Sunday 21 July 2013

Fun Friday part 2

    O scurtă recapitulare, am văzut autostrada cea mai mare din Toronto a doua din America de Nord după cea din Los Angeles, am văzut o frumoasă biserica în mijlocul junglei oraşului şi am mâncat o porţie de nachos udaţi cu bere la un pub irlandez.
     Toate aceste lucruri au fost făcute ca interludiu pentru "Second City". Acest local este un foarte faimos dacă nu chiar cel mai bun club de comedie. Situat în mijlocul oraşului Toronto cât şi în Chicago şi Hollywood acest club a avut pe scenă foarte mulţi comedianţi faimoşi internaţionali. Plimbându-ne pe holul localului şi uitându-ne la pozele cu reprezentanţi ale clubului am recunoscut comedianţi faimoşi ca Mike Myers aka Austin Power, sau John Candy pe care încă-l regret, Martin Short şi mulţi alţi.
     Biletele ne au costat 30 de dolari iar spectacolul a meritat toţi bani. De la primul sketch unde actorii au jucat rolul unui cuplu canadian încercând să intre în State şi interacţiunea cu vameşul până la un cap retezat rostogolindu-se pe un acoperiş, spectacolul a fost atât captivant cât şi incredibil de amuzant.
     Partea cea mai amuzantă a fost când actori au întrebat o doamnă ce ar face cu nişte bani în plus. Această doamnă a răspuns că ar cumpăra nişte chipsuri şi de aicea a început toată nebunia. Actorii au improvizat un cântec despre Layla (numele doamnei) şi despre dorinţa ei de a avea nişte chipsuri, întrebând audienta prin cântec dacă nu am dori să donăm pentru că Layla să aibă nişte chipsuri apoi pe ecran o imagine mare cu poza lui Layla şi mesajul "Please Donate for Layla to get her chips!" şi desigur 'This is not a joke please Donate!"
     Îmi pare rău că nu am destul talent să descriu prin scris cea ce aceşti oameni uimitori fac pe scenă, aş fi vrut din tot sufletul să împărtăşesc această experienţă cu toată lumea, măcar o scenă şi aş fi făcut un lucru incredibil. A fost un spectacol pe cinste. Şi ca să vă convingeţi despre talentul acestor comedianţi am căutat pe youtube o reprezentanţă a acestora: Second City performance!
     Seară am petrecut-o mergând pe jos cu Laurie o bucată mare de drum de la staţia de metro până acasă şi deşi am fi putut lua un autobuz şi astfel evita ploaia ne a făcut plăcere. Mersul pe jos, temperatura perfectă, mirosul ierbi uzi au făcut seara magică şi un sfarşit perfect pentru această zi.

No comments: