De ale mele

În fiecare dimineaţă la cafeluţa mai arunc câte un ochii la “competiţie”. Adică la blog urile scrise de imigranţi români ca şi mine. Pe lângă faptul că citesc multe articole interesante mai învăţ şi foarte multe lucruri folositoare de la veterani. Am observat că de obicei când vine vorba despre Canada, imigranţi români se împart în două tabere. O tabără moderată care încearcă să prezinte cât mai real experienţele lor din Canada cu bune şi rele şi tabăra celor care urăsc Canada. Îmi voi da cu părerea şi o să speculez că nimeni nu vrea de fapt să laude Canada că nu cumva să cadă în tabăra celor care ridică Canada în slăvi. Până acum nu am văzut un apărător vehement al Canadei. Eu unu mă gândesc că dacă laud Canada şi zic că aici, cu salariul meu considerat mizerabil, fac în trei zile mai mult decât cineva pe salariu minim într-o lună în patria mamă, lumea mă va considera lăudăros. Sau poate un aiurit care nu vede că preţurile de aici sunt mai mari ca şi salariile. Sau că sunt deconectat de la realitate, viaţa de aici fiind mai costisitoare. Doamne fereşte să conving pe cineva cu articolele mele să imigreze în Canada şi să nu se descurce. M-aş simţi oribil să cred că am atras pe cineva cu vise false de bogăţie şi bunăstare doar ca să dea greş. Alt motiv pentru care nu vreau să laud Canada este că de fiecare dată când fac o comparaţie şi zic “e mai fain în Canada” înseamnă că dau în România şi deci şi în mine ca cetăţean al ei. Mai ales că eu nu dau vina pe politicieni pentru starea mizeră a României ci pe populaţia ei, din care fac şi eu parte. Totuşi realitatea crudă este că în ciuda tuturor defectelor sale, reale şi imaginare, Canada este deasupra României. E mai modernă. Viaţa e gândită aici pentru confort. Dar ca orice proces de gândire este supus erorilor. Da! Sunt de acord cu mulţi din bloggeri români. Pereţi lor falşi, ieftini, le permite să construiască rapid şi ieftin dar mie îmi e frică să mă sprijin pe ei de frică să nu îi distrug cumva. Medici de aici nu-ţi acordă atenţie. Sunt plătiţi după numărul de pacienţi aşa că le pasă doar să proceseze câţi mai mulţi nu să acorde servicii de calitate. Dentişti sunt nişte rechini în Canada. Preţurile sunt incredibil de mari pentru operaţi destul de simple. Iar etica lor e dispărută de mult. Cineva îmi povestea cum dentistul i-a scos toate măselele de minte în aceeaşi zi deşi nu erau stricate sau ieşite de sub gingie. Practic a supus acea persoană la o operaţie de care nu avea nevoie. Pur şi simplu a tăiat în carne vie, ia umflat toată faţa, doar că nu cumva clientul să şi le scoată la vreun alt dentist în viitor. Mă gândesc la următoarea vizită în România să fac şi câteva vizite pe la dentist. O tanti cumsecade care după fiecare extracţie mă păsuia o săptămână să mă recuperez după trauma îndurată. Nu mi ar prinde rău un pic de turism medical (practică din ce în ce mai populară pe aci).
Cu cât citesc mai multe articole de la imigranţi români îmi dau seama că sunt multe nisipuri mişcătoare în Canada. Acum înţeleg de ce uni imigranţi sunt recalcitranţi în a lăuda această ţară. Nimeni nu vrea să fie catalogat drept mincinos: “Laudă Canada ca să nu ne dăm seama că a făcut o greşeală plecând de aici” aşa că mulţi dăm în Canada că nu cumva să cădem în această categorie. Problema este că foarte mulţi din imigranţi români au uitat foarte multe despre România. Şi că indiferent cât de rea e Canada în ţara noastră e mai rău. Dar nostalgia amintirilor plăcute întunecă acest lucru. Vreau să vă cer vouă veteranilor din Canada un pic de indulgenţă. Aţi uitat foarte mulţi dintre voi mizeria de ţară din care venim. Eu sunt în Canada de 7 luni. Încă mă minunez de faptul că cineva să gândit la curul meu îngheţat şi a băgat căldură în scaunele de la autobuz. Sau că au aer condiţionat în ele. Îmi amintesc şi acum autobuzele de pe ruta 100 vara. Pline de turişti transpiraţi, înghesuiţi unu în altul, fără aer condiţionat să ventileze mirosurile grele venind de la subsuoara vecinului. Îmi