ci a plecat în Londra unde a contribuit la eforturile aliaţilor de ai înfrânge pe nazişti. A lucrat ca şi inspector în fabricile de armament aliate. Şi după cum ne a povestit era în Londra în timpul bombardamentelor naziste şi nu doar odată a auzit sunetul bombelor şuierând deasupra capului ei.
     Şi dacă eu credeam că relaţia mea la distanţă cu Laurie a fost una dificilă deoarece în 5 ani am petrecut foarte puţin timp împreună şi relaţia a evoluat mai mult cu ajutorul internetului ei bine Isobel ca şi multe alte femei în acea vreme a trebuit să îndure ani de zile fără cei dragi comunicând doar prin scrisori neştiind dacă se vor întoarce sau nu.
     Această doamnă incredibilă  împreună cu ceaiul, prăjiturile delicioase şi povestirile ei au făcut această după amiază foarte specială. Mă bucur că am putut să fiu alături de Laurie şi părinţi ei în această vizită făcută doamnei Isobel.
     Şi deşi zilele mele aicea sunt în general la fel, marcate de monotonia căutări unui loc de muncă în Canada. Din când în când frumoasa mea cu ochi verzi şi familia ei îmi condimentează viaţa şi îmi arată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat in Canada.

Petrecere in stil Canadian!

          În sâmbăta care tocmai ce-a trecut am fost invitaţi la sărbătorirea onomastici micuţului Kieran Lobo care tocmai ce a împlinit un anişor. Pentru această ocazie clanurile Ross, Lobo şi Arnautu (reprezentat cu onoare de către mine) s-au adunat în trombă pentru a sărbători evenimentul. Trebuie să recunosc că am fost un pic intimidat să mă întâlnesc cu tot clanul deodată dar ca toţi canadieni au fost foarte primitori şi foarte încântaţi să mă aibă printre ei. Inclusiv sărbătoritul care să ataşat de mine instant.
          Ca să aveţi o idee despre oameni ce stăteau relaxaţi la masă într-o grădină perfectă pentru un grătar în stil românesc haideţi să vă zic câte ceva despre clanurile prezente. Clanul Ross se trage din ramura anglo-saxonă pe când clanul Lobo se trage din India. Am observat că această ţară plină de lacuri are o putere miraculoasă asupra oamenilor. Deşi de etnii diferite singura diferenţa dintre aceste 2 familii este doar accentu diferit cu care vorbesc limba engleză. În rest nici o diferenţă majoră. Membrii ambelor familii m-au întâmpinat cu acelaşi zâmbet cald cu acelaşi "Wellcome to Canada" spus doar cu un accent diferit dar cu aceeaşi încărcătură emoţională.
           Discuţiile la masă au fost foarte interesante, gurile fiind deschise cu uşurinţă de berea canadiană şi somonul la grătar împreună cu alte delicatese (tot ce am identificat au fost creveţi, legume fierte date cu un sos, un fel de pilaf indian, bucăţi de carne la cuptor presupun că erau de porc) dispuse în stil de bufet. Fiecare alegând ce şi dorea după pofta inimi.
           Evident mai toate discuţiile pe care le am purtat s-au învârtit în jurul României şi a diferenţelor dintre cele două ţări. Am fost surprins plăcut să aflu că familia Lobo ca şi mine au emigrat în Canada. Că s-au confruntat cu aceleaşi dificultăţi şi că acuma se amuză copios când îşi amintesc de ele. Un lucru pe care eu personal îl găsesc reconfortant.
           Pe lângă discuţiile interesante şi mâncarea delicioasă am mai savurat şi un filmuleţ în care Kristen fratele lui Laurie sare dintr-un avion de la vreo 3000 de metri. Desigur cu paraşuta şi un tip legat de spatele lui. Toată aventura fiind filmată de un alt tip ce a sărit împreună cu ei. Impresia mea despre această "nebunie" este "I am next!!!!!" dar înainte trebuie să mi asigur un locuşor de muncă şi dupăia mergem să ne dăm cu paraşuta.
          Un moment emoţionant din această zi superbă a fost deşchiderea cadourilor de către micuţul sărbătorit. Un moment ce a durat cam mult datorită numeroaselor cadouri primite. Printre care şi o maşină de tuns iarba. Evident cineva a vrut să îi transmită un mesaj micului K.
          După ce am cântat un foarte fericit "Happy Birthday!!!" şi am gustat cu toţi câte o felie delicioasă de tort Laurie şi cu mine am luat-o pe micuţa Maya sora un pic mai mare a lui Kieran şi am tras o mică plimbare prin cartier. Unde micuţa Maya mai mult a sărit decât a mers şi cum e cazul cu mai toţi copii de vârsta ei a vorbit incredibil de mult, find în mintea mea o demnă candidată pentru emisiunea copiii zic lucrurii trăsnite:).
          În concluzie am aflat că avem foarte multe în comun cu vecinii noştri foarte îndepărtaţi din America, la toţi ne plac grătarele, berea şi voia bună. Cea ce mă face să creed că poate avem potenţialul să le urmăm exemplu şi în alte lucrurii şi o să facem şi noi din ţărişoara noastră un colţ de paradis cum e Canada! Şi desigur că somonul la grătar şi berea rece merg foarte bine împreună.

Ce am mai facut in Canada!

