De când am pus piciorul în Toronto Canada a trebuit să mi clădesc o nouă viaţa pentru mine. Tot ce ştiam în România a trebuit să uit. A venit timpul să îmbrăţişez în sfârşit schimbarea. Să mă obişnuiesc cu o nouă limbă, să mi schimb toate tabieturile, să adopt un nou stil de viaţă. Şi în această postare o să vă zic care este acest nou stil de viaţă pe care îl duc.
Ei bine dacă în România trebuia să mă trezesc de dimineaţă să mă duc la magazine, să i-au şi să verific încasările să mă duc să-l trezesc pe scumpul meu frăţior cu o cafea fierbinte după care să alergăm împreună după marfă acum mă trezesc la 11 - 12 ca un boier. Îmi fac o cafea în stil american, total diferită de ceşcuţa de cafea Lavazza ce o beam în România, şi care îmi ocupă două ore din dimineaţa mea târzie. Dimineaţă în care după ce mănânc 2 felii de pâine prăjită cu unt de arahide şi fineti, deschid laptopul. Intru pe Facebook să văd ce mai e nou cu familia şi prieteni mei după care fac vreo două mutări în jocurile de şah pe care le port cu Mati şi care se termină de obicei cu o înfrângere ruşinoasă. Sau mă bucur de dimineaţă împreună cu frumoasa mea cu ochii verzi urmărind vreun serial Tv sau făcând vreo plimbare.
Şi dacă în România ziua începea cu o ţigare ei bine în Canada sunt nefumător. Aşa că un mic dejun consistent preparat de mine sau Laurie, începe dimineaţa într-un mod mai sănătos. Restul zilei decurge de obicei cu căutări pe google, hârjoneli, din nou căutări pe google şi mai pe seară o plimbare de câţiva kilometri. Plimbare care este modul frumoasei mele cu ochi verzi de a mă menţine în formă şi poate a mai slăbi câteva kilograme. Lucru care cred că deja se întâmplă având în vedere că pantaloni îmi tot cad dacă nu îi prind bine cu o curea. Şi dacă a fi fără slujbă devine cumva mai atractiv pentru voi din cauza a cea ce vă povestesc să ştiţi că nu este. A căuta de muncă în Canada e o slujbă în sine, trebuie să ţi faci CV - uri diferite pentru fiecare job pe care îl doreşti. Să scri scrisori de intenţie să intri pe diferite site-uri, să aplici la diferite agenţi de recrutare a forţei de muncă şi desigur să te întâlneşti cu consilieri să participi la workshopuri etc.
Din fericire pentru mine viaţa mea în Canada este mult mai dulce şi interesantă din cauza oamenilor speciali care mă înconjoară aicea. Familia şi prieteni lui Laurie au devenit familia şi prieteni mei şi m-au făcut să mă simt ca acasă. Mi au arătat oraşul Toronto, m-au dus la spectacole de comedie şi restaurante interesante şi m-au primit în casele şi vieţile lor.
În acesta vineri am fost la Arun şi Suzanne unde sub pretextul că o să facem pe babysitteri pentru Maya şi Kieran ne am adunat cu toţi, am mâncat chipsuri am băut câteva beri şi ne am distrat împreună.
Iar azi am fost în vizită la bunica lui Laurie împreună cu părinţi ei. Doamna Isobel Montgomery este o încântătoare doamna de 91 de ani care a dus o viaţă incredibilă. Pe lângă faptul că are 5 copii 22 de nepoţi şi 12 strănepoţi bunica lui Laurie, dna Isobel este şi o veterană de război. După ce soţul ei a plecat în război această femeie uimitoare nu a stat acasă ci a plecat în Londra unde a contribuit la eforturile aliaţilor de ai înfrânge pe nazişti. A lucrat ca şi inspector în fabricile de armament aliate. Şi după cum ne a povestit era în Londra în timpul bombardamentelor naziste şi nu doar odată a auzit sunetul bombelor şuierând deasupra capului ei.
Şi dacă eu credeam că relaţia mea la distanţă cu Laurie a fost una dificilă deoarece în 5 ani am petrecut foarte puţin timp împreună şi relaţia a evoluat mai mult cu ajutorul internetului ei bine Isobel ca şi multe alte femei în acea vreme a trebuit să îndure ani de zile fără cei dragi comunicând doar prin scrisori neştiind dacă se vor întoarce sau nu.
Această doamnă incredibilă împreună cu ceaiul, prăjiturile delicioase şi povestirile ei au făcut această după amiază foarte specială. Mă bucur că am putut să fiu alături de Laurie şi părinţi ei în această vizită făcută doamnei Isobel.