amintesc cum aşteptam cu nerăbdare uşile autobuzului să se deschidă doar ca să mă răcorească un pic aerul generat. Ca să pot să i-au o gură de aer un pic mai proaspăt. Încă îmi amintesc cum stăteam iarna cu gecile pe noi în clasă. Degetele îngheţate încercând să facă pixul să meargă pe foaie. Cum mă uitam la caietul rece prin aburul propriei respiraţi. Îmi amintesc cum la facultate trebuia să cumperi manualul doamnei profesoare ca să treci cursul. Cum îmi rodeam unghiile în frustrare văzându-mă picat doar ca să plătesc taxa de reexaminare. Cum birocraţia de pe plaiurile mioritice părea un labirint mai întunecat ca cel din Creta şi populat de jivine mai lacome decât minotaurul lui Minos.
Înţeleg totuşi imigranţii români care sunt aici de mult timp. Între timp ei au evoluat, cea ce era odată minunăţie şi dovadă a civilizaţiei acum este normalitate. Nu poţi să lauzi cea ce tu vezi a fi normal şi de drept. Pe când lecţia de bază a economiei este că nevoile sunt nelimitate. Cu cât sunt mai bine satisfăcute cu atât evoluează şi se diversifică. Nevoile sunt nelimitate, resursele totuşi nu sunt. Veterani au standarde canadiene. Pentru cineva ca mine totuşi care încă are amintiri destul de proaspete din România trebuie să recunosc cu durere în suflet: Canada este cu câteva decenii peste România. Am citit despre exemplul unui inginer venit din nu ştiu ce ţară care aici nu a reuşit să se angajeze ca inginer şi a muncit la McDonalds pe un salariu mizer. Şi cum să întors în ţara de baştină pentru că acolo o ducea mai bine decât în Canada. Asemenea exemple sunt peste tot pe internet că lumea să nu creadă că aici curge lapte şi miere. Totuşi trebuie să mi pun întrebarea oare acest inginer reprezintă toţi imigranţi din Canada? Chiar toţi o ducem mai prost aici decât în ţara de baştină. Suntem toţi nefericiţi în Canada? Sau poate e mai rezonabil de crezut că acel inginer deşi mare inginer, de unde o fi venit, nu are alte calităţi necesare traiului de aici. Poate engleza lui era atât de limitată că nu s-a putut angaja inginer. Poate nu a ştiut să se adapteze regulilor de aici. Dar dacă acel inginer nu a reuşit mare lucru asta nu înseamnă că toţi suntem sortiţi eşecului. Am relatat într-o altă postare cum o tanti din Bulgaria a reuşit să ajungă un inginer de mediu aici în Canada deşi primul ei job a fost să cureţe nişte WC-uri industriale pentru 50 de dolari pe zi. Totul depinde de individ nu de ţară. Uni pot ajunge “mari” şi în Congo. Pentru mine imigrarea în Canada a fost un give & take. Am obţinut foarte mult din cea ce îmi doream din secunda în care am pus piciorul în Canada dar a trebuit să renunţ la foarte multe în schimb. Nu regret decizia mea. Nu curge lapte şi miere, nu sunt căţei cu covrigi în coadă (mai ales că nu e nici un câine maidanez pe aici) dar asta nu mi condiţionează fericirea şi nu face Canada mai rea că România.
Sper să nu mă înţelegeţi greşit. Nu vreau să judec pe nimeni. Cel puţin încerc să nu cad în această capcană. Am crezut întotdeauna că definiţia oricărui "lucru" este una personală. Trecut prin filtru personal de idei şi valori orice "lucru" va fi mereu văzut diferit pentru că oameni care îl analizează vor fi mereu diferiţi. Tocmai de acea această postare mi se adresează mie. Observ o tranziţie în mine ca imigrant. Trec pragul "noului venit" spre "veteran" şi sunt mai critic, un pic mai rău. Acum 7 luni când am aterizat îmi ziceam că o să fac orice. O să tai copaci în marile păduri canadiene dacă trebuie. Doar ca să ţin cu dinţi de visul meu de dorinţa mea. Acum mă plâng că frec menta la birou toată ziua în loc să mi număr binecuvântările. Uităm prea repede de unde venim şi de ce am plecat.
O să vă las acum, prea multă vorbă strică! (de ţinut minte când o să mă mai apuce "filozofia").Am şi uitat ce vroiam să spun când am început această postare. E vineri seară deja şi eu am ajuns acasă. Aşa că o să mi torn un pahar de vodcă să mă încălzesc sau cum zicea un prieten să omor nişte microbi. Ce naiba doar e weekend!