      Ei bine cum am ajuns în noua mea ţară şi noul meu oraş am povestit. Acum e timpul să vă zic şi ce am pus la cale de când sunt aicea. Ca şi un nou imigrant am primit foarte multe ajutoare variand de la agende pliante cărţi până la rucsac. Toate acceste mici cadourii au fost date gratis de către guvernul Canadian pentru ca micutu de mine să şi găsească drumu în viaţă şi să ajungă un membru productiv al societăţi. Grija şi consideraţia cu care guvernul canadian tratează noi imigranţi este cu adevărat demnă de remarcat. Nu neapărat că am primit toate informatile de care puteam să am vreodată nevoie (cartea acoperand totul de la venire la pensionare). Ci datorită numeroaselor agenţii guvernamentale şi civile care se ocupă de integrarea noilor imigranţi. O asemenea agenţie se află la 5 minute distanţă de unde locuiesc în prezent cu Laurie.
      Desigur unul din primele lucrurii pe care le am făcut a fost să dăm o fugă la această agenţie. Aicea am întâlnit o doamnă foarte drăguţă care desigur după obiceiul canadian mi-a mai dat nişte materiale informative. Şi nu numai mie ci şi ghidului meu cu ochii verzi. Acceasta întâlnire a decurs într-o atmosferă total relaxantă, cu foarte multe glume dar în accelasi timp şi foarte productivă. După ce mi-a crescut inimioara în piept când dna respectivă mi-a lăudat engleza numind-o impecabilă. Şi mi-a mângâiat şi orgolilul lăudând ochişorii verzi ai foartei drăguţului meu ghid (Laurie). Am trecut la treburii serioase, primu lucru care la făcut dna respectivă a fost să mă întrebe despre trecutu meu. Cu ce m-am ocupat înainte şi ce aş dori să fac. Care sunt planurile şi ambitile mele etc.
     După ce a aflat despre studile mele şi de faptul că am muncit în "sales" (a fost cuvântul cu care a sumarizat tot ce am făcut până acum în afacerea familiei) mă recomandat şi a stabilit o întâlnire cu un domn care are foarte multă experienţă în a ajuta oameni cu "business expirience" să găsească un loc de muncă. Acest domn va lucra cu mine în creearea unui C.V. profesional şi mă va ajuta efectiv să mi găsesc un loc de muncă. Deci după cum vă imaginaţi deja de abia aştept să se facă luni să mă întâlnesc cu accest domn. Al doilea lucru pe care această doamnă l-a făcut a fost să mi explice oportunităţile invisible pe care le am. Că de exemplu pot să urmez o facultate gratis în Toronto prin programul de imigrare asta doar dacă nivelul englezei mele trece de o notă 7 (care ar fi un nivel acceptabil doamna mia zis că eu sunt probabil de un 9 - 10). Pasul următor a fost desigur să mi aranjeze o întâlnire cu cineva din instituţie ce poate să mi programeze un test în limba engleză ca să vedem cum mă descurc. Şi la ce nivel mă încadrez. Desigur vestea bună este că în această instituţie există profesorii dispuşi să te înveţe engleză la toate nivele ori dacă doreşti să iei clase în utilizarea calculatoarelor. Şi da dragi mei există până şi un curs care te învaţă să foloseşti FaceBook. Şi care se numeşte cursul (nu o să vă vină să creedeti) FaceBook. Pe lângă aceste facilităţi mai există desigur şi o librărie doata cu calculatoare, imprimante, cărţi, toate la dispoziţia imigrantului moca, gratis sau free of charge după cum preferaţi.
     După ce capusorul meu a fost plin şi gata să dea pe afară de informaţii utile. Dna Salam Rifai mă condus la Dl Angelo. Dacă până acuma v-am tot vorbit despre atmosferă relaxantă şi cât de prietenoşi sunt canadieni acum o să vă relatez un moment plin de tensiune şi stres care vă asigur nu se întâmplă preea des în Canada. Dl Angelo este un domn de origine arabă ca şi dna Salam de altfel, find responsabil cu stabilirea unei dăţi pentru acel test de limba engleză despre care am vorbit mai devreme. Când am ajuns la biroul Dl Angelo dna Salam ne a lăsat pe mâinile sale cu următoarele cuvinte "And Angelo of course îs the best!". Laudă pe care Dl Angelo a primito cam crispat. După ce ne am aşezat şi Dl Angelo a început să lucreze febril în stabilirea dăţi testului, motivul crispării şi a stresului Dl Angelo a ieşit la iveală. Un zgomot lung pe care îl face de obicei o masă vâscoasă care trece printr-o ţeavă cam înfundată plus burboane de sudoare ce acum acopereau faţa lu Angelo a dus la o situaţie deloc plăcută. Întrebările puse de Dl Angelo deşi pe un ton încă calm trădau totuşi emotile pe care stomacu său le trâmbiţa. Răspunsurile şi întrebările erau acompaniate de foieli pe ritmurile rapide şi puternice ale stomacului Dl Angelo. Iar singuru moment relaxant din întrevedere a fost atunci când imprimantă a pornit cu un zgomot puternic în a printa formularul necesar cât şi în a acoperii zgomotele puternice ale stomacului Dl-ului Angelo. Care stomac în caz că nu v-aţi prins cânta simfonia purcelului flămând. Sau poate vreo arie picantă şi cam greea ce Dl Angelo nu a putut digera.
     V-am povestit acest mic episod tragico-comic pentru ca prieteni mei să stea liniştiţi, în Canada cel mai stresant lucru de până acum a fost rebeliunea unui stomac împotriva stăpânului său de drept Dl Angelo. Altceva mai stresant de atât încă nu mi să întâmplat. Dar mai am multe încă de povestit în următorul articol.