Şi deşi zilele mele aicea sunt în general la fel, marcate de monotonia căutări unui loc de muncă în Canada. Din când în când frumoasa mea cu ochi verzi şi familia ei îmi condimentează viaţa şi îmi arată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat in Canada.
Ei bine dacă în România trebuia să mă trezesc de dimineaţă să mă duc la magazine, să i-au şi să verific încasările să mă duc să-l trezesc pe scumpul meu frăţior cu o cafea fierbinte după care să alergăm împreună după marfă acum mă trezesc la 11 - 12 ca un boier. Îmi fac o cafea în stil american, total diferită de ceşcuţa de cafea Lavazza ce o beam în România, şi care îmi ocupă două ore din dimineaţa mea târzie. Dimineaţă în care după ce mănânc 2 felii de pâine prăjită cu unt de arahide şi fineti, deschid laptopul. Intru pe Facebook să văd ce mai e nou cu familia şi prieteni mei după care fac vreo două mutări în jocurile de şah pe care le port cu Mati şi care se termină de obicei cu o înfrângere ruşinoasă. Sau mă bucur de dimineaţă împreună cu frumoasa mea cu ochii verzi urmărind vreun serial Tv sau făcând vreo plimbare.
Şi dacă în România ziua începea cu o ţigare ei bine în Canada sunt nefumător. Aşa că un mic dejun consistent preparat de mine sau Laurie, începe dimineaţa într-un mod mai sănătos. Restul zilei decurge de obicei cu căutări pe google, hârjoneli, din nou căutări pe google şi mai pe seară o plimbare de câţiva kilometri. Plimbare care este modul frumoasei mele cu ochi verzi de a mă menţine în formă şi poate a mai slăbi câteva kilograme. Lucru care cred că deja se întâmplă având în vedere că pantaloni îmi tot cad dacă nu îi prind bine cu o curea. Şi dacă a fi fără slujbă devine cumva mai atractiv pentru voi din cauza a cea ce vă povestesc să ştiţi că nu este. A căuta de muncă în Canada e o slujbă în sine, trebuie să ţi faci CV - uri diferite pentru fiecare job pe care îl doreşti. Să scri scrisori de intenţie să intri pe diferite site-uri, să aplici la diferite agenţi de recrutare a forţei de muncă şi desigur să te întâlneşti cu consilieri să participi la workshopuri etc.
Din fericire pentru mine viaţa mea în Canada este mult mai dulce şi interesantă din cauza oamenilor speciali care mă înconjoară aicea. Familia şi prieteni lui Laurie au devenit familia şi prieteni mei şi m-au făcut să mă simt ca acasă. Mi au arătat oraşul Toronto, m-au dus la spectacole de comedie şi restaurante interesante şi m-au primit în casele şi vieţile lor.
În acesta vineri am fost la Arun şi Suzanne unde sub pretextul că o să facem pe babysitteri pentru Maya şi Kieran ne am adunat cu toţi, am mâncat chipsuri am băut câteva beri şi ne am distrat împreună.
Iar azi am fost în vizită la bunica lui Laurie împreună cu părinţi ei. Doamna Isobel Montgomery este o încântătoare doamna de 91 de ani care a dus o viaţă incredibilă. Pe lângă faptul că are 5 copii 22 de nepoţi şi 12 strănepoţi bunica lui Laurie, dna Isobel este şi o veterană de război. După ce soţul ei a plecat în război această femeie uimitoare nu a stat acasă ci a plecat în Londra unde a contribuit la eforturile aliaţilor de ai înfrânge pe nazişti. A lucrat ca şi inspector în fabricile de armament aliate. Şi după cum ne a povestit era în Londra în timpul bombardamentelor naziste şi nu doar odată a auzit sunetul bombelor şuierând deasupra capului ei.
Şi dacă eu credeam că relaţia mea la distanţă cu Laurie a fost una dificilă deoarece în 5 ani am petrecut foarte puţin timp împreună şi relaţia a evoluat mai mult cu ajutorul internetului ei bine Isobel ca şi multe alte femei în acea vreme a trebuit să îndure ani de zile fără cei dragi comunicând doar prin scrisori neştiind dacă se vor întoarce sau nu.
Această doamnă incredibilă împreună cu ceaiul, prăjiturile delicioase şi povestirile ei au făcut această după amiază foarte specială. Mă bucur că am putut să fiu alături de Laurie şi părinţi ei în această vizită făcută doamnei Isobel.
Şi deşi zilele mele aicea sunt în general la fel, marcate de monotonia căutări unui loc de muncă în Canada. Din când în când frumoasa mea cu ochi verzi şi familia ei îmi condimentează viaţa şi îmi arată ce înseamnă să trăieşti cu adevărat in Canada.
 |
No comments:
Post a Comment