Văzând de ieri că azi o să avem o zi superbă de primăvară cu temperaturi mari de -1 grade acompaniate de o briză uşoară de doar 30 km/h. Mi-am luat o zi liberă de la muncă ca să explorez oraşul. Apoi m-am gândit dacă tot explorez oraşul de ce să nu dau o fugă si pe la Consulatul României să mi reînnoiesc paşaportul expirat din martie. Doar e o zi minunată pentru plimbări.
A se observa rogu-vă că eu nu mă plâng de vremea ce pentru uni ar părea vitregă. Nu! Eu mă bucur de gradele pe care le avem, chiar şi cele negative, căci doar acum câteva săptămâni aveam cu “the wind chill” -30. De ce să mă mai surprindă un grad sub punctul de îngheţ în mijlocul lui Aprilie?
Aşa că mi-am pus cei mai fancy pantaloni din dulap, am îmbrăcat cea mai călcată cămaşă (trebuie să dau bine în poză) mi-am plimbat un pic pieptănul prin păr, am smuls câteva fire rebele dintre sprâncene şi am mai tăiat din părul găzduit de nas. Pe scurt m-am făcut extrem de fancy. Lucru observat şi de reprezentantele sexului slab din metrou. În special de o băbuţă asiatică lângă care m-am aşezat, ştirbă de vreo 2 dinţi, care mi-a onorat eforturile cosmetice cu un zâmbet mare. După o oră şi ceva de mers cu metroul, autobuzul şi tramvaiul în care am ascultat muzică pe telefon şi m-am jucat candy crush saga am ajuns în sfârşit la numărul 555 Richmond Street.
Consulatul României din Toronto e găzduit într-un spaţiu foarte mic. E atât de mic încât ar încăpea de două ori numai în birourile unde muncesc eu. Pereţii albi găzduiau şi acum acelaşi rochii şi cuverturii tradiţionale, câteva tablouri cu castelul Bran şi o hartă mare a României întregind decoraţiunile. Ca şi anul trecut când am călcat pe acolo acelaşi funcţionar simpatic se lupta să rezolve problemele unei duzine de români. Şi ca în orice instituţie românească ce se respectă am fost pus să aştept şi să scot bani din buzunar. Deşi venit cu programare tot am aşteptat o oră până mi-au fost procesate datele şi am fost tras în poză. O tanti dinaintea mea a aşteptat două ore pentru că nu le mergea nu ştiu ce sistem. Iar un domn bine, îmbrăcat într-o geacă de piele maro, a trebuit să tragă o fugă până la cea mai apropiată bancă pentru că nu avea cash pentru taxele consulare. Consulatul român din Toronto neavând o maşină de debit. Cea ce e culmea mai ales când până şi frizeria mizerabilă de la colţ e dotată cu o asemenea maşinărie dar consulatul unei ţări ce se vrea la standarde europene nu are.
Cât timp am aşteptat am răsfoit ziarele Observatorul şi Agenda Românească ediţiile de iarnă. Am fost plăcut surprins să-l citesc pe Eminescu şi în romană şi în engleză, traducerile din ziar fiind foarte reuşite. Mă bucură că există asemenea publicaţii care încearcă să menţină în viaţă cultura românească şi pe plaiuri străine.
După o oră şi 155 de dolari mai puţin am terminat toată tevatura şi ca şi data trecută, vizita la consulat m-a lăsat cu un gust amar. Am traversat un continent şi un ocean şi statul Român tot reuşeşte să mă fută de nişte bani. Singurul lucru ce separă consulatul României din Toronto faţă de restul instituţiilor guvernamentale de pe plaiurile mioritice este personalul. Această mână de oameni, prea puţini pentru nevoile consulatului, care dau dovadă de profesionalism. O mână de angajaţi ce se chinuie să navigheze râul birocraţiei româneşti în timp ce prestează servici canadiene şi care nu stau cu mâna întinsă ca popa la pomană. Măcar dacă din cei 155 de dolari de care guvernul României s-a decis să mă sărăcească o parte s-ar duce şi la îmbunătăţirea condiţiilor din acest consulat atunci poate nu mi-ar părea atât de rău că m-am născut în România.
