Deoarece doresc să obţin un permis auto în provincia Ontario a trebuit să dau o fugă până la consulatul României din Toronto. Ca să evit nişte examene auto canadiene şi să mi obţin permisul doar cu un test de cunoştinţe rutieră trebuie să obţin un atestat auto de la consulat. În acest atestat autorităţile române recunosc că permisul meu auto este valabil şi că am o anumită experienţă conducând autovehicule pe străzile din România.
Aşa că înarmat cu paşaportul şi permisul auto am plecat spre Consulatul României din Toronto care este situat pe Richmond St. West Nr 555. Ca să ajung acolo a trebuit să schimb doar două autobuze şi două metrouri. Odată ajuns pe Richmond St. West la nr 555 este o clădire impozantă cu 11 etaje. Intrând într-un hol imens şi neştiind unde anume este consulatul am utilizat un touch screen monitor, amplasat la o recepţie elegantă şi modernă, ca să îi găsesc locaţia. După care am urcat într-un imens lift care ar putea uşor găzdui o garsonieră de a noastră şi am urcat la etajul 11 unde am găsit consulatul României.
De cum am deschis uşa şi am păşit înăuntru am simţit realmente că am păşit pe teritoriul României. Dacă speranţele mele erau imense după aspectul clădiri, recepţiei şi liftului încăpător au fost imediat destrămate de către aspectul consulatului. Deşi nu am explorat întreg consulatul ci doar o singură cameră ce avea funcţia de birou informaţi, recepţie, casierie, sală de aşteptare etc şi care era mai mică decât liftul cu care tocmai am urcat. Pot să spun că am fost profund dezamăgit.
În această "recepţie" un domn plinuţ lucra din greu să rezolve problemele unei doamne blonde. Fiind singurul funcţionar la acest birou universal a trebuit să mă aşez la o coadă formată din 4 persoane şi care ocupă tot spaţiul încăperi. După vreo oră de aşteptat la coadă în sfârşit mi-a venit şi mie rândul. Mi-am spus oful am luat un formular să completez, m-am aşezat la o măsuţă şi am început să lucrez la formular. După ce am terminat de completat şi m-am aşezat din nou politicos la coadă. La care am mai aşteptat 20 de minute ca domnul plinuţ să rezolve nişte persoane ce au fost trimise până la bancă de jos ca să mai aducă bani pentru taxele consulare (costuri ascunse).În sfârşit i-am dat domnului formularul, actele necesare şi suma de bani obligatorie de 69 CAD. Şi exact când să se apuce de completat chitanţa şi să mi dea actele la procesat. O doamnă blondă se bagă în faţă şi îl i-a la întrebări pe funcţionar. Dânsa dorea să şi anuleze o procură făcută aşa că să prezentat cu o declaraţie dar fără procura respectivă. Aşa că funcţionarul nostru universal a stat să îi explice dânsei juma de oră că îi trebuie şi procura respectivă ca să o anuleze. Dar doamnă chiar era blondă şi tot nu înţelegea încât până şi eu am încercat să îi explic dânsei că îi trebuie procură pe care o vrea anulată. Între timp alte persoane cu întrebări, bani de adus, alte formulare, totul spre frustrarea mea crescândă şi regretul de a fi venit aicea. Dar asta e România, chiar şi în Canada.
Într-un sfârşit am dat actele la procesat mi-am primit chitanţa şi am fost rugat să aştept până mi se procesează actele ca să le pot primi înapoi. Cât timp am aşteptat am intrat în vorbă cu concetăţeni mei aflaţi în sală. Şi am descoperit spre bucuria mea că în sală erau numai constănţeni de ai mei. Dar bucuria mea a fost de scurtă durată căci erau constănţeni. Aşa că o doamnă în vârstă a ţinut expre să mi transmită că zona în care eu locuiesc (Scarborough) este o zonă proastă datorită chinezilor ce mişună pe aici. Pe când a ei este o zonă foarte bună deşi uni asiatici mai înstăriţi au început să cumpere în zona ei. Alt domn vârstnic a insistat ca eu să ştiu că el are o casă de un milion de dolari în Canada. Dânsul fiind soţul doamnei obsedate de asiatici.
Într-un final mi-am primit atestatul auto şi am putut să evadez din consulatul României. Şi deşi gustul din gură e un pic amar din cauza acestei vizite la consulat totuşi trebuie să recunosc că am fost şi impresionat. Lucru care m-a făcut mândru că sunt Român nu a fost faptul că un concetăţean de al meu are o casă de un milion de dolari ci de către funcţionarul plinuţ care cât timp am stat acolo a muncit non stop cu o mulţime de oameni dificili rezolvând o mie de probleme şi în tot acest timp păstrând un zâmbet pişicher. Concluzia ne permitem să fim atât de dezorganizaţi, low cost, să avem birocraţia pe care o cunoaştem atâta timp cât avem şi oameni atât de inteligenţi în popor încât să facă pe funcţionarul universal. Căci unde am fi fără acei români muncitori şi talentaţi?