Microskills

    După cum vă spuneam ultima oară, miercuri dis de dimineaţă după o cafeluţă bună mi-am pregătit diplomele şi am purces spre sediul Microskills din consummer road. Şi cu mândrie adaug o notă, m-am familiarizat deja cu transportul în comun de aicea încât să mă aventurez singurel dintr-o parte în alta a oraşului. Odată ajuns la sediul Microskills am luat un loc în aşteptarea orei 10 când întâlnirea mea cu Dl Qahar trebuia să aibă loc. În cele 20 de minute de aşteptare (îmi place să plec mai devreme de acasă în caz că intervine ceva să am timp totuşi să ajung la destinaţie) am cunoscut o dnă asiatică venită acolo pentru cursuri de limba engleză. După ce am schimbat câteva impresii şi i-am instalat un compas pe telefon (o aplicaţie foarte utilă în Canada ce ţi zice în ce direcţie mergi N S W E, aplicaţie pe care mi am instalat-o după ce m-am pierdut o oră în Queen's Quay) am simţit că mi-am făcut o amică.
     În sfârşit ceasul bate ora 10 şi mă duc la secretară să mă ghideze către Dl Qahar. Problema e că dânsul nu e aici şi dna secretară mă întreabă dacă nu doresc să particip la secţiunea informativă cât aştept. Fiind de fapt mai mult o declaraţie decât o rugăminte m-am trezit că urmăresc o altă doamnă într-o sală de conferinţe unde ni sa făcut introducerea către Microskills. Dna a fost atât de convingătoare în ne-a atrage la sesiunea de informaţi încât noua mea amică de origine asiatică nici nu avea ce căuta acolo. Ea dorind să ajungă de fapt la cursurile de limba engleză.
     M-am simţit foarte mândru de mine în aceasta sesiune informativă, după ce tanti ne-a spus că ea de obicei nu prezintă această informare ci o colegă bolnavă. A început să ne explice la ce ne ajută Microskills, despre diversele programe în care ne putem înscrie şi cerinţele necesare, iar eu am ajutat-o să explice celorlalţi imigranţi ce şi cum vorbind cu ei mai pe "imigranteste". Şi desigur pus în evidenţă fiind cel mai proaspăt imigrant şi singurul cu o diplomă de master, încât după sesiunea de informare o tanti (tot asiatică) mi-a zis "Oh! You do good! Make tons of dolla cuz you good english!". Şi deşi poate mesajul a fost deformat un pic de mine pentru efectul pan-dramatic sensul l-am păstrat.
     Dacă credeţi că acum o să mă întâlnesc cu Dl Qahar pentru că sesiunea informativă sa terminat vă înşelaţi amarnic. Am fost dus la o sală plină de calculatoare unde am fost aşezaţi frumuşel să ne facem card Microskills. Şi după ce am completat un formular am primit toţi câte un card Microskills cu numele nostru scris grosolan cu markerul. După aceea împotriva protestelor mele am fost pus să aştept până un consilier o să fie disponibil. Aparent nimeni nu a înţeles că trebuia să mă întâlnesc cu Dl Qahar la 10. Ceasul fiind deja 11. Într-un final sunt condus la un domn de origine africană.pe numele Aubrey Carrega. Care după cum probabil v-aţi dat seama nu este Dl Qahar Andisha lucru ce mi-a adus exasperarea la cote înalte. Din fericire pentru mine Dl Aubrey Carrega se ocupa exact cu ce se ocupă şi dl Qahar. Adică face pe ghidul pentru noi imigranţi ca şi mine care au o diplomă superioară în economie.
     Acest domn s-a dovedit şi un caracter foarte interesant. Emigrând prin 87 în Canada dintr-o ţară africană, cu o soţie doi feciori şi doar 12 dolarii în buzunar şi acum călăuzind noi imigranţi către noua lor viaţă. Dl Aubrey nu să dovedit doar un om interesant ci şi folositor, după ce mi-a explicat o grămadă de lucruri importante şi s-a oferit să mă ajute cu C.V.- ul şi scrisoarea de intenţie. Dânsul mi-a făcut şi o fişă cu o recomandare pentru un program de mentoring. Unde această agenţie te bagă să munceşti cu un canadian într-un anumit domeniu ca să înveţi şi ţi mai dă şi o foaie la mână după ce le termini programul ca să ateşti că ai experienţă canadiană. Şi împreună am explorat domeniile unde aş putea să mă angajez. El fiind şi primul consilier de până acuma care în loc să mă "proceseze" m-a întrebat ce aş vrea să fac şi mă tratat ca pe un om inteligent şi nu ca pe un imigrant venit cu pluta. Tot el mi-a făcut şi o recomandare acea de a nu mă lăsa prins de o slujbă în care doar să supravieţuiesc explicându-mi cum a văzut destui oameni ce s-au aruncat pe prima slujbă şi după aia nu au mai încercat să găsească altă mai bună.
     Această întâlnire mi-a ridicat foarte mult moralul este important să şti că există un om cu experienţă care te va călăuzi prin cea ce pare a fi un labirint întortocheat. Sper că după "job workshop"- ul de luni să am suficiente informaţii despre cum să atac eficient piaţa munci din Canada şi să vă zic cu mândrie că m-am angajat.