Aşa că mi-am pus cei mai fancy pantaloni din dulap, am îmbrăcat cea mai călcată cămaşă (trebuie să dau bine în poză) mi-am plimbat un pic pieptănul prin păr, am smuls câteva fire rebele dintre sprâncene şi am mai tăiat din părul găzduit de nas. Pe scurt m-am făcut extrem de fancy. Lucru observat şi de reprezentantele sexului slab din metrou. În special de o băbuţă asiatică lângă care m-am aşezat, ştirbă de vreo 2 dinţi, care mi-a onorat eforturile cosmetice cu un zâmbet mare. După o oră şi ceva de mers cu metroul, autobuzul şi tramvaiul în care am ascultat muzică pe telefon şi m-am jucat candy crush saga am ajuns în sfârşit la numărul 555 Richmond Street.
Consulatul României din Toronto e găzduit într-un spaţiu foarte mic. E atât de mic încât ar încăpea de două ori numai în birourile unde muncesc eu. Pereţii albi găzduiau şi acum acelaşi rochii şi cuverturii tradiţionale, câteva tablouri cu castelul Bran şi o hartă mare a României întregind decoraţiunile. Ca şi anul trecut când am călcat pe acolo acelaşi funcţionar simpatic se lupta să rezolve problemele unei duzine de români. Şi ca în orice instituţie românească ce se respectă am fost pus să aştept şi să scot bani din buzunar. Deşi venit cu programare tot am aşteptat o oră până mi-au fost procesate datele şi am fost tras în poză. O tanti dinaintea mea a aşteptat două ore pentru că nu le mergea nu ştiu ce sistem. Iar un domn bine, îmbrăcat într-o geacă de piele maro, a trebuit să tragă o fugă până la cea mai apropiată bancă pentru că nu avea cash pentru taxele consulare. Consulatul român din Toronto neavând o maşină de debit. Cea ce e culmea mai ales când până şi frizeria mizerabilă de la colţ e dotată cu o asemenea maşinărie dar consulatul unei ţări ce se vrea la standarde europene nu are.
Cât timp am aşteptat am răsfoit ziarele Observatorul şi Agenda Românească ediţiile de iarnă. Am fost plăcut surprins să-l citesc pe Eminescu şi în romană şi în engleză, traducerile din ziar fiind foarte reuşite. Mă bucură că există asemenea publicaţii care încearcă să menţină în viaţă cultura românească şi pe plaiuri străine.
După o oră şi 155 de dolari mai puţin am terminat toată tevatura şi ca şi data trecută, vizita la consulat m-a lăsat cu un gust amar. Am traversat un continent şi un ocean şi statul Român tot reuşeşte să mă fută de nişte bani. Singurul lucru ce separă consulatul României din Toronto faţă de restul instituţiilor guvernamentale de pe plaiurile mioritice este personalul. Această mână de oameni, prea puţini pentru nevoile consulatului, care dau dovadă de profesionalism. O mână de angajaţi ce se chinuie să navigheze râul birocraţiei româneşti în timp ce prestează servici canadiene şi care nu stau cu mâna întinsă ca popa la pomană. Măcar dacă din cei 155 de dolari de care guvernul României s-a decis să mă sărăcească o parte s-ar duce şi la îmbunătăţirea condiţiilor din acest consulat atunci poate nu mi-ar părea atât de rău că m-am născut în România.
2 comments:
Pe dracu' sa-i pieptene cu serviciile lor de la Consulatu' roman ! Mie au refuzat sa-mi ia actele, pe motiv ca nu intra in atributiile Consulatului. A refuzat si Ambasada in email scris. A fost nevoie sa fac scandal monstru, ca la usa cortului, atat la Consulat, cat si pe email in Romania la sefii lor ( care, culmea, mi-au raspuns instant la emailuri si ... au rezolvat problema cu cei de la Consulat ).
Dupa circul facut ( cu fowardat in Romania emailurile de refuz ale Consulatului si Amabasadei )... brusc a intrat in atributiile Consulatului din Toronto sa-mi ia actele si sa-mi rezolve problema ! Bineanteles ca la Consulat, nu s-au putut abtine sa nu-mi bata obrazul ca de ce i-am reclamat in Romania si de ce am facut atata taraboi ?
Romania e Romania chiar si peste oceane :)
Post a Comment