În încheiere vă las cu câteva poze pe care le-am făcut în drum spre consulat.
Aşa că înarmat cu paşaportul şi permisul auto am plecat spre Consulatul României din Toronto care este situat pe Richmond St. West Nr 555. Ca să ajung acolo a trebuit să schimb doar două autobuze şi două metrouri. Odată ajuns pe Richmond St. West la nr 555 este o clădire impozantă cu 11 etaje. Intrând într-un hol imens şi neştiind unde anume este consulatul am utilizat un touch screen monitor, amplasat la o recepţie elegantă şi modernă, ca să îi găsesc locaţia. După care am urcat într-un imens lift care ar putea uşor găzdui o garsonieră de a noastră şi am urcat la etajul 11 unde am găsit consulatul României.
De cum am deschis uşa şi am păşit înăuntru am simţit realmente că am păşit pe teritoriul României. Dacă speranţele mele erau imense după aspectul clădiri, recepţiei şi liftului încăpător au fost imediat destrămate de către aspectul consulatului. Deşi nu am explorat întreg consulatul ci doar o singură cameră ce avea funcţia de birou informaţi, recepţie, casierie, sală de aşteptare etc şi care era mai mică decât liftul cu care tocmai am urcat. Pot să spun că am fost profund dezamăgit.
În această "recepţie" un domn plinuţ lucra din greu să rezolve problemele unei doamne blonde. Fiind singurul funcţionar la acest birou universal a trebuit să mă aşez la o coadă formată din 4 persoane şi care ocupă tot spaţiul încăperi. După vreo oră de aşteptat la coadă în sfârşit mi-a venit şi mie rândul. Mi-am spus oful am luat un formular să completez, m-am aşezat la o măsuţă şi am început să lucrez la formular. După ce am terminat de completat şi m-am aşezat din nou politicos la coadă. La care am mai aşteptat 20 de minute ca domnul plinuţ să rezolve nişte persoane ce au fost trimise până la bancă de jos ca să mai aducă bani pentru taxele consulare (costuri ascunse).În sfârşit i-am dat domnului formularul, actele necesare şi suma de bani obligatorie de 69 CAD. Şi exact când să se apuce de completat chitanţa şi să mi dea actele la procesat. O doamnă blondă se bagă în faţă şi îl i-a la întrebări pe funcţionar. Dânsa dorea să şi anuleze o procură făcută aşa că să prezentat cu o declaraţie dar fără procura respectivă. Aşa că funcţionarul nostru universal a stat să îi explice dânsei juma de oră că îi trebuie şi procura respectivă ca să o anuleze. Dar doamnă chiar era blondă şi tot nu înţelegea încât până şi eu am încercat să îi explic dânsei că îi trebuie procură pe care o vrea anulată. Între timp alte persoane cu întrebări, bani de adus, alte formulare, totul spre frustrarea mea crescândă şi regretul de a fi venit aicea. Dar asta e România, chiar şi în Canada.
Într-un sfârşit am dat actele la procesat mi-am primit chitanţa şi am fost rugat să aştept până mi se procesează actele ca să le pot primi înapoi. Cât timp am aşteptat am intrat în vorbă cu concetăţeni mei aflaţi în sală. Şi am descoperit spre bucuria mea că în sală erau numai constănţeni de ai mei. Dar bucuria mea a fost de scurtă durată căci erau constănţeni. Aşa că o doamnă în vârstă a ţinut expre să mi transmită că zona în care eu locuiesc (Scarborough) este o zonă proastă datorită chinezilor ce mişună pe aici. Pe când a ei este o zonă foarte bună deşi uni asiatici mai înstăriţi au început să cumpere în zona ei. Alt domn vârstnic a insistat ca eu să ştiu că el are o casă de un milion de dolari în Canada. Dânsul fiind soţul doamnei obsedate de asiatici.
Într-un final mi-am primit atestatul auto şi am putut să evadez din consulatul României. Şi deşi gustul din gură e un pic amar din cauza acestei vizite la consulat totuşi trebuie să recunosc că am fost şi impresionat. Lucru care m-a făcut mândru că sunt Român nu a fost faptul că un concetăţean de al meu are o casă de un milion de dolari ci de către funcţionarul plinuţ care cât timp am stat acolo a muncit non stop cu o mulţime de oameni dificili rezolvând o mie de probleme şi în tot acest timp păstrând un zâmbet pişicher. Concluzia ne permitem să fim atât de dezorganizaţi, low cost, să avem birocraţia pe care o cunoaştem atâta timp cât avem şi oameni atât de inteligenţi în popor încât să facă pe funcţionarul universal. Căci unde am fi fără acei români muncitori şi talentaţi?
În încheiere vă las cu câteva poze pe care le-am făcut în drum spre consulat.
No comments:
Post a Comment