Recapitulare a procesului de stabilire in Canada

     Este nevoie de o scurtă recapitulare a demersurilor întreprinse de mine în procesul meu de stabilire ca un nou imigrant pentru a vă povesti următoarea pagină din viaţa mea în Canada. V-am povestit că de cum am pus piciorul în Canada am şi început procesul de emigrare, după ce am fost cercetat şi prelucrat cu atenţie şi politeţe de către slujbaşi guvernului canadian. Am obţinut un SIN (social inssurance number), un document ce atestă statutul meu de nou imigrant şi desigur o tonă de materiale informative. Pe baza acestor materiale informative am căutat un "newcomers settlement office".

     Din fericire există un asemenea birou la un minut distanţă de mine. Aicea m-am întâlnit cu Dna Salam Rifai care mi-a dat primele informaţi despre ce anume trebuie să fac ca să mă stabilesc în Canada şi să fiu integrat în societate.

     Aici am obţinut informaţii asupra examenului de limba engleză ce trebuie să-l susţin pentru a mi fi evaluate cunoştinţele de limba engleză. Important de menţionat este că dacă obţii peste nota 7 poţi să te înscrii la universităţi aicea şi ai acces la nişte job-uri mai bune. Desigur dacă obţii o notă mică poţi să te înscrii cu uşurinţă la clase gratuite de limba engleză. Important de menţionat că nota la care îţi este evaluată limba engleză rămâne cu tine timp de 6 luni, perioadă în care nu mai ai voie să dai examenul. Eu sunt programat pentru acest examen pe 27 august aşa că uraţi-mi noroc.

     Un alt lucru pe care l-am făcut cu dna Salam a fost să discut despre ce procedurii trebuie întreprinse de către mine. Unul dintre acestea fiind crearea unui cont în bancă pentru a obţine asigurare medicală. Deşi trebuie să aştepţi ceva timp până ţi se acordă o declaraţie de la bancă prin poştă. Cu această declaraţie şi un formular pe care eu l-am primit de la Dna Salam poţi să te înscrii pentru asigurare medicală. Notabil este că asigurarea medicală îţi va fi acordată la 3 luni după data aterizări şi nu după depunerea documentelor.

     Desigur am aflat şi multe alte informaţi utile la acest birou pentru "newcomers", am obţinut informaţi pentru clase gratuite de pc (cunoştinţele mele cu excel, powerpoint fiind în cel mai bun caz ruginite). Informaţi despre asigurare medicală privată (opţională şi ne gratuita) dacă doresc să mă asigur în caz de orice eveniment nefericit. Despre "job workshops" care sunt seminare ce te învaţă tot ce trebuie să şti despre piaţa munci din Canada. Acestea învăţând noi imigranţi despre C.V., scrisoarea de intenţie, cum să cauţi un loc de muncă şi cum să aplici pentru un job în stil canadian, şi desigur "how to market yourself". Adică pe româneşte cum să te faci mai atrăgător pentru angajatorul canadian. Poate cea mai importantă informaţie obţinută a fost numărul de telefon al domnului Qahar Andisha ce lucrează la microskills.

     Dânsul fiind un consilier ce ajută imigranţi ca mine cu studii superioare să se facă remarcaţi pe piaţa munci din Canada. Problema a fost că am dat de Dl Qahar cam greu. Şi când am dat de dânsul am stabilit o întâlnire prin intermediul emailului, dânsul invitându-mă la sediul Microskills miercuri. Deci mi-am luat agenda "imigrantului" (o agendă cu informaţi utile pentru imigranţi primită de gratuit de la darnicul guvern canadian) toate diplomele mele pe care le-am aşezat frumuşel în noua mea mapă (cumpărată de la dollarama cu 3 CAD) şi am purces spre sediul Microskills.

     Despre ce s-a întâmplat acolo vă voi povesti data viitoare în speranţa că vă voi mai atrage încă odată pe blog-ul meu şi numărul de 1000 pageviews pe care tocmai l-am atins se va transforma în curând în 10000.

Despre Canada si provocarile ei. part 2

   Pentru un nou emigrant finanţele sunt o chestie delicată. Cu resurse limitate un nou emigrant trebuie să şi procure tot necesarul unei vieţi normale. Casă, mâncare, haine, sunt doar nevoile de bază. Nişte nevoi costisitoare. Tocmai de acea un nou imigrant ca şi mine care doreşte să se stabilească trebuie să fie foarte atent la resursele pe care le are şi în acelaşi timp să se străduiască să acumuleze resurse. Desigur prin asigurarea unui loc de muncă.
     Ca să poţi munci în Canada trebuie să ai un SIN. Adică social insurance number, de acest număr poţi să ţi faci rost ori de la aeroport când ai aterizat (ca mine) ori de la vreo agenţie guvernamentală. Obţinerea SIN nu este în sine o provocare. Obţinerea unui loc de muncă în schimb este. De ce? Pentru că ne aflăm în Canada şi canadieni preferă unele lucruri în stilul lor. De exemplu C.V.-u, în România tot ce trebuie să faci este să intri pe e-jobs sau bestjobs să completezi câmpurile deja prestabilite şi voila ai un C.V. În Canada nu este aşa de simplu. Barierele de comunicare pe care orice imigrant le va înfrunta, lipsa unui format standard al C.V.- ului (canadieni preferă totul să fie cât mai original) deja poate să dea câteva dureri de cap. Lucrul interesant despre piaţa munci în Canada este că angajatorul se aşteaptă că C.V.- ul tău să fie făcut special pentru el. Nu este interesat să citească toate calităţile tale, toată experienţa ta anterioară, ci cea de fapt îl interesează este ca tu într-o mică categorie din Resume să îi zici de ce eşti bun pentru firmă lui. Cea ce înseamnă dragilor că dacă doriţi să vă angajaţi în Canada trebuie să aveţi un C.V. diferit pentru orice loc de muncă pentru care aplicaţi.
     Totuşi partea cu adevărat dificilă pentru un imigrant nu o reprezintă C.V.-u deoarece foarte multe agenţi guvernamentale sau de voluntari se oferă să ajute pe noul venit cu această problemă. Dificultatea vine din faptul că imigrantul cu greu îşi va găsi un loc de muncă pe nişa lui. Chiar dacă în ţara de baştină era un strălucit inginer în fizică nucleară aicea s-ar putea după vreo 4 luni împins de disperare să se angajeze ca şi paznic de noapte.
     Canada prezintă multe dificultăţi financiare, chirie, mâncare, haine un transport în comun mult mai scump decât în România limitează şi forţează un nou imigrant ca şi mine de altfel să se arunce pe primul job pe care îl găseşte. Acest lucru putând să facă destui oameni nefericiţi. În cazul meu totuşi care am făcut atât de multe munci dezgustătoare la propria firmă (ca de exemplu când mi să înfundat baia la bar şi a trebuit să pescuiesc deşeuri umane) găsirea unui loc de muncă este un lucru incitant pe care de abia îl aştept. Azi mă voi duce la o agenţie ce mă va ajuta cu crearea unui "resume" canadian şi în sfârşit voi putea să explor piaţa munci din Canada. Şi sper că în curând să pot să scriu un articol despre primul meu interviu şi desigur primul loc de muncă. Wish me luck!!!!

Canada! Prima impresie!

     Evident toată lumea se aşteaptă să laud civilizaţia net superioară a canadienilor, tehnologia impresionantă (ca de exemplu un trotuar mişcător pentru cei mai leneşi dintre călătorii) Organizarea avansată în prelucrarea noilor imigranţi (unde am primit gratuit un rucsac plin cu materiale ca să mă descurc în Canada). Sau poate politeţea excesivă pentru care canadieni sunt atât de renumiţi în lume.
     Toate aceste lucruri sunt foarte adevărate dar lucru pe care eu personal îl consider cel mai surprinzător şi demn de menţionat ca şi primă impresie în Canada este că toţi angajaţi guvernului canadian trag droguri pe nas. Nu vreau să mă înţelegeţi greşit. Nu i-am văzut încă în acţiune, dar altă explicaţie logică nu există pentru felul în care se comportă aceşti oameni la muncă. Se poartă de parcă să te ajute pe tine sau să te întâmpine sau să te direcţioneze către cea mai apropriată baie este cel mai interesant lucru din ziua lor. Nici un român nu o să fie atât de fericit să te servească decât poate dacă a tras pe nas ceva. De la un "security guard" care mi-a cântat "Wellcome to Canada!!!" la o domnişoară mulatră care nu se oprea din zâmbit. Toţi oameni întâlniţi erau atât de fericiţi că îmi pot fi de folos. Deşi iniţial l-am suspectat pe "security guard" că a tras o ţuică la măsea. Şi pe dra zâmbitoare că a căzut pradă farmecelor mele de european fermecător. Spre marea mea surpriză tipul nu mirosea a vreo băutură spirtoasă şi dra mulatră zâmbea cu aceeaşi pasiune şi unui moş de etnie arabă ce trăgea după el vreo 5 plozi.
     Intrigat peste măsură de aceste evenimente bizare mi am continuat recunoaşterea. Toată lumea era dornică să îmi umple capul cu informaţii utile. Contacte necesare, pliante, ziare, toate erau adăugate la rucsacul meu de către diverse feţe zâmbitoare cu vocii cântătoare toate sfârşind prin a mi ura un foarte cântat "Wellcome to Canada". Desigur se prea putea ca eu să fi fost transportat în vreo altă dimensiune ca într-un episod din zona crepusculară. Altă explicaţie nu există. Eu sunt obişnuit cu acei funcţionari ce ţi i-au şi nu dau mai nimic înapoi. Ce ţi vorbesc pe un ton plictisit, deranjaţi că existenţa ta le întrerupe siesta. Sunt obişnuit cu acei funcţionari ce te trimit la alţi funcţionari ce te trimit la primi funcţionari care te trimit dupăia la alţi funcţionarii şi aşa mai departe. La acei funcţionari ce ţi vorbesc pe un ton superior şi care se simt atât de deranjaţi atunci când tu contribuabilul îţi ceri drepturile şi îi pui la muncă.
     Imaginativă stresul pe care îl simţeam când toţi aceşti funcţionari canadieni îmi zâmbeau şi aveau atâta energie. Mai ales când singuri funcţionarii de la noi care îţi zâmbesc sunt aceia care ştiu că vor primi şpagă. Ei bine ştiu dragi concetăţeni că nu o să mă credeţi dar nu a trebuit să dau nici măcar 0.000001 RON sau dolari pentru toate actele care le am luat şi care îmi vor fi de folos în viitor. Concluzia? Angajaţi guvernului canadian trag pe nas!!! O fi vreo conspiraţie guvernamentală în care guvernul să şi drogheze proprii săi angajaţi ca să reducă birocraţia şi costurile guvernamentale cu procesarea datelor şi a noilor imigranţi. Ori tocmai ce v am relatat un episod din zona crepusculară.